14,695 matches
-
din război a povestitorului și a fratelui său Otto și stabilirea lor într-o sihăstrie (schitul de la Rauten) e o apologie a vieții intelectuale, a biruinței spiritului asupra forțelor iraționale. Lângă ținutul Marina, cu vinuri minunate, librării, turnuri de veghe datând din epoca romană și castele merovingiene, cei doi frați încearcă să se consacre contemplației, dar vrăjmășia conducătorului din ținutul Mauretenia nu-i ocolește. în vârtejurile lipsite de sens ale istoriei, artistul nu poate rămâne neimplicat - �nici o salvare nu e promisă
Pe falezele sihăstriei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14984_a_16309]
-
forma limba proprie, adaptată exprimării scrise. Așa au fost traducerea în gotică, făcută de episcopul Wulfila (secolul al IV-lea), și în slava medievală, de misionarii Chiril și Metodiu și discipolii lor (secolele IX-X). De pe la sfârșitul secolului al XIII-lea datează traduceri în franceză și spaniolă, din secolele al XV-lea și al XVI-lea, în germană, poloneză, italiană, maghiară ș.a. În cazul literaturii române, este plauzibil ca Sfânta Scriptură să fi urmat același traseu cu ansamblul elementelor culturale legate de
BIBLIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285725_a_287054]
-
se stabilește, lucrând în cadrul Universității din Freiburg până la pensionare. A debutat în 1968, la „Amfiteatru”, și a continuat să publice poezie în „Luceafărul”, „România literară”, „Viața românească”, iar articole în „Contacts” (Paris), „Orthodoxes Forum” (München), „Sinaxi” (Atena) ș.a. Debutul editorial datează din anul 1971, cu volumul Versuri. Semnează și Lidia Ionescu Stăniloae. S. scrie dintru început o poezie care îmbină vibrația intelectuală cu cea emoțională și e solicitată de acute interogații, lăsându-se fascinată de universul esențelor, de ideal („locul ce
STANILOAE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289880_a_291209]
-
și problema țărănească (Câte ceva din existența țăranilor basarabeni și despre pauperism ș.a., în „Buletinul regional basarabean”). Din 1863 a fost membru în Comitetul Basarabean de Statistică. Prima sa scriere literară, comedia Cometa, reia o temă a lui Costache Stamati și datează din 1853, an în care S.-C. traduce în rusește din Vasile Alecsandri (Piatra din casă), iar un volum de proză, Amintiri despre o vânătoare în Basarabia, a apărut la Odessa, în 1854. S.-C. a scris mai întâi în
STAMATI-CIUREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289846_a_291175]
-
metodele și cadrul propriei noastre cercetări. În continuare, vom face o scurtă prezentare a bibliografiei generale, luând în considerare exclusiv lucrările apărute din 1895 până în prezent. Prima cercetare de mare anvergură, realizată cu instrumentele filologice și istorice specifice epocii moderne, datează de la sfârșitul secolului al XIX‑lea și aparține cercetătorului german Wilhelm Bousset. În lucrarea sa Der Antichrist in der überlieferung des Judentums, des neuen Testaments und der alten Kirchen, din 1895 - tradusă în engleză în anul 1896, Bousset, urmând lui
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
loc de primă importanță în constituirea mitului lui Anticrist. Cu excepția lui Chiril al Ierusalimului, aproape toți Părinții Bisericii care tratează această temă se referă în mod explicit la Cartea lui Daniel, citând și comentând mai ales versiunea lui Theodotion, care datează probabil de la începutul secolului I d.Cr. Vom analiza în continuare trei comentarii patristice la Cartea lui Daniel: al lui Hipolit (cca 202‑204), al lui Ieronim (407) și al lui Theodoret al Cyrului (433), comentarii în care, pe lângă elementele specifice
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
prezentului putem vedea germenii viitorului. În opinia lui Peerbolte, „înșelătorul lumii” de care vorbește Didahia are deja toate trăsăturile viitorului Anticrist din scrierile sfântului Irineu (Antecedents..., p.183). Epistola lui Barnaba În Epistola lui Pseudo‑Barnaba (EPB), al cărei text datează din secolul al II‑lea (cea mai târzie datare este către sfârșitul acestui secol), apare o aluzie destul de importantă la tiranul care se va arăta la sfârșitul lumii (4, 1‑6). Autorul epistolei este probabil un păgân convertit la creștinism
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
judecată. Ei însă vor fi transformați nemijlocit în entități divine, debarasându‑se de trup ca de o carapace supărătoare. Apocalipsa lui Petru În cele ce urmează ne vom opri asupra unei alte apocrife, și anume, Apocalipsa lui Petru (AP), care datează, probabil, de la începutul secolului al II‑lea. Cu excepția câtorva fragmente, originalul grec nu s‑a păstrat. Ca și în cazul Urcării la cer a lui Isaia, o versiune integrală a textului s‑a păstrat în etiopiana veche, într‑un manuscris
