7,197 matches
-
din mulțime nu-i poate rezista. Confuzia sistematică dintre lumea interioară și lumea exterioară este specifică gîndirii automatice. Dacă pentru reflecție ea este un handicap, pentru practică este un avantaj. Căci permite trecerea directă de la idee la act, alunecarea de la imaginar la real. O dovedesc episoade de felul celui care urmează: "Adesea s-a povestit istoria acestui teatru popular dramatic obligat să protejeze ieșirea actorului ce interpretează trădătorul pentru a-l apăra de violențele spectatorilor indignați de crimele sale imaginare. Cred
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ridice mulțimile și să le antreneze fascinate, incapabile să reflecteze, către scopul dinainte fixat. Dacă vrea să-și păstreze controlul psihic asupra lor, trebuie să-și lărgească permanent registrul discursului, temeiurile lui inconștiente, vizînd mereu noi credințe, noi sectoare ale imaginarului colectiv, atingînd chiar limitele extreme ale legendei. Așa au făcut, printre alții, Napoleon și Stalin: au suprapus moștenirii ancestrale a revoluțiilor și claselor populare pe aceea a patriei, imperiului țarilor și, pentru primul, pe aceea a religiei. Dacă acest tip
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
înhămată la căruța imperialismului, în a cărui distrugere își găsea pînă mai ieri rațiunea de a fi". Inconstante, mulțimile sînt în mod egal și credule. Cum să nu fie? Nu știu deloc să tragă învățăminte dintr-o experiență. Trăind în imaginar, obnubilate de iluzii și imagini înmagazinate în inconștient, mulțimile sînt gata să înghită tot ceea ce li se spune și să acționeze în consecință. "Realitățile și experiențele nu au nici un efect asupra lor. Mulțimile pot fi determinate să admită orice. Pentru
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
o nevoie de a admira care se manifestă de timpuriu. După tată, profesor, frate mai mare, omul ajunge să îi admire pe marii artiști sau savanți, personajele ilustre ale istoriei, pe scurt, toate figurile, faste sau nefaste, care populează Pantheonul imaginar al popoarelor: Nevoia de a admira a mulțimilor, decretează Le Bon, le transformă rapid în sclave ale indivizilor care exercită asupra lor un prestigiu puternic. Ele își adoră cu frenezie toți admiratorii"274. Această nevoie de a se supune nu
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
căutarea unui deznodămînt în conflictul cu părinții marchează complexul familial sau al lui Oeudip și este hotărîtor pentru raporturile lor ulterioare. În același timp, copilul încearcă să scape din aceste tensiuni chinuitoare. Neputînd-o face în realitate, el se străduiește în imaginar. De aceea, își fabrică o altă familie. Își face un alt tată și o altă mamă dacă nu cumva se atașează de bunici (ca în cazul lui Sthendal care își detesta tatăl și își adora bunicul). Nu vedem oare și
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
aleasă de el și împodobită cu toate calitățile. Prin acest mijloc, copilul își lărgește orizontul de familie și își interiorizează scara raporturilor dintre grupurile sociale. Inventarea unei suite romanești de tați, adesea scăpată din frîu, dezvoltă în același timp un imaginar hrănit din vise diurne și simțul critic al copilului față de cei mari. "Dar, pe măsură ce are loc dezvoltarea intelectuală, copilul nu se poate împiedica să descopere încetul cu încetul, cărei categorii îi aparțin părinții. Învață să cunoască alți părinți și să
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
fostul aparat de partid, surprinși de apariția noastră neașteptată, de aspectul nostru insolit, văzându-ne cum acționăm, ne-au perceput ca siguri pe noi, atribuindu-ne o puternică bază submersă, pe care ei o ignorau, dar în realitate ne lipsea... Imaginarul colectiv ne-a conferit o pondere pe care nu o aveam. Nimeni nu-și putea închipui că noi pluteam efectiv, ridicați pe creasta valului revoluționar, menținându-ne într-un echilibru extrem de labil. Nimeni nu putea crede că noi nu aveam
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
între adevăr și ficțiune, 1998), Lucian Boia analizase felul în care teoria conspirației risca să sufoce revoluția reală, care avusese totuși loc: „Acțiunea complotistă a grupului care a preluat puterea în decembrie 1989 a avut darul de a eclipsa în imaginar însuși fenomenul profund al revoluției. Ce au făcut până la urmă complotiștii se va afla mai mult sau mai puțin, și cu siguranță în versiuni contradictorii, dar indiferent de scenariile sau de reușita lor, faptul masiv, fundamental, rămâne acela al unei
Decembrie ’89. Deconstrucția unei revoluții by Ruxandra Cesereanu () [Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
atât de abruptă de la fizica galileano-newtoniană la fizica relativistă a constituit un veritabil pons asinorum în dezbaterile epistemologilor contemporani. Mai mult decât cele două versiuni (restrânsă și generalizată) ale teoriei relativității, fizica cuantică a provocat școlile postbelice de epistemologie, furnizând imaginarului filozofic un spectaculos model holistic al realității. Ontologia cuantică este construită cu presupozițiile nonseparabilității elementelor constitutive ale lumii 1. Louis de Broglie avea deci dreptate să spună că mecanica cuantică a reușit să mute „linia de demarcație între fizică și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
