3,986 matches
-
lucrul îndelung cizelat: "Zeii ne dau pe gratis cutare prim-vers, dar e de datoria noastră să-l fasonăm pe al doilea". Sau încă mai precis: "Mi-ar plăcea infinit mai mult să scriu în toată conștiința și cu întreaga luciditate ceva slab, decât să produc sub semnul unei transe și în afara sinelui meu o capodoperă dintre cele mai frumoase..." Poetul, în speță (vechiul poiitis), e un făcător, un inspirat, dar și un himeric; vizând concretizarea irealului, el se ciocnește de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
infinitul textului, dar și un damnat, veșnic devorat de dubii. Ar rezulta de aici că arta, altfel spus meșteșugul, acoperă ceea ce nu poate elanul întemeietor. Arta cuvântului, să recunoaștem, este totodată și o știință a cuvântului, o formă aparte a lucidității. Dacă nu întâlnirea cu "infernalul și divinul" baudelairean stă la originea frondei argheziene, sigur e că acestea au stimulat-o, fără a o canaliza în negație universală și satanism. Contestatar și excentric, cinic până la brutalitate, demonic, amar și patetic, autorul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și să deosebești acel cântec interior, acea pulsație a inimii poemului, care e singurul indiciu despre valoarea lui adevărată. Inima poemului e sub cuvinte, sub semnul inteligibil..." (Considerații confortabile, II). În ultimă instanță, poezia e meta-realitate, un complex în care luciditatea și a-raționalul coexistă divers. Intrăm în interiorul unui poet, numai într-atât cât ne este îngăduit; de la un anumit nivel încolo antenele investigatorului sunt neputincioase. Dincolo de tehnicile limbajului rămâne un fior inanalizabil. III Poate că rolul ultim al poeziei, indiferent
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
reprezintă "nebunia rațiunii". După călătorii în alții, urmează explorări în propriu-i Eu: Cine este El, poetul, în raport cu lumea, cu cosmosul? Răspunsuri formulate divers acționează convergent: "Astăzi ne despărțim / cum s-ar despărți apele de uscat..." Aventura cunoașterii ia proporții, luciditatea mărind distanțele: "Un zeu al hotarelor stă între noi..." Ideea revine obsedant în Nocturnă I, în Proximitate, în Oedip și Sfinxul. În Proximitate perpetua întrebare despre " Ce e dincolo de mine?" duce la analogii consolatoare: Am observat de câte ori privesc garoafa, garoafele
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
poet foarte patetic", practicant al unui discurs "supraprozaic și ingenuu". De aproape însă, nu sentimentul e bătător la ochi ci spiritul casant, fermentul intelectual; lirismului în filigran i se suprapune tipic un surâs, un rictus ironic, un fel distinct de luciditate. Până și în ipostază erotică, euforia se destramă repede deposedată, atomizată. Sub masca unui comediant zglobiu, se manifestă un privitor angajat, un creator subtil sedus de aventuri interioare, un personaj dispus să dezarticuleze mecanismele depășite. Nonconformismul lui franc, organic, avea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
scormonesc / și ridicând-o iau în vârful ei / nu o lacrimă, albastră, curată, / ci un grăunte negru, ce lasă pe hârtie / semne groase, mari litere de tipar, / adevărate strigăte grafice, asemenea literelor de afiș, de lozincă" (Intrare în atelier). O luciditate neadormită se opune iluzionării facile, unui romantism halucinant: "Ca să te mai îmbeți, trebuie să bei spirt, nu vin..." Limbajul căznit-oracular al unei țigănci-ghicitoare dezamăgește prompt; certitudinea n-o dă decât viața: într-un primo tempo (în La ghicit) nici o surpriză
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
încrucișează pluriform, balansând între vedere (de unde obsesiva invocare a ochiului) și non-vedere. Senzații termice opozitive alternează între "foc și gheață". De o parte nălucirea cuvântului nenăscut încă, de alta apelul la fondul folcloric milenar, la structuri consacrate. Somn și trezie, luciditate și tresăriri ale inconștientului, sublimități și dezvrăjire acestea prind în raza lor vibratilă însăși viața, alcătuind o lume personală, făcând ca în individual să se oglindească generalul. Sub o platoșă amăgitoare, la Nichita Stănescu, personaj profund scrutător, coabitează râsu' plânsu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
niște idealități pan-umane. Enigmaticele fete de la Baaad, cu nume neobișnuite (ca la Dimitrie Stelaru) Stribi, Mil, Magnoline, Briene, Rimaya, Ilen, Lo (lita), Dora, Sakti -, apariții vibratile, hieratice, nu atenuează conștiința finitudinii; ca atare, discursul liric se clatină sub arcul lucidității în alertă. Pe scurt, contemplatorul de la Baaad, nereținut, încorporează ipostaze ale iubirii din toate timpurile și din toate spațiile, punând în pagină, în spiritul lui Denis de Rougemont (din Les Mythes de l'amour), afecțiune dezinteresată (agapé), iubire gingașă (storge
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
