5,412 matches
-
referire la un posibil război al viitorului. Specificul limbajului cinematografic a permis introducerea în film a imaginilor-simbol. Imaginile nu apar nici în textul dramatic, nici în montarea García, insă joacă un rol esențial în înțelegerea sensului filmului. Spre deosebire de secvență 48 nocturnă, care ni-l înfățișează pe Emanou, imaginile-simbol sunt prezentate ziua. d.1. Păpușă distrusă de mână dictatoriala Prima imagine este cea a păpușii distruse de o mană dictatoriala care îi iese amenințător din pântece. Imaginea are caracter oximoronic 49; ideea
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
să asculte ceea ce știe deja. Este edificatoare în acest sens replică "Știm bine că e condamnat"60. Că și în piesa, unde urmează momentului în care, în cimitirul de mașini, Dila da stingerea (prin urmare, ne aflăm într-un moment nocturn), în film, apariția Lăscăi și a lui Tiossido, are loc după o scenă similară. Spre deosebire, însă, de piesă, unde există un spațiu comun 61, în film se poate vorbi de existență a doua spații contrare: cel al cimitirului de
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
Parry (Robin Williams), un "clochard" entuziast, excentric, liric, care îi va schimba cursul vieții. Fost profesor universitar, Parry a suferit o gravă turnură de destin, provocată de uciderea soției, la care a asistat, în barul în care a intrat ucigașul nocturn. Entuziast, decăzut din tot ce a însemnat viața socială până în momentul tragediei, Parry pare un personaj de poveste care, ca și Amélie, eroina lui Jean Pierre Jeunet aproape o "replică" feminină a personajului lui Gilliam, își dorea să ajute oamenii
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
recuperând din "caste" "Graalul". Scenă de maxim racord între povestea și semnificația Graalului cu lumea contemporană este aceea în care Jack, asemenea personajelor din povești, încearcă să intre în "castel", de unde recuperează vasul râvnit de Parry. Ineditul momentului și momentul nocturn al "aventurii" îl fac să exclame: "Noroc că nu se mai uita nimeni în sus", ceea ce conferă un plus de siguranță momentului. Se face clar raportarea la societatea contemporană, la lipsa reperelor credinței, la firul rupt cu divinitatea, la desacralizare
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
explora condiția umană. Scrisul e sfâșietor, e o "obscură pedeapsă", scrisul nu i-a lăsat lui Sábato nici o clipă de răgaz, l-a epuizat, l-a făcut să oscileze adesea între "idee și sânge". Personajele sale, emanații ale obsesiilor sale nocturne, cum spune adesea, nu sunt produse ale minții sau rațiunii creatorului, ci prelungiri ale creatorului însuși, este ca și cum o parte din ființă să ar fi martor al celeilalte părți, martor neputincios, personaje care "ies din noi înșine și care, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
eternă dramă umană sau, așa cum spune Claudio Magris, în Sábato se unesc două adevăruri. Două adevăruri necesare pe care le exprimă scriitorul; care se întrepătrund, se alimentează unul pe altul, isi servesc de alibi unul altuia, adevărul diurn și cel nocturn: "Lumea diurnă și monstruoasa lume a tenebrelor sale, așa cum spune el însuși în paginile sale"23. Oricare ar fi schimbarea reflectată de scriitorii actuali hispano-americani, definitorie este finalitatea ultima a acesteia și, totodată, condiția să sine qua non: sporirea umanității
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
la adânci bătrâneți, mama mea nu a încetat să-l numească Ernestito, pentru că a murit când era bebeluș. Copilul acela nu era făcut pentru această lume, așa spunea mama. Numele acela, mormântul acela, întotdeauna au avut pentru mine ceva misterios, nocturn și poate că au fost cauza existenței mele atât de dificile, participând la acel tragic eveniment, dat fiind că mă aflam în pântecele mamei mele; poate așa se explică toate acele spaime de neînțeles, cănd nu-mi dădeam seama dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Vinci, spune că, pe când era student la fizică, s-a lăsat subjugat de misterul acestui împătimit al saloanelor și al morgilor, pentru că i se părea că întruchipa sfâșierea omului care trece de la umbre la lumină cea mai orbitoare, de la lumea nocturnă a viselor la cea a ideilor clare, de la metafizica la fizică și reciproc. De cealaltă parte, însă, găsim altă dimensiune a lui Ernesto Sábato, aspectul său nostalgic și melancolic, cu profundele sale depresii, cu nevoia să absolută de iubire și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
