3,713 matches
-
să iei parale. Lunea nu e bine să dai bani, căci toată săptămîna vei da. Se crede că, spre a avea totdeauna bani în casă, este bine a bate cu cuiul un ban în prag. în ziua de Paști se pîndește de unde sar bani din pămînt. Poporul, în unele locuri, sărută banul ce-l dă la discos*, tot așa și lumina ce o aduce la sfînta biserică, crezînd că numai atunci este primită jertfa lui (adică a dat-o din toată
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
cu oborocu’ acoperit și să-i leși, căci numai așa uliul n-are să-i vadă. Cloșcă (constelație) în noaptea de Drăgaică, dacă păzești cloța [cloșca] cînd iasă pe cer, gă sești de trei ori bani. Așa, cînd stai noaptea de pîndești, vezi ieșind cîte un pui, cîte un pui, și tot mereu, pînă iasă toți doisprezece, și joacă, joacă împrejurul mă-sii. Așa o prinzi. Coadă Femeia să mănînce splină de animale, că-i cresc coadele. Cociorvă Femeia lehuză, trei zile
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
au fost banii, căci atunci va pierde banii, se va bolnăvi și va muri. în sara de Paști și Sf. Gheorghe se duc oamenii la pîndă pe cîmp, căci cred că atunci ard comorile. Spre sărbători mari ard comorile. Cine pîndește poate avea bani mulți. Dacă comorile ard de cu sară pînă la miezul nopții, sînt comori răle, stăpînite de Necuratul; de ard de la miezul nopții pînă în zori de ziuă, sînt curate și halal de cel ce le găsește, că
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
ea, căci e rău de uitat. Mînie Cînd aștepți pe cineva și-ți pare că vine, și el nu se arată, să știi că are să vie mînios. Cînd vezi pe cineva că-ți cată pururi harțag și-ți poartă mînie, pîndește unde-a călca, pune-i sare în urmă și peste ea toarnă apă, și zi așa: „Cum se topește sarea asta în apă, așa să se topească harțagul și mînia cutăruia împotriva mea!“ Mînz Dacă te spurcă mînzul, adică dacă
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
moftangiu al lui Nenea Iancu, dublul său, de care Caragiale se salvează exorcizându-l prin râs și dublă parodie, travestindu-l în una din figurile inofensive și inconsistente ale veselului său carnaval, ascunzându-și spaima de kitsch-ul interior, care-l pândește ca "operator" de limbaje publice, sub o mască neserioasă din hârtie de ziar". Capitolul IV și ultimul al cărții, "Mitologia Moftului Modern", oferă o incursiune în istoria gazetărească a Revoluției de la 1848, aptă să argumenteze că mitul revoluției a fost
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
a refuzat să se supună ordinii sociale, morale, chiar profesionale (dacă ne amintim cum s-a încheiat colaborarea lui cu Teatrul Mic). Furdui, deduc acum, după ce l-am cunoscut bine, din memorii, a fost un norocos convins că e mereu pîndit de ghinion. Nu putea rezista multă vreme în limita normalității. Egofilia-i cerea să redemonstreze, întruna, oriunde s-ar afla, că el e un caz. A fost. Din copilăria începută la Soroca, pînă la finalul încă suspect, petrecut, cam devreme
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
să-mi spuneți: ați mîncat fasole și ridichi sau ridichi și fasole? Iar mama i-a răspuns cu glasul leșinat: -Ridichi și fasole..." (Fatalitate: viceversa...vor îngîna involuntar amintirile noastre de lectură.) Ca peste tot în lumea lui Caragiale, viceversa pîndește cu un mare potențial destructiv. Așa a înnebunit (?...indecizie auctorială) Lefter Popescu. Așa s-a arătat, inofensiv, cuvîntul ragăm din scrisoarea amicului, devenită translucidă în supă. Așa s-au înfățișat vederii, după șapte ani, oasele bietului Cănuță, ca pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
mult, nici mai puțin, stupită de deochi (ca Goe) de starostele dracilor; mamița reîntrupată, cu ambițiile ei, în țiganca ajunsă doică de împărat, Ianuloaia vituperînd pe seama "berbantlîcurilor dumnealui", (în mod logic, ar urma chiar "dumnealui"), lanțul "fatalității" care l-a pîndit pe Cănuță de la naștere, cînd moașa faisait défaut, din pricină de ch(i)ef, Cănuță apostrofat ca un alt Spiridon: "Dar să dormi și să manînci știi?", calcule de timp și orare, în nuvela La hanul lui Mînjoală, identice cu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
cîntul devine vestmîntul orfic al unui "gînd" întrupat doar în mintea creatorului. Revenind la lumea lui Caragiale, vom exprima ...cîteva păreri, prilejuite de întrebarea asupra actualității operei scriitorului. Actualitatea lui Caragiale rămîne o temă tenace a receptării, o vie "fatalitate", pîndind, cu sentința deja știută, concluzia fără surprize. Atîta că, antrenată de variantele concrete ale înțelegerii ei, în diverse epoci, "actualitatea" este și vină și premiu, este dublu orientată. Pentru contemporani, actualitatea va fi fost ( cum s-a și spus cu
