2,836 matches
-
cetățenilor, „sfera publică”. Etzioni se numără printre puținii care se revendică de la tradiția americană a „grupului progresist”, chemând în mai multe rânduri la amorsarea unei mișcări asemănătoare. Când Walzer și Sandel ne previn astăzi în legătură cu transformarea societății americane, potrivit liberalismului dogmatic, într-o „adunătură de străini”, când Walzer ne spune că un centru comercial (mall) nu e același lucru cu un cartier, sau când anumite critici culturale neoconservatoare (gen Allan Bloom, dar nu de tot străine lui Charles Taylor) relevă prăbușirea
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
aparține. Această flexibilitate relativ tardivă a lui Hayek e foarte departe de ideea că nu poate exista o utopie liberală, deoarece aceasta ar încălca autonomia individuală și (așa cum demonstra Popper într-un text faimos) ar produce inevitabil violență. Chestiunea atașamentului dogmatic la un corp de doctrină ridică niște semne de întrebare fascinante, la care ar trebui să se reflecteze mai mult și în România. Cum se produce metanoia, conversiunea la o doctrină ce pare să ofere aderenților o clavis universalis, în timp ce
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
de doctorat încă nepublicată, Contesting National Superiority: Racial Thinking, Social Darwinism and Nationalism in Fin-de-siècle Hungary, susținută la CEU în 2002, precum și mai multe din articolele sale apărute în ultimii ani. 22. Pentru o bună recapitulare didactică a reproșurilor liberalilor dogmatici la adresa lui Etzioni, din păcate fără recul față de poziția criticilor, vezi Aneta Gawkowska, „Neutrality, Autonomy and Order: Amitai Etzioni’s Communitarian Critique of Liberalism Under Scrutiny”, în A Decade of Transformation, IWM Junior Visiting Fellows Conferences, vol. 8, Viena, 1999. 23
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
studiilor lingvistico-literare internaționale, precum și asupra antropologiei culturale - în Statele Unite, în primul rând prin opera lui Clifford Geertz -, evoluând către versiuni tot mai complexe, cunoscând un apogeu „neoformalist” în anii ’60, deschizându-se prin semiotică spre o reconsiderare critică - după ce respingerea dogmatică a intrat în impas - a „moștenirii” tradiționale, de la retorică la hermeneutică, de la istorism la fenomenologie. Succesul structuralismului francez în Statele Unite a dus și la „descoperirea” unor autori europeni a căror traducere și popularizare în franceză de către imigranți est-europeni - ca Roman
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
militant curent radical literar-estetic-filozofic iconoclast cu un considerabil (și programatic) impact ideologic. Ca toate noile curente, postmodernismul a parcurs la început o promițătoare etapă revoluționară și creativă, după care a intrat în faza „clarificărilor doctrinare” și „epurărilor”, devenind tot mai dogmatic și intolerant, ridicându-se vehement împotriva tuturor canoanelor, dar promovându-și-l agresiv pe al său. E vorba de un „anticanon” (adică tot un canon, așa cum „antimateria” e tot materie) care își ascunde ipocrit propria canonicitate, legitimându-și noua redefinire
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
care vorbesc se poate ușor evidenția: Foucault și Derrida au început prin a reciti critic tradiția (deja într-o manieră idiosincratică, dar asta era o parte din originalitatea lor!); discipolii lor i-au citit mai ales pe ei, aplicându-i - dogmatic sau nu, în funcție de vocație și de personalitate - la „lectura” vechilor și noilor texte; discipolii discipolilor se citesc mai curând între ei. Fenomenul se repetă cu marii savanți americani postmoderniști; l-am putut măsura în cazurile care-mi sunt cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
oricărei unități a științelor și pierderea până și a voinței sau a mijloacelor de a discuta chestiunea”. Ca să luptăm împotriva fragmentării și transformării tuturor universitarilor în Fachidioten, Marile Cărți trebuie așezate în centrul educației, nu singure, nu într-un mod dogmatic, ci ca o inspirație permanentă și ca un reper, ca un orizont absolut al formării. Din nefericire, nici măcar specialiștii - tot mai înguști - din științele umane nu mai sunt capabili să întrezărească unitatea științelor, reușind cel mult o istorie a ideilor
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Gh. Gheorghiu-Dej (Vasile Vasiliu-Roșiorii-dă- Vede), Ana Pauker (Vera Rosenblum), Ion Gheorghe Maurer (Mihai Radu Florian), Puiu (Nicolae Ceaușescu), Duța lui Briceag (Elena Ceaușescu), Sultănica Gâlciu (Suzana Gâdea). Deosebit de aceștia se arată Lucrețiu Pătrășcanu (Coriolan Andrei), intelectual autentic, însă crud și dogmatic, și el revoluționar din speța lui Robespierre, Saint-Just, Troțki. Fiind un roman satiric, parodic, Cartierul Primăverii... nu putea, prin definiție, să fie realizat cu mijloace de creație obiectivă. E ceea ce autorul însuși specifică repetat, în dialoguri cu un critic fictiv
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288967_a_290296]
-
