3,043 matches
-
în "Istorie", iar trecutul românesc a fost abordat doar din perspectivă europeană și într-un cadru de referință continental. Liniile de forță pe care se înscriu mutațiile pe care le-am cartografiat sunt subsumabile unui proces mai amplu de reconstrucție identitară prin revizuirea memoriei colective. Procesul general este cel de "ieșire de sub vraja ideologică a naționalismului" odată cu tranziția de la paradigma tradițională, triumfalist-eroică, spre cea post-eroică, europenistă. Drumul intrării politice a societății românești în Uniunea Europeană, sfârșit în 2007, a fost deschis și
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a primei formule a memoriei istorice românești, produsul intelectual al cărturarilor Școlii Ardelene. Prelucrând materiale deja existente în tradiția cronografică românească, literații ardeleni au reușit să articuleze, în avangarda reflecției istoriografice, paradigma latinistă în cadrele căreia s-a configurat simțul identitar național și, în paralel cu acesta, conștiința istorică românească. Paradigma latinistă a Școlii Ardelene a stabilit cadrul de referință al memoriei istorice românești, în raport cu care s-au definit și contra-definit formulele ulterioare ale românismului identitar și ale conștiinței istorice românești
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
căreia s-a configurat simțul identitar național și, în paralel cu acesta, conștiința istorică românească. Paradigma latinistă a Școlii Ardelene a stabilit cadrul de referință al memoriei istorice românești, în raport cu care s-au definit și contra-definit formulele ulterioare ale românismului identitar și ale conștiinței istorice românești. Un aspect crucial, a cărui importanță a fost reliefată cu metodicitate pe întregul parcurs al analizei, a fost raportul dintre ceea ce am numit "avangarda reflecției istoriografice" și "ariergarda consensului societal". Prima este inovativă și heterodoxă
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
oficial de autoritățile statale, încorporând elementele care fie consolidează ordinea socio-politică existentă, fie catalizează schimbarea în direcția programată de autorități. Una dintre asumpțiile de fundal ale analizei a constat în ideea că școala este instituția socială centrală prin intermediul căreia formula identitară și a memoriei colective elaborate de către elitele intelectuale plasate în avangarda reflecției istoriografice sunt difuzate în "corpul social". Literatura didactică prin care se propagă reprezentările sociale despre trecutul colectiv poate fi astfel conceptualizată drept cureaua de transmisie care unește inteligenția
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
sedimentate experiențele colective ale comunității. Cartografiind diferite configurații ale memoriei istorice românești, am evidențiat o serie de șapte formule succesive sub forma cărora a fost gestionată politic moștenirea trecutului colectiv. Factorul decisiv, structurant, a fost concepția despre naționalitate. În funcție de înțelegerea identitară prin prisma concepției de națiune și a evoluției ideologiei naționaliste, pot fi decupate șapte stări sub care s-a stabilizat memoria istorică românească: i) în cadrul "patriotismului civic pre-naționalist" al perioadei regulamentare (1831-1859), dominat de filosofia iluministă, când statul național unitar
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
instrument statal de socializare mnemonică a indivizilor în tradiția memoriei istorice cultivată de autoritățile oficiale. Introduși, prin intermediul manualelor școlare de istorie, în tradiția mnemonică a comunității, biografia individuală este întrepătrunsă de biografia colectivă a națiunii. Prin acest proces de alchimie identitară, copiii dezvoltă conștiința propriei sociobiografii istorice, pe măsură ce biografia lor personală le este încastrată în biografia colectivă a comunității naționale (Zerubavel, 1996). Sub aspect teoretic, analiza empirică asupra construcției, deconstrucției și reconstrucției discursive a memoriei istorice românești suportă, în general, ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
gândirii pașoptiste străpunge în literatura didactică, care prin manualele de istorie ale perioadei devine principalul agent ideologic în difuzarea identității naționale în straturile non-elitiste ale populației românești. România a fost făcută, urma să se mai facă și români. Această conversie identitară, desăvârșită prin producerea antropologică a lui homo nationalis, s-a realizat în special prin manualele de istorie națională, care au construit catedrala monumentală a trecutului românesc ai cărui apostoli au fost învățătorii propovăduitori ai pedagogiei națiunii. Țăranii creștini au fost
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
colectiv. Europenism, democratism, anti- comunism - acestea au devenit, în timp, axele centrale pe care se construiește noua identitate românească, iar, în perfect acord cu legea actualizării politice a memoriei colective, trecutul este, la rându-i, subiectul refasonării după noua matriță identitară promovată de agenda politică. Introducerea principiului manualelor alternative a schimbat regulile jocului, complicând și îngreunând în același timp efectul pârghiilor prin care autoritățile statale definesc realitatea trecutului național. Setându-și ca obiectiv suprem integrarea în structurile euroatlantice, elita politică românească a
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
