KorAP: Find »[drukola/base=mișca & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...104 105 106 ...833 >

20,801 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

ani mai târziu, nu-mi pot reprezenta chipul ei, nu-mi pot aminti ce discutam cu ea, cu toate că stăteam de vorbă ore întregi. Tot ce-mi amintesc foarte clar sunt picioarele. Picioarele, da, le am mereu în fața ochilor, cum se mișcă rapid pe aleea ce iese din rezervație, cum se cambrează ușor, înainte să se așeze pe prispa casei Licornului. Aceeași zi fără noimă. Ea încetase de o vreme să mai vină Umblu singuratic prin ulițele parcului și nu mă pot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
că numai eu nu puteam, eu eram cel atins de neputințele iubirii. Mă așez pe o bancă, nu pentru multă vreme. Stau o clipă fără să mă gândesc la nimic. Prin fața mea se perindă ielele în pas de dans. Se mișcă în cercuri ca niște titirezi, nu mai sunt așa de tinere, dar în iureșul dansului par foarte atrăgătoare. Zmeul Zmeilor se ridică de la masa de joc și trage un răcnet: Maaattt!!! Învârte măciuca prin aer cu mâna stângă ca pe-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
o oglindă. Desigur, puterile lui sunt foarte limitate, dar, așa cum te cunosc eu, este mai bine să-l eviți. Fac o plecăciune adâncă în fața Vasiliscului. Pe cap poartă o coroană jackard, negru cu auriu, ce imită pielea de boa și mișcă apos din ochii lui mari și verzi fără sprâncene. Îmi întinde o gheară de cocoș și se prezintă ceremonios: Bazilikos, văr de gradul doi al Aspidei. Rostește malițios, fixându-mă în privirea lui pătrunzătoare. Îmi simt deja capul vâjâind. Încântat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
ai dovedit-o vreodată în relația mea cu tine. În fond, cred că ți-e doar frică, ești dominat de o frică incontrolabilă. Frica înseamnă o mare și permanentă neliniște, de aceea cu frica trebuie să te lupți, să te miști în jurul ei, s-o ataci din toate părțile, ca pe-o fiară rănită, numai așa o poți învinge. Nu duce la nimic bun să-ți contempli la nesfârșit propriile temeri. Iartă-mă că îți vorbesc atât de deschis, dar puținul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
reprezenta. Singura imagine ce-mi vine în minte, când mă gândesc la acele clipe, este un cearșaf uriaș cu valuri, sub care abia se putea intui un trup încordat de dorință. Cearșaful avea fluiditatea și transluciditatea unui lințoliu, ce se mișca singur deasupra ei. De sub el, încrețit în valuri, doar picioarele i se dezveleau de la genunchi. Pe ele le recunoșteam, da; ființa, ce părea neînsuflețită din prelungirea lor, mi-era complet străină. Umblam ca siamezii pe aleile rezervației, fără să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
jocul în care nu câștigă nimeni. Realizez că mi se întâmplă, în fapt, ceva extraordinar, ceva ce nu e al meu sau nu mi se cuvine. Acel ceva sublim nu-l pot accepta așa cum este, pentru că el stagnează, nu se mișcă în ritmul meu. Ca orice altceva pe lumea asta, iubirea se consumă. Dar tocmai acest spațiu, artificial creat, are aerul s-o conserve într-un mod inexplicabil, s-o stagneze, s-o împiedice să devină. Probabil, de aceea el nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
pe podea, pe birou și rezolvați apoi corespondența asta, după cum vă duce capul. Vedeți la ce puteți răspunde, ce nu, lăsați de-o parte, să mă uit eu din nou pe ele, când mă voi simți mai bine. Așa cum se mișcau, aplecate față în față, în jurul mormanului de plicuri, păreau separate de o oglindă în care se reflectau reciproc. Ce ciudat! își spuse. Ele sunt două, dar par în fapt una singură, în timp ce eu sunt unul, ce mă sparg sau mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
opt... Țiitorul: Vecina? Din ce pricină? În situația ta nu poți decât să fii compătimită. Dora: N-aș putea să-ți spun de ce. N-am discutat încă cu avocatul meu. E o babă curioasă și prepuelnică. Invidioasă pe tot ce mișcă în jurul ei. Ideea de triplu soț i s-a părut un afront; ea care a trăit singură toată viața. Se răzbună acum prin mine pe toate femeile măritate pe care le-a cunoscut. Îți imaginezi, trebuie acum să apar cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