în general, un instrument de opresiune spirituală. Invocându-se cerința accesibilității, i s-au impus creației canoane mutilante. S-a instaurat dictatura unui simplism ce întorcea expresia artistică la stadii incipiente, rudimentare. Principiul funcției educative a fost aplicat în mod dogmatic, abuziv, ceea ce ducea la schematizări grosolane, la un didacticism anost. Prin extrapolarea dogmei introduse în filosofie, potrivit căreia evoluția istorică a gândirii ar exprima doar confruntarea materialismului cu idealismul, s-a oficializat teza că istoria literaturii se reduce la lupta
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289155_a_290484]
-
au revoluționat arta cinematografică din dorința de a servi ideologia prin desprinderea de trecut. Începând cu 1928, două evenimente - câștigarea puterii absolute de către Stalin și apariția sonorului - vor duce la un alt cinema de propagandă sovietic, bazat pe realismul socialist, dogmatic ca fond și formă. Acest tip de cinema a fost „Biblia” cineaștilor români în anii ’50. Cu excepția superproducției Independența României (1912), regimurile politice din România primei jumătăți de secol XX nu au fost interesate aproape deloc de cinematograful de ficțiune
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
biserica creștină rămâne unită, iar Papa ca urmaș al apostolului Petru este recunoscut ca fiind conducătorul de drept al bisericii creștine. Această situație avea să dureze până în perioada 1043-1057 când Cerularie, alt patriarh al bisericii bizantine, uzând de unele percepte dogmatice, reușește să definitiveze schisma. Cauzele afirmate ale schismei au fost folosirea azimei nedospite pentru săvârșirea euharistiei, sărbătorirea învierii Domnului, celibatul preoților, dogma filocalică (duhul sfânt purcede numai din tatăl, nu și din fiul). Mai mult ca atât, Cerularie închide toate
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
și a francilor prin Carol cel Mare, au determinat conducerile celor 2 biserici să încerce unificarea, ceea ce au și reușit prin sinodul de la Lyon (1274) și mai ales prin sinodul de la Ferara-Florența (1437). Ambele sinoade încearcă o împăcare pe chestiunile dogmatice. Ajung să rezolve cele patru puncte care constituiau mărul discordiei, convenindu-se că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și Fiul ca dintr-un singur principiu, fără obligația de a-l respecta ca simbol. Existența purgatoriului a fost admisă, Euharistia cu
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
obligația de a-l respecta ca simbol. Existența purgatoriului a fost admisă, Euharistia cu azimă sau pâine dospită a rămas la latitudinea fiecărei biserici. Primatul Papei a fost recunoscut ca singurul vicar a lui Hristos pe pământ. Din nefericire disputele dogmatice în rândul ecleziaștilor au antrenat și poporul care s-a alăturat unor patriarhi schismatici, lansând sloganul „mai bine un turban decât o pălărie roșie de cardinal”. În 1443 patriarhii Antiohiei, Alexandriei și Ierusalimului s-au unit cu patriarhul Marcu din
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
răsăriteană (ortodoxă) cu pretenția că menține dogma creștină în litera ei și cea apuseană (catolică) care pretindea același lucru. Acest proces de dezbinare avea însă să dureze până în secolul al XI-lea (aproape 300 de ani) cu dispute pe tărâm dogmatic care s-au extins și asupra popoarelor din sfera de influență a fiecărei părți, luând pe alocuri și în anumite perioade note războinice, reușind în final să separe definitiv cele două biserici. Prima tentativă, după cum relatam mai sus, în parte
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
de manifestări ostile, până la convocarea unor sinoade ecumenice cunoscute în istorie sub numele de Sinoade Foțiene (trei la număr). Toate acestea au scos la iveală tendința de hegemonie a bisericii orientale, pornind în realizarea acestui scop de la chestiuni de ordin dogmatic (prezentate mai sus) și taxând ca erezie abominabilă doctrina bisericii apusene că Duhul Sfânt purcede atât din Tatăl cât și din Fiul, ceea ce biserica orientală nu admitea. După 10 ani de frământări Foție a fost depus (în anul 867) și
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
o prăpastie fără fund”. Concluzia lui Paulescu este că Luther pur și simplu nu a priceput, sau în mod deliberat nu a recunoscut CARITATEA ca fiind fundamentul creștinismului, cu alte cuvinte a negat facerea de bine și iubirea aproapelui. Sistemul dogmatic pe care l-a construit Luther „atât cât l-a tăiat capul” arată clar și lămurit acest lucru. Interpretând eronat o epistolă a Sf. Apostol Pavel (epistola II către corinteni) Luther pretinde că omul care a devenit rău prin păcatul
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
funcțiile principale au fost desființate și anume sacrificarea și judecarea, iar predicația a rămas la îndemâna oricărui ales de către mireni, care exercită această funcție fără nici - un control eficace și de cele mai multe ori fără o pregătire corespunzătoare din punct de vedere dogmatic și canonic. 4. Cele două Biserici surori, cum protocolar se uzează (răsăriteană și apuseană), au fost pedepsite de-a lungul timpului pentru viciile clerului lor, iar pedeapsa are o semnificație divină prin modul cum s-a înfăptuit și mijloacele care
