6,411 matches
-
Filip Sachelarie și Jan Kopețki, ultimul de origine poloneză. Numele acestui doctor polonez, Jan Kopețki, ce a avut o contribuție importantă la înființarea spitalului din Tecuci, alături de serdăreasa Smaranda Cincu, este dat în prezent străzii pe care se găsește casa părintească din Tecuci. Smaranda împreună cu soțul ei, Tudoran Cincu, au dăruit orașului două moșii care împreună cu cea răscumpărată de ei în anul 1820, formează perimetrul orașului Tecuci. Serdăreasa stăruiește pe lângă reprezentanții serviciului sanitar din Moldova pentru înființarea unui spital, astfel că
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
mare a orașului. In prezent acest bulevard este cea mai frumoasă stradă a orașului, fiind străjuit de tei și continuîndu-se cu un frumos parc. De curând însă aveam să văd (atenționată de taximetristul care mă ducea de la gară spre casa părintească) cu stupefacție dar și furie că în parc, pe spațiu public, au fost construite niște vile. Taximetristul mi-a spus că sunt ale noilor îmbogățiți după revoluție, evident guvernanți locali și prietenii lor. Tot în timpul lui Anton Cincu s-au
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
boema a mai supraviețuit ca formă de protest împotriva comunismului. Familia M-am născut într-un oraș banal, într-o familie modestă. M-am născut la Tecuci, pe foametea din 1947, la început de vară, pe 3 iunie, în casa părintească. Mama îmi povestea că drămuia cu migală pâinea sau mămăliga zilnică în așa fel încât să aibă pentru băieți, frații mei mai mari, dar și pentru ea, pe când era gravidă cu mine. Nu mai dorise să aibă copii, având deja
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
și născut. Mama mea m-a hrănit cum a putut mai bine pe vreme de secetă, murmurând: „Să-i dau fetei oușor Ca să meargă popușor” Apoi, fiind singura fată și cea mai mică, am vrut totul, adică: „’ma feti’”. Casa părintească era o casă simplă din chirpici, cu 4 camere, tip vagon. Camera din față, dinspre stradă, era mai mică și noi îi spuneam „antretul”. Camera din spate, era de fapt și bucătărie pentru că iarna acolo se și dormea dar se
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
Astăzi, din păcate, la Tecuci nu prea mai sunt astfel de pomi, caișii sau zarzării trăiesc câțiva ani după care se usucă. În fața casei aveam grădina cu flori de toate felurile. Și acum fratele meu mijlociu, care locuiește în casa părintească, ține foarte mult la flori și de cele mai multe ori când plec de acasă iau și un buchet de flori din grădina noastră. Mai aveam în fața casei și un butuc de vie sălbatică care forma o boltă cu casa. Din strugurii
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
vieții mele, ținut cu strășnicie față de cunoscuți și chiar față de prieteni, pentru unii chiar până în clipa când scriu aceste rânduri. Unii îl vor afla chiar atunci când vor citi, poate, această carte. Am ieșit tot atunci pentru prima dată în afara casei părintești, în afara familiei. Am mers la grădiniță, pe bulevard, unde însă nu eram prea sociabilă cu copiii pentru că eu eram diferită de ceilalți copii. Tatăl meu fusese arestat și nu trebuia să se afle lucrul acesta. Nu trebuia să chem nici un
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
Să-i dăm dezlănțuiți a-nsuflețirii noastre vamă/ Cei ce nu ard aprins ca noi/ În flăcările noastre se destramă"/. Labiș restituie registrului poetic bocete, blesteme, orații de nuntă; redă poeziei pastelul, reînvie istoria aureolând prezentul, redescoperă mitul strămoșilor, casa părintească, folclorul și un bănuit sentiment al dezrădăcinării și al înrădăcinării. Poetul aude venind prin noapte cavalcade baladești și firul de argint al doinei, glia gemând de schije și otravă, ca o iubită, de aceea blestemă în numele vieții și scrie orații
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
universul "Gândirii", elementul balcanic și tot ce ține de folclor și poezia satului. "Poeții pământului"1 nu stau numai sub semnul poeziei lui Lucian Blaga, ci și al lui Ion Pillat, V. Voiculescu, Aron Cotruș, Adrian Maniu, N. Crevedia. Casa părintească, satul mitizat, sentimentul înrădăcinării, al dezrădăcinării, mitul strămoșilor, al întoarcerii în anistorie sau la vechea Dacie sunt teme frecvente în poezia perioadei 1960-75. Am putea spune că tradiția constituie elanul vital al fenomenului poetic actual. Orientarea spre folclor, ca sursă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Câmpia Eternă" persistă. "Pustiul" lui Ioan Alexandru și "Araratul" locul de purificare al lui Lucian Blaga ("Munte jumătate-n lume, jumătate-n infinit") apare și la George Alboiu 1. Deslușim motivul dorului, al șarpelui, al comorii, al strămoșilor, al casei părintești care și-a pierdut și ea rădăcinile: " Singură casa mea umblă pe câmpuri/ ... timpul meu înăuntrul ei odihnește". Năzuința spre absolut apare rar în poezia lui George Alboiu, dar, cu motivele citate, poetul reînvie sau, cum s-a mai spus