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
probabil, de la începutul secolului al II‑lea. Cu excepția câtorva fragmente, originalul grec nu s‑a păstrat. Ca și în cazul Urcării la cer a lui Isaia, o versiune integrală a textului s‑a păstrat în etiopiana veche, într‑un manuscris datând probabil din secolul al XV‑lea, în prezent la Biblioteca Națională din Paris (există de asemenea un alt manuscris, Tânâ 35). Textul reprezintă începutul unui tratat mai lung, intitulat A doua venire a lui Cristos și învierea morților, urmat de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui haina mezinului, pentru a‑l face pe Iacob să creadă că acesta nu mai era în viață (cap. 2 sq.). O reputație pe măsura acesteia este confirmată și de Testamentul lui Dan. Un alt text apocrif, Iosif și Aseneth, datând din secolul I d.Cr., îi prezintă pe Gad și Dan ca aliații fiului Faraonului, „marele rău” al cărții, în tentativa acestuia de a o seduce pe Aseneth și a‑l omorî pe Iosif. Deși complotul sfârșește prin a fi descoperit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
listele transmise de tradiție, personajul mutilat a fost identificat de umanistul Pirro Ligorio, cu Hipolit. Ca urmare a acestei identificări, Ligorio dispune restaurarea statuii acestuia. În prezent ea se află la intrarea în Biblioteca Vaticanului. Cea de‑a doua descoperire datează din 1842, când, într‑o mănăstire din Muntele Athos, a fost găsit un manuscris care conținea un tratat în zece cărți din care lipsesc primele trei. Textul - o amplă respingere (elenchos) a tuturor ereziilor - a fost publicat în 1851, sub
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și a fost folosită împotriva Imperiului Roman. Cartea a V‑a a Oracolelor sibiline reprezintă, fără îndoială, dovada cea mai potrivită în acest sens. În cartea a III‑a - apărută în secolul I d.Cr., dar a cărei primă redactare este datată în secolul al II‑lea î.Cr. - găsim deja afirmația că Beliar, căpetenia demonilor, provine din dinastia lui Augustus (♣6 Φγ∃∀Φϑ™ <; potrivit unei interpretări, Φγ∃∀ΦϑΗ ar corespunde lui augustus). El „va ridica munți înalți, va încremeni marea” (3
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
înșelării oamenilor. Se spune că, în timp ce se ruga cerând aceasta, victima a ieșit pe neașteptate la suprafața apelor, iar minunea nu s‑a mai petrecut pentru ei și nici o minune nu s‑a mai petrecut vreodată în acel loc. Eusebiu datează evenimentul în timpul domniei lui Gallian (260‑268), afirmând totodată că Astyrius „era drag împăraților” (la plural, deci). Dar cum Gallian a domnit singur după ce Valerian a fost prins de perși, în 260, episodul în cauză trebuie fixat cu câtva timp
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Dioclețian, pe când Lactanțiu se afla la Nicomidia. Cât despre pamfletul vindicativ De mortibus persecutorum, acesta a fost redactat în anii 314‑315, imediat după marea schimbare. Epitoma la Instituțiile divine, o reelaborare rezumativă, după cum vom vedea, a amplei lucrări anterioare, datează din perioada de sfârșit a vieții sale (320‑325). Materialul cel mai bogat pentru tema noastră se află în Instituții. El se diluează de la o operă la alta, devenind aproape inexistent în Epitomă. Nu vom exploata decât filonul anticristologic. Ipoteza
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Socrate, Sozomen și Theodoret al Cyrului. Chiril s‑a născut, se pare, la Ierusalim, într‑o familie de condiție mijlocie. A fost hirotonit preot - există date care susțin că a fost călugăr - de episcopul Maxim, între 343‑345. Catehezele sale datează din 348, așadar, din perioada preoției sale, cu toate că o astfel de misiune revenea în mod obișnuit episcopului. Doi ani mai târziu, a fost ales episcop al Ierusalimului în locul lui Maxim. Episcopia Ierusalimului se afla, la aceea vreme, sub jurisdicția mitropoliei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
doua oară nu poate fi decât un impostor și tocmai aceasta este personajul Anticristului: un „cristos” care a ratat prima înviere. Capitolul VII Anticristul‑diavol în De consummatione mundi Introducere Sub numele lui Hipolit, ni s‑a transmisă o omilie, datând, probabil, de la sfârșitul secolului al IV‑lea, având următorul titlu: TOU MAKARIWTATOU IPPOLUTOU EPISKOPOU KAI MARTUROS LOGOS PERI THS SUNTELEIAS TOU KOSMOU KAI PERI TOU ANTICRISTOU KAI EIS THN DEUTERAN PAROUSIAN TOU KURIOU HMWN IHSOU ΟΧ3ΓΙ? Κ, în latină De
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
