3,831 matches
-
Costache. Râzând din toți mușchii feței, bătrânul întinse mâna și apucă moneda pe care o ascunse în buzunar, nevrând s-o pună măcar ca miză. Vorbiră în timpul jocului de toate, ca de obicei. Aglae, văzîndu-l pe Titi că stă deoparte, nemișcat, îl întrebă cu intenție: -De ce nu te mai duci și tu să cânți la vioara, stai așa ca o statuie? Titi îi mărturisi că se simte bine așa, altfel s-ar plictisi. Ședea în picioare lângă dulap și, la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
I se rupsese fundul săculețului, în care ținea banii de metal. - Banii! Ba-ba-banii! se bâlbâi el și se repezi sub masă.Stănică, Aglae, Aurica se aplecară și ei, cu capul pe jos, începînd să caute cu febrilitate. Numai Pascalopol rămase nemișcat la locul lui și-și aprinse o țigară, fericit c-a scăpat de interogator. G. Călinescu XX Lili fusese așa de tulburată de întîlnirea cu Felix, încît întreba mereu de el. Dintr-o familie în care instinctul matrimonial lucra prin
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
încă sania cu care venise, fiindcă birjarul se dăduse jos să curețe rețeaua de zăpadă cu o măturică. - Aleargă repede, strigă Otilia. Birjarul dădu un plesnet biciului și sania alunecă nebunește, umplând toată strada de veselia zurgălăilor. Otilia, însă, era nemișcată, cu ochii pierduți în gol. Felix aduse puțină zăpadă și o puse pe capul bătrânului, deși știa că e inutil. Mai degrabă, ar fi trebuit să-l dezbrace, dar știa că bătrânul avea bani cu el și nu voia să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Unde stă scris asta? Are act? se rățoi Aurica.Stănică interveni, tactic: - Lasă, frate, mai târziu o să discutați asta. Pianul e alăturide sufragerie și se aude când îl scoateți. ("Perversă familie!" o califică în gând el.) Bătrânul ședea pe spate, nemișcat, dar trăgea cu urechea. I se păru că aude zgomote suspecte, șoapte, și când Otilia fu lângă el, întrebă: - Cine vorbește așa? Ce tot scârțâie acolo, prin odăi? - E vântul, papa. - Nu intră vântul în casa mea. Mă duc să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nimic în haine, trase perna de sub capul lui moș Costache, privi pe sub cearșaf, apoi ridică cu putere salteaua, răsturnând cadavrul spre perete. - Iacă săculețul, strigă ea triumfător și dădu drumul saltelei.Moș Costache se clătină puțin, apoi își reluă poziția nemișcată. În săculeț erau monede de argint, câțiva napoleoni și chiar câteva hârtii mototolite, vreo câteva mii de lei în total. - El avea bani mai mulți, zise cu necaz Aglae. După cercetări infructuoase, încredințîndu-se că în casă nu se mai afla
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
după altul aproape de elefant. Primul dintre ei a atins urechea mare și lată a elefantului și a simțit cum se mișcă ușor, înainte și înapoi și spuse imediat: elefantul este ca un evantai mare. Al doilea atinse picioarele mari și nemișcate și exclamă: nu, este ca un copac. Ați greșit amândoi, spuse al treilea. Elefantul este ca o funie cu noduri și foarte dură. Acesta tocmai atingea coada elefantului în acel moment. Imediat al patrulea orb puse mâna pe un fildeș
Secretul fericirii în viaţa consacrată : însemnări psihologice şi metodice by Giuseppe Crea () [Corola-publishinghouse/Science/101008_a_102300]
-
aproape 94 au ieșit pe poarta întreprinderii..." Cu pași mlădioși și lingușiți, necunoscutul alunecase deja la coada mașinii, unde își trecu, cu balans, bastonul la subțioara brațului stâng, descleștând, c-o iscusită lovitură de pod al palmei, portbagajul. Rămase apoi nemișcat, aparent somnolent, cu geamparalele jucîndu-i totuși haos în cap, nemaireușind însă să-l clintească nici o unghie... - "...Iar editurile vor veghea nedomolite ca operele tipărite să sprijine ridicarea conștiinței socialiste a maselor... Să promoveze inestimabilele trăsături morale, dovedite din belșug de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
ventuzele palmelor și genunchilor lipite de fațadă și să se prăbușească în gol. Dar nu-i cârmi și nici nu căzu. În hăul șanțului de la baza clădirii, i se răsturnă numai clopul. Descoperindu-se, de sub calota clopului îi răsări (adulmecînd nemișcat din mijlocul plantației firelor îmbîcsite de păr și semănând cu o creastă pitică) un șoricel împăiat. Rozătorul împăiat din moțul capului era gri-vioriu. Afișa un aer stingher. Șobolanul ciudat îi stătea fixat pe creștet c-o bentiță, ce i se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lui să prinză posturi atât de străine!" 61 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI - Oho, se mai însenină deșiratul. Dacă tot te-ai trezit cu grădina aia de vară... și restaurantul pe piept, de ce n-oi fi rămas, tu, Pișălăule, nemișcat?! Să treacă proștii și să-și uite sticlele, pe jumătate pline, pe tine?! - ...De abia după două zile - continuă cel cu șobolanul pe cap, folosindu-se, pentru a se apropia de noi, de fiecare crevasă, spintecătură sau teșitură din zid
