3,227 matches
-
de parcă, la rândul său, abia s-ar fi sculat din somn. Are vocea groasă, răgușită și pare agitat. — Grăbește-te, șoptește. Am întârziat. Focul de tabără s-a stins, a mai rămas doar cenușa. Bărbații au dispărut, tigrii, și ei. Fotograful își adună lucrurile și împreună calcă peste crengi, ghimpi și plante, care li se agață de haine și glezne, ca niște copii cerșetori. Pran nu înțelege graba, nu înțelege nimic din această împleticeală oarbă, de parcă cineva i-ar croșeta viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și dedesubtul ei, vânătoarea continuă, dar scopul nu mai există. Charlie se simte ultimul bastion al ordinii în acest loc, o insuliță în marea haosului, o stâncă singuratică izbită de valuri, acoperită de steagul britanic zdrențuit. În cele din urmă, fotograful slăbește pasul, iar Pran aude mugetul vițeilor speriați. Au ajuns în la locul vânătorii. Privesc printre frunze luminișul, unde se află cele trei nefericite animale, care se vânzolesc dintr-o parte în alta, agitate. Apucându-l de guler, fotograful îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
urmă, fotograful slăbește pasul, iar Pran aude mugetul vițeilor speriați. Au ajuns în la locul vânătorii. Privesc printre frunze luminișul, unde se află cele trei nefericite animale, care se vânzolesc dintr-o parte în alta, agitate. Apucându-l de guler, fotograful îi arată machan-ul maiorului. — Cel de acolo. Du-te. Vin și eu în câteva minute. Pran are un singur gând. — Și tigrii? Le-au dat drumul? — Nu. Sigur că nu. Dar nu pare prea convins. Nu s-au auzit împușcături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
vină din direcția lui sir Wyndham. Cineva urlă de durere. Imelda țipă, fuge să se adăpostească și cade fulgerată, izbindu-se de trunchiul unui copac. Totul este oribil. Toți intră în panică. Pran urmărește scena cu gura deschisă. În spatele lui, fotograful își ține respirația, apoi, în mod inexplicabil, face un salt înainte, poate se gândește chiar să facă o fotografie. În clipa aceea, este atins de un glonte rătăcit și cade la pământ pe o grămadă instabilă de crengi. Birch mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de prieten. Dar În principal Bladesey. Și trebuie să mă străduiesc din răsputeri să nu-mi arăt disprețul față de Bladesey. Mă uit la pagina trei. Azi Cathleen Myers. O futabilă și jumătate. Țâțe superbe și un cur fantastic, pe care fotograful nu ni l-a arătat În poza asta. Totuși are pe ea ochii ăia vino-n-pat-Bruce-Robertson. Formez numărul de acasă a lui Bladesey. Slavă pulii că serviciul ăla de sunat Înapoi 1471 n-a fost Încă instalat aici. În curând o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
dau seama că avem de-a face cu un defect sub forma Confratelui Blades. Mă duc cu mașina Înapoi la sediu. În curând stau la birou studiind țâțele pline ale Monicăi de la Sheffield, cu fiecare gropiță de pe ea bine conturată. Fotograful și-a făcut bine treaba cu asta. Un Învățăcel perspicace În meseria lui. Sună telefonul. Linie externă. Inima-mi stă În loc și apoi simt În piept o lungă strângere de inimă. Ridic receptorul. — Alo? E Bunty. — Bunty, spun eu. — L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
se întoarse ea către cei trei ofițeri. - Era stilist la unul din teatrele de pe Broadway. I-am găsit trusa pe aleea din spate. Cu fixativ, machiaje, pensule. Sachs se întrebă atunci dacă Tony Calvert fusese vreodată angajat să lucreze cu fotografi comerciali și dacă lucrase vreodată și cu ea în vremurile ei bune de la agenția de fotomodele Chantelle de pe Madison Avenue. Spre deosebire de majoritatea fotografilor și agenților, stiliștii se purtau cu fotomodelele ca și cum le considerau ființe umane. Agenții puteau adesea fi auziți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Cu fixativ, machiaje, pensule. Sachs se întrebă atunci dacă Tony Calvert fusese vreodată angajat să lucreze cu fotografi comerciali și dacă lucrase vreodată și cu ea în vremurile ei bune de la agenția de fotomodele Chantelle de pe Madison Avenue. Spre deosebire de majoritatea fotografilor și agenților, stiliștii se purtau cu fotomodelele ca și cum le considerau ființe umane. Agenții puteau adesea fi auziți spunând „Bine, hai să o pictăm și să vedem cum arată după aia!”, în timp ce stiliștii ar fi bombănit înciudați: „Hm, habar n-aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
