KorAP: Find »[drukola/base=neliniștit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...104 105 106 ...115 >

2,868 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

pe Vitellius și atacul lui asupra inimii Imperiului. Trebuie să fim cu toții uniți și să ne supunem ordinelor împăratului de la Roma, zise Antonius în încheiere. — Apleacă-te. Lasă-mă să-ți văd chipul la lumina lămpii. Antonius se aplecă încruntat, neliniștit. — Ce vrei de la mine, pater? murmură, tulburat de privirea gravă a lui Valerius Mucrus. În cuvântul acela, pater, se ghicea respectul față de cel care ajunsese la gradul cel mai înalt de inițiere în cultul lui Mithra și era mai-marele preoților

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
așezase singur de-a latul, semn că nenorocirile aveau să se abată asupra împăratului. În dimineața zilei când fusese ucis, prezicătorul îl avertizase pe Galba să se păzească de un pericol iminent. — Continuă - Vitellius începuse iar să mănânce, tot mai neliniștit. Hector spuse că Otho câștigase încrederea pretorienilor. Galba fusese prevenit că se organiza o conspirație împotriva lui. Își pusese o haină de in și ieșise pe stradă, în mijlocul mulțimii. Dăduse peste pretorienii înarmați și amenințători, incitați de Otho. Aceștia se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
plece. Peste capetele celor care se îmbulzeau din nou în piață, văzu însemnele unei cohorte. Podoabele de bronz, discurile de aur și de aluminiu se legănau în bătaia vântului. Deodată îl apucă pe un soldat de braț și-l întrebă neliniștit, artând spre signum: — Acela nu e cumva însemnul Legiunii Galbiana? Nu știu... Știu doar că ieri, legatul unei legiuni din Pannonia a venit să discute cu Vitellius. Se eliberă din strânsoare. — Va învinge Skorpius! strigă, lovindu-l cu pumnul în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
discut cu el, să încerc să ajung la o înțelegere... Otho vrea să evite războiul civil. Nu dorește să înfrunte un împărat care a fost ales de legiuni. Împăratul și uzurpatorul și-au trimis deja câteva scrisori... Valerius îl întrerupse, neliniștit. — Trebuie să faci ceva pentru Salix! Cumpără-l. Du-te la conducătorul școlii și cumpără-l imediat. Am auzit că Skorpius este invincibil... E ultima luptă a lui Salix. După asta va fi liber - dar dacă pierde... Oamenii spun că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
din tabăra lui Antonius în oraș. Jocurile începuseră de dimineață, dar Valerius aflase că, potrivit obiceiului, ultima luptă a zilei era și cea mai importantă, și avea loc după-amiaza târziu. El voia să vadă doar lupta aceea. — Skorpius, murmură, privind neliniștit zidurile. Skorpius... Numele acela îl înspăimânta. Grăbi pasul. Ajunse aproape alergând la intrarea amfiteatrului și își făcu loc printre oameni. Arena se ivi deodată în fața ochilor lui, tăindu-i respirația; era imensă, înțesată de oameni. În centrul arenei se aflau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Doar nu pariem cu napi, ci cu bani, dragul meu. Cu bani! Începu să strige numele lui Salix. „Bani“, se gândi Valerius. O clipă, își dori să-l pocnească pe vecinul său drept în față. Oftă și strânse din dinți, neliniștit. Gândul că putea să-l vadă pe Salix murind îl tulbura. — O să învingă, idiotule... De ce te temi? îi șuieră grăsanul la ureche, ca și cum i-ar fi citit gândul. Punem pariu? Un vuiet anunță intrarea campionului lui Vitellius. Skorpius nu intră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
păsa că cei din jur îl auzeau. — Aș vrea să te omor nu pentru că ești trufaș și nepriceput, ci pentru că l-ai lăsat pe Vitellius să-ți scape! Nu trebuia să-l lași... Trebuia să-l ucizi! — Taci, Hyrpus! interveni neliniștit Rubrus, un instructor mic de statură, musculos, temut pentru cruzimea sa. Taci, vrei să te audă? — Și ce dacă mă aud? Să mă audă! Valerius ar fi trebuit să-l omoare pe porcul ăla. Dacă nu era el, n-ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
altul, îndrăgostit de tovarășul de celulă, îl implora să-i strângă mâna printre gratii. Pentru Valerius, noaptea însemna întâlnirea cu Velunda - glasul ei liniștit, mâinile răcoroase, trupul său alături de el, îmbrățișându-l. Noaptea însemna pasiune. Avea parte de un somn neliniștit, în parfumul de levănțică și verbină ce trăda prezența Velundei în celulă, alături de el. Noaptea avea din nou visul acela. „Nu-l omorî!“ Valerius ridica spre cer sabia scurtă, cu lama însângerată, apoi o îndrepta încet spre bărbatul aflat la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
din fratele lui un învingător. Ai înțeles? Manteus rămase multă vreme tăcut, privindu-și mâinile. — Care-i partea ascunsă a ofertei pe care mi-o faci și care ar trebui să mă umple de ușurare? De ce faci asta? întrebă, privind neliniștit chipul impasibil al lui Proculus. O faci pentru Valerius? Pentru mine? Pentru fratele lui? De ce? — Ești bătrân, Manteus, dar întrebările tale îmi dovedesc încă o dată că bătrânețea și înțelepciunea nu merg mână-n mână. Te aștepți să-ți răspund? zâmbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Se auzeau strigătele mulțimii îngrămădite pe trepte, aceleași strigăte pe care Valerius le auzise atunci când luptase Salix. Numai că acum el era cel care trebuia să lupte. Marcus se ridică. — Mă duc, zise calm. E rândul meu. Valerius îl privi neliniștit. — Cu cine o să lupți? — N-ai auzit? Cu Florius - arătă spre un secutor mic și îndesat, de vreo douăzeci de ani, care la Augusta îl încurajase întotdeauna pe Valerius în timpul antrenamentelor. E tânăr, dar e ca o fiară, adăugă. — Care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
punându-i mâna pe umăr. Ești Orpheus, să nu uiți asta. Și apoi, nu te las singur, adăugă, strângându-i ușor umărul. Valerius înțelese că maestrul se referea la Velunda, și-și atinse amuleta. — Amuleta mea va rămâne transparentă? întrebă neliniștit. Va rămâne așa pentru totdeauna? Spune-mi, ce ar putea-o face să se întunece? Proculus nu-i răspunse. Înainte să iasă din cămăruță, se întoarse spre el. — Orpheus... De azi înainte ești Orpheus, zise încet, fără să mai zâmbească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
te-a învățat să fii milos? — Nu se vorbește despre Proculus, protestară mai multe glasuri. — Marele maestru veghează asupra noastră. — Nici un cuvânt despre maestru! Alți gladiatori, printre care și Flamma, vociferară indignați la auzul cuvintelor tracului. Acesta privi în jur neliniștit. — Dar nu voiam să-l vorbesc de rău pe maestru... Ca voi toți, am o profundă devoțiune pentru el, zise, lăsând cuțitul să cadă. Sper ca mâine să mă apere... Nu vreau să mor! Își sprijini capul pe masă și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
cei dinăuntrul fortificațiilor aflate în vârful colinei. Tot atâția scorpiones au fost așezați în fața colinei, la distanțe egale. Săgețile aruncate de scorpiones pot găuri orice armură, iat tu și tovarășii tăi veți purta armuri ușoare, toromachos... Valerius era tot mai neliniștit. — Dar noi, gladiatorii, ce... — Mai trebuie să știi că pe la mijlocul colinei au fost puși niște... niște... Băiatul dădu din mâini. — Nu-mi aduc aminte cum se cheamă. Valerius îl apucă de braț. — Trebuie să-ți aduci aminte! Spune-mi cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
se teme de o capcană și a rămas la rându-i la Roma. Antonius schimbă o scurtă privire cu Arrius. Se ridică. Îi domina pe cei trei bărbați așezați, mai ales pe cei doi ambasadori, care se uitau la el neliniștiți. Spionii noștri rămân în viață după ce ne aduc vești - Antonius își sprijini mâinile pe masă. Vitellius, în schimb, îi ucide pe ai săi, pentru ca poporul să nu afle despre înfrângerile suferite de armata lui. Știm că se păstrează tăcere în legătură cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832

