8,806 matches
-
SUA, al 100-lea Congres, sesiunea I, 1988, vol. CXXXIV, E 3319 2531SIER, EE, 16 noiembrie 1988, p. 50 2532 Departamentul de Comerț al SUA, U.S. Foreign Trade Highlights, Tipografia Guvernului SUA, Washington D.C., 1988, p. 86, 91 2533 "The Economist", 22 aprilie 1989, p. 16 2534 "Trade Statistics", BLOC: The Soviet Union and Eastern Europe, "Business Journal", vol. 1, nr. 1 (1989), p. 42 2535 Telecon, secția română, Departamentul de Comerț al SUA, 13 decembrie 1989. 2536 "Chronology 1989", "Foreign
Relații româno-americane by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney () [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
4 2560 Baza de date calculator, nr. 0508243, relatare UPI din Ungaria, de Erika Laszlo, 30 noiembrie 1989 2561 Știri CNN, 19 decembrie 1989 2562 Baza de date calculator, nr. 0511352, relatare UPI de la Washington, 19 decembrie 1989 2563 "The Economist", 6 ianuarie 1990, p. 44 2564 Baza de date calculator, nr. 0511837, relatare UPI de la Washington, 21 decembrie 1989 2565 WSJ, 22 decembrie 1989, p. A4 2566 Baza de date calculator, nr. 0511838, relatare UPI de la Washington, de Jim Anderson
Relații româno-americane by Joseph F. Harrington, Bruce Y. Courtney () [Corola-publishinghouse/Science/1036_a_2544]
-
pe mesajul evanghelic, cu valori proprii creștinismului. Ei sînt mesagerii unei viziuni asupra lumii conforme Evangheliei și magisteriului pontifical. Aceste partide sînt Weltanschauungsparteien. Pe 17 martie 1990, într-un articol de trei pagini consacrat partidelor creștin-democrate din Europa, săptămînalul The Economist scria: "Much of Europe is run by christian democratic parties" (O mare parte a Europei este condusă de partide creștin-democrate n. t.). Este adevărat că ele constituie o forță politică reală, avînd aproximativ 31 milioane de alegători ai Europei celor
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Cortinei de Fier, care trebuie recucerite, și unde frămîntarea vieții politice (Polonia, mai ales, ne oferă un exemplu remarcabil) și importanța ideologiilor național-populiste ridică democrației creștine probleme foarte serioase privind strategia. În articolul deja citat, din 17 martie 1990, The Economist punea întrebarea: "Will they stay true to their religious roots, or become just another variety of the centre-right?" (Vor rămîne credincioase rădăcinilor lor religioase sau vor deveni doar o altă variantă de centru-dreapta?) . Partea I Moștenirea secolului al XIX-lea
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
problema dificilă privind dreptul la proprietate sau intervenția statului. Așa-numitei școli din Liège, formate din discipolii Monseniorului Doutreloux, partizani ai autorității în materie de organizare a muncii, i se opune școala din Angers, reprezentată de Monseniorul Freppel și de economiști ca Charles Périn, la Louvain, sau Joseph Rambaud, la Lyon, care respingeau ideile etatiste și dezvoltau ideile răspîndite mai ales de industriașii catolici din nordul Franței grupați în Asociația Catolică a Patronilor din Nord, de orientare paternalistă și antietatistă 5
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
părere că muncitorii trebuie să se apere ei înșiși. În februarie 1891, în urma acestor Congrese și înainte de apariția enciclicei, a fost fondată Liga Democratică belgiană de către Georges Helleputte. Ultramontan, el era membru al influentei confrerii Saint-Michel, fondată în 1875 de economistul Charles Périn, care, inițial, fusese adeptul curentului politic intransigent al Tinerei Drepte, în numele căreia fusese ales deputat în 1889. Liga, mișcare socială și politică în același timp, se sprijinea pe o multitudine de inițiative sociale, asociații, cercuri de studii, ligi de
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
riscă să se întoarcă tocmai împotriva celor care trebuie serviți și favorizați"33. Mai trebuie să amintim lucrările Săptămînilor Sociale din Italia și Franța, cele mai multe dintre ele consacrate problemelor economice, și ale Kirchentage și Katholikentage din Germania, ca și lucrările economiștilor François Perroux, Ludwig Erhard, Francesco Vito și chiar cursurile ținute în universitățile catolice. Pozițiile creștin-democraților sînt puțin dogmatice, dacă exceptăm respingerea categorică a marxismului. Dezbaterea privind corporațiile sau sindicatele muncitorești separate, nerezolvată de Leon al XIII-lea, arată foarte bine
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
la 15 iulie, CDU a adoptat " Principiile directoare de la Düsseldorf" în vederea alegerilor primului Bundestag al Republicii Federale. "Economia socială de piață se opune radical economiei planificate, centralizată sau nu, de Stat sau de organisme autonome". Elaborată în anii 1930-1940 de economiști ca Eucken, Böhm, Müller-Armack, ea a fost impusă de Ludwig Erhard, Director al Administrației Economice Biregionale în 1948, ministru al Economiei între 1949-1963, cancelar între 1963-1966, o longevitate politică remarcabilă care traduce importanța rolului său în istoria democrației creștine. Principiului
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
