KorAP: Find »[drukola/base=ficțiune & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...104 105 106 ...378 >

9,442 matches

Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235

Început să-i scrie soțului meu În locul meu și a conversat Încă minute bune. Doru a conversat cât se poate de real cu o persoană inexistentă, care era de fapt ficțiunea mea. Sanda Cordoș: Pentru mine, virtualitatea este clasa, iar ficțiunea e una dintre specii. Mihaela Ursa: În plus, În epoca noastră virtualitatea are ea Însăși un sens foarte tare, care riscă și el să o mutileze. Mă refer la sensul strict de virtualitate a lumilor electronice, hiperreale. Revenind la observația

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
iluzii”. Entuziasmul pe de o parte, excesiv pe de alta... „Excesiv,” says who? De ce te dedublezi? Mihaela Ursa: Pentru că În altă situație și În alt context pot privi cu dezamăgire aceleași idei. De fapt, asta tot repet În text: că ficțiunea În care suntem se modifică după vibrațiile textului În care intrăm. Am aici exemplul acela despre viitorul care aparține cărții electronice și punerii În scenă a unei realități virtuale care va Înlocui cartea. Mie mi se pare entuziasmant că În

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
excesiv”. Sunt excesiv astăzi, OK, poimâine Îmi cer scuze că am fost excesiv, dar asta poimâine, nu acum; deci nu joc În același moment două figuri, una hotărâtă și una indecisă, una afirmativă, una critică. Mihaela Ursa: Eu joc figura ficțiunii: vorbesc ca și cum aș fi entuziasmată, dar nu pot să fac abstracție de faptul că, În epoca În care vorbesc, e excesiv să fii atât de entuziasmat În privința lucrurilor. Sunt entuziasmată pentru mine, dar nu mă pot preface, nu pot scrie

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
că, În epoca În care vorbesc, e excesiv să fii atât de entuziasmat În privința lucrurilor. Sunt entuziasmată pentru mine, dar nu mă pot preface, nu pot scrie ca și când nu aș ști că pentru ceilalți același entuziasm poate fi ridicol, pentru că ficțiunea lor este alta decât a mea. Cred că În toate „dedublările”, pe care tu le numești astfel, pun În pagină tocmai ceea ce predic, acea credință fără credulitate. Marius Jucan: Textul Mihaelei deschide multe probleme și mi se pare - În sensul

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
E o zonă de dezbatere total diferită față de ceea ce face Toma Pavel ori alți comentatori clasici ai esteticii și imaginației secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea cum ar fi Gadamer, care se ocupă de subiectul imaginației frumosului, al ficțiunii, al rupturii dintre cele două. Ficționalizarea mi s-a părut, ca metodă de lucru, un atribut al literaturii. Literatura are ca exercițiu superior ficționalitatea, și este de discutat În ce fel și cum o aplică criticul și teoreticianul, ori cum

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
un esențialism de tip platonician, la ideea că ar exista niște realia, niște universalii ontologice de nezdruncinat care ne depășesc, ne transcend, dar din care noi derivăm. Mihaela Încearcă mai degrabă să găsească o modalitate de amplificare a conceptului de ficțiune (Într-un sens foarte larg, eventual până la cel de virtualitate pe care Îl propunea Sanda) până la a-i da o percutanță și o eficiență de natură ontologică. Ea Încearcă să vadă partea noastră (care ține de lotul uman) de activitate

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
organizare a conștiinței, care mă duce la ideea de stări alterate de conștiință, ca metode alternative de explorare a realității și nu doar ca simple iluzii sau halucinații. În șamanism, spre exemplu, care exploatează stările de extaz și de posesie, ficțiunea funcționează ca o modalitate cognitivă, chiar dacă e o ficțiune religioasă. Un alt concept, cel de autor ficțional, este un pic mai vechi, se vorbea deja despre el În anii ’80 de Întoarcerea autorului, la noi o făcea Eugen Simion. Apoi

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
stări alterate de conștiință, ca metode alternative de explorare a realității și nu doar ca simple iluzii sau halucinații. În șamanism, spre exemplu, care exploatează stările de extaz și de posesie, ficțiunea funcționează ca o modalitate cognitivă, chiar dacă e o ficțiune religioasă. Un alt concept, cel de autor ficțional, este un pic mai vechi, se vorbea deja despre el În anii ’80 de Întoarcerea autorului, la noi o făcea Eugen Simion. Apoi este conceptul de heterocosmie, pe care Mihaela Îl opune