cu cele trei secțiuni ale sale la origine (științe sociale, științe politice și administrative, științe economice - vor mai apărea și altele, cum ar fi, bunăoară, științele coloniale) a contribuit la întărirea domeniului, dar nu a eliminat cu totul ambiguitatea să identitara. Facultatea de Filosofie și Litere și-a început activitatea cu șase profesori, organizându-și programele de studii către sfârșitul veacului al XIX-lea în trei secțiuni: filologie clasică, filosofie și istorie (în secolul XX vor mai apărea secția de filologie
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
forței de muncă - interviu cu dl Eugen Blaga Politicile publice pentru romi - Mariea Ionescu Politicile de ocupare și formare profesională - abordare comparativă a sistemului din România cu cele mai relevante modele în Europa - Eugen Blaga Violența intimă: „Femeia criminal”. Remodelări identitare - Mihai Micle Alcoolismul. Strategii și politici de profilaxie și combatere - Ioan Popoviciu, Ana Salomea Popoviciu Incidența alcoolismului în familiile copiilor de vârstă școlară medie din municipiul Iași - Octavian Driga, Viorel Robu HIV (SIDA) și alte infecții cu transmitere sexuală (ITS
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
naționale pentru ocuparea forței de muncă 2004-2010, M.O. nr. 834/2004; Hotărârea Guvernului nr. 875/2005 pentru aprobarea Strategiei pe termen scurt și mediu pentru formarea profesională continuă 2005-2010, M.O. nr. 747/2005. Violența intimă: „Femeia criminal”. Remodelări identitare Drd. MIHAI MICLE, Institutul Național de Criminologie Identitate și identificare Rădăcinile violenței sunt foarte vechi. Violența a fost, probabil, dintotdeauna parte a experienței umane. Vechiul Testament începe, de fapt, cu un fratricid. Cain îl omoară pe Abel. Noul Testament se termină cu
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
cunoscută și transmisă prin scrieri, dar victimele au lăsat o urmă indirectă. Violența este prezentă în toate țările indiferent de condițiile social-economice, convingerile religioase sau nivelul cultural. În cele ce urmează, vom încerca, pe de o parte, să punctăm transformările identitare (comportamentale, psihologice, sociale și etice) pe care le suportă deținutul odată cu intrarea lui în spațiul carceral, iar pe de altă parte, cu ajutorul interviului, să surprindem factori, fapte și evenimente relevante din viața acestuia pentru actul comis: omorul. Închisoarea, înțeleasă drept
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
cadru care să permită deținutului înțelegerea mecanismelor, a factorilor care au favorizat trecerea la act - omorul -, să-i ofere acestuia o viziune obiectivă asupra vieții și realității, restructurarea trecutului, formularea unor planuri de viitor, atât de necesare producerii unei schimbări identitare autentice, premise ale reintegrării sociale. Odată intrați în spațiul carceral, deținuții trebuie să-și atribuie identități specifice: o identitate comună, o identitate socială individuală și o identitate personală specifică. Aceste trei tipuri de identitate se sprijină pe integrarea (totală sau
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
morală diferită (a spune cine sunt sau cine este celălalt înseamnă a face o categorizare; dar înseamnă adeseori calificarea unui subiect, atribuirea unei valori. Identitățile nu sunt numai categorii, sunt proprietăți, valori produse de judecăți - Dubar, 1998, pp. 135-141). Rolul identitar Provenind din interacțiune, aceste identități vor căpăta în acest caz valoare de identitate socială, în sensul în care Goffman definește acest termen. Deținutul devine ceea ce s-a presupus a fi făcut și ce poate să facă. Plecând de la aceste identități
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
identității sociale a deținuților. ,,Gradul de asigurare al identității unei persoane depinde de un mediu stabil, apt să-i procure repere care să-i permită anticiparea realității și posibilitatea de a acționa în consecință” (Pollak, 1990, p. 267). Diferitele „du-te-vino” identitare ale condamnatului sunt efectuate într-un context instabil. Această instabilitate provine atât din mișcările continue care scutură universul carceral, cât și din faptul că deținutul ignoră data efectivă a eliberării sale. Mai întâi au loc o serie de transformări mentale
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
sa de autodeterminare, schimbarea prin autorestructurare, faptul că și-ar putea depăși paradigma, experiențele trecutului prin provocarea și activarea resurselor compensatorii naturale, potențarea acestora prin regăsirea semnificațiilor și sensurilor reale ale existenței. Un rol important în cadrul acestui proces de reconstrucție identitară a deținutelor, de conștientizare a semnificațiilor lumii lor interne și externe, de asumare responsabilă a propriilor acte revine personalului specializat (psihologi, sociologi, asistenți sociali etc.) implicat în procesul de reeducare. Funcționarea închisorilor presupune existența unui personal special pregătit, capabil să
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
consilieri juridici. S-ar impune consilierea educațională și psihologică atât la nivel individual, cât și de grup, prin abordarea unor activități care să ofere deținutelor o viziune obiectivă asupra vieții și realității, acceptarea trecutului, atât de necesare producerii unei schimbări identitare autentice. O reală politică socială, tinzând spre o calitate a serviciilor de reabilitare psihosocială a deținuților(telor) presupune: ● Transformarea comportamentului, instruirea generală și profesională, reintegrarea socială a condamnaților. ● Schimbarea mentalității potrivit căreia asistarea infractorilor(elor) se rezumă doar la activități