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
băieți, formați în orizontul fracturat al televizorului, cu "știrile de la ora cinci", în violență și, neapărat, cu sînge: cartea lui Lucian Zup surprinde vremea cînd se năruie o metaforă pentru a fixa copilul fie în malaxorul unei realități "virtuale", unde pîndesc "autismul" și lipsa de comunicare, fie în fluxul dramatic al unor fapte de la limita infracționalității. Importantă este, mai întîi, tipologia personajelor. Iată. "Alin" e prins definitiv în jocurile video de pe consola care transfigurează realul, îl introduce pe copil în dinamica
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
adresat, cuprinde o inversiune sintactică: "Tare sunt singur", vocativul "Doamne", interogația "... dar, Doamne, până când?". Psalm (Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere) Psalmul este construit pe antiteza între credință și tăgadă: "Te drămuiesc în zgomot și-n tăcere/ Și te pândesc în timp, ca pe vânat./ Să văd: ești șoimul meu cel căutat?/ Să te ucid? Sau să-ngenunchi a cere". Prin metafora șoimului se evidențiază înălțimea vânatului, urmărit de poet. Verbul a drămui sugerează echilibrul următoarelor mișcări. Ambiguitatea din finalul primei
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
un destin aflat la limita dintre comic și tragic. Acțiunea se desfășoară în jurul căutării biletelor de la loterie. Protagonistul, Lefter Popescu, împrumuta bani pentru a juca la loterie de la prietenul său, căpitanul Pandele. A încercat astfel să evite ghinionul care-l pândește la fiecare pas. Imaginându-și că a câștigat "lozul cel mare" (datorită unei erori de notare), Lefter Popescu este cuprins de nebunie, scotocește peste tot, împreună cu soția, își amintește că biletele erau în jacheta cenușie pe care soția o dăduse
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
arăta că-i place și va încerca să obțină din ce în ce mai mult de la tatăl ei. El se poate simți vinovat și își va limita mângâierile, ceea ce va produce o frustrare neînțeleasă pentru fetiță, care va cere vehement mai multă afecțiune. Incestul pândește în umbră: tatăl are o problemă de orientare sexuală sau este inconsecvent și imatur afectiv și poate extinde limitele acestei apropieri nepermis de mult. Unii tați cu infantilism afectiv ajung chiar la performanța foarte interesantă de a face din fiicele
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
provoca o asemenea teamă. Realizând psihanaliza unor povești cu zâne, Bruno Bet telheim a arătat că atât zânele, cât și cotoroanțele pot trezi frica de castrare în subconștientul unui băiat. Revenind la oile noastre, una dintre fricile cele mai răs pândite în rândul băieților este frica de răspundere în fața virginei. Ea nu este de fapt o răspundere în fața fetei, ci în fața tatălui acesteia și a altor persoane care au ceva autoritate. Toate aceste preocupări bazate pe frică îl determină pe băiat
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
La prima mea întâlnire cu Ana, era evident că nu punea mare preț pe aspectul ei fizic. Stătea pe canapea cu jumătate de fund, își ținea mâinile între genunchi și nu mă privea când vorbea, ci doar când vorbeam eu, pândindu-mi fiecare gest. În doar două ore a reieșit clar că în trecutul Anei se pe trecuse un viol și că avea o părere foarte proastă despre bărbați. Era convinsă că bărbații nu pot iubi și, dacă vrei să te
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
tratarea acestui tip de relații. Rada țigan ca este sistematic violată de către socrul ei. Ea încearcă să găsească ajutor la preotul Barbu din satul Pietroșița, județul Prahova. În postul Crăciunului, fiind vremea spovedaniei, îi povestește toată istoria: cum socrul o pândește când merge după lemne în pădure, cum o amenință cu cuțitul de nu vrea să-i accepte propunerile indecente sau dacă îi trece prin minte să spună cuiva secretul lor. De trei ori Rada s-a furișat în casa preotului
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
după un pahar de rachiu, Tudor și-a revenit. Misterul a rămas, căci Alecsie nu știe să spună, dacă în acea zi din săptămâna Rusalii or vecinul lui a fost „treaz sau beat devin“. După micul incident, conflictul ia amploare. Pândind momen tul ple că rii lui Tudor la pră vă lie, Zmaranda se grăbește către casa părintească. Sus ți nu tă de toți, se reîntoarce, încarcă zestrea și alte boarfe luate la întâmplare și sfidându-i pe mahala gii pleacă
