2,647 matches
-
a reveni la istoricul-politician naționalist al Europei central-răsăritene, să spunem cîteva cuvinte despre această regiune haotică situată între imperialismul german și rusesc și Imperiul habsburgic (aliatul ambițiilor germane opunîndu-se politicii rusești). Bismarck a exprimat acest lucru extrem de clar: "Dacă Imperiul habsburgic n-ar exista, el ar trebui să fie inventat". Ceea ce voia el să spună este că era nevoie de un echilibru în favoarea Reichului. Hugh Seton-Watson numea această regiune "zona de mijloc" și se referea la ea ca la "pămîntul nimănui
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ne găsim în fața unui conglomerat de douăsprezece identități naționale de mai mult de o sută de milioane de oameni și a tot felul de grupări și secte creștine, islamice și iudaice. Aceste state-națiuni constituie produsul relativ recent al dezmembrării imperiilor habsburgic, otoman și rusesc. Toate aceste popoare au un trecut tragic și un prezent plin de primejdii. Toate aceste popoare au cunoscut istorii tragice de libertate pierdută, identități împovărate de obligații, masacre și granițe fluctuante. Mulți vor considera drama acestei zone
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
dezvoltarea statului austriac (Iași, 1918). Iorga a prezentat creșterea Statului și a Imperiului Austriac, care s-a produs într-o manieră conjuncturală oarecare, aproape fără nici o evoluție organică. O cultură și un mod de viață au apărut totuși în timpul dominației habsburgice. Iorga nu a pierdut ocazia să scoată în evidență importanța caracterului universal al catolicismului în acest proces sau pe cea a papalității, trăgînd concluzia că nu există nici un stat european la fel de important ca Imperiul habsburgic. Papalitatea fusese cu ochii pe
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
au apărut totuși în timpul dominației habsburgice. Iorga nu a pierdut ocazia să scoată în evidență importanța caracterului universal al catolicismului în acest proces sau pe cea a papalității, trăgînd concluzia că nu există nici un stat european la fel de important ca Imperiul habsburgic. Papalitatea fusese cu ochii pe Viena în ultimii 500 de ani, intervenind imediat atunci cînd simțea că poziția sau caracterul catolic al domeniilor habsburgice erau amenințate. Dar războiul continua încă pe frontul de vest. Concentrîndu-și forțele, germanii au declanșat un
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
pe cea a papalității, trăgînd concluzia că nu există nici un stat european la fel de important ca Imperiul habsburgic. Papalitatea fusese cu ochii pe Viena în ultimii 500 de ani, intervenind imediat atunci cînd simțea că poziția sau caracterul catolic al domeniilor habsburgice erau amenințate. Dar războiul continua încă pe frontul de vest. Concentrîndu-și forțele, germanii au declanșat un ultim efort în vara lui 1918. N-au reușit. Spre sfîrșitul lui septembrie, Bulgaria a cerut armistițiu, urmată imediat de Turcia. Dinspre Salonic, sîrbii
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
dn cel de al doilea: unitatea economică și avantajele unei Ungarii Mari bazate pe bazinul carpatic. Pe la sfîrșitul anilor '30 erau foarte greu de dovedit avantajele economice ale Cehoslovaciei, ale României Mari și ale Iugoslaviei. Dacă existau avantaje pentru Imperiul Habsburgic, acest lucru nu era neapărat valabil și pentru Ungaria istorică. Rămînea în picioare argumentul privind drepturile istorice ale ungurilor asupra bazinului carpatic. Astăzi, argumentul decisiv este autodeterminarea (cu toate că hotărîrea Conferinței de la Yalta o punea între paranteze). Totuși, dacă ținem cont
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
reconstruiască totul de la zero: legea, ordinea, serviciile, comunicațiile, administrația. Din fericire, aveau resursele necesare. Spre Est, lucrurile stăteau mult mai rău. În concluzie, Hitler a contribuit la divizarea continentului la fel de mult ca Stalin. Istoria Europei Centrale (teritoriile Imperiilor German și Habsburgic, nordul fostului Imperiu Otoman și chiar extremitatea apuseană a teritoriului țarilor ruși) a fost dintotdeauna distinctă, ca amploare, de cea a statelor-națiune din Vest. Dar nu neapărat și ca substanță. Înainte de 1939, ungurii, românii, cehii, polonezii, croații și balticii se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
neînțeleși ai celei mai de preț moșteniri europene - așa cum cehii și maghiarii Își spuneau, nu fără motiv, că se află În inima continentului. Intelectualii români și polonezi preluau de la Paris tendințele artistice și intelectuale, așa cum intelighenția germanofonă din fostul Imperiu Habsburgic, din Rutenia subcarpatică până la Trieste, le prelua de la Viena. Acea Europă cosmopolită și integrată nu a existat, desigur, decât pentru puțini - și a dispărut În 1918. Dar noile state creionate la Versailles erau fragile și oarecum provizorii Încă de la Început
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
