4,078 matches
-
Piero, consecința unei destrămări interioare, spaima de „chipul cioplit al realității“, reprodusă prea exact ? Afară de acea primă schiță, reprezentând într-adevăr școala, nicidecum casa lui Hariga, nu i-au mai arătat Siei nimic. N-ar fi exclus să se fi depărtat, tot mai mult, cu sau fără voia ei, de amintire. Să fi vrut să uite, nu numai ceea ce văzuse și trăise, ci și ceea ce desenase. Rechemarea puținelor amintiri, o anume căldură sau nostalgie, a durerii, poate, a suferinței, a epuizării
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de neliniștit ca Piero. Omul-iepuraș i-ar aminti, din nou, hora monștrilor care reapar, provocați de măiestrie ca și de demență, de-atâtea ori inseparabile... Dar nu i-ar permite, cu siguranță, să pătrundă în atelierul său ! Străina s-ar depărta, ar coborî iar în grădina sălbatică, peste care n-au trecut decât 500 de ani. Chiar dacă s-ar transforma într-una din acele misterioase pocitanii pe care el le rechema și le picta, dacă ar deveni unul dintre animalele ciudate
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și cumnata și prietenul Lucian. Interceptă mișcări scăzute, foșnete, incerte rotiri de brațe. Simți ceva-cineva mângâindu-i umerii, spatele, până la dunga slipului și din nou, sub brațe. Ești ars tot, să te ung... explica Vera, încălecată, în genunchi, cu picioarele depărtate peste mijlocul său, aplecându-se, răsturnând uleiul din palme pe spatele rănit, apoi și pe pulpe, în jos, până la glezne. Masaj delicat, ațâțător. Refuză să-și întoarcă fața, primi doar vocea plină, încărcată, ritmările trupului svelt, încetinit de-o lene
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Refuză să-și întoarcă fața, primi doar vocea plină, încărcată, ritmările trupului svelt, încetinit de-o lene grea și fierbinte, dar proaspăt și mătăsos. Pielea dogorea, îl strângea... totuși simți când Lucian, parcă lovit, se ridicase. Reuși să-l vadă depărtându-se, încovoiat, singur, până la dunga apei. Trase una din revistele de alături. Manole lipsea, și sora, acum Vera parcă dormita, întinsă pe spate, cu brațele și picioarele desfăcute... — Chiar nu intri deloc în apă ? — Nu. Femeie de interior. Prea aproape
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
-i întreb : știți că proiectul la care lucrăm va ruina țara, va fi un crematoriu ?...“ Încordat, vecinul se răsuci de pe un cot pe altul, apoi se înălță, prudent, să nu atragă atenția. Abia se așezase, se ridica din nou, se depărta. Blondul percepu distanțarea cu întârziere, n-avea putere să-l urmărească, simți că nu mai era în preajmă și nici în apă nu intrase, se îndepărta... „Sunt destinși, întrebarea cade aiurea. M-ar considera, cu toții, nebun...“ Se sprijini într-un
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
copil fericit, batjocoritor, strident, dezlănțuit. N-avea curaj să coboare, nici să iasă la suprafață. Încremeni, fără a se putea urni. Se prinse, târziu, cu ambele mâini, de bara îngustă. Trase cu toate puterile, săltă la lumină. Reuși să se depărteze repede. Amețită de somn, strivită între trupurile balansând în ritmul autobuzului care frânează și iar pornește, se trezește pe trotuar, în fața magazinului de încălțăminte, unde și coboară, de obicei. Traversează, ajunge în dreptul croitoriei, la atelierul de lăcătușerie, la magazinul de
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de-a exista ; un acord adânc cu întâmplările și vârstele, primite cu lăcomie, în arcul lor scrâșnit. Otrava a săpat și a coclit șanțurile obrazului și gâlgâie în vene, mici clocote rebele. Jumătățile ferestrei balansează, se apropie și iar se depărtează, suprapun și din nou despart chipul proaspăt de demult care rulează pe retina rănită a femeii și copiile bizare ale chipului de-acum. Nestăpânită a devenit mâna care împinge canatul unei ferestre și al celeilalte, până se aude scârțâitul subțire
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
adormise ; lângă fereastră, în marginea dulapului, regăsește robinetul chiuvetei înguste și adânci ca o oală. Apa curge îndelung pe degete, pe palme, pe păr și urechi și frunte. Se apropie de fereastra deschisă. Se reazemă de pervaz. Luna s-a depărtat, dar încă luminează. Tăcere adâncă, adâncă, adâncă, până în adâncul iadului. Cornelia Matei sau Matei Cornelia... de câte nu l-ar fi scutit vizita bibliotecarei ! De n- ar fi fost atât de leneș, dacă ar fi răspuns la telefon, dimineață, demult
