4,829 matches
-
irepresibil pentru ea. Deși ar fi putut deveni un roman politic major, Ex derapează destul de repede către o intrigă donjuanescă, prea puțin susținută de epica fragmentată a volumului. În altă carte, Paharul cu muște (1997), se reiau parțial texte din Făpturi neînsemnate, cărora li se adaugă, într-o secțiune aparte (Liberté, libre-service), o suită de fragmente reprezentând câteva „vieți paralele” ale unor personaje prezentate în dublă ipostază: înainte și după decembrie 1989. Urmărind felurite destine, de la mineri și studenți până la disidenți
PAPILIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288679_a_290008]
-
paralizate ale limbii de lemn, expuse până la saturație și anterior, dezinvoltura noilor limbaje, violente, triviale și agramate, într-o viziune la fel de cinică asupra societății pre- și postdecembriste. SCRIERI: Dihorul, București, 1970; ed. București, 2000; O seară de noiembrie, București, 1976; Făpturi neînsemnate, București, 1978; Pricini de iubire, București, 1981; Micelii, București, 1981; Capricii, București, 1983; Le Fardeau, tr. Alain Paruit, Paris, 1989; ed. ( Ex), București, 1993; Des Mouches sous un verre, tr. Alain Paruit, Paris, 1990; ed. (Fliegen unterm Glas), Frankfurt
PAPILIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288679_a_290008]
-
41; Ion Vlad, Jurnalul unui condamnat, TR, 1993, 30-31; Octavian Soviany, Don Giovanni din subterană, CNT, 1993, 37; Lovinescu, Unde scurte, III, 259-262; Simuț, Incursiuni, 291-297; Ulici, Lit. rom., I, 368-372; Alex. Ștefănescu, Alexandru Papilian, RL, 1997, 12; Georgeta Drăghici, Făpturile din insectar, RL, 1998, 49; Cosma, Romanul, II, 282-284; Perian, Pagini, 177-180; Dicț. scriit. rom., III, 613-615; Popa, Ist. lit., II, 852-853; Dicț. analitic, IV, 511-513; Manolescu, Enciclopedia, 556-557; Nicoleta Sălcudeanu, Patria de hârtie, Brașov, 2003, 194-198. A.Tr.
PAPILIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288679_a_290008]
-
nu iartă se regăsește în tot ce a scris P. Volumul Parabole include sonete situate în acest registru, dar și poeme de dragoste ori altele cu tentă ironică, moralizatoare. Dialoguri în agora enunță, din nou, irevocabila hegemonie a timpului asupra făpturii umane - condiție semnalată chiar de titlurile poeziilor: fiecare începe cu substantivul „ora” urmat de determinanți (Ora sfinxului, Ora mărturisirilor ș.a.). Cu toate că poemele par scrise „ca ultimul ceas din viață către moarte”, autorul lor nu se sustrage vieții, ci continuă să
PATRASCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288713_a_290042]
-
pentru a scrie poezie: „Nu pot spune nimic fără sânge”, este nevoie de efort pentru a domina elementele și pentru a te domina. Poetul pare obsedat de primejdia dispersării lucrurilor, a propriei ființe, și se apără strângând legăturile, ale propriei făpturi, ca și cu ceilalți. Chiar un catren de calambur și subtilitate, cum este Peisaj vechi, transmite o senzație de tensiune. Autorul e din spița lui Sisif, făcând însă figură singulară: împinge îmbrăcat în redingotă bolovanul. Înainte de a pleca „la lucru
MIHALAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288132_a_289461]
-
numărul 283/1944, la Deva, săptămânal, între 16 mai 1937 și 9 octombrie 1944. Este editat sub auspiciile Fundațiilor Regale. Director: Const. Sturzu. Adresându-se în primul rând „plugarilor și muncitorilor”, publicația își propune „să-i îndemne la viață și făptură nouă”, îndepărtându-se de „întreaga literatură electorală, otrăvită cu fel de fel de gânduri” (Const. Sturzu, O credință și un program). Se include în sumar poezie de N. Iorga, Agatha Grigorescu-Bacovia, George Lesnea, Sandu Russu, N. Radu, Ioan Grigorescu, N.
