36,388 matches
-
Și nu doar în ceea ce mă privește; cred că fiecare cititor procedează altfel. Cît despre poetica mea, ea are de-a face cu educația muzicală. Cînd am început să scriu, poate nici nu am fost o începătoare autentică, fiindcă disciplina muzicală este una din cele mai riguroase care există. Literatura poate fi adesea și o formă de amatorism în sensul cel mai favorabil al termenului: amator înseamnă cel ce iubește. Dar ea este și o formă de disciplină, în cazul meu
Margriet de Moor: "Temele romanelor mele sînt absența, plecarea, tăcerea" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/17011_a_18336]
-
amatorism în sensul cel mai favorabil al termenului: amator înseamnă cel ce iubește. Dar ea este și o formă de disciplină, în cazul meu, strîns legată de idei, de stil, de compoziție și mai ales de mișcare (pentru mine - una muzicală). Cred că acest din urmă element - mișcarea - este foarte important pentru literatură și muzică deopotrivă. R.B.: Am ajuns la un nivel teoretic al problematicii... poate și din vina mea, prin întrebările pe care vi le-am pus. Dar îmi asum
Margriet de Moor: "Temele romanelor mele sînt absența, plecarea, tăcerea" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/17011_a_18336]
-
mea, prin întrebările pe care vi le-am pus. Dar îmi asum această vină fiindcă mă interesează analogiile dintre muzică și literatură, care sunt uzuale în poetică și în teoria literaturii. Este, de altfel, foarte cunoscut rolul constrîngător al disciplinei muzicale în poezie mai ales, mai puțin poate în proză. În acest domeniu exemplul cel mai ilustru și la îndemînă îl oferă Proust: prin mica arie a lui Vinteuil el a conferit însă și profunzime analogiei. Și acum să investigăm romanele
Margriet de Moor: "Temele romanelor mele sînt absența, plecarea, tăcerea" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/17011_a_18336]
-
Să ne întoarcem însă la cărți. Conform opiniei dvs., scrierea ca și lectura unei cărți nu este doar o afacere a intelectualului; ele reclamă și o anumită naturalețe, nonșalanță. Totuși proza dvs. este foarte precis elaborată, asemenea structurilor unei compoziții muzicale. Iată doar un exemplu: Magda, eroina din Mai întîi cenușiu, apoi alb, apoi albastru, este o străină, cu adevărat o străină, în sat. Mama ei era cehă, tatăl german de origine evreiască, ea trăiește într-un sat olandez, după ce o
Margriet de Moor: "Temele romanelor mele sînt absența, plecarea, tăcerea" by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/17011_a_18336]
-
plastice și muzica n-au frontiere. Or, lucrul acesta pur și simplu nu place. Anularea "frontierelor" culturale nu e pe placul grosului populației clujene ce obișnuia să frecventeze Teatrul Maghiar de Stat. Acest public se va înghesui oricînd la programul muzical al Operei din aceeași clădire, de fapt preferă opereta, gen Maritza Grofne, sau Janosz Vitezs etc. Tompa stînjenește o parte a publicului, genul abonaților fideli oficierii identității, fiindcă-i ironizează și minimalizează nostalgiile, îi violentează scrobita cumințenie provincială ori la fel de
Aventura conjugală by Monica Gheț () [Corola-journal/Journalistic/17058_a_18383]
-
lume". Discursul său teatral este, cu precădere în ultimele puneri în scenă - Furtuna și Cafeneaua - unul de tip sincretic în care actorul devine suportul gestului, cuvîntului, al plasticității corpului și spațiului, al unei anumite cromatici, al anumitor sonuri și fraze muzicale. Puțini sînt regizorii care au cheie la comediile lui Carlo Goldoni. Mai presus de toți, desigur, Giorgio Strehler ale cărui spectacole sînt tot atîtea studii teatrale, cercetări pe tărîmul dramaturgului italian. La noi, Vlad Mugur și Silviu Purcărete au realizat
Pe balerină o întreține Contele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17076_a_18401]
-
fi doar privitori ca la teatru, ci vă veți putea amesteca printre actori și personaje. Teatrul Odeon: Cafeneaua (La Bottega del coffè) de Carlo Goldoni. În românește de Constanța Trifu și Lidia Sava. Regia: Dragoș Galgoțiu. Scenografia: Vittorio Holtier. Ilustrația muzicală: Dragoș Galgoțiu. Pregătirea vocală: Monica Teodorescu. Distribuția: Cornel Scripcaru, Constantin Cojocaru, Mircea Constantinescu, Ionel Mihăilescu, Camelia Maxim, Laurențiu Lazăr, Marius Stănescu, Dan Bădăru, Anca Neculce, Oana Ștefănescu/Diana Gheorghiu.
