KorAP: Find »[drukola/base=dacic & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...104 105 106 ...118 >

2,937 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

alcătuiau un sistem filosofic sau o mitologie închegată, ci tradiții, obiceiuri și datini în legătură cu calendarul agricol și păstoresc, care țin și de folclor și magie, nu doar de religie. Aceste credințe s-au menținut în popor și sub aristocrația (regalitatea) dacică și sub stăpânirea romană. După retragerea legiunilor (275) și până la începuturile creștinismului, aceste credințe populare au persistat, în paralel, cu menținerea religiei zalmoxiene și a celei romane. Credințele vechi populare, consideră el, au constituit "singura credință după retragerea Imperiului (275

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Daciei, alogeni de neamuri diferite. Ele erau obligate să le furnizeze tributul anual în produse agricole și animale, anumite prestații în muncă și diverse corvezi oneroase. Spre deosebire de autohtoni și cu excluderea hunilor, instalați între Dunăre și Tisa-stăpânii războinici ai spațiului dacic, goții și gepizii, s-au stabilit doar în anumite zone ale fostei provincii romane, de unde, apoi, ori au plecat spre alte zări, ori s-au pierdut cu timpul printre "oamenii pământului" (Iorga). În concluzie, semințiile migratoare pre-slave, stabilite în fosta

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
pierdut (topit) în masa barbarilor (cf. Roesler), ci cu o populație numeroasă, majoritară, care trăia pe tot întinsul țării, această populație autohtonă, latinofonă și creștină, constituie baza demografică și fermentul proceselor istorice ulterioare. Perpetuarea hidronimiei (râurile mari), continuitatea civilizației vechi dacice, circulația monetară adeveresc că factorul de permanență istorică și muncă productivă constantă, în noile condiții și structuri sociale (obști) au fost "oamenii pământului"(N. Iorga) autohtonii. Migratorii au fost mereu (au rămas) niște enclave etnice dominante (stăpânitoare), stăpâni cu sabia

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Carpați și Nistru (frontiera romană de la Dunărea de Jos) și s-au amestecat în scurt timp cu roxolanii, populație sarmată care a înaintat spre vest în urma iazigilor. Ajunși la Dunărea de Jos, sarmații au venit în contact direct cu populația dacică, dar infiltrarea lor în aceste teritorii, începând din secolul I d. H., s-a desfășurat treptat, în etape, la început în proporții reduse și doar în zonele periferice din estul Daciei. De-aici, ei efectuau raiduri în provinciile romane din sudul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și Răut, dar stăpânirea lor nu are proporțiile celei din Câmpia munteană. În paralel cu extinderea teritoriilor stăpânite de sarmați, se produce și o creștere a populației lor, prin pătrunderea continuă a noi grupuri de nomazi. Infiltrarea sarmaților în spațiul dacic și cel daco-roman (după 275) a avut loc numai în zonele de câmpie, de unde au înaintat de-a lungul unor râuri, precum valea Bârladului, niciodată ei nu s-au stabilit în regiuni mai înalte, ocupate în mod tradițional de populația

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
cel daco-roman (după 275) a avut loc numai în zonele de câmpie, de unde au înaintat de-a lungul unor râuri, precum valea Bârladului, niciodată ei nu s-au stabilit în regiuni mai înalte, ocupate în mod tradițional de populația locală (dacică). În Moldova, la vest de Siret, lipsesc descoperiri sarmatice, deoarece infiltrarea lor nu s-a produs și pe valea Siretului, ce străbătea zone înalte locuite de daci liber, în secolul II d. H.8 Între sarmați, iazigii din Câmpia Tisei

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lungă și ocolitoare, neprielnică pentru populațiile nomade. Cele două seminții sarmatice, iazigii și roxolanii, întrețineau legături comerciale directe între ele, prin teritoriul Daciei, cu aprobarea guvernatorului provinciei, în vremea lui Marcus Aurelius (161-180). Sarmații care s-au instalat în teritoriile dacice de la est și sud de Carpați (în Bugeac și Bărăgan) și-au continuat modul de viață nomad tradițional, singurele mărturii arheologice rămase de la ei sunt mormintele. Necropolele sarmatice erau mici, ca întindere, iar ritul de înmormântare era exclusiv înhumarea (depunerea

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de o mare diversitate. Inventarul mormintelor sarmatice era diferit pentru bărbați și femei, la primii se aflau arme, săbii și pumnale, vârfuri de săgeți, piese de harnașament, iar la femei, accesorii vestimentare și obiecte de podoabă. Istoria sarmaților din teritoriile dacice de la est și sud-est de Carpați (Basarabia și Muntenia) s-a schimbat odată cu migrația goților în regiunile de la nordul Mării Negre și Dunării de Jos. În scurt timp, în secolul al III-lea, ei au fost înglobați și asimilați în marele

