2,880 matches
-
numește "activizarea" lor în procesul învățării la o disciplină. Analizând rolul său în leadership, în perfecționarea clasicei activizări, în obținerea succesului așteptat, educatorul este preocupat de proiectarea rațională, organizarea condițiilor, crearea climatului optim, utilizarea relațiilor de comunicare și colaborare, implicarea educaților înșiși în activitatea de conducere a activizării lor. Acest aspect este denumit în literatura temei management participativ (Zlate, 2004), pentru a marca diferența între managementul clasic (teoria X) și cel modern (teoria Y), în problematica relațiilor psihosociale în activitate, în
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
de cunoaștere a experiențelor anterioare de participare a elevilor, ce satisfacții au obținut, ce elemente de rutină au, ce greșeli tipice manifestă în procesul învățării, ce așteptări noi formulează educații, pentru a adapta leadershipul la ele. Având în vedere statutul educaților, stadiul în care se află ca formare, dezvoltare, ca experiență acumulată în această problemă, cerințele curriculumului, stadiul inițierii în specificul disciplinei școlare respective, desigur că educatorul poate stabili însă rațional până la ce nivel se pot implica real, diferențiat aceștia. Căci
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
aici: educații participă toți la activitate, receptează, sunt atenți, răspund, dar fiecare se implică în alt mod, la alt nivel, iar acest din urmă aspect este important în managementul activității. Participare și implicare nu înseamnă însă doar simpla consultare a educaților, așa cum este tendința practică. Este o problemă de stil managerial, dar devine un act formal (pentru că "trebuie"), se dorește o confirmare rapidă a proiectului sau a deciziei luate, "nu este timp" pentru aprofundare sau "oricum nu sunt de esență opiniile
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
așa cum este tendința practică. Este o problemă de stil managerial, dar devine un act formal (pentru că "trebuie"), se dorește o confirmare rapidă a proiectului sau a deciziei luate, "nu este timp" pentru aprofundare sau "oricum nu sunt de esență opiniile educaților" și se procedează "așa cum s-a conceput inițial". Este lesne de înțeles că o asemenea atitudine a educatorului, ca și altele în aceeași manieră, demobilizează, demotivează educații. Neparticiparea, neimplicarea devine regulă apoi, apărând și alte fenomene: indisciplina, oboseala, monotonia, absenteismul
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
pentru lecție, recurgerea la autoritatea formală a educatorului. De aceea, opinează R. Bean (2004), educatorul are nevoie aici de capacități, competențe specific manageriale pentru provocare, ascultare, receptare, stimulare, negociere, aprobare-valorizare, ameliorare, recunoaștere, dacă dorește participarea și implicarea reală, progresivă a educaților, în conducerea activității. Doar pentru menținerea atenției, de pildă (nu doar captarea ei inițială), a interesului, acesta poate recurge la tehnici manageriale în organizare, îndrumare, reglare: utilizează pauze tăcute, schimbă tonul vocii (prin coborâre), redirecționează educatul către alt mod de
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
implicarea reală, progresivă a educaților, în conducerea activității. Doar pentru menținerea atenției, de pildă (nu doar captarea ei inițială), a interesului, acesta poate recurge la tehnici manageriale în organizare, îndrumare, reglare: utilizează pauze tăcute, schimbă tonul vocii (prin coborâre), redirecționează educatul către alt mod de prezentare, efectuează evaluări pentru conduitele de succes, introduce probe de control, face întreruperi și efectuează alte acțiuni, recurge la delegarea de responsabilități sau la cooperare ș.a. Dar și alte premise pot fi create de către educator: • organizatorice
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
care motivează implicarea mentalitatea, atitudinea, interesul, creativitatea, responsabilitatea, comunicarea, cooperarea, motivația, trăirea satisfacțiilor/insatisfacțiilor). Managementul participativ este enumerat printre metodele manageriale, dar este considerat mai mult chiar "o stare de spirit" actuală, pentru că implică atât pe educatorul-manager, cât și pe educați, în adoptarea deciziilor curente și în rezolvarea lor. Între avantaje pot fi menționate astfel: creșterea nivelului general de informare al educaților asupra problemelor procesului educațional, creșterea gradului de fundamentare a deciziilor, amplificarea antrenării în leadership, folosirea potențialului individual. Dar nu
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
dar este considerat mai mult chiar "o stare de spirit" actuală, pentru că implică atât pe educatorul-manager, cât și pe educați, în adoptarea deciziilor curente și în rezolvarea lor. Între avantaje pot fi menționate astfel: creșterea nivelului general de informare al educaților asupra problemelor procesului educațional, creșterea gradului de fundamentare a deciziilor, amplificarea antrenării în leadership, folosirea potențialului individual. Dar nu pot fi uitate și limitele aici: volumul de timp cerut pentru consultare și participare, diminuarea operativității soluționării, mărirea nevoii de resurse
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
