2,911 matches
-
georgienii au fost uimiți de instrumentele muzicale și au venit de pretutindeni să le audă cântând mulți dintre cei care au participat la aceste proiecte nu au supraviețuit abuzuri ale unor preoți reformați cred că cea mai bună definiție a ereziei este aceasta absolutizarea relativului și relativizarea absolutului prizonierii au fost victimele vivisecțiilor efectuate fără anestezie burton explică apariția zăpezii în orașul unde ia naștere opera unui inventator bătrân căsătoria reciprocă între conducătorii ei era un mijloc de supraviețuire o parte
colectie de fraze din wikipedia in limba romana [Corola-website/Science/92305_a_92800]
-
Construcțiile durează mai multi ani. Vitraliu este geamul colorat. Evul Mediu Târziu a fost marcat de dificultăți și calamități incluzând războaiele, foametea și ciuma, diminuând populația Europei vestice; între 1347-1350, Moartea Neagră a ucis o treime din populația Europei. Controversele, ereziile și schisma bisericii catolice, conflictele civile, revoltele sociale au culminat în această perioadă. Dezvoltarea culturală și tehnologică au transformat societatea europeană, ce a dus la încheierea lentă a evului mediu și la începutul modernității. Sfârșitul Evului Mediu este plasat prin
Evul Mediu () [Corola-website/Science/297797_a_299126]
-
de "Dacicus Maximus". Pe plan religios, în 325 Constantin a convocat la Niceea primul conciliu ecumenic al bisericii creștine, care a pus bazele dogmatice și canonice ale acestei religii, definind mai precis dogmele creștine drept răspuns la provocarea reprezentată de erezia arianistă. Toți episcopii prezenți s-au declarat de acord cu pozițiile teologice majore propuse de proto-ortodoxie, dat fiind că în acel moment alte forme de creștinism fuseseră „deja excluse, suprimate, reformate sau distruse”. Deși proto-ortodocșii câștigaseră disputele anterioare, în urma definirii
Constantin cel Mare () [Corola-website/Science/297914_a_299243]
-
niciodată total accesibil omului, și că el nu este nici azi încă total accesibil, astfel d.p.d.v. uman neputând să susținem că îl cunoaștem deasupra oricărei îndoieli. Fanaticul se percepe așadar ca unicul deținător al adevărului confruntat cu o lume de erezii. El este acel "alege crucea sau mori" sau acel "Allah e mare" al unora care folosesc girul Absolutului pentru a justifica nejustificabilul. (traducere și sinteză după text de Claude Paris și Yves Bastarache din lucrarea ""Gândire critică și argumentație"" (Éditions
Religie () [Corola-website/Science/296516_a_297845]
-
Bastarache din lucrarea ""Gândire critică și argumentație"" (Éditions C.G. Québec (Canada) 1995), cap. 3 ("Privire asupra religiei"), p. 69/70.) Istoric vorbind, superstiția a fost întotdeauna credința celui de-o religie diferită de aceea a celui care o judecă. Astfel ereziile au fost considerate a fi superstiții, așa cum și religiile celorlalți au fost definite ca fiind superstiții. Se pare deci că și eticheta de superstiție face parte din mai numeroasa familie de manifestări ale "antropocentrismului": o credință, o valoare sau o
Religie () [Corola-website/Science/296516_a_297845]
-
că Lactanțiu spune: "Religia este cultul adevăratului Dumnezeu, superstiția fiind aceea a unui fals dumnezeu". Alți creștini au fost chiar mai preciși, astfel că Clement din Alexandria (Stromates, vii, 4) și Origen (Contra Celsum, iii, 79) definesc religia evreilor și ereziile creștine ca fiind și ele superstiții. Pentru Augustin chiar și caracterele mistice fac parte din superstiție (De doctrina christiana, xx). Pentru Toma d’Aquino, mai perspicace și deci mai rezervat, căci realizează faptul că religia și superstiția se opun pe
