6,255 matches
-
cu câteva trepte deasupra pământului; Sebastian le-a sărit ușor, costumul lui strălucind în lumina lunii. L-am urmat și m-am împiedicat de ceva. Era o cutie de bere. Privind mai de aproape, am văzut mai multe împrăștiate printre grămezile de mucuri de țigări. Nu suntem primii care au venit aici în seara asta, i-am spus. —Ticăloși mici. Sebastian dădu cu piciorul într-o altă cutie, îndepărtând-o supărat. —Băieții de la St. Paul. Mulți dintre ei locuiesc în Kensington
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
aici în seara asta, i-am spus. —Ticăloși mici. Sebastian dădu cu piciorul într-o altă cutie, îndepărtând-o supărat. —Băieții de la St. Paul. Mulți dintre ei locuiesc în Kensington și folosesc acest loc pentru întâlniri. Fetele de asemenea. O grămadă de plozi snobi. Desfăcea șervețelele care fuseseră înfășurate pe sticlele de șampanie ca să stăm pe ele. Apoi a scos unul dintre dopuri cu degetele mari, țintind către acoperișul pavilionului. L-a lovit și a sărit înapoi cu așa un recul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
cu o cutie de bere în mână mi-ar fi fost mai ușor să îndur oroarea. Bineînțeles, ceai sau suc? zise Alice entuziast. M-am uitat în gol la ea. —Ei bine, mă gândeam mai degrabă la... Sunt și o grămadă de băuturi energizante, m-a întrerupt Tom. — ...o bere, am terminat accentuând cuvântul. —Vai, dar nu se vinde nici un fel de alcool din principiu, zise Alice, pierindu-i zâmbetul. A pus același accent pe cuvântul „alcool“ pe care eu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
fac sticlă tare pe insula aia. S-a chircit pe covor și stătea acolo, inconștient. Am pus la loc vasul. Cheile îi picaseră din mână; le-am ridicat și am călcat peste el cu dispreț, pentru a ieși din dormitor. Grămada lui de chei era în ușă. Am scos-o și am încuiat pe dinafară, lăsându-l într-o situație de neinvidiat; nu ar putea să iasă fără să ceară ajutor. Nevrând să mă încred în acel lift, am luat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
încred în acel lift, am luat-o pe scări, mișcându-mă mai bine din cauza fustei rupte, întrebându-mă ce poveste va inventa pentru a se justifica. În hol, am pus la loc pe inel cheile de la apartamentul lui Charles și grămada de chei înapoi în dulap, unde îi era locul. Afară era încă lumină. Mi-am scos ușurată ochelarii de soare și mânușile mici și negre - era prea cald pentru a le purta, chiar și pentru o doamnă ca mine. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
vorbit la telefon până am ajuns eu la biroul ei. S-a uitat la mine curioasă, dar fără să mă recunoască la început; apoi și-a dat seama cine sunt și s-a schimbat imediat. S-a aplecat peste o grămadă de rapoarte ale unor companii în încercarea de a părea ocupată. În fața ei, calculatorul intrase în stand-by. Nu alesese toasterele zburătoare, ci un program de îmbobocire a florilor, care înfloreau și dispăreau în câteva secunde. Presupun că era mai feminin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
că folosește așa ceva și ar fi arătat precum un erou care te salva de la o soartă mai rea ca moartea. Dar furnizorul tău ar fi fost în pericol. Ți-a spus că Charles avea de gând să-i ceară o grămadă de bani, nu? Tu ai fost cea care i-a dat lui Charles heroina; trebuie ca tu să fi fost. Charles nu ar fi avut încredere în el. Nu era prost. Sau poate era prost, pentru că a avut încredere în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
pitise Charles? am întrebat, uitându-mă în jos la dosarul pe care îl țineam în mână. —Chiar sub biroul lui, a răspuns Simon. Tăiase o bucată de carpetă, lângă mufa de la calculator, și îl strecurase înăuntru. Mi-a luat o grămadă să-l găsesc. — Iar apoi l-ai pitit și tu și ai urcat pe scara de incendiu, sperând ca nimeni să nu observe că ai fost plecat de la petrecere. Le-ai auzit pe Suki și pe Belinda? Cred că erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
votcă, îmi dădea speranțe. Să nu vomiți, ai grijă. Ia întâi o gură mică, de curaj, mi-a șoptit Ana. La masa de lângă noi se așezase scriitoarea. O bătrână care venea parcă de când lumea acolo. Scotea teancuri de foi, caiete, grămezi de pixuri, creioane, stilouri și scria întruna. Mă fascina întotdeauna când o vedeam. Dar despre ea, poate, altă dată. Acum ridic paharul de votcă și încă ezit dacă să beau sau nu. Îl țin în dreptul nasului și las, mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