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
noastră umană la un mod ambiguu, nedecidabil prin judecăți intelectuale. Chiar dacă a inventat toate poveștile, să nu uităm un lucru: Castaneda a trăit treizeci de ani scriind aceste cărți și modificându-și viața În funcție de propriile sale teorii. Asta Înseamnă că ficțiunile pot avea o eficacitate psihologică imensă, chiar dacă nu sunt reale ontologic. În sfârșit, ultimul din bateria de concepte puse la lucru de Mihaela e cel de organizare plurilineară, fragmentată și deschisă, care mă trimite la anarhetip. Tipul acesta de organizare

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
real, care pleacă din real depărtându-se de el. Oricum, ficționalul ar suferi de o vinovăție față de adevărul la care trebuie să ajungem În final. Or, cred că tu, Mihaela, ai avea nevoie, mai degrabă decât de o lume de ficțiuni, de o lume constituită din ceva care este anterior (de asta spuneam că vreau depășirea regresivă a dihotomiei) distincției Înseși dintre real și ficțional care și este semnificativ. Scrii În final: „Nu contează dacă lumea este concepută drept reală sau

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
Cornel Vâlcu Înainte despre logosul care instituie, se instituie prin acest mundus imaginalis pragmatic. Ficționalizarea ar fi, În acest sens, o deschidere spre o lume a imaginalului În absența unor realități concrete care să fie decodate empiric. Acest salt Înspre ficțiune și ficționalizare trebuie să meargă peste empiric. Tocmai de aceea revin: este foarte important subiectul, pentru că subiectul implică invocarea imaginalului. Imaginalul nu se adresează oricui. Încă un amănunt pentru faptul de a gândi acest proces de cunoaștere ca un proces

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
există și În lumea noastră, a celorlalți, nu demonstrează decât că lumea ta se configurează, pentru propriile-i scopuri, ca și cum Anca ar fi reală. Vlad Roman: Nu, nu „ca și cum”... Anca este aici. Este o diferență esențială. Ea chiar este aici. Ficțiune și teatralitate Anca Hațiegan: Tocmai mă gândeam la fantoma lui Hamlet... La actorul-interpret al lui Hamlet, care zărește fantoma... Condiția actoricească presupune În mod definitoriu credința fără credulitate invocată aici de Mihaela În legătură cu alte contexte și circumstanțe. Celebrul paradox al

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
Întâmplă pe scenă? Aceeași Întrebare e valabilă și pentru spectator. El asistă la teatru la lucruri reale, actorul i se prezintă dinainte În carne și oase, dar totuși spectatorul știe că ceea ce se Întâmplă În fața lui stă și sub regimul ficțiunii, păstrând mereu În minte distincția dintre ceea ce e prezența umană, fizic-concretă a actorului, și rolul reprezentat de acesta. Fenomenul poartă În teatru o denumire specifică: se numește denegație. Toată discuția despre ficționalizare pe mine mă poartă spre ideea de teatralitate

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
dăruindu-se iluziei. Actorul Își petrece viața Într-o lume posibilă căreia Îi conferă o cât se poate de solidă consistență ontologică prin simplul fapt că Îi dedică timp din existența sa umană limitată. Sacrificiul său de timp reprezintă legitimarea ficțiunii. Așadar „este” nu-l exclude pe „ca și cum”. Cornel Vâlcu: O experiență a lui „ca și cum”, nu un experiment. Pentru că un experiment Înseamnă că eu voi raporta „obiectiv” un anumit fenomen ori o anume Întâmplare. O experiență a lui „ca și cum” e cu

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
să se limpezească. M-a interesat mai cu seamă premisa textului propus, anume ideea legată de absența articulării științifice a unui model cosmologic unanim. De asemenea, mi s-a părut foarte interesantă propunerea legată de o posibilă paralelă Între teoriile ficțiunii și teoriile cosmologice. Ceea ce aș fi așteptat și Încă aștept este măsura În care poate fi formulată, pornind de la argumentele Mihaelei, o cosmologie a cititorului, respectiv a analistului literar. Este posibil așa ceva? Se pot ghida, oare, analistul literar și cititorul

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
undă oarecare a ființei. Găsești În X o parteneră desăvârșită de dans - deși În mod normal nici unul nu e prea strălucit În domeniu; alături de Y ai descoperit, să zicem, liniștea excursiilor, pe jos, În afara orașului, vorbind banalități; alături de Z scrii ficțiune, creezi personaje și fapte, când, iarăși, fiecare dintre voi luat singur e relativ lipsit de imaginație narativ-descriptivă. Așa cum cititorul meu a Înțeles deja, toate aceste relații nu sunt reglate de comerțul cotidian al adaptării comune la o realitate oarecare (zeci

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
viață (când de fapt ți-au susurat-o, perfid, În ureche, batalioane de soldați ai conformității, cavaleri somnambulici ai „realului” dat de-a gata) nu poate accepta, În simultaneitate, o asemenea tensiune. Iată de ce s-a inventat timpul 1, o ficțiune destul de grosolană, dar eficientă, despre un fel de afectare, de boală a lucrurilor, care sub povara de neîndurat a imperfecțiunii macină și spulberă totul. Cu ajutorul acestei invenții, istoria interioară (mereu contradictorie, dar mereu toată) a ființei tale poate fi tăiată