unei stări de grație care să permită - ca să folosim expresia blagiană - o „supremă intimitate cu Totalul”. Formula lui Breton, a „vaselor comunicante”, nu lipsește de altfel din vocabularul poetului nostru, iar năzuința transgresării frontierelor dintre Înalt și adînc, real și imaginar etc., Într-o coincidentia oppositorum concentrată În conceptul de suprarealitate, apare și la el, parafrazată bunăoară În Radiografie: „Scriu [...] pentru posibilitatea, oricît de redusă, de a suprima cu o cizelare de cuvinte atîtea asprimi dintre spațiu și timp, de a
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
tuturor limitelor impuse de „codul de maniere sau legi” al societății burgheze și al limbajelor corespondente ei. „Poemul” nu trebuie să le urmeze și respecte, fiind chemat să se exprime ca spațiu al libertății absolute a spiritului: o libertate În imaginar, turbulentă În raport cu ordinea stabilită, dar și compensatoare, În măsura În care promite refacerea, fie și relativă, a unității ființei alienate. Opțiunea ultimă pentru „imagi-NAȚIUNE” are cel puțin acest dublu Înțeles. Unei existențe lucid-pragmatice, „fără vise și fără poeme”, unei „lumi reale”, considerată ca
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
al limbajului perpetuat prin tradiție („gramatical”, „logic” etc.). „SÎngerarea imaginației fecunde” - despre care se vorbea În articolul Tudor Arghezi - fierar al cuvîntului, - apărea drept rezultatul unei asemenea Înfruntări a lumii Încremenite În formule și convenții. Sub acest unghi, apelul la imaginar e semnul unei rupturi. E elocvent, bunăoară, faptul că și În etapa mai nouă a scrisului său „alunecarea Într-o cale lactee de imagini”, care, după Voronca, „constituie Însăși unealta de azur a meșteșugului de a scrie”, este asociată cu
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
neprevăzutul, noutatea asocierilor de idei sau de obiecte”. Imaginația este interpretată deci ca agent eliberator dintr-o realitate și ordine inerte, dar, implicit, și ca factor de Întemeiere a unui alt spațiu, mai autentic-vital, al unei alte realități: un real imaginar sau un imaginar real, ce se constituie tocmai pe direcția tensională trasată mai sus: În funcție de o opoziție-negație și, totodată, de o aspirație reparatoare care păstrează Înscrisă În ea urma revoltei inițiale. Căci nu pentru a se instala comod și definitiv
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de idei sau de obiecte”. Imaginația este interpretată deci ca agent eliberator dintr-o realitate și ordine inerte, dar, implicit, și ca factor de Întemeiere a unui alt spațiu, mai autentic-vital, al unei alte realități: un real imaginar sau un imaginar real, ce se constituie tocmai pe direcția tensională trasată mai sus: În funcție de o opoziție-negație și, totodată, de o aspirație reparatoare care păstrează Înscrisă În ea urma revoltei inițiale. Căci nu pentru a se instala comod și definitiv În universul imaginar
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
și literarul - negate În principiu de suprarealiști - trebuie să cedeze locul poeziei (la Voronca, „poemului”) ca „activitate a spiritului” (cum se exprima André Breton), ca tensiune vitală, trăire, implicare Într-un raport mereu inedit cu exteriorul, conjugare a realului cu imaginarul, capabilă să genereze „scînteia revelatoare”. Totul poate pătrunde În spațiul poemului, cu condiția ca să provoace spiritul la o Întîlnire revelatoare. Respingînd „legile frumosului [...], limitarea lui la anume forme și tipare, la anume alăturări”, Voronca mută accentul pe „neprevăzutul, noutatea asocierilor
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de vreme ce constituie Însuși fluxul vital care este scrisul. Esențială e forța lor de șoc, insolitul Întîlnirii unor poli tensionali capabili să dea naștere „fulgerului unei imagini”, „iluminării” tulburătoare, viziunii; loc mitic al coincidenței contrariilor, al interferenței dinamice dintre real și imaginar, dintre eu și univers, Într-o „incandescență sublimă”, - trimițînd spre ceea ce Breton numește, În Suprarealism și pictură (1928), „cîmpul psiho-fizic total”. Imaginea și, ca succesiune infinită de imagini, poemul se constituie astfel drept spațiu În perpetuă efervescență, În care amintirea
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
de imagini, poemul se constituie astfel drept spațiu În perpetuă efervescență, În care amintirea realului destructurat, niciodată pierdută, coabitează cu aspirația spre un altceva, eliberator. Refuzînd cantonarea În real, subminîndu-l prin forța de subversiune a imaginației, dar refuzînd și „rezultatul”, imaginarul ca punct terminus și definitivă rezolvare a contradicțiilor eului (de unde exaltarea „neliniștii”, „eșecului oricărei Întreprinderi”, a „slăbiciunii” funciare a scrisului), poetul caută, În mod aparent paradoxal, momentul intermediar, de tranziție, fiind interesat de fapt de procesul Însuși al constituirii imaginii