Religie () [Corola-website/Science/296516_a_297845]
-
mai mult decât atât, ei își manifestă dragostea pentru întreaga creație așa cum reiese din acest fragment celebru din opera marelui mistic andaluz Ibn Arabi (1165-1240): Religia islamică a fost criticată, în primul rând, de către creștini care l-au considerat o erezie. Unul din primele astfel de atacuri îl întreprinde Ioan Damaschinul în lucrarea "Perì hairéseōn" ("Despre erezie"). Printre cele mai importante teme ale criticii islamului se situează: moralitatea vieții lui Mahomed, presupusele contradicții din Coran, respectarea drepturilor omului și condiția femeii
Islam () [Corola-website/Science/296539_a_297868]
-
celebru din opera marelui mistic andaluz Ibn Arabi (1165-1240): Religia islamică a fost criticată, în primul rând, de către creștini care l-au considerat o erezie. Unul din primele astfel de atacuri îl întreprinde Ioan Damaschinul în lucrarea "Perì hairéseōn" ("Despre erezie"). Printre cele mai importante teme ale criticii islamului se situează: moralitatea vieții lui Mahomed, presupusele contradicții din Coran, respectarea drepturilor omului și condiția femeii în statele islamice, dar și radicalismul religios al învățăturilor islamice care susțin conversia necredincioșilor prin Jihad
Islam () [Corola-website/Science/296539_a_297868]
-
religii "păgâne", până la filozofi. Împăraților le-au fost recunoscute, din ce în ce mai mult, ample spații de intervenție în viața Bisericii, inclusiv convocarea de Concilii Ecumenice, care, în acele secole, au avut de înfruntat diferite controverse, mai ales cele care au sfârșit în erezii trinitare și cristologice. În urma acestor controverse creștinismul a ajuns la formulări riguroase a adevărurilor de credință (dogmele), cuprinse în crezul de la Niceea (numit și Crezul apostolic) și, mai apoi, în Simbolul (Crezul) niceno-constantinopolitan (secolul al IV-lea). Istoria prin care
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
care nu va face decât să faciliteze viitoarele pierderi produse de către creștinătatea orientală în fața islamului, pierderi care vor culmina cu desființarea imperiului ortodox în anul 1453. Istoricii amintesc printre cauzele slăbirii Bizanțului și îndelungata luptă intestină din creștinism („lupta cu ereziile”), mai precis la faptul că o parte a populației din partea estică, asiatică și nord-africană a imperiului, care afișa un creștinism considerat „eretic” de către puterea centrală, era supusă permanent presiunilor din partea acesteia, și uneori era ținta masacrelor, fapt care a sfârșit
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
ea. Despre Masonerie există două puncte de vedere: Un timp, Biserica Romano-Catolică a reprezentat o putere spirituală dar și lumească care nu admitea ca oameni de credințe si religii diferite să interacționeze cu catolicii, pentru a nu da naștere unor erezii. Biserica Romei percepea această confruntare de idei, precum și promovarea liberului cuget (libertății conștiinței), ca fiind cea mai periculoasă destabilizare a credinței membrilor ei. A devenit astfel incompatibilă calitatea de catolic cu cea de francmason, în timp ce Biserica Ortodoxă nu avea poziții
Francmasonerie () [Corola-website/Science/298443_a_299772]
-