Pe balerină o întreține Contele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17076_a_18401]
-
Dumitru Avakian S-au împlinit patru decenii și jumătate de la intrarea în eternitate a lui George Enescu. A fost primul muzician român care a ridicat rostirea muzicală a țării sale la nivelul circulației universale a valorilor. A intuit și a descoperit modalități specifice limbajelor muzicii noastre tradiționale, modalități pe care le-a consfințit în arsenalul mijloacelor componistice ale secolului. Atins de aripa geniului, a rodit atât pe
Marile spirite se întâlnesc cu George Enescu by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17061_a_18386]
-
țării sale la nivelul circulației universale a valorilor. A intuit și a descoperit modalități specifice limbajelor muzicii noastre tradiționale, modalități pe care le-a consfințit în arsenalul mijloacelor componistice ale secolului. Atins de aripa geniului, a rodit atât pe tărâm muzical interpretativ cât și componistic. Tonul viorii sale, curgerea arcușului său, se dovedeau a fi prelungiri ale unei spiritualități afunde, aidoma unei glăsuiri înțelepte veche de când lumea. Cunoscut în timpul vieții sale în primul rând în calitate de violonist, de dirijor, ulterior, în deceniile
Marile spirite se întâlnesc cu George Enescu by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17061_a_18386]
-
o imagine, este o emblemă a țării. Ei lucrează pentru aceasta, lucrează pentru noi toți, în continuare, de mai bine de o sută de ani. În acest an, o dată în plus, Enescu se întâlnește cu Johann Sebastian, cu prilejul anului muzical internațional dedicat memoriei lui Bach. Ca și pentru prietenul său, violoncelistul Pablo Casals, și pentru Enescu, muzica lui Bach se constituia în pâinea cea zilnică, în veritabilă hrană a sufletului. O dată în plus - și în acest an - Enescu se întâlnește
Marile spirite se întâlnesc cu George Enescu by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17061_a_18386]
-
a, cu cor de femei în partea finală a lucrării. Sunt folosite versurile variantei antume, "De-oi adormi curând", ale poeziei "Mai am un singur dor". Ne-am întâlnit cu muzica lui George Enescu, în săptămânile trecute, în concertele Formațiilor Muzicale Radio. Au colaborat împreună cu Canalul România Muzical, la realizarea unui concert special, de formulă specială, pretențios intitulat "George Enescu la sfârșit de mileniu". Pentru cei care știu să observe, raportarea creației enesciene la spiritualitatea zilelor noastre, cea românească, cea europeană
Marile spirite se întâlnesc cu George Enescu by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17061_a_18386]
-
finală a lucrării. Sunt folosite versurile variantei antume, "De-oi adormi curând", ale poeziei "Mai am un singur dor". Ne-am întâlnit cu muzica lui George Enescu, în săptămânile trecute, în concertele Formațiilor Muzicale Radio. Au colaborat împreună cu Canalul România Muzical, la realizarea unui concert special, de formulă specială, pretențios intitulat "George Enescu la sfârșit de mileniu". Pentru cei care știu să observe, raportarea creației enesciene la spiritualitatea zilelor noastre, cea românească, cea europeană, este mai mult decât elocventă. Căci Enescu
Marile spirite se întâlnesc cu George Enescu by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17061_a_18386]
-
marcată de o anume precaritate, inclusiv față de evoluția vocală pe care solistul o colorează cu o pronunțată vibrație a culorilor timbrale. Tumageanian este artistul pentru care complexul culorilor vocale dispuse întotdeauna de motivația stărilor de spirit definite de un raport muzical poetic; cum s-a realizat și de această dată. La cererea insistentă a publicului am reaudiat "Doina" de George Enescu, acompaniată de sonoritățile grave ale corzilor, lucrare pe care solistul ne-o prezintă cu generozitate, nu pentru prima oară. În
Marile spirite se întâlnesc cu George Enescu by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17061_a_18386]
-
o idee originală de Rudy Engelander. O coproducție realizată de Teatrul Evreiesc de Stat, București, Festival d'Avignon, Artsadmin London, Théatre de la manufacture Centre Dramatique National Nancy Lorraine, Hebbel Theater Berlin, Rotterdamse Schouwburg. Producători: Judith Knight și Gill Loyd. Regia muzicală: Chris Jordan. Regia artistică: Pip Simmons. În distribuție: Delia Ciorășteanu, Monica Broos, Cristina Cioran, Radu Captari, Octavian Mardari, Gică Andrușcă, Mihai Calotă, Virgil Constantin, Răzvan Popa.