organizației sale, al cărei viitor, cu doar 1,9% în martie 1994, părea să fie limitat. Pe de altă parte, la aceste alegeri s-au angajat, în polul progresist, personalități catolice cum ar fi istoricul Pietro Scoppola, judecătorul Giuseppe Ayala, economistul Romano Prodi, liderul creștinilor sociali Ermanno Gorrieri. La dreapta s-a constituit Centro Cristiano Democratico (CCD), fondat în ianuarie 1994 de Pier Ferdinando Casini, Francesco D'Onofrio și alții, provenind din DC. El s-a raliat lui Berlusconi înaintea alegerilor
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
În mai 1968, după întrevederea de la Moscova a celor cinci, CIA încă se mai iluziona că Ungaria e în tabăra României și Cehoslovaciei. A crezut mai mult în summit-ul maghiaro-cehoslovac decât în sprijinul României. La 4 mai 1968, The Economist cataloga poziția României drept "cinică": "sprijinul lui Ceaușescu pentru liberalizările lui Dubček" "o mascaradă politică", teză golițâniană reiterată aidoma de Vladimir Tismăneanu, la 28 iunie 2008, la Radio "Europa Liberă". Ceva mai înainte, în 1996, Victor Dumitriu, fost ambasador în
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Tractatus-ului, l-a vizitat, în 1923, Wittgenstein îl rugase să se intereseze dacă cele șase semestre în care a studiat înainte de război cu Russell, precum și cartea sa, ar ajunge pentru obținerea O VIAȚĂ DE EROU? 49 titlului de magister. Propunerii economistului John Maynard Keynes, o persoană foarte influentă la Cambridge, de a-și relua activitatea filozofică acolo, i-a răspuns însă, în 1924, că Tractatus-ul conține tot ceea ce a avut de spus în filozofie. Ar dori să revină în Anglia doar
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
un „Cuvânt înainte“ pentru acel manuscris care va fi publicat sub titlul Cercetări filozofice, după ce menționează discuțiile pe care le-a purtat asupra Tractatus-ului cu Ramsey, Wittgenstein evocă critica făcută lucrării sale de tinerețe de către un alt coleg de la Cambridge, economistul italian Piero Sraffa și adaugă: „Acestui imbold îi datorez ideile cele mai pline de consecințe ale acestei scrieri.“ Despre ce putea să fie vorba? Sraffa, un adversar al lui Mussolini, care se refugiase la Cambridge cu sprijinul lui Keynes, nu
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
exterior a reprezentat de fiecare dată o modalitate de câștig superioară în comparație cu activitățile productive realizate pe plan intern. Importanța comerțului exterior pentru economia unei țări, deși privită prin prisma avantajului absolut, a fost surprinsă într-un mod deosebit de elocvent de economistul scoțian Adam Smith: "Dacă o țară străină ne poate furniza bunuri mai ieftine decât le-am putea produce noi, e mai bine să le cumpărăm de la ea, cu o parte din produsul activității noastre, utilizate într-un mod din care
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
principalele aspecte ale problematicii abordate s-a recurs la culegerea, sistematizarea, prelucrarea și interpretarea unui bogat material informațional economic și statistic din țară și străinătate, folosind ca surse de informație o paletă amplă de lucrări științifice, de la operele clasicilor până la economiștii contemporani. În vederea actualizării seriilor de date statistice informative am utilizat publicațiile Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), Organizației Mondiale a Comerțului (WTO), Centrului de Comerț Internațional (ITC), Comisiei Economice a Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE), Băncii Mondiale, Fondului
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
fost axat pe ideea că "laissez-faire"-ul generează o stare "perfectă" a economiei în care acțiunea fiecăruia în vederea realizării binelui individual conduce la deplasarea întregii societăți în direcția dorită. Printre reprezentanții cei mai de seamă ai liberalismului economic se numără: economistul scoțian Adam Smith 1 (1723-1790), economiștii englezi David Ricardo 2 (1772-1823) și John Stuart Mill (1806-1873; "Principii de economie politică cu unele din aplicațiile lor la economia socială", 1848), economistul francez Jean-Baptiste Say (1767-1832; "Tratat de economie politică sau simplă
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
-ul generează o stare "perfectă" a economiei în care acțiunea fiecăruia în vederea realizării binelui individual conduce la deplasarea întregii societăți în direcția dorită. Printre reprezentanții cei mai de seamă ai liberalismului economic se numără: economistul scoțian Adam Smith 1 (1723-1790), economiștii englezi David Ricardo 2 (1772-1823) și John Stuart Mill (1806-1873; "Principii de economie politică cu unele din aplicațiile lor la economia socială", 1848), economistul francez Jean-Baptiste Say (1767-1832; "Tratat de economie politică sau simplă expunere a modului în care se
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
reprezentanții cei mai de seamă ai liberalismului economic se numără: economistul scoțian Adam Smith 1 (1723-1790), economiștii englezi David Ricardo 2 (1772-1823) și John Stuart Mill (1806-1873; "Principii de economie politică cu unele din aplicațiile lor la economia socială", 1848), economistul francez Jean-Baptiste Say (1767-1832; "Tratat de economie politică sau simplă expunere a modului în care se formează, se repartizează și se consumă bogățiile", 1803) și alții. Deviza principală a acestui curent de gândire, exprimată sintetic a fost "laissez-faire, laissez-passer, le
