4,107 matches
-
bășici la tălpi. Un număr, hai, treacă de la mine, e suficient! Apoi scuipă birjărește, cu tupeu, pe direcția Bossului. Nae scoate fără o vorbă, din buzunarul de la piept al cămășii, o cheie lunguiață ciudată, aerodinamică (puțiformă, remarcase Avocatul!) și o leagănă șiret, pe deget, lățindu-și peste poate rânjetul lui ostentativ-concupiscent, de Don Juan blazat. Cuuum...!?! Ceee...!?! Încă n-ai aruncat drăcia aia...??! Ești diliu la cap...!!? Ești prost...!?! Ești sonat...?!? Ptiu...! Cabotinule! Vrei la bulău...?!? sar pe el împreună, Poetul
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
doar detonatorul... Amorsa! Un telefon mobil. Am eu unul! îi răspunde vesel Dănuț, polițistului. Ce mai stăm? Haideți! Să mergem! Pronto! S-o tulim! Numai puțin, copii! bolborosește obosit nenea Sandu. În fața tăcerii întrebătoare a celorlalți, bătrânul polițist se duce legănat către cuier și-și culege cascheta colbuită, cu însemnele serviciului, o îndeasă la sub-braț, vine drept în fața Arhanghelului Cunoașterii, își drege apăsat vocea tabagică și spune: Nu sunt un tip credincios. N-am fost niciodată. Nu știu dacă ești, cu-
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Buletin, pe Lucică... Două namile simpatice, Marele Sile și cu Cezărel, îmi arătă zâmbind ștrengărește, gâtlejurile lor netede, rozalii, fără fir de zgârietură ori de crestătură. Și, bine-nțeles, pacientul de la rezerva nr. 2, Bossul, care se strofoacă pe la margine, legănând și el un coșuleț de nuiele, sub cot. Imposibil! Visez... Ei... Ei sunt...? Ei sunt morți? Sunt morți, cu adevărat? Și Adrian? Și da, și nu! îmi răspunde Îngerul în gând, cu ochii lui peste putință de adânci și de
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
când se întîmpla să treacă vreo căruță ― foarte rar, câte una, două ― toată lumea, jucători și privitori, trebuia să se îngrămădească înapoi spre bătătură, țipetele femeilor speriate acoperind atunci țârâitul înflorit al lăutarilor. Acuma hora era chiar în șosea și se legăna lin sub privirile fermecate ale femeilor și fetelor. Lăutarii, numai doi (îi plătea Cârciumarul, care făcea economie, zicând că ori doi, ori trei, același lucru, dar să cânte bine și mereu), se frământau mai abitir ca jucătorii, mutîndu-se de ici-colo
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
îl privi o clipă și pe urmă spuse întorcînd capul: ― Țăranii! 4 ― Dă-te jos de acolo, măi băiete, că-mi dărâmi portița, fire-ai al dracului! strigă baba Ioana, bosumflată ca totdeauna, către copilul lui Vasile Zidaru, care se legăna, cățărat pe ulucile portiței, lălăind cât îl țineau plămânii. Ioana dădea de mâncare purcelului mai în fundul ogrăzii, care era una cu grădina. Îi ținea ceaunul cu lături și-l îndemna: "Mănîncă, băiețelul mamei, hai mănîncă!" Porcul însă își scoase deodată
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Într-un târziu se dezmetici. Titu ședea pe marginea patului, îi săruta lacrimile de pe obraji. Îi auzi glasul: ― Îți pare rău, Tănța?... Nu vreau să-ți pară rău! Ea deschise ochii, care parcă luceau în întunericul ce umpluse odaia. Își legăna capul pe pernă, zicând cu o dulceață noua în voce: ― Nu... Iar după un răstimp ea întrebă: ― Acuma mă mai iubești ? Titu răspunse cu un val de sărutări. Îl opri cu o nouă întrebare: ― Acum crezi că te iubesc? ― Nu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
și s-au întors pe la casele lor. Și atunci țarul a început să taie din moșiile boierilor și să le dea oamenilor ca să aibă și ei... Se făcuse o tăcere grea în vagonul în care luminile galbene, aprinse singure, se legănau mereu și aruncau umbre ciudate când încoace, când încolo. Pe urmă, câțiva țărani oftară. Petre Petre, care nu deschisese gura toată vremea, mormăi cu o flacără în ochi: ― Apoi, până n-om pune mâna pe topoare, nici noi n-om
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
curent... Trecu în cabinetul directorului. Peste câteva clipe Deliceanu se ivi în prag, cu fața puțin aprinsă, strigînd: ― Ce tot spui, Antimiule?... Ia vino-ncoace! ― Șefule, ne-am curățat! zise reporterul iarăși patetic, dispărând în camera lui Deliceanu cu pași legănați de năduf. Titu Herdelea se strecură afară. Roșu îi vârâse un cuțit în suflet. De unde își închipuise că, muncind conștiincios, are asigurată o lefșoară din care să trăiască, azi iată-l iar ca frunza pe apă. Trebuie să se lămurească
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