corecte” În toate domeniile, de la botanică la poezie. Supunerea oarbă față de linia partidului, deja Împământenită În URSS, unde se Înscria oricum Într-o tradiție presovietică de rigiditate și represiune, nu venea de la sine În țările recent ieșite de sub benignul regim habsburgic. În Europa Centrală din secolul al XIX-lea, intelectualii și poeții căpătaseră obiceiul și responsabilitatea de a vorbi În numele națiunii. În comunism, rolul lor s-a schimbat. Dacă reprezentaseră cândva „poporul” abstract, acum nu mai erau decât portavocea culturală a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o renaștere economică după război. Cele două grupări politice dominante ale țării petrecuseră perioada interbelică Într-un conflict acerb. Social-democrații, În marea lor majoritate, priveau ca pe o aberație economică și politică apariția unui stat trunchiat - Austria - pe ruinele Imperiului Habsburgic În 1918. În opinia lor, foștii supuși de limbă germană ai fostei monarhii austro-ungare erau sortiți să se alăture celorlalți germani Într-o Anschluss (joncțiune) și acest lucru s-ar fi Întâmplat deja dacă clauzele de autodeterminare ale Acordului de la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
locul unui monopol partinic al posturilor și favorurilor. Dar imperativul armoniei triumfa de obicei asupra interesului local. Așa cum neutralitatea de dată recentă a Austriei a fost adoptată cu entuziasm ca emblemă națională, Înlocuind amintirea neplăcută a identităților problematice din trecut - „habsburgică”, „germană”, „socialistă”, „creștină” -, și implicațiile postideologice (chiar postpolitice) ale guvernării-În-coaliție și administrației-prin-Proporz au ajuns să definească viața publică austriacă. La prima vedere, soluția austriacă și cea italiană la instabilitatea politică erau diferite; la urma urmei, o prăpastie politică Îi separa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și irelevant. Teama de irelevanță mai alimenta o considerație În acei ani, și anume dorința unei „reîntoarceri” urgente În Europa. Ca și cenzura, aceasta era o preocupare exclusiv intelectuală - mai exact, era apanajul scriitoriilor din provinciile vestice ale fostului Imperiu Habsburgic, unde Înapoierea și subdezvoltarea impuse de canonul sovietic au fost resimțite cel mai dureros. Ilustrul purtător de cuvânt al acestui sentiment a fost romancierul și scenaristul ceh Milan Kundera, exilat la Paris, pentru care tragedia Europei Centrale (un termen geografic
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o coincidență faptul că acestea, și nu altele erau ultimele state federale multietnice din zonă. Fragmentarea teritorială din anii ’90 a Însoțit extincția ultimului dintre cele patru imperii continentale ale Europei - cel rus. Pe ruinele fiecărui imperiu (Turcia otomană, Austria habsburgică, Germania wilhelmină) s-au format noi state; fisiunea teritorială din anii ’90 era doar epilogul tardiv al acestui proces. Dar logica scindării imperiilor nu ar fi putut declanșa În sine reconfigurarea instituțională a Europei de Est. Ca de atâtea ori
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
istorii diferite. Boemia și Moravia - provinciile istorice care formează Cehia - se mândresc nu numai cu un trecut medieval și renascentist În sânul Sfântului Imperiu Roman, ci și cu un rol important În industrializarea Europei Centrale. În jumătatea austriacă a Imperiului Habsburgic, cehii s-au bucurat de o autonomie crescândă și de o prosperitate aparte. Praga, una dintre gloriile continentului, a fost până În 1914 un centru major al modernismului În literatură și În artele vizuale. Slovacii, În schimb, nu prea aveau motive
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alte regiuni din țările membre, mai ales Germania și Polonia, Marea Baltică nu Înseamnă mare lucru. Dimpotrivă: În anii din urmă, perspectiva câștigurilor din turism a mânat Cracovia să insiste asupra orientării ei sudice, promovând imaginea de fostă capitală a Galiției habsburgice. Münchenul și Viena, deși rivalizează peste graniță În atragerea investițiilor industriale, și-au redescoperit o moștenire „alpină” comună, facilitată de dispariția frontierei care separa sudul Bavariei de Salzburg și Tirol. Distincțiile culturale dintre regiuni contează așadar, dar nu mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
franceza nu mai era un mijloc sigur de comunicare internațională, nici măcar la nivelul elitelor. Ea le era recomandată școlarilor ca primă limbă străină numai În Marea Britanie, Irlanda și România; toți ceilalți europeni Învățau engleza. În unele părți din fosta Europă habsburgică, franceza nu mai era nici măcar a doua limbă străină predată În școli; Îi luase locul germana. Francofonia (comunitatea internațională a vorbitorilor de franceză, majoritatea În fostele colonii) a rămas un actor lingvistic important pe scena mondială, dar declinul francezei la