scurtă, numai câteva pagini, cealaltă de lungimea unui tratat, adresată de Augustin unui călugăr pe nume Hesychius. Acesta din urmă întreabă despre semnele premergătoare și data exactă a sfârșitului lumii, provocând două răspunsuri extrem de interesante pentru tema prezentei lucrări. Epistolele datează din 418 și 419, adică din perioada episcopatului la Hippona. Augustin se află la primele tatonări în domeniul eshatologiei, dar o bună parte a rezultatelor expuse în reflexiile epistolare vor fi reluate și dezvoltate ulterior, în De ciuitate Dei. Epistolele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mijloace decât cele ale polemicii filozofice (în care, adesea, dictează prejudecățile) aplecându‑se astfel asupra Sfintelor Scripturi, pe care le consideră unicul izvor al adevărului. Nu este deci o întâmplare faptul că primele sale comentarii, In Canticum și In Danielem, datează din anul 433, doi ani după sinodul din Efes și chiar anul proclamării edictului de Unitate, redactat în parte de Theodoret. Dincolo de rațiuni de prietenie sau pastorale, la originea programului hermeneutic al episcopului Cyrului se află un alt motiv, mult
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
oficiale”, schițate în paginile precedente. 1. Testamentul siriac al Domnului nostru Isus Cristos este o apocrifă atribuită apostolilor Ioan, Petru și Matei, alcătuită pe baza celor spuse de Isus însuși după învierea sa. În forma în care există astăzi, ea datează din secolul al V‑lea (poate chiar mai târziu), dar secțiunea apocaliptică (capitolele 1‑14) datează din secolul al III‑lea. Potrivit spuselor lui Alfonso M. Di Nola, care a oferit o traducere italiană parțială, scrierea a fost redactată în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
atribuită apostolilor Ioan, Petru și Matei, alcătuită pe baza celor spuse de Isus însuși după învierea sa. În forma în care există astăzi, ea datează din secolul al V‑lea (poate chiar mai târziu), dar secțiunea apocaliptică (capitolele 1‑14) datează din secolul al III‑lea. Potrivit spuselor lui Alfonso M. Di Nola, care a oferit o traducere italiană parțială, scrierea a fost redactată în latină, tradusă apoi în greacă și, din greacă, în siriacă, spre sfârșitul secolului al VII‑lea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cel al Anticristului. Contextul teologic amintește de o controversă legată de identificarea adevăratului Mesia. 3. Apocalipsa lui Ezdra conține o secțiune eshatologică redusă ca dimensiune - capitolul 4, 25‑43 -, dar care interesează subiectul nostru. Versiunea care ni s‑a transmis datează de la jumătatea secolului al IV‑lea și a fost redactat în greacă, probabil în Siro‑Palestina. În timpul călătoriei sale extatice în iad, Ezdra îl întâlnește pe Anticrist. Acesta se află în regiunea septentrională și este ținut în captivitate, în spatele unor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
unui fluviu legendar, Sambatyon, despre care vorbește Talmudul (Sanh. 65b). Accesul în teritoriul lor era blocat de un jet permanent de pietre, care nu contenea decât în ziua sabatului (GnR 11, 6). În 4 Ezdra 13,40‑50 (scriere care datează din secolul I d.Cr.) găsim un alt martor important al acestei legende. Ezdra vede în vis un personaj extraordinar care iese din apele mării, pentru a lupta împotriva dușmanilor săi. El „se face un munte mare” (13, 6), iar din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de lume, modul lor de viață ascetică și mai ales poziția critică față de triburile din Ierusalim. Testamentul lui Neftali 6, 6‑7 (a doua jumătate a primului secol î.Cr.) și Martiriul lui Isaia 3, 2, scriere a cărei redactare finală datează din secolele al II‑lea și al III‑lea d.Cr., vorbesc foarte pe scurt despre triburile pierdute, cea din urmă făcând de asemenea aluzie, ca și 4 Ezdra, „la munții mezilor”, unde s‑ar fi ascuns triburile. Într‑adevăr, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
către secolul al II‑lea d.Cr. Vezi Écrits intertestamentaires, t. I, Paris, 1987, pp. 1733‑1767, intr., trad. și note de J. Riaud. . Ieremia apare ca profet eshatologic în 5 Ezdra 2,19, alături de Isaia, de această dată. 4 Ezdra datează de la sfârșitul secolului al II‑lea; este deci foarte posibil ca Victorin să o fi cunoscut. . Carmen apologeticum, vs. 850 sq. Tradiția unui singur profet eshatologic este de origine iudaică (Mal. 3, 23‑24). Iustin face trimitere la aceasta în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
E. Norelli, Storia della letteratura..., vol. II, t. II, pp. 231‑246 [trad. rom. ed. cit., Polirom, 2004]; G. Bardy, „Theodoret”, în Dictionnaire de théologie catholique, vol. 15, 1945, pp. 299‑325. Nu există o monografie recentă despre Theodoret. Ultima datează din 1890: N.N. Glubokowskij, Théodoret. Sa vie et ses œuvres, 2 vol., Moscova (în rusă). A comentat toate cărțile Profeților, Psalmii și Cântarea Cântărilor. S‑au păstrat de asemenea de la el Întrebări la Octateuh, Regi și Paralipomena. . Epistola 81 (SC
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]