4,695 matches
-
Kashan au luat obiceiul să scrie „Omar” pe tălpile pe care le confecționează, catârgiii Își botează animalele cu numele lui, fiindu-le pe plac să-l rostească la fiecare ciomăgeală, iar vânătorii, când nu le mai rămâne decât o săgeată, murmură, Înstrunând-o: „Asta e pentru inima lui Omar!” Hasan a evocat aceste obiceiuri În câteva fraze vagi, evitând să intre prea adânc În detalii, dar Omar Îl privește fără amabilitate, apoi lasă să-i scape, pe un ton dezgustat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
de piele. — Unele dintre cuvintele mele te vor uimi, dar nădăjduiesc că, În cele din urmă, va părea rău că ai răspuns chemării mele. Cine s-a căit vreodată că a trecut pragul lui Nizam al-Mulk? — S-a mai Întâmplat, murmură vizirul cu un surâs nemilos. Am ridicat oameni până În nori, i-am Înjosit pe alții, Împart, În fiecare zi, viața și moartea, Dumnezeu mă va judeca pentru năzuințele mele, El este izvorul oricărei puteri. I-a Încredințat autoritatea supremă califului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
impresia că sunt nevoit să bat din palme cu o mână legată la spate. Nu m-aș mulțumi să chem de la Samarkand oameni ca tine, sunt gata să merg eu Însumi pe jos până acolo ca să-i aduc. Omar a murmurat un vag „Ferească Dumnezeu!”, dar vizirul nu se oprește. — Iată-mi visurile și Îngrijorările. Aș putea să-ți vorbesc zile și nopți În șir despre ele, dar aș dori să te ascult pe tine. Sunt nerăbdător să aflu dacă acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
dezarmantă. Mi se pare cu totul potrivit pentru postul de sahib-khabar, și sunt sigur că propunerea ta Îl va Încânta. Mi-a mărturisit că venise de la Rey la Isfahan cu nădejdea de a ajunge să lucreze pentru tine. — Un ambițios, murmură Nizam printre dinți. Chiar În asta constă destinul meu. Când găsesc un om demn de Încredere, acesta e lipsit de ambiție și se teme de chestiunile legate de putere; iar când un om Îmi pare gata să se arunce pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
sărut, numaidecât”. Omar se apleacă spre ea, buzele li se ating, se Îndepărtează, se ating din nou, se desfac și se contopesc. Degetele li se Împletesc, sosește o slujnică, se desprind fără grabă, apucându-și fiecare cupa. Djahane surâde și murmură: — De-aș avea șapte vieți, mi-aș petrece una lungită, În fiecare seară, pe această terasă, aș bea din vinul acesta pe divanul cel moale, mi-aș cufunda degetele În bol, fericirea pândește În monotonie. Omar Îi răspunde: — O viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
convingă să se Întoarcă pe calea cea dreaptă. Întâlnirea se prelungea. Din când În când, unul dintre apropiați crăpa ușa, cei doi bărbați continuau să vorbească. La primele ore ale dimineții, fură văzuți prosternându-se unul lângă altul pentru rugăciune, murmurând aceleași cuvinte. Sfetnicii s-au năpustit să-i privească. După ce bea o Înghițitură de sirop de migdale, Abu Taher recită o mulțumire, Înainte de a continua: — Trebuia să te Înclini În fața evidenței, stăpânul Samarkandului, suveran al Transoxianei, moștenitorul dinastiei Hanilor Negri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
faptul de a fi cucerit atât de ușor cele mai cunoscute cetăți din Transoxiana, el suferă În amorul său propriu pentru că s-a lăsat folosit. Merge până la a refuza să organizeze pentru trupă tradiționalul ospăț al victoriei. „Asta e cărpănoșenie!”, murmură cu răutate Nizam la urechea cui vrea să-l asculte. Cât despre Hasan Sabbah, el trage din Înfrângerea sa o prețioasă Învățătură. În loc să caute să-i convertească pe prinți, Își va făuri o redutabilă mașină de război, care nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
buzele, lobii urechilor, liniile gâtului jilav; fiara e slăbită, toarce, se toropește, felină ghiftuită, surâde. Cuvintele lui Terken i se strecoară atunci În cutele sufletului, vorbește despre el, despre ea, despre copiii lor, Îi spune glume, Îi citează poeme, Îi murmură parabole bogate În Înțelesuri; el nu se plictisește nici o clipă În brațele ei, Își făgăduiește să rămână În preajma ei În toate serile. În felul lui, posac, brutal, copilăresc, animalic, o iubește, o va iubi până la ultima suflare. Terken știe că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