clipe, apoi țipetele ei deveniră tot mai slabe, iar mâinile ei loveau numai ca niște aripi plăpânde. Apoi scâncetele ei se transformară în gemete sacadate, dominate, și acelea, de gîfîiturile flăcăului. Cu ochii strânși și gura întredeschisă, capul Nadinei se legăna mereu, în timp ce brațele ei încolăceau inconștient gâtul bărbatului care-i răscolea toată ființa într-o înfiorare amețitoare. Se simțea pătrunsă de o bucurie atât de intensă, parcă s-ar fi împărtășit dintr-o taină necunoscută, amară și dulce, mai presus
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
brusc în sufletele tuturor, oamenii clătinau din cap îngrijorați sau murmurau scuze monosilabice. Pe când cuvintele bătrânului Iuga șerpuiau amenințător peste capetele mulțimii surprinse, ca pleasna unui bici în mâna îmblînzitorului, gata să se abată în fiece moment, Trifon Guju își legănă deodată trupul, parcă și-ar fi strâns mijlocul cu o curea, și izbucni cu glas spart: ― Ia stai, cucoane, că noi nu ne-am sculat de florile mărului... Glasul lui se încurcă și se ciocni în văzduh cu glasul bătrânului
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bărbatul bucătăresei. Acuma, de vreun ceas, clipocea Marioara pe jilțul din colț, în camera mortului. Îi era somn și, mai ales, frică. Nu se uita deloc spre canapeaua pe care zăcea Miron Iuga. O spăimântau de ajuns umbrele ce se legănau pe pereți ca niște stafii neostoite. Pe geamurile sparte intra răcoarea din ce în ce mai tăioasă. De câteva ori i s-a părut, tocmai când închisese ochii, că aude un fâșâit ciudat. O singură dată a îndrăznit să privească într-acolo. Cum se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
zguduite de focul soldaților, împingîndu-le într-o goană zvăpăiată spre sat... Maiorul Tănăsescu își ținea strâns roibul, cu luciri de oțel în ochi, cu o ușoară încruntare a mușchilor figurii. Alături trompetul își umfla mereu obrajii ca niște foi automate, legănând ușor trâmbița, în vreme ce calul lui, cu gâtul încordat și capul în piept, își rodea zăbalele cu clăbuci de spumă cenușie. Mai înapoi, în șosea, prefectul Baloleanu cu picioarele înțepenite, cu ochii rătăcitori, spunea întruna procurorului, care parcă asculta și nu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vedea mai bine cu maiorul călare, la mijloc. Petre îi privea cu niște ochi neîncrezători și parcă numărîndu-le pașii. Deodată răsună iar trâmbița, prelung ca o prevestire. Și îndată Petre auzi frânturile de comenzi: ― ...stai!... ochi!... foc!... Ilie începu să legene mai tare steagul alb, să nu cumva să nu-l observe soldații. Trosnitura salvei păru mai asurzitoare. Cămașa însîngerată cu pușca se prăvăli scurt ca un drapel când dă onorul. Ilie se frânse icnind: ― Aoleu! Două gloanțe loviseră și pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
o dâră de fum de tămâie, împrăștiindu-se în tăcerea îndoliată ce stăpânea nu numai conacul, ci toată împrejurimea. Răspunsurile dascălului, mașinale și fonfăite, rămâneau dedesubt, se amestecau cu rumegatul indiferent și mut al boilor, ale căror cozi lungi se legănau ritmic, alungând muște imaginare. Grigore Iuga stătea lângă loitra carului cu coșciugul tatălui său, având alături pe Titu Herdelea ca un aghiotant credincios. În partea cealaltă, până la gardul dinspre ograda conacului, din care numai câțiva stâlpi se mai aflau în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
lumină.) Ce ziceți, credeți că o să pierdem obiectivul, întrebă. ― O să-l pierdem. Remorcherul se aruncă, în invizibil, în negura opacă. Lambert nu putea vedea cu proprii ochi ce era în interior, dar instrumentele ei înregistrau, analizau, verificau, vedeau. Nava se legănă, o dată, de două ori, de trei ori, apoi alunecă ușor în vata deasă de nori. Pătrunderea domoală în atmosferă revenea lui Lambert, foarte abilă în găsirea parametrilor adecvați, și lui Dallas, pentru pilotaj. Nu ținu mult. Nava începu a fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
tentacule. Strigătul de groază al inginerului se curmă. Cu un gest reflex, își duse mâinile la gât. Zbaterea lui n-avea sorți de izbândă. Ceea ce-i încolăcise gâtul era deosebit de tenace. Luat în sus de acest braț colosal, curând se legăna în aer, pierzând contactul cu solul. Jones, o zbughi afară pe sub picioarele Brett. Zburlit de frică, se fofilă printre Ripley și Parker care alergaseră auzind urletul, Dădură buzna în antrepozit fără să mai stea de gânduri și văzură picioarele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