vecernie și clopotul nu bate. M-am reîntors la casa lor, să mai respir aer de biserică și de omenie, Doamna va aduce dulceața aromată de gutuie. Acum stau amândoi acolo sus, cerul verde ca iarba urcă, boaba de mercur neliniștită ca sufletele lor sfioase, tescuite în cercuri uriașe, ostenite-n veșnicie. Când voi muri și eu cine-l mai caută, cine-l mai știe? 2. Amintiri închipuite Antiques shop scria pe o vitrină colorată și încărcată cu lumini. Între pereții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
ușoară ca un vânt, era tot mai greu la noi pe pământ. Iată că peste literele de atunci se lăsa un verde întunecat ca la cojile de nuci. Le curățam de învelișul transparent, laptele închegat, necopt și smălțat părea deocheat, neliniștit, echilibrat în găoace surpat! Era Echinox și la propriu și la figurat! Am luat foaia acasă; între zi și noapte, lumina se arată cu grijă, se ascunde între palmele neîncercate și plăpânde. Câți ani au trecut de la căderea Babilonului? peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
de nisip. * * * Cărțile au murit, culorile nu dansează ca ființele vii, sentimentele mor se sufocă în fașă, se spun în abstracții minore, în acorduri ce nu se mai compun. Cărți și tablouri, statui fără cer, ne amenință vagul și violența; neliniștit le dau la o parte și caut o veche carte. * * * Trebuia să cunosc gustul epocii, să înțeleg poezia să caut versurile ce dansau pe un portativ suspendat între cer și pământ. O notă deșteptată din somn părea un domn echilibrat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320