De exemplu, el a insistat ca rușii să-și facă semnul crucii cu trei degete, iar nu cu două, așa cum era tradițional. Această reformă a adus mari nemulțumiri în păturile largi ale populației, care au văzut schimbările ca pe niște erezii, dar și ca pe un pretext al lui Nikon de a uzurpa puterea. Acest grup contestatar a devenit cunoscut sub numele de Rascolnici (sau Vechi-Credincioși), ei respingând învățăturile noului patriarh. Țarul Alexei I (care, de asemenea, încerca să centralizeze puterea
Biserica Ortodoxă Rusă () [Corola-website/Science/298497_a_299826]
-
care conținea Comma sub forma unei note de subsol și însuși Erasmus îl suspecta de a fi latinizat conform Vulgatei. De Jonge se abate de la opinia majoritară afirmând că Erasmus s-a temut într-adevăr de a fi acuzat de erezie și avea o teorie că manuscrisele grecești au fost modificate conform Vulgatei, însă nu există niciun indiciu că Erasmus și-ar fi dat seama că acest Codex Britannicus a fost scris special pentru a-l face să includă Comma în
Comma Johanneum () [Corola-website/Science/307276_a_308605]
-
care pretindea introducerea în dieceza să a doctrinei papale a celibatului obligatoriu, față de tradiția hispanica a unui contract de convenientă a preotului cu o femeie, potrivită unui teritoriu multicultural cum era dieceza din Toledo, care fusese locul de origine al ereziei adopționismului, a lui Elipando, determinată de conviețuirea dintre evrei, mauri și creștini. Așa se exprimă autorul în „"Cántiga de los clérigos de Talavera"”, inclusă în cartea sa, unde se protestează cu furie împotriva ordinelor arhiepiscopului privind relațiile cu femei. Este
Arcipreste de Hita () [Corola-website/Science/308512_a_309841]
-
în exil forțat în Moudania și Chios în Bitinia (1640, 1646, 1648-1649), de unde se intoarce după depunerea din scaunul ecumenic a patriarhului Părtenie al II-lea. Deși a fost un favorit al lui Chiril Lucaris, îl acuză pe acesta de erezie, chiar a doua zi după ce acesta a fost asasinat. Din acel moment avea să devină conducătorul mișcării anti-lucariene, condamnând cu vehemență modul în care interpretase Noul Testament Chiril Lucaris și adepții săi, dintre care cel mai renumit era directorul Școlii Patriarhale
Mitropoliții Proilaviei () [Corola-website/Science/308696_a_310025]
-
astfel despre Papa Anastasie I ca fiind un bărbat de o mare sfințenie, a cărei avere era sărăcia. Printre Scrisorile Papei Inocențiu I, este una adresată către Sf. Ieronim și Ioan, Episcop al Ierusalimului, care are ca subiect condamnarea acțiunilor ereziei numite Pelagianism în Betleem. În tradiția artistică a Bisericii Romano-Catolice, se obișnuiește ca Ieronim, patronul erudiției teologice, să fie reprezentat în calitate de cardinal lângă episcopul Augustin, arhiepiscopul Ambrozie și papa Grigore I cel Mare Dialogul. În picturile din secolele ulterioare, Ieronim
Ieronim () [Corola-website/Science/308117_a_309446]
-
ne-a lăsat aproape o mie de laude și imne scrise pe glasuri ehurii și podobii. Tot Sf. Ioan Gură de Aur aduce în Constantinopol cântările și imnografia din biserică Antiohiei, cu care poporul credincios s-a putut apară împotriva ereziilor ariene. Sf. Român Melodul, un sirian care a trăit la Constantinopole, ne-a lăsat o mie de laude, adevărate comori, și tot despre el se spune că ar fi autorul binecunoscutului Acatist al Maicii Domnului. Astfel, în muzică bizantina, care
Muzica bizantină () [Corola-website/Science/307597_a_308926]
-
fost afectați de căderea lui Adam, contrar învățăturii lui Pelagius. După Consiliul din Efes (431), pelagianismul nu a mai tulburat Biserica Greacă, astfel că istoricii greci ai secolului al cincilea nici măcar nu pomenesc ceva despre controversă sau numele ereticilor. Însă erezia a continuat să mocnească în Vest și s-a stins foarte încet.