[Corola-publishinghouse/Science/2153_a_3478]
-
socializării în centrul dezbaterilor mult mai ferm decât consensul anterior privitor la raționalism. Dezbaterile dintre neorealism și instituționalism s-au concentrat asupra problemei cooperării în anarhie. Prin contrast, dezbaterile dintre neorealiști și liberali se referă la traiectoria generală a construcției identitare și a socializării în sistemul internațional. Această nouă axă a dezbaterilor contemporane oferă două avantaje teoretice distincte. Mai întâi, o concentrare asupra dinamicii socializării poate să cuprindă mai multe întrebări despre cauzele și consecințele colapsului sovietic decât consensul raționalist. Ea
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
reprezentanți de marcă ai instituționalismului interpretează greșit neorealismul, ca fiind un model raționalist al sistemului internațional, cu scopul de a-și dezvolta argumentele împotriva principalelor revendicări neorealiste. Însă, neorealismul adoptă o logică reflexivă care se concentrează asupra proceselor de construcție identitară și socializare ce decurg din consecințele generative ale anarhiei, și nu se bazează pe asumpții privind raționalitatea actorilor. Astfel, în timp ce neorealismul și liberalismul se deosebesc fundamental în termenii evaluării caracterului și consecințelor de lungă durată ale anarhiei, se poate ca
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
noilor cunoștințe dobândite de actori. Totuși, aceste abordări nu țin seama în mod sistematic de faptul că interesele naționale sunt definite mai întâi de socializarea anterioară a statelor (Hasenclever ș.a., 1997, p. 155). Astfel, descrierea învățării complexe și a schimbării identitare care ni se oferă este limitată sub două aspecte. Mai întâi, problematica centrală rămâne cea a cooperării în anarhie. Anarhia este privită ca fiind reproductivă, și nu transformativă; ea generează un mediu constrângător, nu unul permisiv. În consecință, instituționalismul nu
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
ei. Prin urmare, Germania își "reinventează" sentimentul de identitate națională în lumina politicii sale externe în schimbare (Glees, 1996, p. 279). Totuși, în anii 1990, elita politică germană a dat dovadă de multă competență în administrarea acestui proces de tranziție identitară. Spre deosebire de elitele politice din Japonia și China, cea germană a făcut pași semnificativi către găsirea unor soluții plauzibile la problemele cu care se confruntă în sistemul internațional emergent. Așadar, în perioada 1989-1999, Germania a demarat un proces de epurare a
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
outgrup, din cauza vreunei amenințări concrete la interesele ingrupului, așa cum afirmă neorealismul/realismul. Mai curând, are loc socializarea și se cercetează (in)existența unei amenințări concrete. Astfel, săgeata cauzală se orientează în sens opus față de direcția sugerată de neorealism, întrucât construcția identitară determină anarhia și gradul de frică și competiție. În aceste circumstanțe, "grupul trebuie să ofere argumente privind competitivitatea mediului pentru a consolida identificarea în cadrul grupului. Iată ce face realpolitik, ca ideologie" (Johnston, 1999, pp. 288-291). Johnston afirmă că "eforturile de
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
Tiananmen, și nu ca reacție la colapsul Uniunii Sovietice din 1991. Așadar, acesta nu este rezultatul unor schimbări structurale asociate cu sfârșitul Războiului Rece. Cu toate acestea, Johnston recunoaște și că sfârșitul Războiului Rece a fost extrem de important pentru criza identitară a Chinei. Aceasta se datorează faptului că sfârșitul Războiului Rece "a confirmat informațiile despre diferențele ingrup-outgrup, care s-au manifestat mai ales odată cu 4 iunie", prin reducerea stimulentelor SUA de a minimiza disputele politice cu China (Johnston, 1999, p. 295
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
principalul obstacol care împiedică adoptarea unei reacții de "învățare" la provocările întâmpinate. Cît timp elita blochează în continuare schimbările fundamentale, calea probabilă pe termen mediu va fi continuarea adatării pragmatice. Așa cum observă Segal, "efectul cel mai probabil este o criză identitară prelungită, în care schimbările ce nu duc la colapsul total au un impact important asupra vieții chinezilor și a vecinilor lor" (Segal, 1994, p. 62). În general, regimul comunist se confruntă cu problema că ideologia nu mai poate oferi țării
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]
-
gol" din punct de vedere moral, și nu are legitimitate pentru că este nesigur cu privire la baza existenței sale. În aceste condiții, îi este dificil să formuleze o politică externă coerentă și, în consecință, își analizează mereu comportamentul. Într-adevăr, esența crizei identitare a Chinei constă în faptul că, în mod paradoxal, intensificarea odată cu 1989 a orientării realiste tradiționale a politicii sale externe stă la baza sentimentului profund de disconfort în relația cu lumea. Până când regimul nu recunoaște acest lucru, China se va
by Ewan Harrison [Corola-publishinghouse/Science/1059_a_2567]