2,887 matches
-
cred,/ oricât mi-ai spune, timpul nu-și ascute gheara/ deși acații ceții spre mine își reped/ săgețile vestirii, sunt tânăr. Bună seara". Mircea Dinescu își umple poezia cu îngeri ascunși în noroaie. Împerechează purul cu impurul într-un timbru melancolic pronunțat. Dincolo de lumea exterioară descoperim prospețimea și vitalitatea cenzurată de pudoare. "Elegiile de când eram mai tânăr" prezintă lumea ca un spectacol în care unii înalță piramide, iar alții se visează prinți sau cerșetori. Este un volum luminos, cu un aer
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
străbate poezia de la primul volum la ultimul, stă sub semnul seninătății și al resemnării: Când te va-ndemna iubirea/ Mă vei căuta cum sunt,/ Să mă duci cu mâna albă-n/ Locuința de pământ". Sau se autodefinește ca un rapsod melancolic, solitar, cu fața întoarsă spre moarte, "suflet ce s-a voit nobil prin suferință" ("Rod în singurătatea câmpiei") Cântecul va dovedi imperfecțiunea existenței sau dorința de perfecțiune și armonie, el însemnează vorbe, râsete, plâns, așa cum moartea implică vocea tăcerii. Un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de aur, iubita are părul de aur, trâmbița este de aur, nisipul este de aur, groapa este de aur, norii sunt de aur, îngerul este de aur. Exemplele se pot înmulți în acea lume de paradis, în care poetul rămâne melancolic și solitar: "Acum se face lumină/ în cerul pe care l-am părăsit, dar iată că vine amurgul și/ un trandafir înflorește pe inelarul tău." "Poemele de dragoste" (1975) reiau tema iubirii realizată eminescian în somn și în moarte: "tu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
atenție, pe Hölderlin. M. Ursachi este un nostalgic. Nostalgia poetului este generată de aspirația spre realizarea perfecțiunii în artă. Puterea cuvintelor, neputința în fața dimensiunii vremii, a trecerii timpului îl face să exclame: "O, slăbiciune, numele tău este artă". Iată-l melancolic, atunci când își evocă copilăria și când își anunță plecarea definitivă: "Și iarăși prin biserici de frunze și de aur,/ la păduricea de roșcovi a copilăriei..." sau "Copilule care ai fost,/ ai mai rămas pe undeva?/ În care ierbi a adormit
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cred,/ oricât mi-ai spune, timpul nu își ascute gheara/ deși acații ceții spre mine își reped/ săgețile vestiri, sunt tânăr. Bună seara". Mircea Dinescu își umple poezia cu îngeri ascunși în noroaie, împerechează purul cu impurul într-un timbru melancolic pronunțat. Dincolo de lumea exterioară descoperim prospețimea și vitalitatea cenzurate de pudoare. "Elegiile de când eram mai tânăr (1973) prezintă lumea ca un spectacol în care unii înalță piramide, iar alții se visează prinți sau cerșetori. Este un volum luminos, învăluit într-
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de aceea vibrația este estompată în pânze statice, nu lipsite, însă, de armonie cu elemente proprii primului volum, "Poezii" (1950). Din acest moment, evocarea istorică este un prilej de meditație, de reîntoarcere a poetului spre el însuși, într-un extaz melancolic și sacru. În volumul "Cadavre în vid" are sentimentul golului în istorie, al destinului singular: Voi pleca deși lăsând moștenire o lungă/ trenă de sânge, de zgură, de fum..." pentru că " Vid, vid, prea mult vid în istorie/ și toate nu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
stările, poetul creează cuvinte menite să sugereze principiile cosmogonice al lumii; "Aerburg", "Ferburg", "Terburg", "Focburg" (apa este exclusă ca principiu cosmogonic). Încercările lui N. Stănescu tind spre marea poezie și emoția poetică există în ele; fiecare volum poartă un "ce" melancolic, chiar și atunci când pare a fi fericit; Nichita Stănescu este temperamental un romantic: "Azi părul tău e mai decolorat de soare/ regina mea de negru și de sare." ("Viața mea se iluminează") Marin Sorescu "Singur printre poeți", E. P. L., 1963
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și nevoile imediate ale inconștientului; că tipul nostalgic este specific modelului de persoană și psihobiografiei acesteia caracterizate prin tendința de „Întoarcere către trecut”. Este tipul nostalgic care cultivă valorile tradiționale, dar și regretul. Acest tip, cu o tentă de „reverie melancolică”, are tendința de a se refugia și de a trăi În trecut, refuzând realitatea de care adesea se simte străin sau din care sentimentul izolării sau al excluderii, considerându-se, Învins sau victimizat; dă tipul revoltat este tipul hiperactiv, opus