să fiu mințită. (Pauză...) Spune-mi totuși o minciună, măcar! Nu suport să taci. Ca și cum ai avea dreptul... Ca și cum eu n-aș fi îndreptățită să știu... Se apropie candidă de el. Își lasă capul pe umărul lui. El nu se mișcă. E foarte nervos și tensionat.) Trebuie să-mi spui. Accept și o minciună. Sunt atât de obișnuită cu ele... Spune-mi orice. Eu trebuie să știu... Țiitorul: Uite ce e, Dora, eu nu sunt Philip. Pe mine nu reușești să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
rup buruienile, le îngrijesc și le ud de două ori pe zi. Dacă scara noastră este cea mai aspectuoasă și mai îngrijită din tot blocul, mi se datorează numai mie, domnilor! Nimănui nu-i pasă de bietele flori. Nimeni nu mișcă un deget. Deci, cum spuneam, de două ori pe zi, dimineața și seara. Dar nu poate fi oricând dimineața, nu trebuie să fie nici prea răcoare, dar nici să nu ardă soarele prea tare, să se opărească florile. Prin urmare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
cu ochii ei raportul procesului, mai ales pe porțiunea în care a absentat. Judecătorul: După chestionarea triplului soț, stenografele pot pleca. Ele vor fi plătite cu cincizeci de lei ora. Înmulțit cu trei... (Își dă ochii peste cap și-și mișcă buzele repede.) Se înțelege că doamnei acuzatoare îi revine plata unui procent de 80%, de vreme ce dânsa ar fi singura care dorește un raport scris al procesului. Altfel totul s-ar fi prescris. N-ar fi fost nevoie de niciun raport

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
cu fața perpendicular pe alee și facem câte un pas lateral, mai batem pe loc, mai la dreapta, mai la stânga, până ne scufundăm cu totul în scară. În felul acesta, nu vom mai deranja panseluțele doamnei Cleopatra. (Și exemplifică: se mișcă lateral către judecător, în pas împletit de dans. Piciorul din urmă calcă prin spate, cel din direcția de mers calcă prin față, doi pași dreapta și unul stânga, capul este orientat lateral, în direcția de deplasare. Din când în când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
undeva existența unei mame!), și eu așa am procedat atât în viața mea din afara acestui spațiu, cât și aici. Și eu sunt aici ca să vă vorbesc despre iubirea mea pentru Maurizio. De când l-am cunoscut pe el, viața mea se mișcă între metrou, celular și e-mail. (Se oprește și își înfige din nou nasul în floarea din care își umple plămânii cu nesaț.) Fără aceste instrumente, viața mea ar fi un haos și o tortură. Ele mă fac să câștig puțin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
să se lase antrenat în această relație cu ce l-a înzestrat natura. Pulcheria își dă seama însă de semnificația iubirii lui Maurizio pentru ea, realizează că orice pas greșit din partea lui sau a ei, orice acțiune nesăbuită ce-ar mișca lucrurile din ipostaza lor stagnantă, ar distruge instantaneu relația. Scena 6 (Se aprinde mai întâi soarele peste un cer mâlos ca o cloacă, apoi se aprind treptat și alte lumini, scena e la fel de luminată ca mai înainte. În mijlocul scenei stă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
și lungă, poartă sandale și un fel de cunună pe cap. Ea nu face nimic, decât privește lung în sală și publicul tot atât de lung se uită la ea. Deodată, începe să se plimbe la dreapta și la stânga, iar soarele se mișcă în sens invers direcției ei de deplasare, semnificând, poate, trecerea timpului sau lipsa ei de afinitate cu zeul luminii. Spectatorii încep să obosească și dau semne de nervozitate. Este invocat rezonerul de către cineva din sală, ca să dea lămuriri despre femeia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
umărul meu, convoiul de furnici înaintează febril și frunzele-vele freamătă ca niște bănuți de argint sub suflarea calmă a vântului. Urmăresc îndeaproape mișcarea lor, mecanismul mic, complicat și negru ascuns la baza fiecărei frunze mobile; observ șirul paralel ce se mișcă în sens opus, mult mai rapid, al furnicilor desfrunzite ce se întorc pentru următorul transport. Este atât de liniștitoare această după-amiază târzie... Totul zace într-o armonie statică și deplină; vântul a stat, soarele agățat în cer a uitat să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
cum tocmai trecea Împărătița Furnică, cu coroana de sârmă pe cap, într-o lectică purtată de patru furnicoi vânjoși, în zale. Capul i se bălăbănea oriental, la fel ca cel al țestoaselor de jucărie mexicane (jugetes), colorate viu și pointilist. Mișca din gâtul grațios, subțire și inelat ca un șurub, prin fereastra-hublou a lecticii. S-a oprit pentru o clipă și mi-a adresat un zâmbet larg și glacial, mi-a fluturat în treacăt din chelicere și a pornit mai departe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