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
După un timp, nu mai fu deloc mulțumit. Mătură, în afara colii, toate ciudatele jetoane (cu aspect, tot mai deranjant, de prună uscată), reasamblîndu-le, după o vreme, pe perechi. Acum parcă îi sugerau ceva. Realiză o ultimă rocadă. Șezu, iarăși, îndelung nemișcat. Și apoi, slalomând, cu vârful aceluiași creion, urmărind formele firimiturilor acelora de carne, Ho diábolos trasă și contură fiecare nervură, fiecare crestătură și fiecare șănțuleț al danturii cheii, pe care el o crezu, cu adevărat sau nu, ca reprezentând o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dar înconjurați de oameni. Îți face bine gălăgia, freamătul mulțimii și agitația te liniștește. Îl descoperă brusc printre ceilalți oameni. Cu fața luminată de bucurie își schimbă traseul și se îndreaptă spre el. Era uimit de reacția ei, o aștepta nemișcat, mai avea 5 metri până la el. Se gândește cum să se manifeste însă distanța este prea scurtă și prea multe vroia să-i spună despre ei, elevii: - Sărut-mâna, doamnă dirigintă! - Bună, Laur! Ce bine îmi pare că te văd, felicitări
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
călătoriei, să stea pe culoar retrăind intens emoțiile despărțirii de colegii cu care se împrietenise în acel an. Câteva minute mai târziu acceleratul prinse viteză. Geamurile erau deschise la maxim pentru a produce curent, vântul șuiera pe culoar și el nemișcat, în picioare, admira nesfârșirea Bărăganului. Câmpia cultivată cu plante cerealiere era întreruptă de câte o localitate pustiită de oameni. Un drum prăfuit și șoseaua paralelă ce însoțeau calea ferată timp îndelungat lăsau impresia de repetiție la nesfârșit a peisajului monoton
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
deschidea ușile cele noi ale prăvăliei. Clopoțelul de deasupra se smucea timp îndelungat, sunând fără rost. Ea se apuca să măture dușumelele, murdare de noroiul adus pe tălpile clienților. De afară venea aerul plin de miresme al maidanului. Bărbatul aștepta nemișcat în prag. Se odihnea privindu-și curtea largă. Zilele treceau repede. Lina nu băga de seamă. Și n-ar fi băgat de seamă cum se duce viața ei dacă nu s-ar mai fi întîmplat câte ceva... De la o vreme, Cristu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și mâncată. Peste tinicheaua caselor cădea o zăpadă de lumină subțire. Din găurile podurilor, se înălțau sforăielile motanilor. Pe luminatoare, săltau gheme șerpuitoare. Răspunsul era prelung, un mieunat adânc. 211 Jos, în umbră, lângă butoaiele cârciumarului, ceata adulmeca. Dulăii stăteau nemișcați, cu gâtul întins la lună. Doar colții ascuțiți ca bricele aveau un luciu șters, de sidef. Cotoiul vărgat al lui Stere se prelingea pe lângă coșurile de cărămidă. Pisicile cădeau pe magazii. El se oprea în vârf, lângă calcanul casei. Torcea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu perdelele lăsate nu scăpau nici o lumină. Era frig, într-o zi de iarnă, spre seară. Cerul, mort, încremenit, ca o pătură înghețată. Din el scăpau niște floace albe de zăpadă, rar, parcă fără chef. Câteva sute de oameni așteptau nemișcați în fața porții: muierile, cu broboade negre așternute pe obraz și cu pumnul strâns; în spate, bărbații, mestecând tutunul între fălci sau aprinzând țigările unul de la altul. Din când în când se auzea un ropot mărunt de picioare degerate, dar atât
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rar clopotele, bătând fără noimă: 222 -Bang! - Bang! -Bang! Rudele plângeau sfâșietor, rătăcite între muierile, și bărbații îndirjiți. Cei ce purtau sicriul se opriră lângă o podișcă mișcătoare ce spmzura deasupra Colentinei. Râul avea o pojghiță subțire verde si părea nemișcat. Pe malurile albe de zăpadă rămăsese mulțimea mspaimintată parcă de judecata care avea să urmeze, privind fără milă la bărbații care îl duceau pe cămătar. Numai milogii cântau la nesfârșit, în speranța unei pomeni: " Primește-l, Doamne, în pământul tău
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