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În Malmö (Suedia) și să lucreze În Copenhaga (Danemarca), să facă naveta de la Freiburg (Germania) la Strasbourg (Franța) sau chiar peste mare, de la Londra la Rotterdam; ori de la Bratislava (Slovacia) la Viena (Austria), refăcând astfel o conexiune banală În era habsburgică. Se Înfiripa o Europă realmente integrată. Din ce În ce mai mobili, europenii se cunoșteau unii pe alții mai bine decât oricând. Puteau să călătorească și să comunice pe picior de egalitate. Unii europeni rămâneau, evident, mai egali decât alții. La două secole și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fie un raport precursorial, de continuitate în raport cu romantismul, prerafaelitismul. Acest caracter polemic este modelat de contextul culturii naționale, subliniat și nuanțat în cadrul culturilor ale căror națiuni se află într-un proces de emancipare precum în Cehia și Ungaria incorporate Imperiului Habsburgic, ulterior Austro-Ungar, în grade diferite de reprezentare politică, în Polonia, care există cultural fără a avea și o existență statală, în România care-și dobândește independența la finele secolului al XIX-lea, în 1877, după un război sângeros etc. Apariția
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
politică și religioasă a românilor din Transilvania, început oficial încă din 1366, a fost desăvârșit. În aceste împrejurări, românii au încercat să își depășească condiția de inferioritate prin acceptarea ofertei venite din partea curții de la Viena, după integrarea Transilvaniei în Imperiul Habsburgic în 1691, de convertire a clerului ortodox la catolicism. Trocul prevedea promisiunea elevării statutului clerului unit la nivelul celorlalte confesiuni recepte, în schimbul acceptării a patru puncte ale dogmaticii catolice: recunoașterea papei; acceptarea doctrinei filioque (Purcederea Sfântului Duh și de la Fiul
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
memorii colective ce avea să devină memoria națională a neamului românesc. Necesar de subliniat este faptul că pe tot parcursul secolului al XVIII-lea s-a derulat procesul de constituire a unei identități naționale premoderne integrată regimului feudal al ordinii habsburgice. Națiunea română pentru a cărei emancipare politică se căzneau cărturarii ardeleni elaborând demonstrații istorice ale originii latine și continuității etnice era gândită în cadrul premodern al sistemului de "națiuni politice". În mentalul politic al vremii străin de noțiunea mult mai târzie
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
cadrele catolicismului. Refractari la a primi propaganda reformată ce folosea în interesul său "diabolica" invenție a tiparniței pentru a-și împrăștia "ereziile", românii au rezistat întru ortodoxie. Aceasta era situația în momentul în care Transilvania a fost asimilată în Imperiul Habsburgic la sfârșitul secolului al XVII-lea. În mozaicul confesional al spațiului transilvănean, catolicismul religia de stat a imperiului aproape că dispăruse. Confruntându-se cu obstinația nobilimii maghiare și a celorlalte națiuni recunoscute de a-și conserva privilegiile feudale și autonomia
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
Filoanele gândirii naționaliste își fac apariția în cultura transilvană imediat după inaugurarea secolului al XIX-lea. Ioan Budai-Deleanu, în 1804, avansează ideea anexării Țării Românești și Moldovei de către Transilvania și încorporarea lor într-o formațiune politică unită aflată sub conducerea habsburgică (Georgescu, 1991, p. 117). Propunerea ardeleanului Budai-Deleanu venea în trena ideii lui Naum Râmniceanu, lansată în 1802, de recreare a vechii Dacii într-un stat unitar. Aceste propuneri incipiente de unire politică a etnicilor români într-o singură formațiune statală
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
3. Producție de carte românească în țările române, 1766-1830 Sursa: calcule proprii după A. Drace-Francis (2006, pp. 76-77, Fig. 1.7 și Fig. 1.8). Axa verticală reprezintă numărul de cărți în limba română publicate în Principatele dunărene și Imperiul Habsburgic Dinamica producției de carte românească de până la Regulamentele Organice, defalcată în categoriile religios-secular, indică același trend secularizant (vezi figura de mai sus). Demnă de remarcat este ascensiunea lentă dar crescândă în ritm constant al tipăriturilor cu conținut laic, care reușește
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
a patra). Istoricește, Țările Române au evoluat în cadre distincte de statalitate. Numitorul politic comun împărtășit de toate cele trei țări române pe durata secolului al XVIII-lea consistă în statutul lor de state vasale (suzeranitate otomană în principatele dunărene, habsburgică în Transilvania începând cu 1699, respectiv în Bucovina din 1774). În Moldova și Țara Românească, regimurile fanariote instalate în 1711, respectiv în 1716, dincolo de înăsprirea dominației otomane, au precipitat eforturile de centralizare a autorității statale. În special începând cu deceniul
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
locală, în funcție de circumstanțele zonale. Pe lângă dimensiunea sa socială, asupra căreia nu vom stărui, în principatele danubiene, revoluționarii au urmărit să iasă de sub protectoratul rusesc, iar în Ardeal ei au căutat să dobândească autonomie națională și drepturi colective în cadrul unui Imperiu Habsburgic federalizat. În Moldova, Dorințele Partidei Naționale din Moldova, documentul-program redactat de Mihail Kogălniceanu după arestarea fruntașilor mișcării de către domnitorul Mihail Sturdza, specifica explicit printre revendicări "Unirea Moldovei cu Țara Romănească". Apreciată ca fiind "cununa" tuturor reformelor, unirea principatelor este descrisă
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]