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de sarmați să fi trecut în sudul Dunării sau să se deplaseze în altă direcție, dar lipsesc dovezile. Migrația sarmaților în teritoriile dacilor liberi, împreună cu goții cu care s-au amestecat, reprezintă ultimul val masiv de populație sarmatică în mediul dacic, ei se instalează aici în așezări stabile și renunță la viața nomadă. Sarmații care aparțin acestui val (secolele II-III) au inclus o parte a uniunii de triburi alane, care, în primele secole după Hristos, ocupau zone întinse din stepele de la

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Carpați, care au dus curând și la izbucnirea unor conflicte cu foștii "aliați", daci, carpi și sarmați, nu s-a petrecut, în același timp, în toate teritoriile. Primele teritorii afectate de această pătrundere au fost cele din nordul arealului (spațiului) dacic, în care, în a doua jumătate a secolului al III-lea d. H., au pătruns grupuri restrânse de goți. Înaintarea spre sud a goților s-a făcut treptat, zonele de podiș locuite masiv de populația dacică fiind evitate de migratorii

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
din nordul arealului (spațiului) dacic, în care, în a doua jumătate a secolului al III-lea d. H., au pătruns grupuri restrânse de goți. Înaintarea spre sud a goților s-a făcut treptat, zonele de podiș locuite masiv de populația dacică fiind evitate de migratorii veniți din nord. Așezarea goților în regiunile de pe malul stâng al Dunării, în vecinătatea frontierei romane s-a produs mai târziu, în prima jumătate a secolului al IV-lea, după pacea cu romanii din 332, probabil

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
semnificativă și o rapidă populare a regiunilor joase de câmpie, în care anterior se mișcau liber grupuri de sarmați nomazi. Într-un timp relativ scurt are loc o reașezare în teritoriu a comunităților umane. 13 Dacă în perioada anterioară populațiile dacice și sarmatice și-au păstrat propria identitate culturală și etnică, deși au conlocuit mult timp una lângă alta pe același teritoriu, în secolul al IV-lea dispare orice individualizare culturală, așa cum dovedește arheologia. De-aici marea dificultate, pentru cercetători, de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Acum dispare și nomadismul practicat anterior de sarmați. Componenta sarmatică nu lipsește din noua configurație etnică a secolului al IV-lea, dar ei devin sedentari în această perioadă. Transformările amintite atestă o nouă coloratură etnică. Așezarea goților în aceste teritorii dacice, la est și sud de Carpați, și organizarea lor în comunități rurale, în care se practică agricultura, creșterea vitelor și meșteșugurile casnice, reprezintă evenimentul semnificativ ce determină ulterior toate celelalte schimbări. Pe lângă goți, a doua componentă etnică este cea a

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
comunități rurale, în care se practică agricultura, creșterea vitelor și meșteșugurile casnice, reprezintă evenimentul semnificativ ce determină ulterior toate celelalte schimbări. Pe lângă goți, a doua componentă etnică este cea a sarmaților, care își organizează propriile așezări (vezi mai sus). Populațiile dacice, pe care goții le găsesc la instalarea lor în noile teritorii, se adaptează noilor condiții politice (istorice) impuse de goți. Acestea locuiesc acum, în secolul IV, nu doar în zonele înalte (de podiș), ci și în regiunile de câmpie. Împrejurările

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
între 376-380, de aici explicația că majoritatea cimitirelor (necropolelor) și așezărilor de tip Sântana și-au încetat existența după 376. Este posibil ca grupuri restrânse de goți să fi rămas pe loc, dar ei vor fi asimilați de populația locală, dacică sau daco-romană. Invazia (migrația) hunilor nu a avut un caracter atât de catastrofic și imediat. Istoricii Ammianus și Ambrosius ne-au lăsat o imagine demonică asupra lumii hunice. Primul șoc asupra locuitorilor Europei a fost foarte puternic, în condițiile strămutării

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
a înfrânt și respins peste Dunăre, în 381, un grup de sciți și carpo-daci, alături de care se găseau și huni. În contextul evenimentelor istorice de la sfârșitul secolului al IV-lea, în nordul Dunării, este necesar să cunoaștem soarta populației autohtone dacice și daco-romane, impactul imediat sau de durată asupra spațiului nord-dunărean. De-acum înainte, după 381, informațiile scrise se vor referi aproape exclusiv la huni și gepizi (apoi avari), în timp ce asupra populației din Dacia, romană sau liberă, se așterne tăcerea ce