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Din treacăt, tuturor, în perdele,/Le pun cîte-o roză de sînge”.2) Alienații „Nebun” (adjectiv și substantiv) și „nebunie” se întîlnesc de peste zece ori în poeziile lui Bacovia. De fiecare dată, cele două cuvinte se află în miezul unor constatări melancolice: poetul le pune pe hîrtie cu înfiorare de parcă ar fi contagioase și ar trebui să se depărteze imediat de ele. De ce? Pentru că „nebun” și „nebunie” îi evocă întotdeauna celui „senzitiv” un pericol, o amenințare a propriului echilibru sufletesc, adesea precar
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
se știa dacă mai e sau nu pe lume”. (Pan M. Vizirescu) Singurii oameni care ne interesează cu adevărat, și a căror prezență o înregistrăm, sînt cei de-o seamă cu noi. Cît durează caracterul „definitiv” al biografiilor? E întrebarea melancolică pe care mi-am pus-o citind, în L’ami du lettré (1926), rîndurile de mai jos: „De deux grands morts recents: Marcel Proust et Eléonora Duse, les noms ont voisiné à l’étalage des librairies. De celui qui, parti
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Cînd revenea acasă, „cădea iarăși în lipsa lui de comunicativitate”. Această observație explică de ce unii l-au văzut, la vreo ocazie, „vesel”, „glumeț”: aceea era dispoziție la comandă, trecătoare. Odată „reprezentația” încheiată, urma tăcerea, „mutismul”, revenirea la figura de om bolnav, melancolic, reținut. N-ar trebui uitat că „la mélancolie n’est que de la ferveur retombée” (Gide). „Cuptor” începe ca un reportaj: „Sunt cîțiva morți în oraș”. Aceasta-i o știre senzațională doar pentru o localitate urbană mică, un tîrg. într-un
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
iar ieri-alaltăieri, pensionarul François Mitterrand citea (cum a declarat într un interviu ) cărți despre istoria antică. Un cuvînt care la Lucian Blaga ar fi firesc, la Bacovia e neașteptat: mitologie. Se întîlnește în „Undeva”: „și numai singur treceam pe platoul melancolic, unde șoptea mitologia”. Și încă o dată, în titlul unui poem care mi se pare un mic gest de protest împotriva naivității celor ce credeau în mitul contemporan postbelic al apropierii unei fericiri generale: „Voi v așteptați/La orizont,/ La țări
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
să fie tot mai mult „bacovian”. Am înțeles destul de tîrziu că acest fel de scris obligă la jertfe: trebuie să înăbuși orice tentație de a te abate de la profilul pe care l-ai impus. S-a dedus că ești singur, melancolic, trist, n-ai voie să umbli în grup, să jubilezi și să hohotești. Scrisul nu ți mai îngăduie să-ți arăți și celelalte părți ale firii. Cu timpul, el devine un instrument de monitorizare în mîna celorlalți. Vrînd nevrînd, îți
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
lupta cu răul din tine e totdeauna apăsător. Psalmistul a spus înaintea tuturor ce ni se întîmplă după asemenea introspecții: „Mă gîndesc adînc în mine, și mi se mîhnește duhul...” (Ps. 77,3) Mîhnirea atrage gînduri noi, cel mai adesea melancolice, care ajung să alcătuiască o rețea densă, inextricabilă. Gîndindu-mă la mine încerc să-mi înțeleg (cum cred că a făcut și Bacovia) situația în locul și timpul în care trăiesc, mă compar, mă raportez la cunoscuți și necunoscuți, disociez între adevăr
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ș.a.m.d. și sfîrșea cu strofa: Ah! gîndiți c-am fost odată, Glasul lumii desfătată, Și-nchinați cîte-un pahar Lui biet Barbu Lăutar." Cînd pronunța Eminescu versul: "Eu mă duc, mă prăpădesc, ca un cîntec bătrînesc", era așa de melancolic și cuprins de atîta emoțiune, încît mai că lăcrăma; iar cînd ajungea la versul: "și-nchinați cîte-un pahar lui biet Barbu Lăutar", el își ridica paharul dacă eram la pahare ciocnea cu noi, îl golea dintr-o dată, stînd apoi lung
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
își ridica paharul dacă eram la pahare ciocnea cu noi, îl golea dintr-o dată, stînd apoi lung timp, dus pe gînduri. Iar dacă-l cînta cînd nu eram la pahare de vin, el ofta numai și sfîrșea cu cuvintele sale melancolice: "Of... neamul nevoii!"144. De observat că, în asemenea ocazii, Barbu Lăutaru servea poetului numai de pretext. "Lăutarul", cu cîntecul, era acum însuși Eminescu, care, deși trecuse cu puțin peste 20 de ani, se considera în ultimul ceas al vieții
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
fi emigrat în America nu ar fi simțit disperarea care i-a dat posibilitatea să atingă empatia față de suferințele celorlalți, de care are nevoie orice mare scriitor. Ea a ieșit din depresie slăbită, dar mult mai capabilă să aprecieze starea melancolică a împăratului roman. Dacă și-ar fi petrecut anii '40 în Europa nazistă în loc să renască în America, pesimismul ei înveterat ar fi putut deveni mai degrabă personal și amar decât istoric și universal. Războiul a nuanțat pesimismul lui Yourcenar cu
