2,977 matches
-
Categorii apare mai degrabă ca o lucrare de ontologie, decât de logică; faptul acesta va fi mai bine descris în contextul reducției judicative a dictaturii judicativului, așa încât, aici nu vor fi semnalate decât unele aspecte necesare tematizării problemei formalizării (de-naturării) logos-ului și pregătirii "poziției" din care va fi cu putință operarea reducției judicative. Evaluarea de mai sus a Categoriilor lui Aristotel are temei; în lucrările Organon-ului, mai cu seamă în primele două, Categoriile și Despre interpretare, Aristotel analizează elementele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
să intre într-o legătură, pentru că socotit în sine nu ar avea nici un rost, anume termenul de subiect (hypokeimenon), într-un sens ontologic, cu înțelesul de subzistent.26 Aceasta înseamnă că de la bun început judecata (ca proproziție, în termeni aristotelici: logos apophantikos), element fundamental al "logicii" (logicului), își dezvoltă o structură complexă, logic-ontologică. Dar, deocamdată, limitându-ne la conceptul adevărului implicat, cum am observat, în evaluarea judecății, putem accepta că, pe lângă aspectul propriu-zis formal al judecății, aceasta are și un aspect
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
schimbe sistemul de referință, ontologic în esență, epistemic în privință funcțională. Aplicațiile celui dintâi vizează corectitudinea unor operații ale conștiinței cunoscătoare; operațiile sau demersurile corecte ale acesteia respectă anumite reguli. Ideea de regulă este semnificativă pentru viitoarea reconstrucție formală a logos-ului croită și, în bună măsură, realizată de Aristotel. Corectitudinea condiționează dobândirea adevărului; ceea ce înseamnă că adevărul nu-și mai prescrie sieși reguli, nu mai este autonom, așa cum se întâmpla la eleați, pe baza identității lui cu ființa, ci el
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
condiționării cunoștinței veritabile prin obiectul ei (ceea-ce-este), dar termenii care intră în joc ființa, gândirea și adevărul trebuie luați ca fiind, în mod "firesc", diferiți, chiar dacă este încă vizibilă urma unei identități "funcționale" a lor. O primă ipostază a formalizării logos-ului prin intervenția unor reguli de corectitudine a gândirii este deja vizibilă în demersurile lui Socrate privind definiția termenilor utilizați în raționamente, "inducția" unor concluzii valabile, formularea unor răspunsuri adecvate față de întrebările "autentice" în cazul demersurilor proprii dialecticii. Platon lucrează
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reglementării" actului de dobândire a adevărului, adică la ceea ce în condițiile logicii aristotelice va fi numit corectitudine a gândirii. În afara celor câteva elemente socratice de "logică formală", amintite mai sus, dar în completarea lor, Platon deschide două probleme care vizează logos-ul în sensul formalizării sale, pe care le tematizează dominant din perspectivă ontologică: problema "locului" adevărului și cea a ne-ființei (socotită "gen", alături de ființă, stare, mișcare, identic și alteritate 27). Dacă adevărul este ceva și el reprezintă tocmai ceea-ce-este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
doar cu ființa, cum se întâmpla la Parmenide).28 Problema locului adevărului și cea a ne-ființei introduc "reglementări" ale actului de a gândi un "obiect" în sensul adevărului, în sensul cunoașterii; aceasta înseamnă că o cale anumită a formalizării logos-ului a fost deschisă și prin aceste reflecții ale lui Platon. De fapt, ele îmbogățesc ipostaza formală a logos-ului croită de Socrate, fără a se fi ajuns la o constrângere formală a logos-ului care să-l scoată pe
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ale actului de a gândi un "obiect" în sensul adevărului, în sensul cunoașterii; aceasta înseamnă că o cale anumită a formalizării logos-ului a fost deschisă și prin aceste reflecții ale lui Platon. De fapt, ele îmbogățesc ipostaza formală a logos-ului croită de Socrate, fără a se fi ajuns la o constrângere formală a logos-ului care să-l scoată pe acesta din propria ființă, aruncându-l ne-ființei (sale), cum se va întâmpla odată instituită dictatura judicativului. Și la
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
că o cale anumită a formalizării logos-ului a fost deschisă și prin aceste reflecții ale lui Platon. De fapt, ele îmbogățesc ipostaza formală a logos-ului croită de Socrate, fără a se fi ajuns la o constrângere formală a logos-ului care să-l scoată pe acesta din propria ființă, aruncându-l ne-ființei (sale), cum se va întâmpla odată instituită dictatura judicativului. Și la Socrate și la Platon, adevărul păstrează încă sensul ontologic și o anumită autonomie. Oricum, el
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființei (sale), cum se va întâmpla odată instituită dictatura judicativului. Și la Socrate și la Platon, adevărul păstrează încă sensul ontologic și o anumită autonomie. Oricum, el nu este încă pus sub condiționarea totală a judecății, iar ipostazele formale ale logos-ului, legate direct de fel de fel de reglementări ale actului dobândirii adevărului, nu au căpătat ele însele autonomie. Aceasta și pentru că "realitățile" își păstrează o oarecare ierarhie, adevărul, chiar condiționat, nefiind semnificativ decât pentru "prinderea", prin logos, a "realităților