în vreme ce eu nu am nimic, privesc din nou fotografia, văd mișcarea acelui picior în alergare, ce pare lipsit de coordonare, nu îi va ajunge niciodată, dar ce importanță are asta, important este că aleargă cu toții, că sunt liniștiți, numai el, fotograful, el nu aleargă, își mai aprinde o țigară iritat, înțelegi, mă presează el, iar eu întreb, ce anume ar trebui să înțeleg? Viața noastră nu cunoaște restricții, spune el, aceasta este singura modalitate prin care putem trăi împreună, nu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
trei cartoane mari, de aproximativ 80/60 cm., folosindu-se în acest scop litere de tipar adezive, din așa-zisele „letraset” care, din câte rețin, au fost scoase ulterior din circulație, pentru motive lesne de înțeles. Apoi, unul din complici, fotograf profesionist, a fixat cartoanele în poziție verticală, le-a fotografiat de la o anumită distanță, a developat filmul și a realizat acel impresionant număr de manifeste tip fotografie. Care au fost aduse la București de către domnul Nicolae Radu și găsite, cum
ANCHETE ALE SECURIT??II by GHEORGHE COTOMAN () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84041_a_85366]
-
putut să Încaseze peste 100.000 de euro pe an pentru publicitate și a dat statul În judecată. Asta a durat mai mult de 10 ani, și eu am dorit să pun tocmai această situație În evidență. Am angajat un fotograf și făcător de cărți poștale originale din Amsterdam care a creat o carte poștală cu acest motiv. Lucrarea este cartea poștală care arată, bineînțeles, acest billboard gol și negru, și poate fi cumpărată la magazinele cu suveniruri. Este paradigma privat-oficială
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2197_a_3522]
-
și cu siguranță să mă epilez după. Și oja de pe unghiile de la picioare era mai jerpelită decât peretele exterior al depozitului vecin. Trebuia să pun serios mâna pe mine înainte să o facă Sebastian. Capitolul 5tc "Capitolul 5" Tony Muldoon, fotograful favorit al lui Duggie, era în întârziere cu aproape o oră când se năpusti pe ușile clădirii Mowbray Steiner, și numai faptul că Joe, gardianul, știa că eu îl aștept l-a salvat de la a fi dat afară imediat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
-l la loc puțin... puțin mai mult... uite, urmărește-mi degetul. Îl vezi? În regulă, atunci uită-te la nenorocitul de deget! Fă ceva cu brațele alea, încrucișează-le sau orice altceva, dar nu sta cu ele așa... Credeam că fotografii trebuie să te relaxeze cu dulcegării și complimente elaborate. Tony Muldoon le avea cu modellingul mai ceva decât cu accentul David Bailey. Câțiva angajați ai băncii intrară și ieșiră în timp ce mă fotografia și ne priviră cu uimire. Lifturile erau în stânga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
spectacol. Te-am văzut la petrecere săptămâna trecută. Nu se uită așa ușor rochia aia! spuse, întinzându-mi mâna. Marcus Samson, a spus, numai că a ieșit „Sempson“. Încântat să te cunosc! — Sam Jones, am răspuns, strângându-i mâna. Și fotograful ăsta? a spus, arătând înspre Tony dezaprobator. Cam dezordonat, nu-i așa? Să-ți spun ceva, tinere, ascultă la mine. Mai bine ai fotografia-o pe fata asta drăguță decât bucata aia de metal, nu? Ei bine, vă las să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
mi-a trezit curiozitatea. —Simon, am început eu, dar am fost întrerupți de o voce din spate. Vă pot fotografia, vă rog? spunea cu insistență. Simon s-a întors automat și eu la fel. Aparatul de fotografiat clipi. —Excelent, zise fotograful, jucându-se cu un carnețel. Sunteți onorabilul domn Simon Grenville, nu-i așa? Și numele domnișoarei? Mi-am dat din nou părul de pe față la o parte. —Sam Jones, i-am spus. —Pentru ce este asta? Am presupus că Belinda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
Sunteți onorabilul domn Simon Grenville, nu-i așa? Și numele domnișoarei? Mi-am dat din nou părul de pe față la o parte. —Sam Jones, i-am spus. —Pentru ce este asta? Am presupus că Belinda și Charles au angajat un fotograf pentru a imortaliza petrecerea logodnei; dar chiar și așa, de ce întreba de nume? —Tatler, mi-a răspuns, părând surprins. Frumoasă poză. Mulțumesc. Se îndepărtă. L-am prins de mână. Uite, nu vreau să folosești poza aceea, am spus grăbită. —De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