Pelagianism () [Corola-website/Science/307661_a_308990]
-
Dumnezeu a fost răstignit", pentru că ei cred că omul Iisus Hristos a suferit. Mai mult, ei resping termenul Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dat fecioarei Maria, utilizând, în schimb, termenul Christotokos (Născătoare de Hristos) sau Anthropotokos (Născătoare de om). Este considerat erezie. Ideile nestoriene au apărut pentru prima dată în scrierile lui Diodor din Tars împotriva ereziei lui Apolinarie. Pentru a respinge apolinarianismul, Diodor a scris că, la începutul Întrupării și după Întrupare, naturile divină si umană ale lui Iisus Hristos au
Nestorianism () [Corola-website/Science/307658_a_308987]
-
ei resping termenul Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dat fecioarei Maria, utilizând, în schimb, termenul Christotokos (Născătoare de Hristos) sau Anthropotokos (Născătoare de om). Este considerat erezie. Ideile nestoriene au apărut pentru prima dată în scrierile lui Diodor din Tars împotriva ereziei lui Apolinarie. Pentru a respinge apolinarianismul, Diodor a scris că, la începutul Întrupării și după Întrupare, naturile divină si umană ale lui Iisus Hristos au fost separate în așa fel încât au rămas complet independente, fără să se unească în
Nestorianism () [Corola-website/Science/307658_a_308987]
-
prin care a răspândit într-o formă extremă învățăturile lui Teodor din Mopsuestia, printre care utilizarea apelativului de Christotokos în loc de Theootokos pentru Maica Domnului. Teologii din Constantinopol s-au ridicat împotriva scrierilor lui Nestorie și l-au acuzat că propovăduia erezia lui Paul de Samosata. În anul 429, Nestorie a întrunit la Constantinopol un sinod în cadrul căruia i-a condamnat pe cei care nu erau de acord cu el. Doctrina nestorianismului, susținută de Nestorie, l-a adus într-un conflict cu
Nestorianism () [Corola-website/Science/307658_a_308987]
-
În anul 431, Nestorie i-a cerut împăratului să convoace un nou sinod, în care, spera el că nestorianismul își va dovedi ortodoxia. Conciliul a fost ținut la Efes, în Asia Mică, iar decizia conciliului a fost anatemizarea nestorianismului, considerat erezie. Nestorie s-a retras într-o mănăstire, unde și-a petrecut ultimii ani ai vieți, iar bisericile ce îi susțineau doctrina s-au separat de Biserica Imperială, formând Biserica Nestoriană sau Biserica Răsăritului. Creștinismul pătrunse în Persia încă din primele
Nestorianism () [Corola-website/Science/307658_a_308987]
-
Cu toate acestea, alți șahi au continuat să-i persecute pe creștini, până în anul 424, când Biserica Persană s-a separat oficial de Biserica Imperială pentru a îndepărta toate acuzațiile aduse. După Conciliul de la Efes, nestorienii au fost persecutați pentru erezia lor. Aceștia au fugit din Imperiul Roman în Persia integrându-se în comunitățile creștine persane. Curând, Biserica Persană a adoptat nestorianismul drept doctrină teologică, multe personalități ale sale cum ar fi Barsaûma, arhiepiscopul de Nisibis sau însuși Mar Babai I
Nestorianism () [Corola-website/Science/307658_a_308987]
-
căutat să restabilească rapid viața bisericii în concordanță cu cele stabilite la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon. Persecutarea monofiziților a continuat până în anul 520, după care împăratul Iustin a început să urmeze o politică mai tolerantă și mai pragmatică față de erezia monofizită, rămânând totuși devotat ortodoxiei Calcedoniene. Sprijinul acordat de împăratul Iustin ortodoxiei, a dus de asemenea la o schimbare în relația Constantinopolului cu arianismul ostrogoților, care avuseseră o înțelegere amiabilă cu împăratul Anastasie. În timp ce Iustin a răspuns pozitiv la abordarea
Iustin I (împărat) () [Corola-website/Science/306612_a_307941]
-
anului 1218, dar a fost ucis în luptă în iunie. Tabăra cruciaților a fost cuprinsă de neorânduială. Comanda a fost preluată de mult mai precautul Filip al II-lea, care era mai preocupat de cucerirea orașului Toulouse decât de stârpirea ereziei. Papa Inocențiu al III-lea a murit în iulie 1216. Până în 1219 conflictul s-a mai potolit, în ciuda asediilor cruciate de la Belcaire și Marmande. Marmande a fost cucerit de cruciați pe 3 iunie 1219, dar încercarea de recucerire a Toulouselui
Cruciada Albigensiană () [Corola-website/Science/306655_a_307984]