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
clerului lor, iar pedeapsa are o semnificație divină prin modul cum s-a înfăptuit și mijloacele care au realizat-o în timp. Biserica românească în viziunea pauiesciană Deși în evoluția ei nu a participat efectiv la nici o schismă sau deviere dogmatică, biserica românească a fost surprinsă adeseori de diverse influențe și făcută părtașă la anumite tendințe. Cu toate acestea a reușit totuși să mențină familia creștină aproape de învățătura lui Hristos. Printr-o incursiune istorică Paulescu încearcă să desprindă evoluția creștinismului la
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
elbionism înlocuirea Duminicii cu Sâmbăta, de la iconoclaști necinstirea crucii, icoanelor și prigonirea celor ce invocă sfinții, dar cel mai periculos lucru este nerecunoașterea nici unei autorități sau jurământ de credință. Împotriva acestei situații Paulescu, la vremea lui, recomandă o adevărată cruciadă dogmatică, în care clerul trebuia să insiste în predicile sale asupra pasajelor din Biblie greșit interpretate de sectanți. Disoluția națională era de altfel vizată și de comunismul sovietic. Experimentul bolșevic de exterminare a clerului în propria țară și transformarea bisericilor în
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
membrii sinodului bisericesc, profesori de teologie, delegați din partea preoților și exminiștrii cultelor au ales o comisie alcătuită din 15 membri care urma să elaboreze statutul de organizare și funcționare a bisericii ortodoxe române. Au apărut însă numeroase probleme de ordin dogmatic, canonic și administrativ, generate de faptul că fiecare biserică din provinciile unite aveau propriile viziuni, dar și din cauza amestecului partidelor politice, ceea ce a făcut ca acest statut să prindă contur abia după cinci ani. Urmarea a fost că în martie-aprilie
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
și care a lovit în egală măsură în biserica lui Hristos, a fost instinctul național sau naționalismul. Sub forma orgoliului național, puternic susținut de interesele generate de alterarea instinctului de proprietate, izbucnirile naționaliste au produs în sânul bisericii adevărate crize dogmatice și canonice cu finalitatea cunoscută. Cu toate acestea în viziunea lui Paulescu, după cum spunea Nichifor Crainic (singurul exeget a operei creștine paulesciene), "naționalismul este adevărul natural, iar creștinismul este adevărul supranaturaF’. Din nefericire, însă, omul și societatea omenească nu s-
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
și comunicarea on-line, extrem de facile și penetrante, cu impact masiv în mentalul colectiv. Realizează acea punte de legătură între știință și religie, prin faptul că argumentează științific dualitatea materie spirit și imanența spiritului în raport cu materia, fundamentând astfel creaționismul științific (nu dogmatic). „Demonstrarea existenței unei cauze primare a vieții, imateriale, unice și înțelepte este terme nul sublim la care ne conduce Fiziologia’’ afirma răspicat Paulescu în lecția din l8 februarie 105 în fața studenților săi fascinați de argumentația omului de știință și încheia
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
pp. 134-156). De remarcat referitor la această primă piesă grea a calitativismului, prin care noua paradigmă a invadat spațiul disciplinelor socio-umane, este că autorul optează pentru o formulă complementară (condamnând "falsa dihotomie" cantitativ-calitativ) între un "pozitivism înțelept" debarasat de încărcătura dogmatică dată de monismul metodologic intransigent și un "calitativism riguros" care să nu alunece în apele tulburi ale postmodernismului fondat pe celebrul imperativ al anarhismului epistemologic "anything goes" (Feyerabend, 1975). Această lucrare inaugurală a constituit declicul care a declanșat catalizarea unei
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ibidem, p. 44), premisă majoră din care se desprinde cu necesitate logică concluzia eternității românești. Această sarcină conclusivă a fost preluată de M. Eliade (1990, II) [1935], în paginile articolului cu titlu sugestiv, "România în eternitate" (pp. 127-129). Mai puțin dogmatic decât Stăniloae, dar compensând prin credința în posibilitatea de eternizare a României prin creație culturală, Eliade definește naționalismul autohton nu doar prin "marea iubire pentru morții și pămîntul nostru", ci mai ales prin "setea de eternitate a României" (Eliade, 1990
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
fondatoare a Țării Românești prin descălecarea lui Negru Vodă este destructurată și expediată în zona legendelor istorice fără acoperire faptică. Chestiuni fundamentale ale istoriei românilor, cum ar fi cele legate de momentele fondatoare, sunt convertite în subiecte de dezbatere. Spiritul dogmatic, atât de caracteristic epocii anterioare, face loc unei atitudini deschise principial înspre examinarea diverselor ipoteze disponibile (de ex: Tafrali, 1935, pp. 122-124, discută diferite teorii legate de perioda întemeierii Țării Românești, păstrând permanent o distanță critică față de fiecare în parte
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]