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
formale ale logos-ului, legate direct de fel de fel de reglementări ale actului dobândirii adevărului, nu au căpătat ele însele autonomie. Aceasta și pentru că "realitățile" își păstrează o oarecare ierarhie, adevărul, chiar condiționat, nefiind semnificativ decât pentru "prinderea", prin logos, a "realităților de sus": a physis-ului ca natură a lucrului (nu ca simplu lucru) sau a arche-ului ca "început" al tuturor lucrurilor. Formalizarea survenită în condițiile păstrării rangurilor acestor realități reprezintă o modalitate de gândire care păstrează din aceasta întreaga
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
realităților de sus": a physis-ului ca natură a lucrului (nu ca simplu lucru) sau a arche-ului ca "început" al tuturor lucrurilor. Formalizarea survenită în condițiile păstrării rangurilor acestor realități reprezintă o modalitate de gândire care păstrează din aceasta întreaga bogăție; logos-ul nu este de-naturat, ci doar distribuit către două tipuri de "obiecte"; în primă distribuire, având ca obiect ceea-ce-este (cumva, arche-ul), el instituie "forma" rostirii despre "realitățile de jos". Fără îndoială, intervine aici o reglementare a rostirii din urmă, fără
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
obiecte"; în primă distribuire, având ca obiect ceea-ce-este (cumva, arche-ul), el instituie "forma" rostirii despre "realitățile de jos". Fără îndoială, intervine aici o reglementare a rostirii din urmă, fără a fi vorba încă de o reglementare absolută, care să scoată logos-ul din natura proprie, din propriul său physis. Ne este clar însă că momentul propriu-zis al constituirii logicii, prin Aristotel, are ca antecedente semnificative problema adecvării cuvintelor la lucruri și a cuvintelor legate la stările de lucruri și că a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
contextul reducției judicative a dictaturii judicativului. Dar ele trebuie, deocamdată, semnalate și încadrate într-o interpretare "istorică", deodată și "fenomenologică" în intenție, pentru că toate instanțele semnalate unele cu semnificații ontice, altele lingvistice, logice, ontologice reprezintă sensuri ale reconstrucției fenomenului de-naturării logos-ului sau formalizării sale, sensuri posibile printr-o conștiință a "relației de semnificare", cum ar spune Husserl, pe care o presupune fenomenul în cauză. Prin urmare, deși aici este încă vorba despre refacerea unui fapt istoric, ținta demersului o reprezintă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unui fenomen a cărui interpretare nu se poate limita la reiterarea unor factori istorici, fie aceștia de natura logicului, onticului, lingvisticului, ontologicului, filosoficului ca atare etc. Dintre toate faptele amintite mai sus, ca fiind semnificative prin raportare la evenimentul constituirii logos-ului formal, întrebarea dialectică are, poate, potențialul non-judicativ cel mai consistent. Modelul ei se află în dialogurile lui Platon. Ipostaza sa formalizată o găsim însă în Cărțile I și a VIII-a ale Topicii și în Respingerile sofistice ale lui
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
probleme judicative fundamentale: logicul ca sinteză între ontic și lingvistic Ce se întâmplă însă mai departe, date fiind aceste tematizări ale adevărului (înțeles, deja, ca adecvare sau corespondență între o enunțare și o stare de lucruri), ale cunoașterii și ale logos-ului? Aristotel așează problema adecvării cuvintelor la lucruri într-un orizont onto-lingvistic, sugerând, totodată, ideea că logicul nu este posibil decât ca "sinteză" între ontic și lingvistic. Din această perspectivă, logos-ul "sinteză" devine orizont tematic, care cuprinde sensuri preluate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și o stare de lucruri), ale cunoașterii și ale logos-ului? Aristotel așează problema adecvării cuvintelor la lucruri într-un orizont onto-lingvistic, sugerând, totodată, ideea că logicul nu este posibil decât ca "sinteză" între ontic și lingvistic. Din această perspectivă, logos-ul "sinteză" devine orizont tematic, care cuprinde sensuri preluate de la celelalte două orizonturi (care intră în sinteza sa), onticul (corespunzător "lucrului" sau ființării-simplu-prezente, preluate și prelucrate direct, prin ceea ce am putea numi acum intuiție, dar de mai multe feluri, "sensibilă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adică, întâi, formal sau constitutiv și, apoi, normativ sau regulativ). Adevărul aristotelic va fi, cumva, și adecvare între lucru și cuvânt, dar, înainte de toate, corespondență între enunțare (cuvinte legate) și faptul la care aceasta se referă (o stare de lucruri). Logos-ul sinteză (între ontic și lingvistic) este orizontul potrivit adevărului corespondență (între starea de lucruri și enunțare). Date fiind acestea, adevărul nu constituie o problemă acolo unde avem cuvinte izolate, din motiv că acestea înfăptuiesc o adecvare de la sine față de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cuvânt (și pentru ontic și lingvistic), s-ar cuveni încă o precizare, referitoare la diferența dintre judecată și propoziție (enunțare), cu atât mai mult cu cât în contextul "logicii noi" (simbolice), fenomen care, din perspectivă fenomenologică, reprezintă o reformalizare a logos-ului, numai propoziția (ca simplă enunțare, dacă nu chiar ca o simplă succesiune de simboluri) poate avea valoare de adevăr (poate fi adevărată sau falsă), fiind socotită, după îndelungi prelucrări ale ideii de adevăr-corespondență și ale ideii de regulă logică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