Fidelitate by Magdalena Boiangiu () [Corola-journal/Journalistic/17094_a_18419]
-
după pămîntul natal. În acest mozaic cinematografic, o notă aparte a adus-o Flamenco (Spania, 1995) în care ca de obicei Carlos Saura l-a avut alături pe Vittorio Storaro în decantarea sublimului din frust, odată cu rememorarea istoriei unor genuri muzicale provenind din îndepărtata Indie, veritabilele tablouri din sala de dans fiind înnobilate prin eclerajul savant și ritmul patetic. Resacralizarea iubirii Enunțat de către Zanussi printre cele cîteva principii ale unei dogme personale de interes universal, acest ritual este în curs de
Doamne, nouă redă-ne... by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/17078_a_18403]
-
zvonul, știrea neconfirmată, comerajul. Efectul e de "comedie umană" sui generis, spectacol de psihologii și de fapte pe care le străbate sancțiunea etică nedisimulată. În schimb Jurnalul lui Radu Petrescu e o operă de estet întemeiat pe emoții literare, plastice, muzicale, în speță pe cele plastice, cărora le dă replică în verb, oarecum desprins de umanitatea pe care o prizează sporadic, obiectiv, rezervîndu-și subiectivitatea pentru aura cromatică extraordinară cu care îi înzestrează evocarea. Rezultatul nu e atît o "comedie umană" cît
"Spațiul dintre viață și artă" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17070_a_18395]
-
Începând cu marea revelație pe care o oferă publicului german, la Leipzig, Felix Mendelssohn Bartholdy - cel care descoperă în colbul vremii, cel care dirijează "Pasiunile după Matei" redate, de atunci, circuitului vieții de concert - și până în zilele noastre când idei muzicale bachiene penetrează însuși fenomenul pop-art, iată drumul, iată așezarea în actualitatea fiecărei epoci, așezare pe care Bach o operează vis-à-vis de fiecare dintre noi. Este o așezare, este o dimensionare pe care, în egală măsură, am creat-o noi, noi
BACH al nostru cel de toate zilele by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17112_a_18437]
-
înșine în lipsa lor? Greu de presupus. Apelînd la ei, rămânând alături de ei, putem depăși angoasele, putem depăși malformările și contorsiunile lumii cotidiene, îi putem conferi valoare și sens. Alături de ei, alături de Bach, putem spera s-ajungem spre normalitate. Astăzi, lumea muzicală - și nu numai - îi face lui Bach o mare plecăciune; mai adâncă, acum când se împlinesc două secole și jumătate de la intrarea sa în nemurire. În acest an, mai mult ca altădată, cântăm muzica lui Bach cu gândul de a
BACH al nostru cel de toate zilele by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17112_a_18437]
-
Petrescu, Marthei Kessler, cele ale lui Helmut Plattner sau Kurt Mild. Oratoriile bachiene, cantatele, puteau fi programate doar în urma unor aprobări speciale sau... lipseau cu desăvârșire. În aceste condiții, la Radio, recenta săptămână de muzică bachiană, organizată de Direcția Formațiilor Muzicale, s-a constituit - se poate spune - într-o inițiativă de quasi pionierat. Pregătit minuțios încă din stagiunea trecută - așa cum se procedează la casele cele mari! - evenimentul a dispus de percutanță și de eficiență. La nivelul publicului, la acela al muzicienilor
BACH al nostru cel de toate zilele by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17112_a_18437]
-
de percutanță și de eficiență. La nivelul publicului, la acela al muzicienilor performeri înșiși. Este bine de știut, atât cei doi dirijori - muzicianul gazdă, Horia Andreescu, Cristian Mandeal, revenit spre bucuria noastră a tuturor în activitatea de concert a formațiilor muzicale ale Radioului bucureștean - cât și Orchestra de Cameră, au prezentat pentru prima oară programe integral închinate muzicii cantorului de la Leipzig. Constituie un privilegiu faptul că momentele de maximă consistență ale săptămânii bachiene, concertele Orchestrei de Cameră, au beneficiat de girul