maimuțe. Chipul ei era mai uman decât al multor oameni, trăsăturile ei homini păreau a se fi accentuat în exercițiul conversației, figura i se metamorfoza pe măsură ce o priveai mai intens; zbârciturile feței se destindeau în linii de expresie, ochii se mișcau vioi, buzele se nuanțau în linii curbe. Radia lumină, subtilitate, înțelegere și, mai mult decât atât, un spirit distins și ales. Religioșii o urmăreau cu teroarea de-a o confunda cu un avatar al lui D-zeu însuși, darwiniștii imaginau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
așa a rânduit-o visul meu. Stătea complet nemișcată într-un câmp de floarea-soarelui. Era atât de nemișcată, încât părea moartă. Dar nu putea fi moartă, de vreme ce era atât de îngrozitor de vie, de verde și strălucitoare. În jurul ei, totul se mișca: norii, florile în bătaia vântului, chiar și soarele pe cer se mișca în cercuri concentrice și strălucitoare; ea stătea nemișcată, ca un centru de gravitație al întregii lumi, așa cum trebuie să fi stat în sufletul străbunicului. De altfel, imediat a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
de floarea-soarelui. Era atât de nemișcată, încât părea moartă. Dar nu putea fi moartă, de vreme ce era atât de îngrozitor de vie, de verde și strălucitoare. În jurul ei, totul se mișca: norii, florile în bătaia vântului, chiar și soarele pe cer se mișca în cercuri concentrice și strălucitoare; ea stătea nemișcată, ca un centru de gravitație al întregii lumi, așa cum trebuie să fi stat în sufletul străbunicului. De altfel, imediat a doua zi mi s-a arătat ferestruica și de-atunci am revăzut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
capul, iar inorogul își înclină cornul și-l înfige în nisip ca pe un compas. Careul se deplasa în spațiu, aleator și legănat ca marea, păstrându-se, însă, în definiția sa geometrică. Creștea sau se micșora după cum vârfurile lui se mișcau înainte și înapoi, într-un ritm deopotrivă acvatic și muzical. Iar formele lui fluidizate dansau, dezvăluind mai multe linii de contur, pe care ochiul cu greu încearcă să le suprapună spre a-și forma o imagine. Și materia lor fragilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
al țestoasei, devin continue, esențializate la statuar sau punct. Tot așa cum noi nu suntem capabili să percepem unda. Ea trece pe lângă noi nu ca o senzație, ci ca o amintire, numai pentru că pretindem că știm atâtea despre ea. Unda se mișcă într-un timp cuantic, subtil, de o discretitudine infinit mai mare decât ne putem noi imagina, drept care o percepem în domeniul continuului și al permanenței. Câtă corectitudine și disciplină pe Creion! Cercurile lui sunt aproape perfecte. Face un salt acrobatic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
desenat un semn ciudat ca o zvastică și ținea în mână un fel de baston milițienesc. Îmi cere să-i desenez, arătând către nisipul proaspăt afânat și neînceput. Omul cu banderolă și baston milițienesc are o alură oarecum clovnească. Se mișcă alert, ușor crăcănat, ca un kabuki fighter, dar în același timp poticnit și instabil. Burta îi atârna în afară dezgolită de maieul neîncăpător, cu care l-a înzestrat paza plajei. Avea nasul mare și roșu de bețiv sovietic, părul lung

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
portretul, aici pe nisip. Și începe și trasează cu degetul mare de la picior linii curbe: ovalul feței, ochii bulbucați, nasul mare și coroiat, buzele enorme și vălurite, bastonul milițienesc ce-i iese din gură ca un trabuc. Mama mea se mișcă grațios prin nisipul neînceput, ridică piciorul cu vârful întors, ca balerinele, între două elemente ale feței. Omul cu banderolă se apropie de ea, tiptil, pe la spate, și deodată se năpustește asupra ei cu bastonul ridicat amenințător în aer, gata s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
fond aceasta e alegerea lui. Greșești! Greșești profund. Este ceva în inconștientul nostru care declanșează un program de autodistrugere. El poate fi lent, dacă nu suntem naturi prea decise, sau intempestiv; este cazul tău. Acest grăunte din subconștient, dacă se mișcă la granița cu conștientul, dă naștere sinucigașilor. Programul este devastator, generează energii perverse în noi, însoțite de celule la fel de perverse. Poate fi însă oprit tot de noi sau determinat să se desfășoare invers. Există o tentație în noi către autodistrugere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]