acele dimineți înrourate din grădină, se înălța în toată splendoarea păcătoșeniilor sale spre cer, mulțumindu-i Domnului că încă îl mai ține pe Lume și-l lasă slobod să-și soarbă prima dușcă întăritoare a zilei. Scoteam apoi, de sub o grămadă de buruieni jilave, sticla de votcă și beam, aproape mistic, ca într-un ritual cosmic și primordial, primele înghițituri. Nu aveam senzația că-mi fac rău. Dimpotrivă, arsura lichidului, răspândindu-se în trup, îmi întărea senzația că mă contopesc cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
poată să iasă din mocirlă și să treacă drept un cetățean cumsecade, nu-i așa? Ești tu retardat, dar nici chiar așa. În plus, mi s-a spus că Îți bagi nasurile, care În cazul tău sînt multe, Într-o grămadă de probleme care nu te privesc. Semn rău... Ce șmecherie ai Învîrtit cu măicuțele? Te bucuri de vreuna din ele? CÎt mai cer la ora asta? — Eu respect cururile altora, domnule inspector, mai ales dacă stau sub claustrare. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
M-au reținut În acea Încăpere, pe Întuneric și fără apă, vreme de șase ceasuri. CÎnd mi-au dat drumul, era deja noapte. Ploua cu găleata și străzile ardeau de aburi. CÎnd am ajuns acasă, m-am pomenit cu o grămadă de dărîmături. Oamenii lui Fumero fuseseră pe-acolo. Printre mobile căzute, sertare și rafturi răsturnate, mi-am găsit hainele făcute zdrențe și cărțile lui Miquel distruse. Pe pat am găsit o gramadă de fecale, iar pe perete, scris cu excremente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
text. Cum adevărul migra de la o buche la alta, scoțându-și capul său de vierme ba aici, ba colo, În paginile subțiate de atâta răsfoit, Oliver fu nevoit să le decupeze una câte una cu lama și apoi, adunându-le grămadă În clopotniță, să le dea foc. Făcând această operațiune, masterandul era ferm convins că adevărul ultim ascuns În Epistolele lui Pavel Își va arăta În flăcări adevărata sa față, iluminând tot schitul, Însă adevărul ultim se ascunse Înăuntrul focului, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
retezat se rostogoliră, zornăind pe masă, niște zaruri pătate de sânge. Noimann Își acoperi cu groază fața, privind printre degetele rășchirate cum iataganul, mânuit acum de o forță nevăzută, tăia bucăți din imensul trup al comeseanului, transformându-l Într-o grămadă de carne acoperită cu un evantai de ași și de decari. Evantaiul se roti În jurul terasei, făcând câteva ocoluri, după care luă configurația unui șarpe boa ce-și Înghite propria sa coadă. Înainte Însă de a se Înghiți pe sine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
masă”, gândi Noimann, simțind cum buzele i se umflă de salivă. De altfel, atmosfera era atât de Încordată de așteptare, Încât aveai impresia că În curând clienții, laolaltă cu ospătarii, dar și cu mulțimea de pe stradă, se vor repezi asupra grămezii de carne ce se Înmulțea continuu. Și-ntr-adevăr, În timp ce trupul inginerului se Împuțina, fleicile de pe grătar se Înmulțeau ca pîinile și peștii lui Iisus. „Eu sunt carnea vieții; cine va gusta din mine”, se auzi la difuzor glasul grav al inginerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Îndreptă cu pași mari spre Corso. „Știam că sunteți vegetarian”, i se adresă pe un ton protocolar stomatologul Paul. „Ei și?” făcu Oliver. „Vreau să mă conving că ceea ce voi mânca e carne, nu altceva...” Mirosul apetisant care venea dinspre grămada de carne frumos rumenită, aranjată pe țepușe, stropită din belșug cu fel de fel de mirodenii, Îi aducea aminte de preceptele câinelui Benedict Spinoza privind adevărul ultim și adevărul pur. Aici Însă era vorba despre un alt fel de adevăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nevăzută, mesenii, cu mic, cu mare, indiferent de sex și vârstă, se ridicau de pe scaune, slobozeau În aer câte un cucurigu, apoi se lăsau Încă tremurând pe scaune, pentru a se ridica apoi din nou. Iataganul lui Satanovski plutea deasupra grămezilor de frigăruie, acompaniind toată această mulțime intrată În transă, În timp ce vocea inginerului continua să se propage din difuzor: „Nu vă sfiiți. Eu sunt pâinea și carnea vieții. Cine va gusta din mine, se va simți sătutul...”. Chelnerii continuau să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