BACH al nostru cel de toate zilele by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17112_a_18437]
-
prima oară programe integral închinate muzicii cantorului de la Leipzig. Constituie un privilegiu faptul că momentele de maximă consistență ale săptămânii bachiene, concertele Orchestrei de Cameră, au beneficiat de girul profesional și artistic a două dintre marile personalități ale vieții noastre muzicale. S-a lucrat mult, s-a învățat mult, s-a cântat bine; în marea majoritate a situațiilor. Concertele Orchestrei de cameră - în număr de patru - au crescut, efectiv, de la un moment la celălalt. Chiar pe parcursul aceleiași seri de muzică, cum
BACH al nostru cel de toate zilele by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17112_a_18437]
-
A fost o seară integral dedicată muzicienilor din familia Bach, un concert de concerte condus cu abilitate de maestru, de către dirijorul Horia Andreescu; dispune de o vitalitate pulsatorie, o vitalitate antrenantă și generoasă în comunicare, de o acuitate a concretizărilor muzicale ce luminează forma, ce dă coerență structurilor. Entuziasmantă a fost, în acest sens, colaborarea cu celebra violoncelistă Natalia Gutman, o veche prietenă a muzicienilor noștri, un invitat de onoare râvnit de multe dintre marile săli de concert ale lumii; cu
BACH al nostru cel de toate zilele by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17112_a_18437]
-
asemenea, la cererea insistentă a publicului, câteva pagini din Suitele pentru violoncel solo ale lui Johann Sebastian. Tonul generos este susținut de o consistență a sentimentului ce anulează - în cazul lucrării concertante - conveniențele unei partituri situate în zona începuturilor clasicismului muzical. Aceluiași teritoriu stilistic îi aparține și Simfonia concertantă în la major, de Johann Christian Bach, celălalt fiu al maestrului, lucrare realizată de Natalia Gutman în colaborare solistică cu violonistul Sviatoslav Moroz, tânăr artist aflat într-o viguroasă, într-o promițătoare
BACH al nostru cel de toate zilele by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17112_a_18437]
-
Horia Andreescu în compania Orchestrei de Cameră. Întregul concert a fost dedicat unor pagini puțin cunoscute la noi, în circuitul vieții noastre de concert, literaturii vocal-instrumentale de cult, anume genului cantatelor. Menționez distincția de unicitate a concertului în contextul vieții muzicale bucureștene; este de amintit sprijinul consecvent pe care serviciile culturale ale Ambasadei Republicii Federale Germane îl acordă instituțiilor noastre de cultură. Căci - și de această dată! - materialele concertului, partiturile, au fost procurate cu susținerea financiară a acestei instituții. De altfel
BACH al nostru cel de toate zilele by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/17112_a_18437]
-
nemaipomenit de singur, închis ermetic în carapacea sa, dincolo de care nu pot pătrunde decît sunetele violei și spectrul doamnei de Sainte Colombe. Nu numai că muzica reprezintă tema principală a micului roman, dar narațiunea însăși pare să urmeze un principiu muzical, imaginile au o mișcare simplă și gravă în același timp, de nisiparniță al cărei conținut se scurge lent, iar impresia generală este de alunecare în gol, spre acea zonă gri dintre viață și moarte, unde spectrele capată consistență, iar muzica
Editura Timpul nisiparniței by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15796_a_17121]