4,922 matches
-
într-o lume care evolua rapid, omul nu și-a mai găsit locul, supraviețuind propriei legende de fondator cultural. Poezia lui V. poartă, adânc încrustată, pecetea unui gust de epocă. Vizibile mai mult decât oriunde în erotică, înfluențele vin dinspre lirica neoanacreontică, dinspre clasicismul epigonic italian și „mica poezie” franceză de sfârșit de secol XVIII. Astfel, Anacreon, Athanasios Hristopoulos, Metastasio (din care traduce canțoneta La partenza), Giambattista Marino (ale cărui Canzone dei baci le imită în Baciurile sale), Gabriello Chiabrera, Claude-Joseph
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
sfârșit de secol XVIII. Astfel, Anacreon, Athanasios Hristopoulos, Metastasio (din care traduce canțoneta La partenza), Giambattista Marino (ale cărui Canzone dei baci le imită în Baciurile sale), Gabriello Chiabrera, Claude-Joseph Dorat, Évariste Parny, Jacques Delille, Gentil-Bernard au ecouri numeroase în lirica lui galantă, manieristă ca și modelele sale, dispusă să sacrifice adevărul sentimentului sau vigoarea senzațiilor convenției idilice, pastorale, grației minore, tonalității tânjitoare, jocurilor de artificii ale unor concetti. E o poezie plină de „suspin”, dar și de voluptate a „chinului
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
tot supremația erosului. Poema îl anunță pe Heliade din Zburătorul prin momentele ei de pastel însuflețit de acordul „unsunător” al cereștii mișcări: „Toate se deștept, simt, cere/Magnetul însuflețit/ Ce va prin împărechere/Sufletul a fi-nnoit”. V. încearcă și struna liricii de idei. Prieteșugul, Imaginația, Simpatia trădează, chiar din titlu, artificiul, caracterul de disertație versificată pe teme morale, dar și strădania de înviorare a abstracțiilor prin personificare. În Ceasornicul îndreptat i se cere timpului să întârzie când înfloresc valorile morale (frăția
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
acaparat țara și pe literații ei: „Mulți limbi-n loc a-i da folos,/ Dau șchioapă Românie”. Figură emblematică a vieții culturale din epocă, la ale cărei principale evenimente a avut o participare hotărâtoare, V., autor al primelor încercări în lirica de concepție și în cea militantă, râmâne în istoria poeziei românești datorită efortului de a aduce, fie și sub forma juxtapunerii cumulative ori a căutării repetate, intensitate spirituală în meditație și vibrație în versul patriotic. Meritele lui sunt legate și
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
pe uscat și pe mare îi este atribuită. Adevăratul poet de tranziție între neoclasicismul de secol XVIII și romantismul pașoptist este Iancu, din cea de-a treia generație a Văcăreștilor. Nu are talentul lui Alecu, tatăl, e aproape searbăd în lirica lui erotică, dar coarda instrumentului său e mai întinsă decât a oricărui contemporan. [...] O parte din lirica lui Iancu Văcărescu este, desigur, în maniera Alecu-Conachi. El a citit pe Gentil-Bernard (îi prelucrează un „bacchic”), Lebrun Pindare, pe Delille, pe Millevoye
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
și romantismul pașoptist este Iancu, din cea de-a treia generație a Văcăreștilor. Nu are talentul lui Alecu, tatăl, e aproape searbăd în lirica lui erotică, dar coarda instrumentului său e mai întinsă decât a oricărui contemporan. [...] O parte din lirica lui Iancu Văcărescu este, desigur, în maniera Alecu-Conachi. El a citit pe Gentil-Bernard (îi prelucrează un „bacchic”), Lebrun Pindare, pe Delille, pe Millevoye, dar și pe Cârlova (și lui îi închină o poezie), legând pe Sappho, pe Ovidiu și pe
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
Alecu-Conachi. El a citit pe Gentil-Bernard (îi prelucrează un „bacchic”), Lebrun Pindare, pe Delille, pe Millevoye, dar și pe Cârlova (și lui îi închină o poezie), legând pe Sappho, pe Ovidiu și pe Catul de romantici, după ce a trecut prin lirica secolului XVIII, cam în felul în care o făcuse Lamartine. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI: Poezii alese, București, 1830; Adevărul, [Paris], 1843; Colecție din poeziile d-lui marelui logofăt..., pref. Ioan Voinescu II, București, 1848; Poeziile Văcăreștilor, îngr. Mihail Dragomirescu și Emil