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
ca acel pat îngust dar curat pe care câteodată mi-am odihnit gândurile 53. Având în vedere interesul lui Yourcenar pentru acea perioadă "dintre zei", succesorul lui Hadrian Marcus Aurelius părea să fi fost un subiect mai atrăgător. Mai puțin melancolic decât Hadrian, dar mai puțin preocupat de propria lui moarte, el și nu Hadrian a lăsat un corpus de scrieri stoice ce a fost mereu popular. Domnia dezastruoasă a lui Aurelius, în timpul căreia imperiul vast al lui Hadrian va fi
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
prin Pax romana pe care mai târziu Aurelius a pierdut-o. Yourcenar fusese fascinată de Antinous cu mult înainte de a ști mai multe despre Hadrian. Marele împărat fusese unul dintre falnicele figuri ale Romei; dar tânărul, inocentul, fragilul, sentimentalul și melancolicul, afară de asta fără asemănare de frumos, Antinous a fost acela care i-a cucerit imaginația mai întâi. Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea fusese reînviat interesul față de Antinous ca rezultat al recuperărilor arheologice din lumea antică romană și mai ales
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
o sinucidere bazată pe un calcul minuțios: decizia de a muri cu mult înainte de a ajunge să-l stânjenească pe împărat în vreun fel, mai ales înainte să atingă vârsta maturității și să devină astfel nepotrivit pentru dezmierdările împăratului. Calculul melancolic al lui Antinous s-a bazat și pe visul său romantic de frumusețe veșnică: dorința de a muri înainte să se stingă floarea tinereții. În relatarea lui Hadrian: De teama degradării, adică, de a îmbătrâni, trebuie să-și fi promis
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
fost cel care a oferit un personaj mai variat. Personalitatea lui Hadrian i-a oferit lui Yourcenar mijloacele de a combina istoria cu erotica. Era timpul pentru un împărat ale cărui trăsături de caracter eroice, organizatorice, vizionare, erotice, mistice, supranaturale, melancolice l-a predispus la unificarea imperiului și apoi la aplicarea aceleiași frenezii atât în dragostea lui pentru tânărul frumos cât și în pregătirea propriei sale morți. Yourcenar a respectat pesimismul lui Lucrețiu dar el a fost doar un filosof și
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
în mod ingenios semnificația celor cinci componente ale lui Hadrian: introspecția, discreția, bisexualitatea, alunecarea spre magie și miraculos după moartea lui Antinous (ca și când ar fi putut anticipa miracolele care vor apărea la altarul iubitului său din Antinopolis) și obsesia lui melancolică față de tristețe și moarte. Acestea erau indicii ale personajului care i-au dat posibiliatea să-și câștige reputația de cel mai mare dintre împărații antonini. Un tip rar de melancolie l-a nutrit pe primul: temperamentul visător care se pomenește
by George Rousseau [Corola-publishinghouse/Science/1102_a_2610]
-
de acțiune: asceza exagerată, refugiul în mănăstire, sentimentul de martirizare, interpretarea defetistă a dogmelor religioase, care-i conferă persoanei în cauză argumente de autoacuzare pentru greșeli exagerat considere ca iremediabile, comise pe parcursul vieții. La astfel de mistici depresivi, delirul „autoacuzator melancolic” poate evolua pînă la stadiul de „demonomaniac”, când se dezvoltă un delir de „posesiune demonomaniacă” (respectiv convingerea că-l poartă pe Diavol în corpul lor). În cazul însă al misticului euforic și cu idei megalomanice, halucinațiile vizuale și auditive pe
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ceruri; după nori"". În general însă, Petru Aruștei își refuză luxul de a recunoaște, cel puțin explicit, sursa autenticistă a suferinței prelucrate în text. Îi preferă, în schimb, infiltrațiile livrești de cea mai bună calitate. Grefate însă pe un temperament melancolic, care se complace (sau se lasă de bunăvoie) cotropit de spasmele anxietății, ale impetuozității luciferice. Poetul știe că adâncirea în fermentul imaginației dizolvă febra, angoasele, demonii ființei în viziune. Adică în creație. Am văzut că pentru poetul-pictor infernul sunt ceilalți
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
A apei ce blând a țâșnit din cișmea/ Și fug de burlanul cel lung să nu-i soarbă/ În pod, unde este o bufniță oarbă.// Apoi nu se-ntâmplă o vreme nimic.// Insecte cu frica închisă în plic/ Așteaptă. Privesc melancolici pe geam/ Cu ochii albaștri, motani de Siam/ Ce nu pot pricepe cu mintea, pufoșii,/ Pe domnii ce-și taie salate de roșii/ Când ei doresc carne și carne și carne/ Ce-acum și de-a pururi în somn să
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]