MOLDOVA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288222_a_289551]
-
este un poet din familia de spirite a lui Lucian Blaga. Versurile lui, fluente, muzicale, lipsite de orice asperitate în lexicul și textura lor, sunt expresia sentimentului de existență armonioasă în univers, al unei comuniuni încântate și calme, prin care făptura poetului se alcătuiește metonimic și metaforic din cer, frunze, crini, zăpezi, „pleoape de pom”, mări și izvoare. Lucrurile „cuvântă” în sângele său, iar natura înconjurătoare devine alfabet, dicționar, „literă căzută”: interferențe purificatoare și securizante. Poet al contactului direct cu sevele
MIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288193_a_289522]
-
de evenimentul întemeietor al Cincizecimii? Pentru credincioșii din ecclesia nu există un timp istoric de grație și altul de damnație. În liturghie nu rămâne loc pentru nostalgii, nici pentru reverii utopice. Este suficientă urgența pragmatică a unei compasiuni față de întreaga făptură. Iar pentru aceasta, ne amintește povestea Micului Prinț, on a besoin des rites. Despre cele trecute și viitoare, tradiția ne dă dreptul să spunem, cu smerenie, însă lipsiți de ușurătate: „Nu știu”. Din fericire, viața în Biserica apostolică nu distribuie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ceresc, alte vase de lut au primit suflarea Mângâietorului. De atunci, de la această nouă întemeiere a lumii, descoperim mereu - împreună cu H.-R. Patapievici - că fără Dumnezeu nu putem face nimic. Nihil sine Deo, așadar, întrucât ne știm vechimea, ca niște făpturi plăsmuite ex nihilo. Pentru buna folosire a maladiilor istoricetc "Pentru buna folosire a maladiilor istorice" After such knowledge, what forgiveness? Think now, History has many cunning passages, contrived corridors And issues, deceives with whispering ambitions, Guides us by vanities. T.S.
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tot mai greu suportabile de presiune psihologică. Istoriei umanității îi scapă logica tot atât de mult cât unei biografii personale îi aparține, prin definiție, paradoxul. De aceea, la drept vorbind, istoria oricărui fragment de umanitate este și o invitație la tăcere. „Dacă făptura nu se cunoaște pe sine”, remarcă Sf. Grigorie de Nyssa, „cum va istorisi cele ce trec dincolo de ea? În cazul de față se potrivește să spunem «vreme este să taci», căci mai bună e tăcerea”. La sfârșitul secolului trecut, am
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fond de receptivitate pentru orice paradox. Mirarea, ca efect al unei spontane reducții fenomenologice, prin care orice neînțelegere e privată de conotații, nu împărtășește nimic din agresivitatea indignării. Ca epifanie a întâlnirii originare a sufletului cu ființa lumii, mirarea înviază făptura cu siguranța nevinovată a copilăriei. Stupefacția, în schimb, nutrește resentimentul și adumbrește răzbunarea. Celălalt sau tărâmul făgăduințeitc " Celălalt sau tărâmul făgăduinței" Există însă și o altfel de „neînțelegere”, consumată ca mirare dezamăgită sau resemnare surdă în fața aparenței. O asemenea ecuație
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Origen, Grigorie de Nyssa, Simeon Noul Teolog), primește un contur pronunțat atunci când subiectul actualizează condiția Fecioarei printr-o „mirabilă înrudire” (s. 157, Wunderliche verwandnuß). Copil al Tatălui (s. 162), dar și păstor al pășunii care însuși „Domnul S-a făcut”, făptura creștinului ajunge biserică, „preot și jertfă” la un loc, amintind aici de celebrele imagini folosite de Sf. Maxim Mărturisitorul în „Mistagogia” sa. Trăind logica donației până la ultimile consecințe (s. 142: „Cât ești de dăruit, atât ești de iubit”/ Je mehr
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