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
latinul fossatum, loc întărit cu un șanț, din vremea când satele se apărau, cătun, termen autohton cu același înțeles ca și sat. Aceasta înseamnă că obștea țărănească la noi s-a continuat fără întrerupere, de la obștea primară (primitivă) la cea dacică, sub stăpânirea romană, și, în sfârșit, la cea din vremea migrațiilor, prefeudală, obștea clasică, ce a dăinuit o mie de ani (secolele III-XIII), până la întemeierea statelor medievale. Dar, subliniem, obștea s-a împotrivit și adesea a reușit, chiar și după

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
află în diferite părți ale țării, de pildă în Țara Făgărașului. Dintre formele de sate, ctitorite de obștile țărănești, acestea din urmă, prin structura lor primordială, reprezintă forma cea mai veche a satului românesc, sate ce descind direct din cele dacice și daco-romane. Satele acestea, cu tradiția stinsă datorită vechimii, trebuie să-și aibă originea în satele dacice sau măcar o parte din ele. Numele acestor sate, care nu provine din nume proprii de oameni, se referă la nume de locuri

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
obștile țărănești, acestea din urmă, prin structura lor primordială, reprezintă forma cea mai veche a satului românesc, sate ce descind direct din cele dacice și daco-romane. Satele acestea, cu tradiția stinsă datorită vechimii, trebuie să-și aibă originea în satele dacice sau măcar o parte din ele. Numele acestor sate, care nu provine din nume proprii de oameni, se referă la nume de locuri, traduse în limba română din limbile vorbite în vechime de autohtoni-sunt traduceri din limba dacică sau latină

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în satele dacice sau măcar o parte din ele. Numele acestor sate, care nu provine din nume proprii de oameni, se referă la nume de locuri, traduse în limba română din limbile vorbite în vechime de autohtoni-sunt traduceri din limba dacică sau latină ori slavă. Cele mai vechi sate românești erau alcătuite în chipul (felul) următor: o gintă (familie mare) exploata un hotar, schimbând pământul lucrat în fiecare an, fără regulă, locurile de prisos fiind destule în marginea hotarului. În aceste

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
slavă. Cele mai vechi sate românești erau alcătuite în chipul (felul) următor: o gintă (familie mare) exploata un hotar, schimbând pământul lucrat în fiecare an, fără regulă, locurile de prisos fiind destule în marginea hotarului. În aceste sate de tip dacic, trecerea de la această formă economică primară la o împărțire a pământului între familii s-a făcut într-o epocă foarte veche, despre care nu s-a păstrat nici o amintire genealogică. Unele din satele acestea au devenit în decursul vremii sate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
locul de lucru. În acest fel s-a produs fenomenul roirii satelor și al desțelenirii pământurilor păduroase de la deal sau de sub munte. În acest pământ nou, cucerit de om, s-au întemeiat sate libere, așa încât alături de satele vechi de tip dacic, intrate în parte în stăpânirea boierilor, s-au întemeiat satele de moșneni medievale, cu pământ cucerit pe seama pădurii. Aceste sate pot fi recunoscute (identificate) după numele lor-plural al unui onomastic (Onești, Albești, Berivoești), numele propriu este al moșului, adică al

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Câmpiei muntene, Ardagast în zona râului Ialomița, iar Musokios stăpânea de la Ialomița până la Buzău, mai precis până la vărsarea acestuia în Siret, în timp ce Piragast stăpânea în jumătatea de est a Câmpiei muntene. Alții susțin că Musokios ar fi un conducător local, dacic, iar Dauritas, având nume latin, ar fi exercitat o conducere militară autohtonă. Părăsirea masivă a regiunilor din nordul Dunării de Jos de către slavi, după 602, se poate verifica și arheologic-se observă o scădere vizibilă a așezărilor, din prima jumătate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
De-aici cuvintele slavistului Ioan Bogdan că "nu poate fi vorba de popor român înainte de absorbirea elementelor slave de către populația autohtonă romanică". Influența slavilor a fost considerabilă și ei sunt un element constitutiv (component) al poporului român, alături de cel autohton, dacic și cel roman. Sub raportul limbii, romanistul Ovid Densușianu afirma că "influența slavă a fost mult mai intensă și mai variată decât aceea germanică asupra limbii italiene sau franceze" (vezi cap. VII).28 În privința năvălirii lor, este posibil ca, în

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
în privința drumurilor, a orașelor. Nu există nici o urmă de influență bizantină, ceea ce este grav pentru ideea continuității daco-romane. Ceramica redevine grosolană, preistorică. Dealtfel, ea poate fi opera oricărei populații. Nimic în favoarea unei continuități a daco-romanilor, dimpotrivă. Nu se păstrează nimic dacic. Avem, în schimb, mărturii ale trecerii barbarilor (goți, gepizi)". El spune: 2. "Identitatea totală sau aproape totală între română și aromână lingvistica poate fi de foarte mare ajutor pentru istorie. Faptul că se invocă pentru explicarea acestei unități de limbă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]