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
criti-ficțiune, metaforă filosofică, arhi-, inter-, metadiscurs, cum ar fi să-i spunem, toate sunt modalități prime de a percepe acest text, dar ele trebuie, În mod serios, depășite. Corin Braga: Sau o filosofo-teori-ficțiune... Horea Poenar: Este o teorie! Nu este ficțiune! Nici o porțiune din acest text nu ține de proză, nu ține de literatură, este teorie! Nici un joc din cele desfășurate În acest text - și ceea ce face, În general, Cornel - nu ține de ceea ce Înțelegem În mod tradițional prin ficțiune. Este

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
este ficțiune! Nici o porțiune din acest text nu ține de proză, nu ține de literatură, este teorie! Nici un joc din cele desfășurate În acest text - și ceea ce face, În general, Cornel - nu ține de ceea ce Înțelegem În mod tradițional prin ficțiune. Este o Încercare de a repune filosoficul, de a repune gândirea - după etapa ei metafizică, după etapa ei fenomenologică, În care Cornel Încă mai crede, iar lingvistica, după etapa ei humboldtiano-saussuriano-coșeriană, de care, mai ales de această ultimă parte, sper

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
fi decât ceva pustietor, sfâșietor și lipsit de Înțelegere umană. Apoi e problema timpului. Aici - tu spui - timpul e o funcțiune logică prin care raționalul stăpânește peste autenticitatea vieții, te vindecă. Psihologic, cred, putem să-l Înțelegem așa: e o ficțiune, dar nu știu dacă, biologic, n-ar putea exista și o altă accepțiune care să contravină acestui statut de ficțiune. Sar din temele mari În parantezele drepte și ajung la povestea cu ProTV. Și poate că e mai simplu s-

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
funcțiune logică prin care raționalul stăpânește peste autenticitatea vieții, te vindecă. Psihologic, cred, putem să-l Înțelegem așa: e o ficțiune, dar nu știu dacă, biologic, n-ar putea exista și o altă accepțiune care să contravină acestui statut de ficțiune. Sar din temele mari În parantezele drepte și ajung la povestea cu ProTV. Și poate că e mai simplu s-o iau chiar așa, dinspre această paranteză dreaptă Înspre observații, poate, mai generale. Mărturisești c-ai fost dezamăgit, să spunem

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
zis, o excursie În țara chiasmei. Pericolul discursului (de ce voi fi văzând eu atâtea pericole ale discursului, Încă nu m-am lămurit) provine poate din ecuația după care a spune Înseamnă a vedea și a trăi... a trăi realitatea și ficțiunea literaturii. Pericolul discursului este, pentru a urma joaca serioasă din textul lui Horea, tentația lui ludicum, care poate fi și ceva ludicrum. Un mic exemplu, ca o pauză anecdotică. La pagina 5 din textul lecturat găsim o Întrebare care Începe

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
mi se pare extrem de importantă: a afirma că aceste lucruri au o valoare teoretică În acea ierarhie a modurilor de cunoaștere care așază teoria cel mai sus. El vrea să spună În textul acesta: nu vă păcăliți, nu scriu nici ficțiune, nici lucruri inventate, scriu Teorie. Mai mult decât atât, scriu despre poate cea mai discutată miză a discursului de tip filosofic din ultimii cincizeci de ani, și anume despre timp, scriu un text teoretic despre timp și temporalitate (exact despre

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
totodată. Iar la acest tip complex de analiză conținutul oferit dezbaterii este structurat pe orizontală, ca și pe verticală. Același istoric american observa că, În cazul locurilor memoriei, trecutul este construit nu obiectiv, ci ca mit, nu În sensul de ficțiune, ci Înțelegând mitul ca un trecut construit colectiv de o comunitate, așa Încât să servească necesitățile politice ale acelei comunități 1. Ceea ce contează, prin urmare, În așa-zisa mitologie furnizată de jocurile unor memorii colective paralele uneori, dar intersectate alteori, nu

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
sunt cele scrise, iar cele naturale sunt narațiunile pe care ni le livrăm neîncetat unii altora și În care trăim, toate poveștile acestea mărunte din care e țesută zilnic viața noastră. Deci a pune În intrigă nu Înseamnă punere În ficțiune. E o identificare, zic eu, pripită și care poate duce la consecințe deformatoare. Pentru Ricœur, istoricii, la fel cu scriitorii, construiesc o intrigă pe care, desigur, o certifică cu ajutorul documentelor istorice, care o pot autoriza sau nu, dar de multe

[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]