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
iritate, rostogolite de pe o treaptă pe alta, de la un etaj la altul, prin poarta larg deschisă a zilei. În stradă, în cenușa amurgului, care își aduna fantomele. Pelicule de ploaie și gheață acoperă geamurile, tot mai opace. Răsuflarea orașului se depărtează. Cineva răstoarnă din greșeală stiva de mape și de planșe. Câțiva tresar, ridică privirile. La planșeta din dreapta, cocul cărunt al doamnei palide se desface din cauza șocului. Sună telefonul : colegul cu ochelari de lângă dulap se ridică, aleargă spre telefon. Domnul în
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
vor zice în ziua aceea: "Doamne, Doamne! N-am proorocit Noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?" 23. Atunci le voi spune curat: Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelegea." 24. De aceea, pe orișicine aude aceste cuvinte ale Mele, și le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care și-a zidit casa pe stîncă. 25. A dat ploaia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
le-a zis atunci: "Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte; rămîneți aici, și vegheați împreună cu Mine." 39. Apoi a mers puțin mai înainte, a căzut cu fața la pămînt, și S-a rugat, zicînd: "Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu." 40. Apoi a venit la ucenici, i-a găsit dormind, și a zis lui Petru: "Ce, un ceas n-ați putut să vegheați împreună cu Mine! 41. Vegheați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
dormind, și a zis lui Petru: "Ce, un ceas n-ați putut să vegheați împreună cu Mine! 41. Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită; duhul, în adevăr, este plin de rîvnă, dar carnea este neputincioasă." 42. S-a depărtat a doua oară, și S-a rugat, zicînd: "Tată, dacă nu se poate să se îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!" 43. S-a întors iarăși la ucenici, și i-a găsit dormind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
îndepărteze de Mine paharul acesta, fără să-l beau, facă-se voia Ta!" 43. S-a întors iarăși la ucenici, și i-a găsit dormind; pentru că li se îngreuiaseră ochii de somn. 44. I-a lăsat din nou, S-a depărtat, și S-a rugat a treia oară, zicînd aceleași cuvinte. 45. Apoi a venit la ucenici, și zis: Dormiți de acum și odihniți-vă! Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mîinile păcătoșilor. 46. Sculați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
de ați isprăvit cu reflectorul, că era mai mare rușinea!... Te pomenești că iei și o medalie de vitejie, fiindcă la noi așa se dau decorațiile... În orice caz, eu te felicit... Noapte bună!... Fără să aștepte răspuns, locotenentul se depărtă, mormăind, prin băltoacele șanțului de apărare. " Ce s-a întîmplat, Doamne?" își zise Bologa, înfiorîndu-se și căutând să se trezească din amorțirea ce-i oprise în loc gândurile. Vântul sufla mai friguros, desfundând iarăși o bură de ploaie măruntă, moleșitoare. Picurii
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dar îi fu frică să vorbească. Bologa aștepta cu ochii împlîntați în tăcerea căpitanului, apoi șopti: ― Adio!... Ordonanța lui Klapka aduse calul și Apostol încălecă și porni fără să mai întoarne capul. ― La revedere, Bologa! strigă căpitanul, văzîndu-l că se depărtează. Lui Apostol i se păru că și Klapka își bate joc. Dădu pinteni calului. Trebuie să ajungă în sat cât mai repede, să se pregătească și să sfârșească. În suflet i se zvârcolea un iad cu limbi de foc atât
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai cu seamă asupra vedeniei lui în biserică, odinioară, întru bucuria mamei, care îndată îi împrospătă toate amănuntele acelei "minuni cerești", găsind și prilejul să observe, în treacăt, că "o, Doamne, cu cât învață oamenii mai mult, cu atâta se depărtează de Dumnezeu..." Apostol nu întîrzie să răspundă cu ton de glumă: ― Dar și Dumnezeu se învechește, maică dragă, ca toate în lumea asta! Cuvintele acestea spăimântară atât de mult pe doamna Bologa, că se închină de trei ori și de-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
vălmășeau. Și inima-i era plină de mustrări nedeslușite. " Dacă nu vine, înseamnă că nu mă iubește și atunci..." Ultimul cuvânt îi rămase suspendat în creier ca un vârf de floretă. Atunci... Atunci... Își dădea seama că iubirea aceasta îl depărtează de toate credințele și năzuințele lui și totuși simțea că fără de ea i s-ar istovi inima și viața însăși și-ar pierde orice rost, iar lumea ar deveni un pustiu fără margini. Nici o clipă nu s-a gândit unde