picioare, de pază la ușă. arunca din când în când o privire neliniștită în fundul coridorului. ― Nu știu să vă spun acum cum de-a ajuns așa, dar e nemaipomenit de mare! zise inginerul în tăcere totală. A coborât pe Brett legănându-se ca un liliac uriaș. Dallas își ridică ochii din desen. ― Sunteți absolut siguri că l-a luat pe Brett într-un orificiu? ― A dispărut într-un canal de aerisire, replică Ripley care-și scărpina nervoasă o mână. Sunt sigură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
carne. I se făcu pielea de găină când descoperi bucățile de îmbrăcăminte, urmele de sânge uscat, un pantof sfâșiat. Din zid ieșeau niște excrescențe bizare. În întuneric ceva se mișca ritmic. Se răsuci iute ridicând țeava armei. Sursa zgomotului se legăna în fata ei. Din plafon atârna un imens cocon. Semăna cu un hamac închis, tanslucid, urzit dintr-un fel de fibră albă foarte fină și foarte solidă. Degetele-i accentuară involuntar apăsarea pe trăgaciul armei. Înaintă. Lumina lanternei traversă învelișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
merge înainte, o ai în față. Plânge-o cât poți cu sufletul tău și-n inima ta până vei pleca și tu dincolo, cum ne ducem toți. Prima iubire nu se uită niciodată. Să știi!... Am plecat de la cabinetul lui, legănându-mă de durere. I-am înțeles mesajul. N-am mai plecat să mă călugăresc. Cât am stat cu serviciul la spital, îi vedeam umbra, mersul de căprioară, îi auzeam vocea ei catifelată. În nopțile care au urmat, o visam mereu
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
era de plastic și se compunea dintr-o sferă mare, pântecul, iar deasupra una mai mică, pe care erau pictate trăsăturile orientale, fioroase și bonome în același timp, ale păpușii. Obiectul era foarte greu și, având baza de plumb, se legăna într-o parte și alta la nesfârșit, ca un hopa-mitică. Uimitor pentru mine era însă că, în timp ce se legăna, mandarinul cânta, scotea din el o melodie subțirică, delicată, ca produsă de zeci și zeci de gonguri minuscule de aramă, o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pictate trăsăturile orientale, fioroase și bonome în același timp, ale păpușii. Obiectul era foarte greu și, având baza de plumb, se legăna într-o parte și alta la nesfârșit, ca un hopa-mitică. Uimitor pentru mine era însă că, în timp ce se legăna, mandarinul cânta, scotea din el o melodie subțirică, delicată, ca produsă de zeci și zeci de gonguri minuscule de aramă, o muzică de ceas, iscată de rotirea mecanică a axului cu came din interior. Legănarea și muzica de minaret aveau
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și care mi-a umplut buzunarele cu bomboane de salon, deși era vară, și cu bănuți aurii de ciocolată? Dar douăzeci de ani mai târziu am văzut în casa ei aceeași păpușă. Iată, acum, când scriu, e lângă mine: o legăn și, clătinîndu-se somnolent pe birou (ea zicea mereu "biuro"), mandarinul își îngînă melodia metalică, irizată... Acum vreo doi ani scotoceam după un act în bufet. Ai mei țineau chitanțele și procesele- verbale și carnețelele de tot felul într-o veche
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fundul roșu (vizibil chituit și vopsit ulterior), pavianii, seminții pigmee, cu nasuri prelungi ca niște târtițe. Gina, firește, se amuza la culme, la un moment dat desprinse din brațele mămicii sale un pui de cimpanzeu cu figură comic-amenințătoare și-l legănă ea însăși la piept, mîngîmdu-l pe freză. Trecu mai încolo, unde bătu pe umăr, camaraderește, o mare gorilă, mascul urât ca dracul, cu o față abrutizată, de recidivist. Apoi se așeză în fața lui și-l lovi cu pumnul în piept
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ca purpura sau mă uitam, minute în șir, printre zăbrelele acoperite de iederă, la capul vulturului, al cărui ochi, cioc cu nările umflate, precum și fiecare fulguleț care-i acoperea creștetul erau cizelate migălos în metalul ruginiu. Când, după ore de legănat păpuși și de cântat de una singură, în plin soare, intram în casă, păstrând încă în ochi reflexele scânteietoare ale iederei, camerele mi se păreau sumbre ca niște cavouri. După masa de seară ieșeam din nou să privesc stelele. Nu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
plafon: trosc-trosc, trosc-trosc, ceea ce-ți dădea, în amurg, o senzație de toropeală; în spatele remorcii, dacă te suiai acolo, puteai vedea o frână de mână, un fel de manivelă cu șurub, nichelată. Mama se ținea de un mâner, eu mă legănam lângă ea și astfel defila prin fața noastră un oraș atât de frumos, de misterios, că abia ne încăpea în pupile. Dimineața orașul era învelit de-o auroră ca apa rece. Erau la modă zorelele care-și deschideau cupele albastre, cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]