mai tolerabil, expresia ca soluție. Acesta e "medicamentul" pe care îl oferă celor care trăiesc în iluzie, pentru că toți trăiesc în iluzie, "în afară de mine," spune Cioran. Sunt amândoi deopotrivă de acord cu Hölderlin în a-l consideră pe om spirit nocturn, "Dumnezeu când visează și nimic altceva decât un biet cerșetor când e treaz"4. Lui Sábato nu i-a plăcut starea de veghe, chiar dacă aceasta l-a fascinat la începutul tinereții sale. A părăsit-o, o dată cu știința și cu geometriile
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
și de ideile pure, cănd știe prea bine că, în final, "nu va fi altceva decât un biet hoit mâncat de viermi"115. Pentru Sábato, marea literatura este, fără îndoială, cea care reda realitatea totală, "nu numai diurnul, dar și nocturnul", manifestând constant un dispreț absolut, nedisimulat, teoretic și practic, față de elementul formal al românului, repudiind, nu fără ironie, tehnica ingenioasă, stilul sofisticat, prețiozitatea și rafinamentele expresive. În propria-i practică narativa, Sábato vădește, de altfel, aceeași desconsiderare pentru compoziție adesea
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ci cu tot corpul, a scris "cu sânge", a pictat cu sânge, pânzele sale fiind expresia acelorași coșmaruri și neliniști specifice ființei umane, plecând întotdeauna, cu bucurie, de la ceva frumos, ca să ajungă în final la "ceva monstruos sau cel puțin nocturn", personajele și tablourile sale izvorăsc direct din adâncul inimii sale, din frământările și tensiunile sale. A scrie înseamnă pentru Sábato a coborî în ego-ul profund, cu abisurile sale, explorare în care descoperă că intimitatea omului nu are nimic de a
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
subiectivitatea cu care deja ne-au obișnuit romancierii, ci și cu zonele profunde ale subconștientului și ale inconștientului. De aici rezultă un alt atribut al demersului sau: absența logicii, strâns legat de prezență oniricului și a fantasticului, căci în lumea nocturnă, subterană, în care coboară Sábato cu personajele sale, determinismul și logica obiectivă nu mai sunt valabile, apărând o altă lume, privită din unghiul Ego-ului. O lume în care coexista bine și rău, înger și demon, de multe ori, în aceeași
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
luciditate și pasiune, prin narațiunile sale, pline de halucinații, de idei sumbre, de întâmplări circulare și obsesive, de introspecții atroce și calculate, de fragmente de paradis și de infern descrise cu minuțiozitate, Sábato reda românului măreția de a fi "sora nocturnă și deliranta a istoriei".121 SÁBATO ȘI CIORAN, FAȚĂ ÎN FAȚA " Adevărată nesăbuința este lipsa nebuniei." (E.Cioran, Căderea în timp) "Toți cei care mă cunosc știu că nu spun cuvinte pe care nu le simt." (Ernesto Sábato, Înainte de tăcere) " Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
De aici și senzația de a te simți privit din spate, de urmărire și conspirație universală pe care o încearcă și o proiectează asupra lumii transcendente și imanente protagonistul din Abaddon, Exterminatorul. Bănuiește sau, mai bine spus, este sigur că nocturnul se poate deghiza sub orice culoare, ființa sau act. "Poate chiar copiii doar se prefac că se joacă."82 Tunelul este însăși Argentina și argentinienii, cu problemele, frustrările și speranțele lor, iar omul argentinian cedează locul omului timpului, în sens
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
perceptibila la prima vedere. Citându-l pe Sartre, Georges Bataille spune: "Căutăm Râul în măsura în care îl luăm drept Bine. În mod fatal, o asemenea căutare este dezamăgire sau se transformă într-o farsă"85. Fernando trece de la viață diurnă la cea nocturnă, dorind să facă o cercetare rațională, în căutarea a "ceva" ce nici el nu stie ce. În realitate, vrea să se cunoască pe șine, să-și sondeze latura malefica a personalității și, ca să-și atingă scopul, are nevoie de altă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
numai lipsa vederii i-o poate da. Credință această, care poate părea paradoxala, nu este nouă. Un mod de gândire similar îl întâlnim la unii romantici și poeți francezi de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu inclinațiile lor spre partea nocturnă și coborârea în infern. În viziunea romantismului, orbii pot schimba viziunea asupra realității printr-o presupusa clarviziune, care face din ei niște magicieni. Fernando nu împărtășește această elogioasa opinie, el mai degrabă are pentru orbi frică, nu respect, pentru că știe
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
este erou sau criminal?"104 se întreabă, amar, Sábato. Scriitori ai suferinței, preocupați deopotrivă de om, cu tot ce are el mai tragic, sufletul, văzut că o regiune sfâșietoare și ambigua, sediu al înfruntării necontenite dintre trup și puritate, dintre nocturn și lumina, câmp de luptă între furii și olimpicele zeități ale rațiunii, nu putem afla o ilustrare mai adevărată a misiunii scrisului lor, de catharsis propriu, dar și al celui de lângă ei, omul, decat lăsându-l să vorbească pe cel