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
respirația și ascultă. În spate, în poiană, auzi zgomot de pași. Se piti lângă un trunchi gros. I se păru că pașii se apropie și desluși un glas înăbușit rostind vorbe străine. Văzu două umbre mișcând la marginea pădurii... Se depărtau... Apostol mai așteptă un răstimp. Inima i se zbătea năprasnic. În creieri îi apăru iarăși harta cu pozițiile. Tranșeele infanteriștilor sunt pe două creste, dar ale românilor sunt mai coborâte... " Atunci poate că am trecut... am ieșit din liniile noastre
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
zise Apostol cu răbdare și încredere neclintită. O apucă din nou spre stânga, pe coastă, de-a lungul gardului, socotind că trebuie să fie undeva un locșor de trecere. După vreo zece minute de suiș, se gândi că prea se depărtează de fundul văii și se întoarse înapoi, să mai caute și în cealaltă parte. Coborî până în vale și urcă pe altă coastă, mai piezișă. Pădurea părea mai deasă și mai tânără. Din când în când crengile joase se agățau de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu o mirare ca și când l-ar fi văzut întîia oară în viață. ― Bine... bine... firește, șopti dânsul cu o voce ca un suspin prelungit. ― Nenorocitule... zise iar căpitanul, clătinând din cap; adăugă apoi îndată, mai apăsat: Curaj! Curaj, Bologa! Se depărtă brusc spre postul de comandă fără a mai întoarce capul... Căruța se urni curând și merse deocamdată la pas, căci drumul avea coborîturi grele și multe cotituri. Sublocotenentul, foarte guraliv, căuta să stea de vorbă cu Bologa, "să ne mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
negru s-au putut ivi ochii aceia mari, mai negri decật bezna biblicului “ Și s-a făcut lumină !”. Știu doar atật că începusem să-mi simt ființa plenar și continuu; un văl inefabil mă înălța din nimic, fără să mă depărteze totuși de mine însămi. Ochii noștri își spuneau deodată totul și o singură atingere înlocuise parcă o noapte fierbinte de dragoste.Yoane! Yoane!...Vorbește-mi cu ochii, Yoane, înteleg totul! Nu știu și nu cred că aș putea să insuflu
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
îi zâmbește și dispare în sus, răpită de un nor auriu). SILFII DE LUMINĂ (de sus către lumină) Tu ce din ceriuri pe lume cazi Lumină sântă, Precum pe-al mărei amar talaz O rază frântă, Acum la nouri te depărtezi Strălucitoare, Căci de acolo pe lumi veghezi Cu ochi de soare. (de jos către Mureșanu) A tale cânturi, palide bard Cu fruntea-n laur, Sunt stele-eterne ce-n ceruri ard Cu raze de-aur. Cântă dar, cântă, tânăr poet, Mîn-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Noaptea în dumbravă. 46. DE-A NĂSCOCI NOUI IPOTEZE... (cca 1874 ) De-a născoci noui ipotese doi filosofi s-au dus Ca să găsească ce cătau în aer gol - în sus. Ast-o făcuse ei ades și fără de balon, Acuma însă depărtați de-a lumii mare svon Pămîntu-ntreg li se părea un plan pestriț departe. Și fericit unul din ei exclamă: frate, frate, Mă simt acuma desfăcut, de-asupra noastră nime. Celalt se uită supărat la goala adîncime: Eu, zău, că nu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de ingeniozitatea viciului. În opinia unora, succesul altuia înseamnă șansă, iar eșecul lui - ghinion. La orice nivel, superioritatea celorlalți este foarte greu de suportat. Revoluțiile îi găsesc pe oamenii cu o mare cantitate de ură nefolosită. Arma veleitarilor este tupeul. Depărtează-te de șarlatanii lăudați ! Cei care au nostalgia altor regnuri confundă bucuria cu plăcerea. Fără violență, omul actual s-ar simți probabil mutilat. La orice nivel, superioritatea celorlalți este foarte greu de suportat. Voluptatea ține mai ales de ingeniozitatea viciului
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
orice muritor. Omul e muritor. Doar nu-i capodoperă! Bucură-te acum de viață! Că mâine îți cântă preotul TVA-ul! Deocamdată, randament maxim nu are decât moartea. Una din misiunile fiecărei zile e să ne apropiem de moarte. Ne depărtăm de "aluviuni" în pragul morții, precum fluviul la vărsarea în mare. Moartea este un drept al tuturor, nu doar "o premiere" a celor păcătoși. Deși sufletul este vinovat, sinuciderea pedepsește doar trupul. Testul oricărei filosofii este atitudinea în fața morții. Și
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]