liniște apăsătoare. Sub linia cerului decolorat treceau stoluri negre de păsări într-un zbor leneș. Soarele aluneca pe suprafața lucioasă a bălții, reflexele lui luminau până sus malul roșcat ca o pecingine. În țarcul lui moș Leu, armăsarii săi stăteau nemișcați, cu gâturile întinse, adulmecând spre ei. Erau negri și puternici, și păreau mai mari în încremenirea lor. Pieile asudate aduceau de departe cu o marmură spălată cu apă. . <■ - îți place? curmă fata tăcerea. -Da. - Nu-i bine? Procopie se întoarse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în casă. La capul mortului ardeau luminări groase, aduse de vecine. Acestea aflaseră de moartea croitorului de la femeia lui Spiridon. Frizerul își șterse obrazul cu palma lui albă și parfumată și privi pe răposat. Gogu ședea cu mâinile pe piept, nemișcat. - Te duseși și matale, fl plânse meșterul. Te duseși, mă, nene Gogule! Ți-a fost dat să te rad eu! Femeile plângeau. 289 Tilică Q săpuni bine pe răposat și după aceea trase de câteva ori cu briciul peste obrazul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
umpluse curtea de babe. Nu lipsea una: Mița adusese o mână de crizanteme albe, atunci culese din grădina ei, Tinca, mai slabă și uscată, bolborosea cuvinte neînțelese, bătând câte trei cruci în toate unghiurile casei, Lixandra privea din prag mortul, nemișcată, Marghioala a lui Mială își învelise capul cu un bariș negru, lung, care-i atârna puia la poale, și se îndesa spre luminări să nu le lase să se stingă, iar Chirița se dase lângă văduvă și o sfătuia: - Dacă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nopțile treceau ușor, cu o vorbă, două, cu un păhărel de țuică. Aglaia îi cunoștea pe toți. Se împuținau și ei. Vara trecută fuseseră mai mulți. Îi știau femeile. Așteptau să se încălzească timpul pe câte o buturugă în porți, nemișcați. Nu vorbeau decât rar, tușind și asudând. Să-i fi văzut de departe, ai fi zis că sânt niște patriarhi, ieșiți la soare în cămăși. Nu lipseau vinerea seara de la slujbă, de duminici ce să mai vorbim?! Ascultau de la opt
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
s-a certat cu a lui Banculea... . - Atunci nici eu nu m-am lăsat. O dată am scuipat-o-ntre ochi și i-am dat cu huideo! - Bine-i făcuși! râdea Chirița veninos. 291 Bătrânii stăteau pe scaune privind mortul, Gogu, nemișcat, țeapăn pe o masă. Muierile nu mai terminau: - Da taci, că muri acum, soro, spunea Tinca. Dacă apuca săptămâna negrilor nu mai vedea lumină pe lumea cealaltă, oricâte luminări i-ar fi aprins Florica! Baba Marghioala, care fusese de față
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mișcau în jurul lor. În groaza lui, țambalagiului i se păru că toată păduricea se umpluse de puncte roșii care se apropiau și se depărtau... - Doamne ajută, Doamne, gâfâia, ajută-ne Doamne, nu ne lăsa... Cine știe cât au stat așa... Haita aștepta nemișcată în întuneric. Când auziră iar urletul unuia mai apropiat, starostele strigă la ceilalți: - Cântați, mă, cântați, să-i speriem! Neacșu desfăcu armonica și umflă burduful. Un sunet prelung ieși din instrumentul ud și lupii se depărtară speriați. Dumitru, însuflețit și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să se apropie de cei căzuți, dar cântecul contrabasului îi speria. 341 Anghel albise și el, și în jurul gurii făcuse o spumă care îngheța, învîrtea înverșunat arcușul, aplecat peste instrument, nemaiștiind nimic... Dumitru privea coaja verzuie a zăpezii și umbrele nemișcate din jur. Mitică Ciolan zăcea cu ochii înțepeniți lângă el. Cum murise, cu spaima în priviri, ai fi zis că mai vede încă cerul albicios, nemișcat, în care băteau ciorile, croncănind. Ca să nu înghețe de tot, țambalagiul vorbea într-una
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
arcușul, aplecat peste instrument, nemaiștiind nimic... Dumitru privea coaja verzuie a zăpezii și umbrele nemișcate din jur. Mitică Ciolan zăcea cu ochii înțepeniți lângă el. Cum murise, cu spaima în priviri, ai fi zis că mai vede încă cerul albicios, nemișcat, în care băteau ciorile, croncănind. Ca să nu înghețe de tot, țambalagiul vorbea într-una, ca și când starostele -lar mai fi putut auzi: - Când m-am luat eu, nene Mitică, cu a mea, ce vremuri! Patru zile au băut țiganii. Nu lipsea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
De aceea-i ea fenomenul cel mai subiectiv - deși mai universal decât viața. De-aș avea mai multă statornicie în Dumnezeu! Ce resturi de viețuire mă rețin în El ca eu? Dac-aș putea lipsi în mijlocul Lui! Norii albi și nemișcați ce împînzesc cerul nebuniei... Privind adesea lipsa de nuanțe sumbre, cenușiul deschis al înălțimilor, îți pare că ai proiectat pe bolte umbrele stătute ale creierului și decolorările mute ale minții. Prăpăstiile omului n-au fund, fiindcă răzbat în Dumnezeu. Prin
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]