să mai fie văzut Împreună cu un proscris? Până și solicitanții au fugit, ce-ar mai putea căpăta de la un bătrân căzut În dizgrație? Cineva se apropie, totuși, un om de treabă Înveșmântat Într-o haină peticită de lână cu glugă. Murmură fraze pioase. Nizam Își pipăie punga și scoate trei monede de aur. Trebuie să-l răsplătească bine pe necunoscutul care mai vine, totuși, la el. O străfulgerare, străfulgerarea unei lame, totul s-a petrecut foarte repede. De-abia dacă Nizam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
au repetat, Într-un glas: „Dormi În pace, stăpâne, nici unul dintre dușmanii tăi nu va supraviețui!” Cu cine să Înceapă? Lungă e lista condamnaților, dar instrucțiunile lui Nizam sunt limpezi. Cei cinci bărbați n-au deloc nevoie să se consulte. Murmură un nume. Mâinile li se Întind iarăși, apoi Își pun genunchiul pe pământ. Ridică Împreună trupul slăbit de boală, dar Îngreunat de moarte, și Îl duc În procesiune până În tabăra sa. Femeile s-au strâns deja să bocească, vederea cadavrului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Khayyam s-a ridicat În picioare. — Djahane! Un strigăt și o Întrebare neliniștită. Vartan nu spune nimic. Expresia Îngrijorată a chipului său nu se potrivește cu Înfățișarea-i războinică. Omar crede că citește În privirea lui o monstruoasă mărturisire. Ofițerul murmură: — Mi-aș fi dorit atât de mult s-o scop, aș fi fost atât de mândru să mă Înfățișez Înaintea ilustrului Khayyam, aducând-i soția nedemnă! Dar am ajuns prea târziu. Toți oamenii din palat fuseseră masacrați de soldați. Omar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Ori de câte ori moștenitorul măsura, gânditor, cu pasul străduțele din Alamut, oamenii se adunau la trecerea lui, fără să se apropie, totuși, prea mult; rosteau formule bizare de binecuvântare. El avea prenumele de Hasan, asemenea lui Sabbah, dar la apropierea lui era murmurat deja un alt nume: „Mântuitorul! Cel pe care-l așteptăm dintotdeauna!” Nu exista decât o temere: ca vechea gardă a Asasinilor, care-i cunoștea sentimentele și care-l auzise deja Înfierând asprimea din jur, să nu facă totul spre a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
iată-l. Înveșmântat În Întregime În alb strălucitor, urmat de soața lui, tânără și subțire, cu chipul descoperit, cu ochii În pământ și cu pomeții roșii de emoție. În mulțime, se pare că această apariție a risipit ultimele Îndoieli; se murmură fără Înconjur: „El este, e Mântuitorul!” Cu pași demni, sui cele câteva trepte ale podiumului, le adresă credincioșilor săi un gest larg de salut, hărăzit să Întrerupă șușotelile. Apoi a rostit unul dintre discursurile cele mai uimitoare care vor fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Înainte de a muri. Am plecat În goana mare, Întrerupându-mi toate studiile și, pe vapor, Îmi pregăteam rolul pe care trebuia să-l joc, să Îngenunchez la căpătâiul lui, să-i țin cu curaj mâna rece, ascultându-l cum Își murmură ultimele povețe. Toate acestea au fost cu totul inutile. Bunicul mă aștepta la Cherbourg. Parcă Îl văd și acum stând pe cheiul din Caligny, mai drept decât bastonul său, cu mustața parfumată, cu mersul vioi, cu jobenul parcă ridicându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
lână, după obiceiul dervișilor, ține o hârtie, o Întinde cu vârful degetelor. Șahul Își pune lornionul, ca s-o citească. Dintr-odată, un foc de armă. Revolverul era ascuns de foaie. Suveranul e atins chiar În inimă. Dar mai poate murmura: „Sprijiniți-mă!”, Înainte de a se prăbuși. În vacarmul general, marele vizir Își vine primul În fire, strigă: „Nu e nimic, rana e ușoară!”. Cere să fie golită sala, iar șahul să fie dus la caleașca regală. Și, până la Teheran, face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
vie admirație. Continuați-vă acțiunea salvatoare, zdrobiți orașul răsculat, și vă făgăduiesc, din partea suveranilor Rusiei și Persiei, bani și onoruri. Toate bogățiile pe care le cuprinde Tabrizul vă aparțin, n-aveți decât să vă serviți”. Răcnit la Teheran și Sankt-Petersburg, murmurat la Londra, cuvântul de ordine era același: trebuie distrus Tabrizul, acesta merită cea mai exemplară dintre pedepse. Odată Înfrânt, nimeni nu va mai cuteza să vorbească de Constituție, de Parlament sau de democrație; Orientul va putea să recadă iarăși În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Dar nu exista nici o urmă de Îndoială că sentința avea și o valoare simbolică: Nouri Își asumase responsabilitatea de a decreta Constituția o erezie. A fost spânzurat În public pe 31 iulie 1909, În Piața Topkhane. Înainte de a muri, a murmurat: „Nu sunt un reacționar!”, ca să adauge imediat, pentru urechile partizanilor săi răspândiți prin mulțime, că respectiva Constituție era contrară religiei și că aceasta din urmă avea având ultimul cuvânt. Dar prima sarcină a noilor conducători era aceea de a reconstrui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