deasupra mesei pe care o alesese inginerul Satanovski pentru „oficiile” sale rămaseră doar turbanul și bărbia, care, mișcându-se spasmodic În dreapta și În stânga, scoase un sunet ca de trompetă. Și atunci, bucățile de carne ridicându-se, una câte una, din grămadă, intrară rând pe rând În gura deschisă Într-un rânjet a jonglerului, dispărând În bezna din lăuntru, În timp ce cărțile de joc, care vuiau Într-un vârtej nebun sosit din haos, Îl aduseră pe inginer viu și nevătămat la locul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
picior strecurătoare. Lichidul arămiu, cu damf nu tocmai plăcut, țâșnea acum din toate părțile. Piciorul scădea În dimensiuni văzând cu ochii. Deodată, făcu fâs și se prăbuși pe dușumea. Noimann se apropie de el și Îl atinse cu vârful papucului. Grămada umedă de piele ce se afla la podea se făcu covrig, Încercând, probabil, să-și apere presupusul abdomen și fața de eventualele lovituri pe care le-ar fi putut Încasa. Privindu-l, medicul Își aminti de conversația pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Sau mai bine zis: la revedere. Pe curând...” Medicul aruncă o privire În direcția vocii, dar deja era prea târziu. Profitând de o clipă de neatenție, arătarea de jos, adunându-și forțele, se puse, cum se spune, pe picioare. Acum grămada de piele și de cârpe deschisese ușa și Îi făcea semn de adio. Noimann nu se pierdu totuși cu firea, trăgând, pentru Îmbărbătare, o dușcă din sticla ce părea că nu se mai termină, străbătu, din doi pași și trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cercetându-l În treacăt, ca pe un obiect oarecare. Intenția lui Noimann era să caute o bancă sau un scaun liber pe care să așeze, pentru câteva clipe, ca să-și adune gândurile. Privind trupurile sucite În poziții neobișnuite, dormind claie grămadă pe bagaje, stomatologul simți cum i se face rău, probabil din pricina nădușelii, și se Îndreptă grabnic spre ieșire. Călcând cu grijă printre șirurile de scaune de plastic de un verde fosforescent, tresări, având impresia că-l vede șezând În mijlocul salonului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
au și întărește-i! P 2: Dăruiește voință și putere pentru a depăși greutățile vieții! P 3: Dăruiește pace și bunăstare celor buni la suflet! P 4: Dăruiește-ne bătăi multe la ușă și priviri prietenoase! P 5: Dăruiește-ne grămezi de daruri, Râsete, îmbrățișări și felicitări de la cei dragi! P 7: E Pătrunse de spiritul Crăciunului, câteva dintre personajele poveștilor care ne încântă copilăria s-au gândit să se împace; să dispară astfel invidia, răutatea, ura; bunătatea, iertarea și iubirea
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
un șut în gol s-ajungă. Elev II Ca sa vă legitimăm, Câte un talon vă luăm, Fiindcă vă vedem adesea Tot pe drum ca citiți presa, Astfel legea o-ncălcați Puteți fi accidentați! Toți Zilnic, zilnic Citiți pe stradă Mergeți grămadă Nepăsători, Geaba, Geaba, Va claxonează, V-admonestează, Șoferii toți. Voi, voi, voi, Luați seama bine Cum se cuvine, Să circulați! Niște fete vorbărețe care altfel par istețe, lată s-au gândit acum Sa încingă taina-n drum Elev VI Ce
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
deosebite de cele de la Muzeul Satului) și că biserica de aici este pictată de Tattarescu. (Se spune despre el că a pictat zeci de biserici.) În currtea zăbrelită cu garduri de fier forjat a grădiniței de copii se află o grămadă de gunoi. Arhitectura și finisajul tuturor construcțiilor din beton (armat!) - cele două blocuri, restaurantul și magazinul universal - nu dovedesc În nici un fel legătură cu tradiția sau vreo altă grijă estetică a celor care le-au conceput și ridicat. Curtea atelierelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
privește ceasul și spune ca pentru el: „Ia uite, nu-i nici șase jumate și au și Început bumbăceala! Luați imediat tomberoanele și mergeți și le deșertați la groapă, hai!“ Obiectele inutile, de fapt fragmentele de obiecte care stau aruncate grămadă Într-un tomberon de gunoi, alcătuiesc adesea o imagine fascinantă și Grințu se gândește acum dacă și pe ecran respectiva imagine rămâne la fel pentru cel care privește din sală. Își amintește, ca un elev silitor, finalul din „Zabriskie Point
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]