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
conflicte generate de pânda raportată la nuntă, la moarte, la iubire, la naștere. Volumul "Iadeș" (1967) însumează un amestec de motive preferențiale ale tradiționaliștilor, interpretate și de Lucian Blaga, îmbrăcate în forme fixe cum ar fi ciclul de sonete. Casa părintească, pământul, strămoșii, precum și un anumit sentiment al dăruirii,care ne trimite la Mihai Beniuc, apare frecvent în poezie ("Sunt casă fără gard"). Nașterea lui a fost meteorică, ca și a lui Liviu Rebreanu: "Un om a împușcat tăcerea/ Cu numele
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
până în măduva țăranului, îl așază din șale, îl încovoaie puțin,/ Acolo, pe holdă lângă femeie. Pe deal tună Dumnezeu ca prostul/ latră câinii la duhul ploii". Poetul va rămâne, și în volumul "Vânătorile" (1969), un cântăreț al satului, al casei părintești, al copilăriei, un dezrădăcinat, dar și un sentiment al înrădăcinării îi animă poezia. Satul se înfățișează în toată tradiția de datini și obiceiuri; învierea, moartea lui Isus, suferința sunt relatate într-o atitudine reverențioasă: "Încă mă rog,/ Mă închin celui
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
unde îl descoperim pe Ion Barbu, care-l invocase pe Fox: Se aud gemând butucii la echinox,/ ciorchina tremură de îndoială./ Pe unde ești bătrână umbră,/ când masca toamnei dă în voi năvală". Sub semnul trecerii timpului, poetul evocă vatra părintească, ceasornicul, ritualul mesei de prânz: "Și numai târziu, altădată,/ umbrele luară aminte/ că la masa întinsă-n ogradă/ sunt mai puțini ca-nainte". Un întreg univers rustic umple spațiile poeziei: strugurii roșii, spicul de grâu, porumbul, iezii, șopârlele, vicleimul, colinde
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
P. L. A., 1969; "Zale albe", Editura Eminescu, 1971; "Tineri", E. P. L., 1971; "Grădinile ascunse", Editura Albatros, 1974. "Zeii neatenți" (1967) este un volum elaborat, cu o anumită tehnică a contemplației; A. I. Zăinescu urmărește devenirea ființei, sentimentul îmbătrânirii cuprinse în casa părintească sau legate de pământul plantat cu vița de-vie (motiv obsesiv de-a lungul tuturor volumelor), adevărată țară a făgăduinței: "Sunt din Arcadia, bun, mult temuta și buna/ Arcadie Felix încoronată cu vin". Casa părintească, pe care-a iubit-o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sentimentul îmbătrânirii cuprinse în casa părintească sau legate de pământul plantat cu vița de-vie (motiv obsesiv de-a lungul tuturor volumelor), adevărată țară a făgăduinței: "Sunt din Arcadia, bun, mult temuta și buna/ Arcadie Felix încoronată cu vin". Casa părintească, pe care-a iubit-o îi va urmări existența până ce "îi intră copacii-n piept și se fac cercuri". În interpretarea trecerii timpului, aduce același simbol, caii, a căror evocare este legată de marile plecări, de dorul de libertate ("Călătorie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
la un lirism controlat sau discret, fără substrat metafizic și viziune: " Se clatină tot satul când e horă/ și fetele trec drepte prin iubiri" (Petre Got). Un poet blagian cu tendințe de ermetizare este Ion Iuga. El cântă satul, casa părintească, bunicii, "Cântărețul" (care amintește de "Laie Chiorul" lui Goga), dar ajunge curând la o poezie alambicată. Ion Iuga nu este un poet lipsit de talent: "ard vetrele ard/ În țarc mieii sunt semnul cerimii înalte/ mâinile rădăcini se preschimbă în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu ochii deschiși/ Pe un râu în care pătrunsesem din greșeală/ atras de irișii albi și nedeciși". Universul cuprins în celelalte volume 2 se raportează la mitologia cotidianului ("Cu liniștea tăcerii", "Plajă", "Castel în alb", "Menire de țară"), reînvie casa părintească, orașul, strada, dragostea, cu o notă elegiacă, legată de trecerea timpului. Versul alb, nu lipsit de muzică interioară, notează impresii ("Calm de noiembrie"). Intuim luciditatea și o ușoară amorfizare, odată cu transpunerea într-un comentariu în care se implică livrescul cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
prea târziu, floarea-nflori/ și iat-o crește fără încetare" ("Floarea neagră"). Poetul nu abdică niciodată de la tonul grav, gama majoră a inspirației sale căutând universul propice creației. Ca și Lucian Blaga, el caută în acest sens satul și casa părintească. "Acasă-așadar în bârlog, la străvechiul jug înstrăinat/ vechile straie de rob pe câmpia putredă de oseminte" ("Întoarcerea poetului"). Se va defini și în raport cu generația menită să desțelenească pământul bătrân, o generație solidară la bine și la rău, cu un puternic
