3,503 matches
-
văd, Claire, a zis el îngrozit. Părea un pic isteric. M-am uitat la fața lui albă ca varul și agitată și-am simțit cum urcă un val de furie în mine. Îmi venea să-l mușc. Voiam să fiu furioasă. Voiam ca furia să-mi curgă prin vine. Furia e bună, mi-am spus. Furia ține la depărtare durerea. Furia mă face puternică. M-am uitat prin sufragerie. I-am zâmbit grațios lui James, cu toate că tremuram. Apartamentul arată drăguț, i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
vine să cred cât de proastă am fost când am crezut în povestea aia a ta de adormit copiii! —Claire, trebuie să mă asculți, mi-a spus el nervos și iritat. —Ba nu, nu trebuie deloc, l-am corectat eu furioasă. De ce-ar trebui să te ascult? Ai de gând să încerci să-mi mai livrezi un set nou de minciuni? Ei, asta ai de gând? am strigat când James nu mi-a răspuns. Am rămas acolo, uitându-mă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
uitării. Așa, ca prin farmec. Însă chestia asta a fost destul de importantă ca să-mi fii necredincios. Păi, hotărăște-te, James! Ori e important, ori nu e. —E important, a zis el. — Atunci nu poți să dai totul uitării, am izbucnit furioasă. Dacă vrei să fiu într-un anumit fel și e important, atunci ce fel de relație o să avem dacă eu nu pot să fiu în felul ăla? —Bine, a sărit James disperat. Nu e important. —Ei, păi, dacă nu e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Singurul argument pe care-l puteam aduce în apărarea mea era că nu fusesem tocmai în apele mele. Trecusem prin multe, iar rațiunea mă vizitase neregulat. Dar dacă tot suntem la subiectul Adam, atunci ar trebui să recunosc că eram furioasă pe el. Nu foarte tare. Doar un pic. Eram supărată că se jucase cu sentimentele mele. Pentru că mă făcuse să mă simt specială când, de fapt, nu eram. Și pentru că, după asta, îmi ținuse discursul ăla ipocrit apropo de faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
aproape imposibil să-i pronunț numele. — Ce l-a apucat? a zis Anna. Are o nouă prietenă, am răspuns sec. —Te deranjează? m-a întrebat Anna îngrijorată. Sigur că nu mă deranjează, am spus ultragiată. Atunci de ce ești așa de furioasă? m-a chestionat Anna. Pentru că m-a deranjat de la plajă - m-a făcut să mă ridic de pe șezlong și să merg - doar ca să-mi spună chestia asta. Nu-mi vine să cred! Pur și simplu nu-mi vine să cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
leneșe ce sunteți! Toată ziua zaceți și nu faceți nimic, în timp ce eu trebuie să învăț de-mi sar capacele, a continuat Helen ofticată. Eu mi-am pus mâna streașină la ochi ca să mă pot uita la Helen, la fețișoara ei furioasă. Abia atunci am realizat că Helen nu era singură. Ne adusese un musafir. Un musafir de sex masculin. Un musafir înalt, frumos și de sex masculin. Un musafir splendid, cu ochi albaștri, cu părul închis la culoare, cu falca pătrățoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
că nu voia să mă amestec în viața lor după nașterea copilului. Dar de ce? am strigat eu. Nu prea știu, mi-a răspuns el nefericit. Cred că era foarte supărată că nu vrusesem să mă însor cu ea. Și era furioasă pe mine fiindc-o lăsasem gravidă. Părinții ei o convinseseră că eram antihristul de vreme ce-mi trecuse prin minte varianta avortului. —Înțeleg, am spus. Și după asta ce s-a mai întâmplat? Am consultat un avocat ca să văd ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
vocea cu mai mulți decibeli. O are mare? — Ce fel de întrebare e asta? am zis eu prefăcându-mă oripilată. N-o să spun nimănui, a mințit ea. —Helen! am spus ușor amețită. Cred că aș fi preferat să fi fost furioasă pe mine. Acum trebuia s-o suport jucând rolul de cea mai bună prietenă ca să afle cum era Adam în pat, pentru ca apoi să spună la toată lumea. —Și el unde e? am întrebat-o. În bucătărie. Se gudură pe lângă mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
binefăcătoare pentru artiști, vorbesc de trupul iar nu de arta lor, neînsemnînd decît un refren, și Încă unul stins, fluierat printr-un decor sărăcăcios. Chiar dacă fragmente de sonată se auzeau la etaj, din sălile de muzică de unde izbucnea uneori violoncelul furios. Asta zic eu, În anul 2002, prin martie cu părul căzut și șosete de culori diferite. Cine știe ce voi fi zis mîine. Nu-mi pare rău că m-am dus. Atunci Îmi părea. Mai ales că picam În cenaclu direct din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