În şalvari şi cu işlic: biserică, sexualitate, căsătorie şi divorţ în Ţara Românească a secolului al XVIII-lea by Constanţa Ghiţulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1322_a_2878]
-
Maiorescu a știut să observe și aici esențialul. Ceea ce e valabil pentru un om de artă se potrivește și unui popor, mai ales când acesta a fost împiedicat de istorie să-și exercite puterile creatoare. Pericolul formelor fără fond îl pândește la tot pasul. Cine să-l identifice, dacă nu criticul dotat cu acuitatea necesară? Un intelectual e necesarmente critic, în sensul că se consideră mereu "în gardă", atent la ce se petrece în jur și bucuros nu numai a făptui
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
dăm un exemplu, se credea un "Prometeu manqué", capabil de performanțe la nivel european, însă constrâns de împrejurări să se ocupe de calendare. V. Pârvan a definit poate cel mai bine "tragedia de precursori, chinuiți, batjocoriți, neînțeleși, trădați" care îi pândește, într-o societate ca a noastră, pe cei care se devotează binelui social. Putând lucra, egoist solitar, ca cei mai buni din țările luminate ale Apusului, se tânguia marele istoric, noi nu vom fi lăsat după noi nimic întreg, nimic
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
incertitudini, tensiuni. Critica, într-o asemenea fază, devenise o exigență de prim ordin, un mijloc de a sili corpul social să ia act de adevăratele lui trebuințe, de cadrul real în care acestea puteau primi un răspuns, de primejdiile ce pândeau orice nouă construcție etc. "Din momentul în care se recunoaște că suntem în tranziție, din acel moment se recunoaște legitimitatea criticii și se osândește lenevirea, care așteaptă binele în viitor fără nici o luptă, în care văzând răul, îl măgulește cu
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
ca Europa să constituie o temă de gândire permanentă, nu doar pentru cercetătorii trecutului istoric, ci deopotrivă pentru oameni de stat, diplomați, culturologi, filosofi etc., pentru a nu mai vorbi de ziariștii care se nutresc din evenimente și care au pândit, decenii în șir, evoluțiile de pe planetă pentru a sesiza ce se întâmplă cu vechiul continent. Acest interes cvasi general era alimentat, firește , de tensiunile create în lume de atâtea conflicte și mai ales de împărțirea ei postbelică în "lagăre". Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
îl va marca pentru toată viața: " Când m-au trimis din satul meu la Colegiul Național din La Plata, în momentul în care m-am dus la tren, am simțit că se crapă pământul nesigur de sub mine, pe care il pândeau însă fisuri și mai periculoase. După o vreme, am continuat să o visez pe mama, pe care o vedeam printre lacrimi, în timp ce mă îndreptăm spre o singurătate infinită. Iar când viața îmi brăzdase deja chipul cu suferințe, de multe ori
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
când întunericul le paralizează ascunse în frunziș, păsările nu au deloc timp să stea pe gânduri, când sunt în natură. Au prea multe de observat, mii de motive să se teamă, obligația de a face față tuturor pericolelor care le pândesc și grija permanentă de a se hrăni. Nu o dată am fost nevoit să-l las pe Bamako singur. Două zile întregi în bucătărie, având drept companie doar mormăitul trist al frigiderului, soneria telefonului sau bâzâitul intermitent al vreunei muște. Pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
să hiberneze muște și, prin urmare, mă invitam cu regularitate în apartamentele prietenilor mei orășeni. Seara, de preferință. Debarcam în casa omului cu o cutie mică de chibrituri în buzunar și, de îndată ce ajungeam, începeam să filez musca. Trebuia să o pândesc, să o capturez discret și atent, să o strecor în cutie (tot cu delicatețe, astfel încât să fie în perfectă stare de funcționare sau, mai bine zis, de zburare atunci când avea să aterizeze în borcan căci broasca nu vânează decât pradă
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
pe neașteptate, Ară șanse de scăpare. Cum de știa omul primitiv că, transpuse în plan psihic, aceste trăsături se aplică vanității? Vanitatea înseamnă lipsa elevației sublime și spirituale (orbire afectivă). Omul este pradă vanității, fără să prevadă pericolul care îl pîndește. Mușcătura veninoasă și dureroasă a șarpelui poate fi tradusă pe plan psihic prin remușcare sau prin tortura culpabilității refulate, care nu este altceva decît vanitate. Consecința "mușcăturii" remușcării, inhibitivă din punct de vedere patologic, este la modul simbolic "moartea sufletului
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]