fi compensator, orice cuvânt laudativ, o specie a necrologului. Dar „vremea s-a scurtat acum” (I Corinteni 7, 29). Să privim spre câteva modele vii. Viul aici nu declină un fapt biologic, ci o prezență întrupată. Viul, ca patos al făpturii aflate în zelul dăruirii de sine. Viul, ca Viață, care „s-a arătat și am văzut-o și mărturisim” (I Ioan 1, 3). Viul este aici „rugul aprins” în care dragostea nu se mistuie niciodată. Virtuțile acestei firi se regăsesc
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
neîmpărțită, nedespărțită, neamestecată și neschimbată”. Monahii trăiesc cu darurile care cad din mâna lui Dumnezeu. Ce l-ar putea despărți pe Făcător de istoria plăsmuirilor sale? Privind creația în palma Creatorului, monahul vede veșmântul de lumină al începuturilor, când toată făptura cânta bucuria odihnei întru pacea Domnului. Monahii și monahiile participă la liturghia cosmică a îngerilor. Hrana lor permanentă este Cuvântul lui Dumnezeu. Desfătarea în rostirea numelui lui Iisus se prelungește în bucuria nepieritoare de a mulțumi pentru darul necuprins al
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
toată memoria sacră a Rusiei vechi țariste - i-a dat tânărului Serghei lungi insomnii dominate de insolvabile întrebări existențiale: care este sursa răului în om, de ce această aparentă neputință a binelui în lume, din ce pricină moartea domnește peste întreaga făptură? Odată spulberat cosmosul copilăriei în zorii unei epoci a sclaviei, fricii și terorii, tânărul Serghei pierde contactul cu realitatea discretă a prezenței lui Dumnezeu, pe care o cunoscuse de mic în slujbele Bisericii și în „liturghia după liturghie” a cosmosului
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de pocăință, aceste fericiri tămăduitoare sunt tablele noii legi pe care Domnul le-a lăsat tuturor neamurilor. Fără pocăință, înțelegerea acestor făgăduințe n-ar fi cu putință, mai cu seamă din cauza înrădăcinării încăpățânate a rânduielii morții în trupul și sufletul făpturii zidite de Domnul. Ca monah, părintele Sofronie a învățat că viața de pocăință trebuie să continue până la sfârșit, deși acest proces de transformare, transfigurare și îndumnezeire cunoaște mai multe etape. La început, aspectele psihologice ale pocăinței domină sub forma regretelor
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vs „persoana”. Pentru Sofronie Saharov, natura umană restaurată prin har nu mai trăiește sub dictatura necesității, ci a pășit deja în sfera eshatologică a libertății. În excelentul rezumat al ieromonahului Zaharia aflăm că principiul ipostatic este „darul lui Dumnezeu către făptura rațională prin care aceasta își înstăpânește firea”2, ajungând astfel la „libera determinare de sine (eleutheros autoprosdiorismos)”. Primirea acestui dar poate fi verificată: atunci când atinge pragul de jos al smereniei, mintea străpunsă de pocăință ajunge la rugăciunea netulburată de gânduri
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
muncă de traducere și diortosire cu însăși Evanghelia. Numai cu Hristos putem înțelege că, de fapt, „creștinismul nu este o religie a cărții, ci a Cuvântului” (Henri de Lubac). Cunoașterea acestui Cuvânt se ascunde și se revelează în contemplarea rațiunii făpturilor și a sfintelor Scripturi. Primii teologi ai tradiției creștine au văzut în Sfintele Scripturi unul dintre multiplele aspecte ale Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu (care se recapitulează și se consumă definitiv în Euharistie). Hippolit al Romei socotea Biserica drept matrice funciară
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