va reprezenta în continuare forma logică (acum, accentuat lingvistică) dominantă, adevărul-corespondență, propriu și logicii simbolice, aparținându-i. Pentru a lămuri statutul acestor elemente ale logicului în condițiile logicii simbolice, va fi deschisă, la timpul potrivit, o discuție despre fenomenul reformalizării logos-ului, corespunzător constituirii "logicii noi". Potrivit convențiilor care pun stăpânire în orizontul gândirii, rostirii și făptuirii datorită reglementării logos-ului în contextul logicii aristotelice, numai judecata, cum știm deja, este purtătoare de adevăr, pentru că doar ea poate lua forma afirmației
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lămuri statutul acestor elemente ale logicului în condițiile logicii simbolice, va fi deschisă, la timpul potrivit, o discuție despre fenomenul reformalizării logos-ului, corespunzător constituirii "logicii noi". Potrivit convențiilor care pun stăpânire în orizontul gândirii, rostirii și făptuirii datorită reglementării logos-ului în contextul logicii aristotelice, numai judecata, cum știm deja, este purtătoare de adevăr, pentru că doar ea poate lua forma afirmației sau negației, în funcție de felul în care se leagă cuvintele corespunzătoare stărilor de lucruri pe care le desemnează. Faptul acesta
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai sus, el trebuie gândit ca valoare de adevăr. Ambiguitatea sistematică specifică adevărului plasarea lui fie la nivelul judecății (sintezei onticului și lingvisticului în logic), fie la nivelul propoziției (lingvisticului preeminent față de ontic) -, accentuată după constituirea "logicii noi", caracterizează și logos-ul, înțeles: a) fie ca noțiune (formă a gândirii), fie ca termen (element al propoziției, al enunțării); b) fie ca judecată, fie ca enunțare (propoziție); c) fie ca raționament, fie ca exprimare a unui raționament (inferență). Limba română are un
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca noțiune (formă a gândirii), fie ca termen (element al propoziției, al enunțării); b) fie ca judecată, fie ca enunțare (propoziție); c) fie ca raționament, fie ca exprimare a unui raționament (inferență). Limba română are un cuvânt apropiat, semantic, de logos-ul grecesc: rostire, care semnifică în același timp noțiune (conținut de gândire) și cuvânt (o formă de gândire asimilată unei forme de exprimare); judecată și enunțare, raționament și inferență; rostirea este, totuși, înainte de orice, cuvânt esențial (în sensul precizat mai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
gândire asimilată unei forme de exprimare); judecată și enunțare, raționament și inferență; rostirea este, totuși, înainte de orice, cuvânt esențial (în sensul precizat mai sus). Nu trebuie înțeles, din cele spuse despre schimbarea de perspectivă adusă de logica simbolică și de logos-ul ei reformalizat, că ar exista o diferență totală între logic (ca sinteză între ontic și lingvistic) și lingvistic (preeminent față de ontic). Dar se poate spune că există între ele, totuși, o diferență esențială: lingvisticul ține de simpla exprimare (enunțare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
discursului ontologic însuși și chiar înțelegerii temeiului identificării logicului cu ontologicul (nu cu onticul), în unele momente ale istoriei filosofiei. Tocmai delimitarea logicului de lingvistic și ontic crează o șansă pentru o bună plasare a ontologicului în orizontul tematic propriu logos-ului formal. Astfel, acesta nu este onticul (lucrul pentru "atitudinea naturală"), nici simpla exprimare (cuvântul sau termenul), nici logicul (formă a gândirii, ca sinteză între lucru și cuvânt, mai bine zis, între ontic și lingvistic), ci ființa dezvăluită prin logos
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logos-ului formal. Astfel, acesta nu este onticul (lucrul pentru "atitudinea naturală"), nici simpla exprimare (cuvântul sau termenul), nici logicul (formă a gândirii, ca sinteză între lucru și cuvânt, mai bine zis, între ontic și lingvistic), ci ființa dezvăluită prin logos-ul propriu, ceea ce am putea numi, pe urmele lui Heidegger, discurs despre adevărul ființei.33 Dar intervenția ființei nu complică problemele relațiilor dintre aceste instanțe: ontic, lingvistic, logic? Desigur! De fapt, cea mai adâncă problemă dintre toate cele semnalate sau
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]