surdă indiferentă (...) / O să mă legăn în moartea mea ca-ntr-un hamac" (Scherzo). Persistă în metafizica Anei Blandiana ideea netemerii de moarte a dacilor, însă dacismul său, trecut prin Eminescu, se constituie într-o soluție iluzorie, într-un Amân mereu. Luciditatea destramă mitul: O, de-aș avea riscanta credință a dacilor Orice secundă să simt că-mi înapoiază milenii, O, de-aș avea absurda credință a dacilor, Cei înșelați atât de crunt după moarte. Reverberații depresive (în claviatură luminoasă totuși) individualizează
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
făgăduiești / Că în tăcerea aceasta / Îmi vei păstra nemoarte cuvintele?". Tăcerile ei, interludii grave între elegie și psalm, sunt, practic, instrumente de autocunoaștere, orientând uneori spre arhetipuri și simboluri, stimulând alteori miraje și transcendențe sau favorizând un mod distinct de luciditate. Cuvântul se vrea când logos sacru, când reculegere tandră, când componentă a Cântului universal. Mișcându-se în halouri albe, dominată de melos, căutătoarea de înțelesuri devine un fel de sensor vibratil într-o lume desacralizată, copelșită de neliniști: Locuită de-
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
întrebări generalizatoare (Cine suntem?) și răspunsuri (O suită de interviuri, selecție datată 2001 și intitulată Cine sunt eu? edifică multiplu). În postură de poetă a condiției umane în integralitate, o Ana Blandiana cogitativă se abandonează relativismului universal; lirismul cedează pasul lucidității. Ia naștere o stilizare aforistică, uneori frizând paradoxul: Nici un răspuns nu se naște / Decât când nimeni nu mai are nevoie de el (Contratimp). Ne naștem, Doamne, atât de tineri, încât / Din miile de vieți posibile / Nu ni se poate pretinde
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ambiguă / Îngropată până la brâu în pământ (Iubire). În urmă, un șir de părinți necunoscuți, / În față, un șir de fii necunoscuți, / Ce știm? Pe cine cunoaștem? (Nordul). Eul mobil al poetei balansează între o trăire meta-rațională, eruptivă, pasională, și o luciditate transtemporală; legănare continuă între memoria trecutului, cu mecanismele ei, și proiecție în cântul eliberator. O poetică a reveriei, o nobilă formă de umanism activ își aliază rigorile conștiinței morale. O caracterizează exilul unei părți a ființei intime și dăruirea în
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
vieții și al poeziei contaminează Universul; aceasta este o lege mai tare decât orice metal existent sau imaginabil (...). Poezia o face neantul, în întunecata-i dorință de a fi altceva..." Autorul acestor mostre de poetică explicită, la egală distanță de luciditate și reverie, încearcă precum Novalis "interiorizarea infinitului". De cuvinte nu se poate dispensa: le descifrează și le încifrează; nu desenează cu ele, nu reproduce, nu acționează în modul unui ca și cum, ci produce conexiuni și tensiuni, deschideri conjuncturale spre toate zările
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
fel, teza lui Paul Valéry "Primul vers îți vine de-a gata, restul îl săvârșesc la masa de lucru" e și a lui Dimov în a cărui viziune "forța demiurgică, relevată mistic (...), într-o fracțiune de secundă" e valorificată "cu luciditate în clipa fără durată a creației". Cu propriile-i cuvinte, visul ar fi compatibil cu anumite convenții. Pentru că poetul oniric nu descrie visul, el nu se lasă stăpânit de halucinații ci, folosind legile visului, creează o operă de artă lucidă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
visului"; nimeni însă, nici controversatul Freud, agreat și adoptat de către suprarealiști (pentru tentativa explicării mecanismelor psihanalitice), nici Carl G. Jung, nici Gerhard Adler n-au parvenit să legifereze raporturile dintre inconștient, conștient și subconștient, proces exclusiv al aproximărilor. Ca atare, luciditate și vis, acestea sunt inevitabil în disjuncție. În fond, onirismul dimovian, cum e cel din Cartea de vise, nu poate fi disociat de experimentele suprarealiste, deși se încearcă departajarea de acestea. Că oniricul constituie o componentă de bază a suprarealismului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
experiment de tip avangardist, Tangaj, e, în fapt, un colaj lexical colportând termeni din germană, engleză, rusă, franceză, spaniolă, italiană, neogreacă. O prelucrare "după Anaxagoras", altă dată un text în latină, Novissima verba, sunt simple încercări de diversificare. La maturitate, luciditatea se suprapune progresiv sugestiilor lirice. Fantastul care se imagina Poet al uriașilor (1993), cutezătorul imoderat sedus de Energia visului (1977), vitalistul care continuă să reverse Lavă (1994) caută perseverent jaloane spirituale verificate. Se angajează pe teritorii mitice, apropiindu-se de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cunoscute scrierile cinicului Jarry (exponent al umorului negru); alte contacte livrești l-au apropiat de Urmuz și Tristan Tzara, de Geo Dumitrescu și Marin Sorescu; lui Leonid Dimov îi și dedică un poem. De avangarda interbelică preferând hazardul îl desparte luciditatea, mereu în acțiune. Inventatorul lui Arthur-detectivul vine cu propria-i regie inconfundabilă. Repudiind banalul care mortifică mica provincie (locul unde nu se întâmplă nimic), deturnând spre umor însemnele stereotipiei curente dar lăsând loc și elegiei, senzitivul Emil Brumaru adoptă masca