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
mărfuri și de capital. De asemenea, în acest moment s-a conturat împărțirea economică și teritorială a globului între marile puteri economice, politice și militare și corporațiile cele mai importante. Pe baza analizei desfășurării schimburilor de mărfuri de pe piața mondială economistul german Karl Marx7 (1818 1883) a scos în evidență posibilitatea țărilor, caracterizate printr-o productivitate mai ridicată a muncii sociale, de a schimba o cantitate mai redusă de muncă contra unei cantități mai ridicate de muncă din țările cu un
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
specific țărilor cu nivele de dezvoltare foarte diferite. În acest fel, "țara mai avansată își va vinde mărfurile peste valoarea lor, deși mai ieftin decât țările concurente" și "primește mai multă muncă în schimbul unei cantități mai mici de muncă"8. Economistul german a explicat detaliat și rolul comerțului exterior pentru crearea unei economii moderne de piață, ca urmare a unor acumulări foarte consistente de capital rezultate și totodată și pentru funcționarea eficientă a acesteia, având în vedere că piețele externe generează
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
nedezvoltate) au cel mai mult de câștigat, obținând un raport de schimb avantajos, lucru care pare corect dacă se face referire în comerțul internațional doar la legea cererii și ofertei. O nouă dezvoltare a teoriei clasice a venit din partea marelui economist englez, întemeietor al Școlii de la Cambridge, Alfred Marshall (1842-1924; "Teoria pură a comerțului exterior", 1879 și "Bani, credit și comerț", 1923) în sensul că pentru a explica prețurile mărfurilor care se schimbă, el combină teoria cererii și a ofertei cu
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
lung, în funcție de costul lor de producție (care îl orientează pe producător în dimensionarea ofertei). Pe lângă reacțiile favorabile ale gândirii academice din Occident au existat și o serie de rețineri față de politica economică externă a liberului schimb, cu deosebire din partea unor economiști sau gânditori care reprezentau interesele unor state naționale mai mici și în special cu profil agrar. Aceste țări, din dorința de a se dezvolta prin diversificarea structurii economiilor lor și în principal prin industrializare, făceau eforturi susținute să reziste concurenței
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
cu factori de producție, în diferențele aferente privind nivelul tehnologic și, nu în ultimul rând, în comportamentul economic al consumatorilor. În perioada interbelică, dintre teoriile liberale neoclasice ale comerțului internațional se remarcă modelul Heckscher Ohlin, după numele a doi mari economiști ai școlii suedeze: Eli Heckscher ("Influența comerțului exterior asupra repartiției venitului", 1923) și Bertil Ohlin ("Comerț interregional și internațional", 1933). Autorii consideră că, înzestrarea naturală diferită cu factori de producție, împreună cu diferențele relative ale prețurilor acestora în cele două țări
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
după derularea relațiilor comerciale creșterea prețului factorului de producție abundent conduce la majorarea veniturilor posesorilor lui, în timp ce diminuarea prețului factorului rar este însoțită de scăderea veniturilor deținătorilor acestuia. Păstrând aceleași ipoteze ca și în modelul H-O, concluzia celor doi economiști a fost că modificarea procentuală a prețului unui factor de producție este mai mare decât cea a prețului produsului care la utilizat în mod intensiv. Acest fenomen este cunoscut și utilizat în literatura de specialitate sub denumirea de "efect de
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
considerate. Semnificația pentru validarea teoremei H-O se referă la faptul că, exporturile nete ale ramurilor industriale din SUA pot să nu fie intensive în capital, așa cum a sugerat Leontief, și de asemenea, nici intensive în muncă. Concluzia celor doi economiști a fost că, industriile de succes, care realizează bunuri pentru export, încorporează o cantitate relativ mai mare de capital uman în produsul lor final. 1.3. Teorii alternative ale comerțului internațional Deși preocupările pentru verificarea și completarea modelului Heckscher-Ohlin au
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]
-
relativ mai mare de capital uman în produsul lor final. 1.3. Teorii alternative ale comerțului internațional Deși preocupările pentru verificarea și completarea modelului Heckscher-Ohlin au fost numeroase, mai ales în urma apariției paradoxului Leontief, cel mai important răspuns venit din partea economiștilor de specialitate a fost reprezentat de dezvoltarea noilor teorii, dintre care se remarcă: teoria tehnologică a comerțului internațional, teoria economiilor de scară, teoria produselor diferențiate și comerțul intra-industrial, etc. Teoria ciclului de viață a produsului a fost introdusă de către
[Corola-publishinghouse/Science/1480_a_2778]