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
lit. (1941), 112-118, Ist. lit. (1982), 111-117; Cornea - Păcurariu, Ist. lit., 111-129; Al. Piru, Poeții Văcărești, București, 1967, 73-128; Ist. lit., II, 192-206; Al. Piru, O controversă: Eliade-Iancu Văcărescu, RL, 1969, 44; Piru, Ist. lit., II, 347-386; Ovidiu Papadima, Începuturile liricii moderne (cântecul popular, cântecul de lume, Văcăreștii și Conachi), RITL, 1971, 1; Anghelescu, Preromant. rom., passim; Gáldi, Introducere, 132-143; Păcurariu, Clas. rom., 54-58; Cornea, Originile, 152-156, 343-364; Mihail Caratașu, Documentele Văcăreștilor, pref. Șerban Cioculescu, București, 1975; Dicț. lit. 1900, 891-893
VACARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290398_a_291727]
-
confrați, ci încearcă să o reinterpreteze. Dar adevărata sa vocație este dificilul gen al haiku-ului, ca și toate celelalte subspecii ale poeziei japoneze tradiționale, pe care le transformă și le utilizează cu scopul de a da o nouă dimensiune liricii românești. În Cenușa unui zbor (1997) poemele într-un vers se construiesc parcă de la sine, dând naștere unor mici bijuterii de o mare muzicalitate și delicatețe („Flori, slovele pe-o creangă, din muguri de nesomn”), în timp ce propriul lirism și-l
VASILIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290458_a_291787]
-
cazuri particulare de utilizare, cum ar fi paradoxul în basme, în poezia populară și în proverbe, în poezia și proza cultă românească (cu referiri la Mihai Eminescu, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, G. Călinescu, Mircea Eliade, Emil Cioran), în literatura universală (lirica Extremului Orient, romanul clasic arab, Dostoievski, Thomas Mann). SCRIERI: Dintr-o pălită două lovituri (în colaborare cu Tudorel Popa), București, 1963; Pe meridianul Yamato, București, 1982; De la Pearl Harbor la Hiroshima, Cluj-Napoca, 1986; Matsuo Basho - sfântul haiku-ului, București, 1994
VASILIU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290458_a_291787]
-
teribilismul adolescentin al poeziei de avangardă, ostilă față de convenții, și gravitatea meditației asupra existenței într-un univers potrivnic, bântuit de fantasme, pentru a trasa jurnalul parțial ludic, dens metaforic al unei fragilități interioare. Mai puțin metaforică, însă mai accentuat narativă, lirica din volumul Despre felul cum înaintez (1983) mărturisește suferința unei lupte pierdute cu îngerul, în urma căreia poetul se simte pustiit și îl evocă pe Bacovia când își sondează golul lăuntric. Pentru a se naște din nou, el se retrage în
VASILIU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290459_a_291788]
-
la unele dintre temele sale favorite cu Fiul omului (1986), care reia obsesia vieții prenatale, dezvoltată cu vigoare într-o arborescență de imagini și întregită cu fața nocturnă a vieții, pentru a putea fi împinsă spre obsesia complementară a morții. Lirica abandonează însă zona experiențelor abisale și redevine ludică în Verile după Conachi (1990; Premiul Asociației Scriitorilor din Iași). Multiplicând exercițiile de stil pe marginea încercării de a circumscrie o nouă viziune asupra Evului Mediu românesc, versurile exprimă acum o stare
VASILIU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290459_a_291788]
-
probleme sociale și politice. Alături de idile (Scara, Dragoste învrăjbită), de rememorări și evocări lirice ale satului transilvan (Mama, Iarna pe uliță, Paștele), apar aici incendiarele Noi vrem pământ!, In opressores, Decebal către popor și Doina. Pe de altă parte, o lirică epigonică, alcătuită mai ales din pasteluri, fie peisaje, fie tablouri ale obiceiurilor câmpenești (Maria Baiulescu, Sânziene, Maria Cunțan, Pastel, De la sat, Sergiu Cujbă, Serenadă), prevestind patriarhalismul sămănătorist, își are modelul în Coșbuc. Țăranul e și în atenția lui J. B.
VATRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290470_a_291799]
-
Ca în cazul celor mai mulți poeți de la cumpăna veacurilor al XIX-lea și al XX-lea, nu poate fi încadrată în limitele unei școli, deoarece în decursul timpului a receptat numeroase și variate influențe. Dar, chiar și atunci când modelul este evident, lirica sa impune prin sinceritate și trăire autentică, păstrând predominant un caracter romantic, adesea cu puternice accente de factură tradiționalistă ori simbolistă. Versurile din Chants d’Aurore, la care se adaugă cele apărute până la primul război mondial: L’Âme sereine (1896
VACARESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290397_a_291726]
-
până la primul război mondial: L’Âme sereine (1896), Lueurs et flammes (1903), Le Jardin passionné (1908), La Dormeuse éveillée (1914), cât și antologia Dans l’or du soir (1927), ce reunește poeziile scrise începând din 1917, reflectă un larg repertoriu: lirică de dragoste, meditații asupra sensurilor grave ale vieții și morții, înflăcărate declarații patriotice și evocări ale eroilor și trecutului glorios, cântece închinate codrilor și câmpiilor natale, V. manifestând o accentuată predilecție pentru valorizarea filonului folcloric. Proza, mai puțin semnificativă, se
VACARESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290397_a_291726]
-
1991), revista „Micul prinț” (1992) și ziarul „Copiii Europei”. A debutat la „Tinerimea Moldovei” în 1969, și editorial cu placheta Până la dragoste, apărută în 1979. Publică versuri și articole în „Femeia Moldovei”, „Nistru”, „Columna”, „Literatura și arta”. V. scrie o lirică de factură erotică - Până la dragoste, Ofrandă omeniei (1989), Steaua destinului (1993), Poeme (1996) -, dragostea fiind înțeleasă ca o stare existențială totală, sursă de meditație etică sau de inspirație social-politică. Stilul este îndeobște confesiv sentimental, adesea retoric, dar versul trece nu
VEREJANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290490_a_291819]
-
devenirea: Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Constantin Brâncuși, George Enescu, Ștefan Lupașcu, Constantin Noica, între alții. Șase volume de versuri în limba română - Thanatos (1970), Dărâmat Ilion (1972), Melc sideral (1974), Memoria pădurii (1977), Millenarium (1980), Autobiografie (1985) - cuprind creația să lirica, certificându-i vocația poetica. Siguranță expresiei, autenticitatea și distanțarea față de clișee sunt remarcate de la primul volum, la apariția căruia s-a recunoscut în U. „o voce majoră a poeziei românești” (Nicu Caranica). Reunind motive poetice ce se vor regăsi în
USCATESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290394_a_291723]
-
versuri la „Utunk” în 1956. V. traduce în limba maghiară, cu pricepere și sensibilitate, din proza și poezia românească. Îl preocupă îndeosebi literatura contemporană, dar semnează tălmăciri reușite și din scriitorii clasici: din teatrul lui Vasile Alecsandri (Fântâna Blanduziei), din lirica lui Mihai Eminescu și a lui George Coșbuc. Dintre poeții contemporani selectează nume ca Marcel Breslașu, Nina Cassian, Vlaicu Bârna, Ion Noja. Preferințele - după cum mărturisește într-un interviu - se îndreaptă totuși către proză, în transpunerea sa ajungând la cititorii maghiari
VERESS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290493_a_291822]
-
că evenimentele revoluționare de la 1848 sunt, în bună parte, o urmare directă a dezvoltării literaturii române după 1840. Pentru el, scrierile literare nu pot avea valoare estetică atâta vreme cât nu exaltă „simțămintele” patriotice ale cititorului. De aceea, va privi cu neîncredere lirica erotică, pe care o socotește apanajul poeților minori. El a afirmat, în spiritul „Daciei literare”, strânsa legătură între literatura nescrisă și cea cultă; creația populară a avut, începând din perioada formării poporului român, rolul de a forma, de a cizela
XENOPOL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290679_a_292008]