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
poeme, bijuterii de virtuozitate ficțională. În integralitatea lor, unele texte sugerează impresia de macrometaforă. Poetul intră deliberat în labirint, dar nu se lasă prins; dincolo de melancoliile lui (trecătoare), dincolo de aventura în medii răscolite, întoarse pe dos, persistă (la limita dintre luciditate și subconștient) o lume interioară ca nostalgie ascunsă. Negurile teatrului absurd nu-l confiscă. III Glycera (în elină: cea dulce) și Reparata, siluete de canțonier jucăuș, intră ele în categoria idilicului? Bizarele figuri par niște fantasme; imaginarul deformant dilatează sau
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cea care nu se bazează pe "mereu mai mult", ci pe "mereu mai bine" și pe o mai bună redistribuire, printr-o creștere a conștiinței individuale și colective, care să conducă la formarea unei conștiințe pe măsură. Conștiință Inteligență Acțiune Luciditate Responsabilitate, acestea sunt cuvintele care trebuie să ne ghideze demersurile pentru a ieși din acest timp marcat de o mentalitate gregară, de creiere fără conștiință și din sisteme nervoase transformate în sisteme-reflex, adică pulsionale pentru a răspunde sistemelor de marketing
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
Agave, delir al unei vânători de oameni necruțătoare și sângeroase, când omul este luat drept vânat, când trupul fiului ei, Pentheu, e sfâșiat în bucăți ca acela al unei fiare sălbatice cu care Agave îl confundă, mai înainte ca recăpătarea lucidității, revenirea la normal să o umple de jale și de disperare la vederea corpului astfel terfelit. Dar oare nu e vorba despre aceeași Lussa cu care Dionysos îl va ademeni pe Pentheu pentru a-l face să se travestească, pentru
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
instruiți” ce refuză să recunoască existența Zânelor. Corul mamelor are în chip vădit rolul de a susține credința populară într-un univers împânzit de personaje fantastice, credința spectatorului naiv, a spectatorului cu suflet de copil, și de a se opune „lucidității” bănuitoare, care se îndoiește că pot exista pe lume și Zâne rele, și vrăjitoare - într-un cuvânt, că poate exista magie. Scepticul nu are ce căuta printre slujitorii teatrului, el nu are nimic în comun cu esența acestei arte. Partitura
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
sub anumite aspecte, mai exact, sub un singur aspect: acela al izbitoarei sale realități șs. n.ț”. Ida este fără doar și poate o fantomă venită dintr-o altă lume, o lume superioară, căci femeia posedă harul cunoașterii, are acea „luciditate tipică a clarvăzătoarelor”; ea trebuie să rămână însă, în același timp, o făptură cu trup de carne, un trup real, iar actriței Domenica îi revine misiunea de a găsi mijlocul de a fi simultan fantomă și ființă „izbitor de reală
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
cu Ofelia, sau în scena „teatrului în teatru”, moment în care Hamlet mizează totul pe o carte. Dacă Genet își dorește un teatru „printre morminte”, e pentru că moartea înseamnă mister, înseamnă taină de nepătruns, în opoziție cu spiritul analitic, cu luciditatea atotștiutoare de care dramaturgul s-a săturat până peste cap, după cum el însuși mărturisește. Avem nevoie și de tenebre, avem nevoie și de lucruri ce rămân neînțelese, iar teatrul ar putea să ni le ofere. Simțul gravității, simțul misterului - iată
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ei, Lucrețiu face obiectul unei condamnări fără apel: aflat sub vraja unui filtru de dragoste care l-ar fi dus la nebunie, filosoful n-ar fi beneficiat decât de câteva momente de răgaz pentru a-și scrie poemul - ce frumoasă luciditate între două crize! -, înainte de a se sinucide la vârsta de patruzeci și patru de ani. Cine se mai interesează de gândirea unui bolnav mintal care sfârșește prin a-și pune capăt zilelor în floarea vârstei? Care-i imbecilul în stare
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
e vorba de adepții idealului ascetic cărora nu le plac nici trupul, nici dorințele, nici pulsiunile, nici plăcerea și își transformă propria incapacitate de a trăi într-un trup fericit în resentiment generalizat machiat cu pretextele universalului. 3 Ura față de luciditate. Lucrețiu plătește pentru extrema lui luciditate cu un delir pe seama numelui său. Ceva obișnuit... Nu-s deloc îndrăgiți cei care sfâșie vălul, risipind iluziile pe care cea mai mare parte a oamenilor își construiesc măruntele lor existențe. Lucrețiu asasinează ficțiunile
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]