forță silabe de fier În direcția celui care se-apăra ținîndu-și manuscrisul În dreptul ochilor. De fapt nici n-ar fi avut rost s-o facă. Pentru că indiferent de comentariile Învățăceilor, cuvîntul lui de Încheiere, uneori În total dezacord cu criticii furioși, era definitiv. Parc-ar fi fost Dumnezeu. Cu coroana respectivă de frunze. Și, ca și Dumnezeu, avînd atîtea pe cap, te-ai fi așteptat să nu acorde prea mare importanță amănuntelor. Și totuși se apleca precum palmierul și asupra lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu bruiaj sincron, model japonez. Că tot seamănă puțin cu Hiroshima, Bucureștiul acestor zile. Succesiunea evenimentelor: ocuparea, pe 13 iunie, de către forțele de ordine a „zonei libere de neocomunism” a fost semnalul pentru Începerea filmului. Prima scenă: dezlănțuirea unor oameni furioși care au rupt cordoanele de ordine, au incendiat autocarele poliției (!), au aruncat cu pietre. Printre dezlănțuiți, s-au remarcat Însă mulți indivizi dubioși, cu limbaj de tomberon. Secvența următoare: dezastru la televiziune. Și, din nou, așa numiții „demonstranți” s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
traseul București-Berești-Galați) s-a văzut resuscitat pe neașteptate În toamna lui ’93, prin Înlocuirea lui Înapoi cu un adverb de semn contrar, și anume Înainte, procedeu inocent care demonstrează involuntarul mers În ambele direcții al cuvintelor, indiferent de naționalitate. Tinerii furioși ai Angliei anilor șaizeci Kingsley Amis (tatăl lui Martin), John Wain, David Storey și Collin Wilson s-au Întîlnit În 1993, forțat, cu un sexagenar ce avea să obțină cîteva luni mai tîrziu un emoționant certificat medical prin care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
el În alți doi cetățeni bețivi și-n ospătăriță, după care aruncă o secure frumos filmată cu Încetinitorul, cu camera de luat vederi pe umăr În spinarea unui om care dorea să fugă de-acolo cu mașina, tinerii sînt oarecum furioși, ca-ntotdeauna, din nou desene animate, ea-l momește pe-un mecanic auto la o cunilincție pe capota unui automobil splendid, el se execută și fata Îl Împușcă cu pistolul din poșetă, nu i-o fi plăcut modul lui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Vrum!” Asta-n cazurile obișnuite, cînd femeia face dragoste c-un elicopter. În celelalte cazuri, la doamne, predomină răspunsul f., nemenționat. La Europa liberă, Gelu Ionescu Îl desființează probabil din gelozie pe Cristian Tudor Popescu, autorul unui ca de obicei furios articol, Îndreptat de astă dată asupra Uniunii Scriitorilor. Regretabil faptul, consumat, că Gelu Ionescu nu cunoaște și opera literară a gazetarului. Cu totul și cu totul SF. Într-un articol mai vechi, dar variind pe aceeași temă, C. T. Popescu ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Îndrăgostit la cutremurul din ’77 și-am continuat să mă Îndrăgostesc În sala de disecție unde-i puneam cîte unui cadavru mai trist un chiștoc aprins În gura fără buze, prima lui țigară În noua atitudine, și ea o arunca furioasă, s-a Îmbolnăvit de un sindrom alergic extrem de rar, Stevens Johnson, nimeni de la Victor Babeș nu știa ce-i ăsta, nu văzuseră așa ceva, și veneau cu tot felul de diagnostice exotice, leishmanioză, de pildă, o boală tropicală, și Între timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Înîrteli ale lui Patchett și poți să-l scutești de o grămadă de necazuri dacă o să cooperezi cu mine. Lynn zîmbi. — Bud a spus că ești un tip foarte deștept. — Ce ți-a mai spus Bud? Că ești un bărbat furios și slab, aflat În competiție cu propriul tău tată. Las-o cum a căzut. — Atunci să ne concentrăm asupra deșteptăciunii mele. Patchett este chimist și poate că e doar o pură speculație, dar aș putea să pun pariu că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