-
Pentru St. O. Iosif, plecat dintre cei vii, dar care atunci când se pregătea apariția Z. își anunțase colaborarea, A. Orna-Galați scrie un necrolog unde inserează informații biografice inedite, în timp ce, în Cântărețul erou, George Emil Botez glosează asupra semnificațiilor sociale ale liricii acestuia. Alături de o inedită (Întâiul cântec) și de republicarea unor poezii de St. O. Iosif, cu versuri sunt prezenți Octavian Goga (Taina), Mihail Săulescu, G. Tutoveanu, Sandu Teleajen, Leontin Iliescu, Soare I. Mateescu, Ion Iordăchescu. Din manuscrisul nr. 2661, aflat
ZBURATORUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290722_a_292051]
-
decât moartea: „orice poem devine un popas / în goana neîntreruptă, de nestăvilit a luminii”, „Într-un taifas vremelnic cu moartea ea neștiind / că ești doar lira la care cântă / cineva dispărut de multă multă vreme”. Treptat, se poate observa că „liricii de mânie și sintaxei imprecative” Z. „îi subsumează o mare fervoare interogativă, ducându-și disperările la o febră psaltică” (Al. Cistelecan). În Nopțile franciscane (2001) comentariile criticii au surprins „o modernă viziune asupra lumii, care desființează granițele dintre observator și
ZANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290703_a_292032]
-
Vochița. Fixată în tipare clasice, poezia lui Z. izbește, la debut, printr-o senzualitate debordantă. Aproape toate cele șaisprezece piese ale ciclului Trandafirii negri din placheta Rostiri tari poetizează situații erotice, cu etalarea detaliilor corporale feminine. Vibrația cea mai autentic lirică se află în Candoare, poem al ingenuității adolescentine. În versurile din Apoteoz (1933) expresia tinde spre inefabilul muzical, erosul având inflexiuni epitalamice, cu ecouri din Cântarea Cântărilor. Aceeași tonalitate apare în Minois (1934): „Aș vrea să am asemenea poeților latini
ZAHARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290687_a_292016]
-
ruralist ostentativ, procedeu frecvent în epocă la tinerii poeți bucovineni. Elementul autohton se intensifică în versurile din timpul războiului, unde „dacii ies în pragul pădurii să prindă mistreți uriași” etc., iar exortațiile vin să îmbărbăteze țara ciuntită. În ansamblu, formula liricii lui Z. a fost considerată „una neașteptat de originală, situată la intersecția vectorilor simbolisto-moderniști cu cei sui-generis tradiționaliști și - nu o dată - prevestitori ai unui postmodernism, atunci embrionar” (Mircea Zaciu). Versurile ultime, străbătute de nostalgii, inclusiv pariziene, punctate de vibrații pentru
ZAHARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290687_a_292016]
-
într-un discurs lirico-muzical, expune „radiografii corecte ale unei biografii interioare”. Sustrăgându-se efemerului, el aspiră să se situeze în atemporalitate și vede „amforele stelare” ca niște depozite misterioase de amintiri. Poeziile din Iubește clipa de față (1994) aparțin tot liricii naive, caracteristică arătându-se și de această dată sinceritatea rostirii. Dominantă este conduita epicureică, aplicată cu precădere erosului, iubirea fiind elogiată ca esență a existenței, dătătoare și de suflu poetic. Poemele din culegerea Pe scara unui gând (2000) „adaugă un
ZEGREANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290729_a_292058]
-
vitrine, / cumplit se strâmbă Negrul la volan, / înghite felinarele unul câte unul, / la intrarea în teatru, va dansa, va dansa. // Nu mă vezi, sufăr, sub țilindrul inutil”. Odată cu concentrarea asupra activității gazetărești militante, și îndeosebi după încetarea apariției „Contimporanului” (1932), lirica lui V. își pierde treptat disponibilitatea novatoare și forța analitic-constrângătoare, pentru a rătăci în formule bătute, lipsite de orizont. Drept urmare, volumul Ora fântânilor - din care au fost eliminate poeme ca Doleanțe, Septembrie, Bocet, Ev, Un căscat în amurg, Visul spânzuratului
VINEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290575_a_291904]