spus-o căpitanul Smith, nici Dumnezeu Însuși n-ar putea să scufunde pachebotul! Dacă Îmi Închipuisem că o liniștesc cu aceste cuvinte și cu tonul meu vesel, efectul pe care l-am produs a fost contrar. Mă apucă de braț, murmurând: Nu mai spune asta niciodată! Niciodată! — De ce te tulburi așa? Știi prea bine că nu-i decât o glumă! — La noi, nici măcar un ateu n-ar Îndrăzni că profereze o asemenea frază. Tremura. Nu-i Înțelegeam violența reacției. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și tata n-ar fi avut nevoie să fure. Când Toni obosea în cele din urmă, se odihneau cu toții. Uneori, doamna Sanowsky se ducea în bucătărie, să facă de mâncare. Alteori trebuia să-și schimbe ciorapii. Noaptea, în pat, tata murmura că nu mai rezistă, că în America nu e mai bine decât acasă, aici nebuni, acolo nebuni, doar că aici toți umblau înarmați. Decât să ne deprindem cu asta, ar fi mai bine să ne întoarcem acasă. Vorbea așa mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
secundă. „Da, fără îndoială că e frumoasă”, încuviințează mama, „însă cu siguranță noi nu vom avea timp de asemenea lucruri. Ne ducem acolo, de fapt, pentru băiat.” La cuvântul băiat, mama arată spre mine. „De fapt, pentru băiat”, repetă ofițerul, murmurând ca pentru sine și continuă să cerceteze pașapoartele. Bărbia i se atinge de piept. Pe cămașa lui se văd pete de transpirație. „Căldura asta”, adaugă el și-și împinge șapca pe ceafă, dând la iveală un păr năclăit de sudoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
Acum nu, Ba și acum, Liniștește-te, tată, că-ți crește febra, Nu am febră, și chiar dacă aș avea tot aia ar fi, ascultă-mă cu atenție, Ascult, Apropie-te mai mult, Înainte să mi se frângă glasul, Spune. Bătrânul murmură câteva cuvinte la urechea fiicei. Ea clătina din cap, dar el insista și insista. Asta n-o să rezolve nimic, tată, bolborosi ea stupefiată, palidă de groază, O să rezolve, Și dacă n-o să rezolve, N-o să pierdem nimic dacă Încercăm, Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
secretara se surprinse gândind, cu o senzație difuză a absurdului de a gândi așa ceva și de a fi conștientă de asta, că plicul nu era acolo În momentul În care ea introdusese cheia și făcuse să funcționeze mecanismul Încuietorii. Prostie, murmură ea, cred că n-am observat că era aici ieri când am plecat. Își plimbă privirea prin cabinet să vadă dacă totul era În ordine și se retrase la locul ei de muncă. În calitatea sa de secretară, și pe deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
vadă dacă găsește pe el vreuna din acele specificații pe care poștașii trebuie să le scrie În cazuri similare, cum ar fi, refuzat, schimbat domiciliul, lipsă de la domiciliu fără adresă cunoscută și pe perioadă nedeterminată, decedat, Ce prostie din partea mea, murmură ea, cum ar fi putut deceda dacă scrisoarea care trebuia să-l omoare s-a Întors Înapoi. Gândise ultimele cuvinte fără să le dea prea mare atenție, dar imediat reveni la ele ca să le repete cu voce tare, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
surâse vag, mulțumi și ieși fără să lase vreun număr de telefon sau vreo carte de vizită. În aer rămase un parfum difuz În care se amestecau trandafirul și crizantema, Într-adevăr, este ceea ce pare, jumătate trandafir și jumătate crizantemă, murmură funcționarul, În timp ce plia lent harta orașului. În stradă, moartea oprea un taxi și-i dădea șoferului adresa hotelului. Nu se simțea mulțumită de sine. O speriase pe amabila doamnă de la casa de bilete, se distrase pe socotela ei, și asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
zece ori pe maestru, ea privea doar. Apoi, lent, ca și cum nu s-ar fi Îndurat să plece, publicul Începu să iasă, În timp ce orchestra se retrăgea. CÎnd violoncelistul se Întoarse spre lojă, ea, femeia, nu mai era acolo. Așa e viața, murmură el. Se Înșela, viața nu e Întotdeauna așa, femeia din lojă Îl va aștepta la intrarea artiștilor. Câțiva dintre artiștii care ies o privesc cu dorință, dar percep, fără să știe cum, că e protejată de o Împrejmuire invizibilă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]