tău! Billy Începu să tremure și arătă spre Exley: — Tatăl lui! Priviri În patru direcții, Întrerupte de suspinele lui Valburn. Billy Îl ajută să se ridice și Îl Îmbrățișă. Exley spuse: — Afară! Imediat! SÎnteți liberi! Părea mai degrabă trist decît furios sau speriat. Billy Îl ajută pe Timmy să iasă. Bud se duse la fereastră. Exley se Îndreptă spre un microfon portabil. — Duane, Valburn și Dieterling au plecat. Tu și Don le țineți trena. Bud Îl măsură din priviri - ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
numai nu-i zicea că el nu le dă de lucru femeilor care nu-s în stare să-și țină bărbații. Ce-a fost la gura ei atunci a uimit-o întotdeauna, când își amintea. Nu numai că - atât de furioasă, încât abia se stăpânea să nu tremure - distrugea orice idee și vorbă pe care celălalt le spusese ori era pe cale să le spună, într-un ritm ce, gândea mai târziu, o făcea să se simtă ca paralizată, iar bietul om
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
ales de când se întorseseră la masa lor învelită în pluș plin de scame, după pauză; puțin le păsa de ce se petrecuse înainte, ți-am mai spus asta și repet, aveau o misiune și se străduiau să o împlinească și erau furioși că noi nici nu pricepeam misiunea lor Îce nu putea fi dezvăluită, ci trebuia să vină chiar de la noi) și ne mai și împotriveam pe deasupra, ei voiau capul cuiva, al mai multor persoane și, dacă nu se putea asta, măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
care ea știa dinainte că îi e sortit un profit. Dintr-odată lui i s-a părut că liniștea ei nu-i decât încordare, se uitau unul la celălalt, nu-i mai vorbea, ea nemișcată și ascultătoare și el obosit, furios și îndârjit. Apoi ea s-a ridicat, fluturându-și câteva clipe fusta nouă, largă și argintie, și s-a așezat mai aproape de el, tot pe marginea sofalei, puțin pe o parte, cu fața spre el, dar fără să-l privească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
de zile, iar emoția s-ar fi trădat în palmele lor transpirate și strânse una în cealaltă, palpitând la răstimpuri, ca niște inimi. Și mai apoi ea l-a mai strâns o dată în brațe, cu capul pe umărul lui, îndârjită, furioasă, aprigă, nebună, în timp ce, abia acum, el îi spunea că o va aștepta, după care ea a pășit cu mersul aristocratic peste zidul a cărui construcție înghețase, lăsând în urmă un gol imposibil de acoperit cu flashbackurile celor o mie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
înțelegea? Atunci sporea în el nemulțumirea că nimic nu este cum ar dori el. Îl cuprindea o stare de agitație, întruna izbucnind din străfundurile lui în unde care nu se mai terminau, precum lava, fumul și cenușa unui vulcan deloc furios, chiar blând în manifestările sale, care își epuizează forțele catastrofale numai într-un permanent mârâit și o fără de sfârșit clătinare, menite să nască obișnuința și să te adoarmă și cu atât mai primejdioase întrucât niciodată n-ai să știi cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
arzi? Ai ars vreodată? Nu-mi răspunde, nu-ți dau încă voie să vorbești. Am să-ți spun eu totul, cum bănuiesc câte îți trec prin cap... Am dispărut atunci, demult, din teamă și de ciudă. Eram de-a dreptul furioasă, mă rodea orgoliul îngrozitor, mi se părea că mă făcusem de râs inutil, persoana mea îți era indiferentă. Adică îți eram indiferentă ca iubită. Ții minte că am venit la tine speriată, înainte să plec într-o vacanță de iarnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
-mi rețin vorbele și gesturile și mângâierile și o întristez. Mă înfurii pentru că altfel vreau să fie. O văd așteptând să revin asupra subiectului căsătoriei și eu nu revin și nu știe ce să creadă. Plec de aici trist și furios, deși bucuros c-am mai văzut-o odată și se amestecă în mine și plăcere și necaz și-mi zic că mâine sau poimâine va fi mai bine. Oribil lucru - se gândea - să faci un contract, ca și cum aș fi obligat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
împingea înainte. Ar fi vrut ca o mână de oameni să-l vadă și să afle starea lui, dar întâlnea puțini prieteni. Nu vedea aproape pe nimeni. Pe Sultana Ștefănescu și Petru Rezuș, i-a întâlnit de vreo două ori, furioși, la bibliotecă. Liliana Stere l-a vizitat în două miercuri succesive, în ultima i-a spus că procesul ei s-a încheiat, cu victoria ei, dar ce mai contează, pentru că e moartă de rușine și nu-i vine să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]