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
la vânătoare în Ariège, unde tocmai mă instalasem cu noua mea soție. Acolo, iepurele se vâna cu haita. Șapte sau opt "ariegezi" cu urechile lungi, cu labele puternice și cu gura mare, care se înfuriau și se amuzau pe seama divagațiilor nocturne ale iepurelui cu mult înainte de a-l fi scos din vizuină. O cu totul altă abordare avea Taïaut, care studia conștiincios solul biciuind aerul cu coada, încetinea, uneori se oprea, părea că prelevează probe, reflecta o clipă, apoi o lua
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
De aceea prima mea grijă, principala mea ocupație a fost să parcurg de nenumărate ori drumul dintre hulubărie și sat, să îmi împrăștii cât mai mult mirosul, să înalț de nenumărate ori, pe toate tonurile, chemări în noapte (în liniștea nocturnă), în speranța că fugarul va sfârși prin a recunoaște o voce atât de familiară (singura, de altfel, din acea regiune). Nu aveam prea multe motive de îngrijorare. La urma urmei, Taïaut nu era la prima lui escapadă. În Lot, i
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
Mai degrabă o lecție de urs. Nimănui nu i-a fost teamă. Nici nu aveau de ce să se teamă : ursul făcea parte din sat, din viața satului, din viața la munte, era de-al locului. Cum s-ar zice, vizita nocturnă a lui "Moussu" era considerată o onoare. La acea vreme, în această parte a Munților Pirinei nu i se spunea "ursul", ci "Moussu" (Monsieur, "Domnul"). În Siberia, are un nume și mai potrivit: anumite populații îl numesc încă "Tata" sau
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
cunoștință într-o poezie a lui Apollinaire : Anemona, căldărușa În grădină răsăriră, Unde-n somn melancolia Dragoste, dispreț respiră... Ea există, deci, și crește și în alte părți, nu numai în poezii, iar ursul o întâlnește inevitabil în timpul ieșirilor lui nocturne. Eu nu am întâlnit ursul, ci numai oameni care au cunoscut oameni care au văzut ursul care au omorât poate câțiva indivizi: în Franța, interdicția de a vâna ursul datează din 1962, ultimul urs ucis cu pușca de vânătoare (dintr-
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
viața rămâne valabilă pentru acea clipă și numai pentru aceea și numai așa cum o imaginăm atunci. Este același lucru dar, a visa și a trăi. În clipa în care se desfașoară visul, întâmplarile lui sunt valabile numai pentru momentele acelea nocturne de somn, dupa cum în trăirea de toate zilele, gândurile și întâmplările sunt valabile numai pentru clipa când se petrec și așa cum le imaginam în acea clipă. Dacă am încerca totuși să credem că faptele sunt independente de noi, este
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
și intuiția. Ele ar fi creat viziunile speciale din mitologie și religie, apelînd "la o cale de exprimare extra-conștientă: imaginea simbolică".7 La vechii greci, de exemplu, simbolul divinității avea o dublă față: solară, cu referire precisă la Zeus, și nocturnă, cu trimitere la Hades, în joc ar fi acel motiv al "coincidenței contrariilor" despre care a scris pagini admirabile Mircea Eliade. Numai că Paul Diel îl interpretează cu totul diferit. Mai exact, unitatea solar-nocturn ar simboliza "legea supraconștientă a armoniei
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
ducă la găsirea soluției acestei dileme inevitabile. Dacă documentele istorice, care constituie mitologiile, includ așa cum a presupus Freud un adevăr subiacent psihologic, atunci nu este evident că ele trebuie să fie produsul unei introspecții ancestrale și uneori clarificatoare? Iar visele nocturne, ce altceva sînt ele decît o stare instrospectivă sau o trecere în revistă a grijilor și speranțelor sufletului neliniștit, deghizate ca și în mitologii în personaje fictive, care reprezintă simbolic propriile intenții ale celui care visează în căutarea unei soluții
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
în revistă a grijilor și speranțelor sufletului neliniștit, deghizate ca și în mitologii în personaje fictive, care reprezintă simbolic propriile intenții ale celui care visează în căutarea unei soluții a conflictelor diurne ale acestuia? Dacă visele colective, miturile și visele nocturne ale individului sînt conștiente de motivele ascunse, nu ar trebui să tragem concluzia că atît introspecția, cît și expresiile simbolice ale extra-conștientului sînt proprietăți esențiale ale vieții și aceasta datorită faptului că, de origine ancestrală și mitică, ele însoțesc și
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]