curricular dat. B) Managementul prin motivație implică alt tip de motivație, decât cea pentru rezolvarea sarcinilor curente de învățare și probabil că mentalitatea autorității formale a educatorului va inhiba încă. El poate să asigure un climat care să motiveze participarea educaților, prin încurajare continuă (chiar pornind și de la erori făcute în învățare), să conștientizeze rolul efortului în realizarea sarcinilor, să arate valoarea înțelegerii problemelor, a utilității ei, a corelației cu alte teme deja apreciate, cu aspecte practice nonformale și informale. Sau
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
teoria achiziției succeselor, care interpretează comportamentul motivat pe baza nivelului de aspirație, a nevoii de succes, în baza performanțelor anterioare, comportamentul motivat fiind în funcție de puterea motivului, de așteptare, de stimulare. Sau poate recurge la cunoașterea și folosirea performanțelor așteptate de către educați, la corelarea modului de implicare a lor în acțiune cu nivelul realizării ei, la conștientizarea raportului între efortul depus și performanța așteptată. Sau caută întărirea încrederii acestora în acest demers prin utilizarea adecvată a recompenselor (ca instrumente). Sau mizează pe
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
motivației în leadership nu este dat decât de combinarea acestor proceduri, de consolidarea lor. Metodele pedagogice utilizate în motivarea pentru învățare sunt utilizate curent de către educator, dar acum în leadership repertoriul său solicită a fi îmbogățit, diversificat, pentru a transforma educatul în coparticipant în managementul activității: • acordarea recompenselor (mai ales a celor morale), • creșterea progresivă a performanțelor așteptate și posibil de atins, • redefinirea sarcinilor și punerea în mai multe situații, • anticiparea dificultăților, • pregătirea pentru învingerea dificultăților, prevenirea conflictelor, • antrenarea în realizarea
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
conturează o autoritate formală, de poziție legitimă, statuată și o alta funcțională, de competență, dar a căror efecte depind și de modul efectiv de realizare. Interacțiunea presupune însă și un anume raport de autoritate a educatorului și de libertate a educaților în afirmarea, participarea lor în leadership. Reanalizarea problemei în actualitate s-a impus ca reacție firească împotriva magistrocentrismului, dar și a influențelor sociale de formare postmodernistă a tineretului pentru o societate democratică, pentru responsabilitate asumată, inițiativă, autonomie, comunicare, colaborare, spirit
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
pentru o societate democratică, pentru responsabilitate asumată, inițiativă, autonomie, comunicare, colaborare, spirit critic, reconstrucție. Pentru educație și leadership, studii tematice sintetizate anterior (Joița, 2000, pp. 135-147) au atras atenția asupra necesității: • reinterpretării autorității educatorului, • a luării în considerare a manifestării educaților în activitate, • a rolului climatului din clasă, • a cunoașterii și îndepărtării stărilor și conduitelor negative rezultate, • a prevenirii diferitelor stări conflictuale, • a promovării metodelor de învățare constructivistă, • a reconsiderării stilului educatorului ca urmare a efectelor asupra educaților, • a utilizării feedbackului
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
considerare a manifestării educaților în activitate, • a rolului climatului din clasă, • a cunoașterii și îndepărtării stărilor și conduitelor negative rezultate, • a prevenirii diferitelor stări conflictuale, • a promovării metodelor de învățare constructivistă, • a reconsiderării stilului educatorului ca urmare a efectelor asupra educaților, • a utilizării feedbackului, • a accentuării pregătirii acestora pentru adaptarea și integrarea socio-morală, nu numai pentru dezvoltarea cognitiv-intelectuală. În plan pedagogic, dincolo de exagerările nondirectiviste, cu tentă mai ales de terapeutică psihosocială, autoritatea și libertatea trebuie interpretate prin prisma conștientizării responsabilității fiecăruia
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
de terapeutică psihosocială, autoritatea și libertatea trebuie interpretate prin prisma conștientizării responsabilității fiecăruia dintre parteneri în realizarea obiectivelor educative, formative. În căutarea fundamentării asupra nevoii acestei echilibrări în interacțiunea educator-educați, ca esență a educației însăși, ca influență a educatorului asupra educatului care se dezvoltă, prin postura de educator-manager și lider recunoscut al clasei, se pot contura mai multe categorii de argumente. Pornind chiar de la sensul originar (lat. augere -a înmulți, a îmbogăți, a face să crească; auctor cel care inițiază, mijlocește
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
statut și pe care și-a asumat-o. El este astfel mai ales purtătorul unei autorități funcționale, de competență pedagogică și managerială, dar nu prin însușirea și exploatarea peste limită a autorității formale în sine, cu efecte negative asupra dezvoltării educaților, ca generatoare de conflicte și randament scăzut. De aici și sensul peiorativ de astăzi al "stilului autoritar", ca exagerare a posturii doar de purtător al autorității formale, rigide. Acest sens căpătat fie prin exagerare, fie prin limitare empirică, fie prin
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
abuz de autoritatea sa și le recunoaște dreptul de a-și construi și ei propria autoritate (tot de competență) prin atribuire de sarcini, • când recunoaște deschis că autoritatea sa este limitată în raport cu așteptările realității. Ca să fie recunoscut ca lider de către educați, el trebuie să aibă o conduită flexibilă (după solicitările exprimate, după particularitățile clasei), să dea un diagnostic corect nivelului solicitărilor și să acorde cele mai adecvate îndrumări, să dovedească abilitatea de a se adapta la fiecare solicitare și la nivelul