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
tocmai pentru că este transcendentalmente liber”, iar „imaginarul este În fiecare zi acel «ceva» concret către care existentul e depășit”. Altfel spus, „imaginarul reprezintă În fiecare clipă sensul implicit al realului”, orice conștiință care imaginează menține lumea ca fond neantizat al imaginarului”. Suprarealiștii - și Ilarie Voronca merge În sensul lor - rămîn mereu deosebit de sensibili față de acest statut al imaginarului, menținînd foarte vie conștiința rupturii („neantizării”), pe de o parte, iar pe de alta exaltînd promisiunile conținute În actul „depășirii” În imaginar a
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
e depășit”. Altfel spus, „imaginarul reprezintă În fiecare clipă sensul implicit al realului”, orice conștiință care imaginează menține lumea ca fond neantizat al imaginarului”. Suprarealiștii - și Ilarie Voronca merge În sensul lor - rămîn mereu deosebit de sensibili față de acest statut al imaginarului, menținînd foarte vie conștiința rupturii („neantizării”), pe de o parte, iar pe de alta exaltînd promisiunile conținute În actul „depășirii” În imaginar a „existentului”. De aceea, ei se concentrează asupra relației dintre elemente cît mai Îndepărtate Între ele. „Suprarealismul - scrie
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
al imaginarului”. Suprarealiștii - și Ilarie Voronca merge În sensul lor - rămîn mereu deosebit de sensibili față de acest statut al imaginarului, menținînd foarte vie conștiința rupturii („neantizării”), pe de o parte, iar pe de alta exaltînd promisiunile conținute În actul „depășirii” În imaginar a „existentului”. De aceea, ei se concentrează asupra relației dintre elemente cît mai Îndepărtate Între ele. „Suprarealismul - scrie Ferdinand Alquié - este semi-revelație sau, dacă preferați, revelație a unei nopți În care nu vrei să pătrunzi pe de-a-ntregul, În sînul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
a semnelor” a cărei pondere poate fi evaluată ușor dacă o raportăm la ambianța literară a epocii: alături de Ion Vinea și În mult mai mare măsură decît un Tzara sau Adrian Maniu, Voronca e unul dintre cei ce inovează substanțial imaginarul liricii românești. Și ceea ce este mai important, aceste noi „date” se Înfățișează ca prezențe familiare, la Îndemînă, degajînd eul poetic de orice complexe, ca și de tînjitoarele nostalgii romantico-simboliste. Autorul Invitației la bal ne introduce printre primii În ceea ce numim
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
În registrul tematic tradițional al liricii. Pe de altă parte, poetul nu „imită” existentul, ci inventează noi realități, raporturi inedite, ce violentează ecuațiile știute ale imaginii (și deci ordinea impusă de logica realului), face să interfereze planul percepției directe cu imaginarul, aproximează o stare de spirit prin mișcarea aparent arbitrară a sintaxei textuale. CÎnd scrie, de pildă, În Pneu: „Parc săpat În inel, amurg / Surîsul Îl porți ca pe un alpenstock, / Strigătele urcă la cer ca apa În țevi, // VÎntul face
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
referință se schimbă rapid de la un vers la altul, fiecare imagine devine un fel de nucleu generativ al altor asocieri, astfel Încît poemul Întreg propune o suită de relee iradiante care-și propagă la nesfîrșit undele, asigurînd perpetua mișcare a imaginarului și conferind textului o dinamică aparte. „Obiectul” se pulverizează astfel spre toate orizonturile, Își descoperă Înrudiri insolite și ecouri În tot ce există: extremă a unei atitudini romantice, afirmare și - mai mult decît atît - provocare a universalei analogii, cu o
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
genezei textului liric. Eliberarea de „formulă” e garantată aici tocmai de dezmărginirea spațiului asociativ: orice aspect al obiectului e considerat apt să dea naștere unui soi de cîmp magnetic, În stare să atragă În jurul său nenumărate alte fragmente de real/imaginar, orice cuvînt poate avea această putere coagulantă sau, dimpotrivă, dezintegratoare. Poemul este - cum Îl va defini Voronca nu peste multă vreme - o „alunecare Într-o cale lactee de imagini”, „o succesiune de hazarduri”, „aventură totală”, „perpetuă mișcare”. PÎnă și rima
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
În ordinea impusă de calendare”, „orice zi e numerotată În arhivele nemișcării”), cu frustrarea de „vis” Într-o lume prozaic pozitivistă, cu neliniștile și incertitudinile sale, - dar și cu posibilele ei compensații În ordinea autenticității trăirii, cu supapele sale spre imaginar, cu descoperirile unor noi „miracole” zilnice, la Îndemîna omului acestui veac. Ulise trasează astfel de la Început mai multe filoane ale viziunii, ce se Întretaie și suprapun, Își fac ecou, Într-o alcătuire rapsodică: spectacolul orașului modern generează În egală măsură
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]