vorbește cu voce de om, printre pene, incendiul care urmează, palma paternă, un volum de poezie, un accident rutier. Ultima posibilitate este ilustrată cotidian În reviste de Întins tiraj prin minuscule texte situate lateral de uriașe busturi color aparținînd unor neliniștiți oameni de sex feminin care-și cumpără automobile cu patru uși și coboară prin parbriz Într-o tamponare ce-i obligă să reflecteze serios la sensul vieții, al parbrizului. Să le regîndească. SÎnt vedete cu ocupații serioase, În timpul liber au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
la Romană. Mă Întorc. Piața Universității este Înconjurată de polițiști În spatele cărora s-a format un baraj de camioane și autocare, puse bară la bară. Ora zece dimineața. Urc la etajul trei al unui bloc din apropiere, la un prieten neliniștit. Piața e acum goală. Încercuită și pustie. Corturile nu mai sînt. Au dispărut pancartele, tribuna. Grupuri de curioși discută Înapoia baricadei guvernamentale. Pro și contra. Tensiunea plutește În aer, se simte pînă la etajul trei. Polițiștii refuză să răspundă Întrebărilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
cafea și citim manuscrise ce nici prin minte nu vă trece ce scriu unii, Pufuleț se numea romanul istoric de azi de pe biroul meu, acum aud acorduri din Schumann, acum adică atunci cînd ucigașul serial povestește-n Închisoare În fața reporterului neliniștit și a lumii Întregi cam ce gîndește el, hopa, aici e ceva putred, dintr-odată și lipsit de preaviz el gîndește, fără nici o conexiune cu personajul care pînă-n acea clipă părea sincer tembel, doar fusese vînzător de Înghețată În tinerețe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
Și toți sînt la prima generație și-așa vor și rămîne cu copii cu tot. Numai un regim delicat, ca propria dictatură, Îi forța să-i admire pe intelectuali Împotriva firii, cu toptanul. Adoptînd o poziție oarecum suspicioasă, În parte neliniștită, obligatoriu condescendentă și vag Încărcată de curiozitate - determinată de salariile unora dintre suspecți și de faptul că pe alții-i cunoștea lumea, ceea ce a Înaripat Întotdeauna aspirațiile omului din popor. În pivniță Însă, supraviețuia prin Întuneric adevărata atitudine față de creaturile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909

birou, către ora prânzului. Să n-ai nici o grijă, a adăugat, că dacă te va reține acolo ceva mai mult, va telefona chiar el, acolo unde trebuie... V Plouase din nou, toată dimineața, și, o dată ajuns în stradă, Pantelimon cercetă neliniștit cerul. Își ridică gulerul mac-ferlanului, își înfundă bascul până la urechi și porni cu pas repede. Dar peste câteva minute ploaia se înteți și fu nevoit să-și deschidă umbrela. Se prefăcea că nu remarcă zâmbetele trecătorilor, întorcînd capul ca să-l

Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
simt mereu obosită, îi mărturisise într-o dimineață, și nu înțeleg de ce. Nu fac absolut nimic și totuși mă simt obosită. La începutul lui februarie a reușit s-o convingă să consulte un doctor din La Valette. Au așteptat, apoi, neliniștiți, rezultatele numeroaselor analize. - Doamna nu suferă de nimic, de absolut nimic, i-a asigurat doctorul când au rămas singuri. Am să-i prescriu totuși o serie de injecții, cu fortifiante... Poate să fie și nervozitatea care precedă, la anumite femei

Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
adevărat că Maestrul nu mai dă lecții particulare, tocmai acum, când mi-am găsit slujbă și am bani. Tocmai acum, când puteam lua și eu lecții. Măcar câteva. Măcar o lecție, două pe lună, adaogă văzîndu-l că tace privind-o neliniștit, parcă nici n-ar fi ascultat-o, ci i-ar fi urmărit doar mișcările buzelor și lumina, când umedă, când mată, a dinților. Își împături batista, o puse în buzunar și începu să-și încheie nasturii de la pardesiu. - Îmi pare

Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
jilțul în care se odihnea, hieratic, Generăleasa, și acum râdeau și ei, un râs la început timid, puțin speriat, dar devenind repede contagios, râdeau acum cu toții, și în oglindă îi vedea cum se privesc unii pe alții, încîntați și totuși neliniștiți, căci nu prea înțelegeau ce li se întîmplă, până când, iarăși fără ca nimic să fi pregătit acest gest, Ieronim ridicase amândouă brațele în sus, făcîndu-le semn să tacă, și începuse să danseze, cântând în surdină o melodie pe care o descoperea

Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]