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
să dovedească abilitatea de a se adapta la fiecare solicitare și la nivelul lor de înțelegere. Pe fondul conturat, constatăm că educatorul-manager, cu atât mai mult, trebuie să utilizeze rațional, organizat, controlat sistemul acțiunilor și mijloacelor specifice de influențare a educaților, prin intermediul relațiilor interpersonale. Poate că acest aspect al muncii sale este mai dificil, dar mai relevant pentru competența sa managerială, decât doar predarea-învățarea în sine a disciplinei sale conform curriculumului. Monitorizarea clasei îl poate ajuta să devină lider efectiv dialogând
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
cu implicarea educatorului, ca manager și lider, în respectarea acestor condiții de principiu, acțiuni, situații, relații, strategii pentru a susține, sprijini dezvoltarea elevilor în deplină securitate, încredere. Putem enunța astfel un set de obiective, proceduri pentru un management al libertății educaților, în condiții de leadership: • să caute singuri sub îndrumare, • să rezolve în grup prin colaborare și cooperare, • să comunice, • să trăiască satisfacția succesului, • să interiorizeze și să aplice valori variate, • să-și antreneze înțelegerea și creativitatea, • să analizeze cu curaj
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
rezultă, în primul rând, din necunoașterea și nerespectarea unor principii, norme, ajungându-se la erori, efecte contrarii, acutizarea stării tensionale. Îndepărtarea lor ar constitui tocmai soluții, în primul rând, de prevenire când educatorul: • adoptă o soluție concepută propriu fără antrenarea educaților, • favorizează subiectiv pe unii, • lasă pe alții să rezolve, • lasă ca timpul să-și spună cuvântul, • creează precedente sau adâncește starea prin neintervenție la timp, • aplică numai sancțiuni (fără a analiza cauzele și amploarea sau perspectiva pozitivă care este mai
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
care este mai favorizantă), • nu se apleacă asupra esenței, conținutului, caracteristicilor stării sesizate, ci asupra semnelor exterioare, opiniilor colegilor, • nu alternează stilurile manageriale, • nu recurge la discutarea sau negocierea problemelor, • nu valorifică suficient părțile pozitive ale personalității și ale conduitei educaților, • adeseori discută situația în lipsa celor implicați, • nu-i stimulează suficient în a-și învinge inhibiția în exprimare ș.a. Utilizând toate acestea, este important ca educatorul să nu întrerupă fluxul activității, acțiunile celorlalți pentru actele minore de indisciplină a unor educați
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
educaților, • adeseori discută situația în lipsa celor implicați, • nu-i stimulează suficient în a-și învinge inhibiția în exprimare ș.a. Utilizând toate acestea, este important ca educatorul să nu întrerupă fluxul activității, acțiunile celorlalți pentru actele minore de indisciplină a unor educați și aici comunicarea nonverbală și cea paraverbală au efecte deosebite. Ca lider, făcând parte din grup, el: • este atent la modul de rezolvare a sarcinilor și la posibilitatea apariției unor tensiuni, • pentru care atunci caută să înțeleagă punctele de vedere
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
care atunci caută să înțeleagă punctele de vedere ale părților, • le abordează din perspectiva sarcinilor problematice de rezolvat, • atrage și pe ceilalți în folosirea controversei pentru rezolvare, • concluzionează asupra experienței cognitive câștigate, • corelează cu alte succese procedurale, • stimulează propunerea de către educați a unor asemenea situații problematice de rezolvat prin colaborare. Capitolul 9 Educatorul și perfecționarea educației: paradigma acțiune-formare-cercetare versus paradigma experienței educaționale 9.1. Practica educațională și schimbarea modului ei de perfecționare de către educator Dacă educația se dorește a fi eficientă
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
cercetătorului, mai puțin a practicianului răspunzător al realizării al calității educației. De aceea s-au multiplicat intervențiile care militează pentru activități de emancipare a educatorului, pentru că el cunoaște, deși empiric, cel mai bine realitatea contextului, a situației, condițiile evoluției formării educaților. Cunoștințele lui profesionale sunt implicite, particulare, nesistematizat raportate și la cele ale cercetării pedagogice, iar competențele științifice sunt slab marcate prin implicarea în cercetarea explicită, cu relative puteri de interpretare variată, de reflecție, de afirmare a atitudinii de schimbare. Acțiunea-cercetare
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]
-
s-a pus problema și invers, apărând acțiunea-cercetare: practicianul nu poate fi și el cercetător, în anumite condiții? După anii '70, s-a afirmat a II-a generație, prin preocuparea de reformă curriculară în Anglia, care solicita implicarea educatorilor, a educaților în ameliorarea educației prin atitudine critică față de curriculum, la care s-au adăugat cercetările ce-l privesc pe profesorul reflexiv (Schön, 1983) sau cele privind învățarea experiențială (Kolb,1984). După anii '80 (apud Goyette, 1987, pp. 8-11) este o revenire
by ELENA JOIŢA [Corola-publishinghouse/Science/1005_a_2513]