occidentali, autorii patristici nu s-au temut să răstignească logos-ul filozofiei prin uzul sistematic al paradoxului (I Corinteni 1, 20-24). Doar după acest exercițiu se poate spune, împreună cu Sf. Maxim Mărturisitorul, că „Duhul Sfânt nu este absent din nici o făptură și mai ales din cele ce s-au învrednicit de rațiune”1. Ca episcop în comuniune cu urmașii Părinților capadocieni, Augustin a știut că adevăratul sit hermeneutic al teologiei este liturghia Bisericii. Tâlcuitorul Scripturii nu este decât ucenicul lui Hristos
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
se opune (și tocmai datorită acestui fapt), rămânând o ființă social-politică (zoon politikon) chiar atunci când este membru al unei conspirații antisociale, anarhul este liber în mod absolut, în întregime lipsit de putere În termenii lui Michel Foucault, anarhul este singura făptură umană care nu există înăuntrul microfizicii puterii; ba mai mult, aș adăuga că este unica ființă umană care nu reproduce metafizica puterii. Pentru naratorul și eroii lui Hesse, istoria așa cum o știm este situată într-un trecut cețos și relativ
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
cea a vînătorii de balene, prefigurată într-un fel sau altul. Balena hindusă despre care vorbim, se află într-o nișă separată, unde e zugrăvită incarnarea lui Vișnu într-un leviatan, cunoscută sub pretențioasa denumire de „Matse-Avatar“. Sculptura înfățișează o făptură pe jumătate om, pe jumătate balenă - din care e redată numai coada, deși nici măcar aceasta nu e corect înfățișată, căci seamănă mai degrabă cu apendicele spiralat al unui șarpe anaconda, decît cu maiestoasa coadă palmată a adevăratei balene. Să vizităm
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
uneori balena, nu se poate spune că ea nu se poartă cu mănuși față de noi“, zicea într-o zi pișicherul Stubb. Din toate aceste pricini, indiferent din ce unghi ați privi chestiunea, trebuie să conchideți că marele Leviatan este singura făptură din univers, care a fost și va rămîne nepictată. E drept că unele portrete pot fi mai fidele realității decît altele, dar nici unul nu ajunge la o reprezentare cît de cît exactă. De aceea, nu există pe pămînt nici un mijloc
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
putea fi însuflețite, pe de-a-ntregul, de aceeași viață ce sălășluiește într-un cal sau într-un cîine. Și într-adevăr, din multe puncte de vedere, e greu să privești viețuitoarele din adîncurile mărilor, cu aceleași sentimente, cu care privești făpturile uscatului. Căci, deși unii naturaliști din vechime au susținut că toate animalele de pe uscat își au perechea în mări și deși acest lucru poate fi foarte adevărat, într-un înțeles mai larg - totuși, analizînd în detaliu, ne întrebăm, bunăoară, unde
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
și nu se supune nici unei puteri, în afara celei pe care o are ea însăși. Gîfîind și fornăind ca un armăsar zălud care și-a pierdut călărețul în luptă, oceanul fără stăpîn cotropește pămîntul. Gîndiți-vă la viclenia mării, amintiți-vă cum făpturile ei cele mai temute lunecă sub apă, invizibile de cele mai multe ori și mișelește ascunse sub cele mai frumoase tonuri azurii. Gîndiți-vă de asemenea la splendoarea și frumusețea diavolească a multora dintre triburile ei cele mai necruțătoare, precum și la forma delicată
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
mai întors acasă pentru a povesti despre ea. Fără să scoată o vorbă, Ahab porni înapoi spre balenieră, urmat în tăcere de celelalte ambarcațiuni. Indiferent de superstițiile ce se nasc de obicei în mintea vînătorilor de cașaloți la vederea acestei făpturi, faptul că poate fi văzută atît de rar contribuie desigur la interpretarea ei ca un semn rău. Deși toți spun că e cea mai mare vietate a oceanului, foarte puțini au o idee precisă despre adevărata ei natură sau măcar
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]