năpasta vieții mele. Panicându-mă, am deschis gura să protestez în continuare, când Simon se aplecă spre mine, liniștindu-mă: — Nu te îngrijora, Sam, voi discuta eu cu Venetia. Este redactorul șef al revistei. Am eu grijă să n-o publice. Fotograful scăpase mergând către un alt grup, care ținea morțiș să i se facă o poză. M-am uitat la Simon, încă îngrijorată. Nu vreau să crezi că fac din țânțar armăsar, i-am spus plângăreț, dar mi-aș pierde întreaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
vorbesc cu surorile Fine - în special cu Belinda - și ocazia a apărut în curând la înmormântarea lui Charles, care a avut loc câteva zile mai târziu. Era o treabă făcută cu atâta eleganță, încât mă așteptam să-l văd pe fotograful de la Tatler pozându-i pe toți în timp ce intrau în curtea bisericii: se pare că fusese o adevărată bătălie pe pălăriile negre șic de la Harvey Nichols. Eu am avut o pălărie neagră de paie cu pene de struț prinse într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
sau să mi se vorbească. Adrian a împrăștiat pozele pe biroul lui Duggie și acum îmi răsufla în ceafă, gudurându-se pe lângă mine, până l-am trimis la plimbare. Tony Muldoon s-a dovedit a fi într-adevăr un bun fotograf. M-a așezat așa încât totul a ieșit la locul lui; nasul meu părea tras cu linia. Era o variantă ideală a mea, cum aș fi arătat dacă aș fi fost perfect fotogenică. Am tors în sinea mea, cu un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
mulțumesc pentru acele poze pe care mi le-a făcut. Fruntea lui Baby s-a încrețit de uimire. —Iubit? a repetat. Nu putea fi atât de băută. Nu ar mai putea să stea în picioare. —Tony Muldoon, i-am spus. Fotograful. Ah, el! A scos un râset pițigăiat. — Era absolut imposibil. I-am spus să se întoarcă la fosta prietenă. Decodat, cred că asta însemna că nu avusese intenții serioase în legătură cu Baby. În spatele nostru, bețivii care se jucau Frisbee cu vesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
se afla „casa”, adică școala - care, dacă nu arăta că zidurile i-s durate din cochileți, se vedea limpede: acoperișul i-i din stuf. Într-o zi, spre sfârșitul unui interviu luat de o revistă-magazin germană (echipa cuprindea și un fotograf care fotografiase fotografii de familie În vederea alcătuirii unui album - a fost editat), mă vizitase un prieten franco-italian, scriitor, agent de publicitate, animator de televiziune și (sau: dar...) arhitect de formație (și prin tradiție). Privise fotografiile și mă adânc ofensase! În loc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
lumea păstorilor, cu specialiștii din diferite țări, în păstorit și în transhumanță. Ne vom deplasa, probabil duminică, într-un sat unde împreună cu regizorii vom fi față în față cu păstorii. „Transilvania mea“ este un program special, cu o expoziție a fotografilor din țară, dar și din Luxemburg, și din Japonia... Peste două mii de fotografii au fost înscrise, și rămân selecționate cam două sute. Au participat la selecție 800 de filme, din care au rămas în concurs 56. De câți oameni a fost
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
despre care știau mult mai multe decât îmi imaginasem. La standul celor două edituri de limbă germană m-am simțit foarte bine. Nu numai doar pentru că aveau o cafea foarte bună, ci fiindcă se perindau scriitori, critici și agenți literari, fotografi și jurnaliști, cu care se putea discuta oricând ceva interesant. Așa am putut constata că interesul pentru literatura din fostele țări comuniste a crescut enorm, iar tot mai mulți agenți literari sunt în căutare de talente din est. I-am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2184_a_3509]
-
atît de meticulos... Deci meticulozitatea ÎL caracteriza. — Nu mă Îndoiesc că fotografiile din interior au fost făcute cu tot atît de multă migală. — Hmm. Aruncîndu-mi privirile pe prima pagină a albumului, am Întrebat cu un aer de indiferență: — Cam ce fotografii Îl interesau În ultima vreme ? — Se dădea În vînt după pozele color și tot timpul era În camera obscură pe care a Închiriat-o și unde Își developa singur filmele. Era tare mîndru de cele pe care putea realiza un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
se afla el, era o zonă În care lumea se plimba, oamenii treceau pe acolo și apoi dispăreau, apropiindu-se cu fiecare pas de destinație. Așa cum arăta, părea o lume inexistentă, a deșertăciunii, o lume făcută pentru alte ființe decît fotografi, detectivi și hoți de buzunare. Faptul că stătea acolo nu mi se părea deloc normal și cu cît Îl priveai mai atent, cu atît Îți era mai greu să-l Înțelegi. Trecătorii nu se prea sinchiseau Însă de ființa aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]