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în care toate privighetorile/ au murit". Satul ardelean " În cumpăna fântânii/ tatăl meu răstignit,/ pârghie subțire e mama tânără/ înșurubată în brațele noduroase de lemn." Cu Ioan Alexandru descindem într-un univers propriu mai ales poeziei interbelice: pământul, satul, casa părintească, nunta din Ardeal, sentimentul dezrădăcinării, dar și al înrădăcinării, mitul strămoșilor. Satul poetului este legat de vremea copilăriei, pământul este cel al acestei epoci: "și apoi toamna singuri, acasă/ frigem bureți târzii pe-o sobă înnoptată,/ ieșea fumul încet pe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și apoi toamna singuri, acasă/ frigem bureți târzii pe-o sobă înnoptată,/ ieșea fumul încet pe hornuri cu viață/ și ne trezeam deodată în zori/ opriți de ninsoare" ("Pământul"). Pe acest pământ, într-o viziune dramatică și halucinantă, este casa părintească. În cumpăna fântânii stă răstignit tatăl, pârghie este mama înșurubată în brațele noduroase ale tatălui. Copiii ard și vremea absoarbe în neant generații și generații. Ca și Goga, dar mai ales ca Beniuc, Ioan Alexandru își fixează originea: "Mă trag
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cuiburi. Poetul însuși în acest context urcă în paradis sau coboară în infern. Evocarea spațiului natal se face într-un chip aparte, el nefiind pus neapărat în relație cu timpul. Spațiul este etern, iar oamenii viețuiesc în perspectiva veșniciei. Casa părintească este străjuită în chip simbolic de țintirim și de izvor; gesturile oamenilor sunt puse în relații cu cerul, de aceea evocarea se încarcă de un suflu tulburător: "Poarta străveche în satul părintesc/ Simbol curat fără izvor/ De-o parte te
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
etern, iar oamenii viețuiesc în perspectiva veșniciei. Casa părintească este străjuită în chip simbolic de țintirim și de izvor; gesturile oamenilor sunt puse în relații cu cerul, de aceea evocarea se încarcă de un suflu tulburător: "Poarta străveche în satul părintesc/ Simbol curat fără izvor/ De-o parte te veghează țintirimul/ De alta șopotește un izvor." Satul este prezentat într-o suită de ritualuri străvechi: "Dealuri sărace, pământul transilvan/ Sfințit cu lacrimi și zvântat de soare/ Un clopot stins ne cheamă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se duce și se tot duce;/ zi de vară până-n seară/ și urcă pe-o scară". Finalitatea demonstrează Unirea: "Doamne, am unit turmele./ dar mie cine-o să-mi plângă urmele?", pentru că "trebuie cineva să sfințească/ în propriul sânge/ Țara părintească...". Prefigurând "Mai mult ca plânsul", în care valorifică iconografia, "Zoosofia" îi prefigurează aduce pe Mutu Zugravu din poemul "Faraoanca", care desenează într-o suită de tablouri pe Ștefan, pe Șmil, bătălia de la Podul Înalt, Șelimbăr, Sarmisegetusa și Oituz. Datele sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
steaua, ploaia, zăpada, floarea, copacul etc./elemente primordiale: apa, focul, pământul, aerul (cerul) - ființe sau obiecte: visătorul, străinul, orfanul, răzvrătitul, pribeagul; pasărea, sălbăticiunea, calul năzdrăvan etc./oglinda, cartea, vioara, icoana, clepsidra, inelul, cheia, masca etc. - simboluri spațiale sau temporale: casa părintească, orașul, parcul/amurgul, toamna etc. - simboluri cromatice sau muzicale: albul, negrul, violetul ș.a./cântecul, doina, serenada - simboluri geometrice ori cifre: cercul, sfera, triunghiul (erotic)/motivul cifrei trei, șapte - sentimente: dorul, suferința, nostalgia absolutului, tristețea, solitudinea, spleenul, bucuria - acțiuni, situații arhetipale
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
lume, cât lumea (și pământul), lume peste lume, (om) de lume, ca lumea etc.] Nu voi renunța, pentru nimic în lume!/ Hai șom fugi în lume (M. Eminescu) 4. Perspectiva narativă este internă, subiectivă. 5. motive literare: amintirea, prietenia, casa părintească, trecerea ireversibilă a timpului 6. secvențe care fixează dimensiunea temporală: încă din copilărie; după cele dintâi cea suri petrecute la școală 7. În fragmentul reprodus verbele la timpul imperfect au atât un rol evocativ, cât și unul narativ. Valoarea descriptivevocativă
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Marin Preda în Viața ca o pradă. Acea întâmplare era legată de intervenția tatălui, de vocea lui care parcă l a „trezit dintrun somn“. Nu altfel se întâmplă cu eroul Amintirilor din copilărie ale lui Ion Creangă, pentru care casa părintească este un spațiu matriceal unde copilul trăiește „vârsta cea fericită și nevinovată“ în mijlocul unei familii iubitoare. Rolul educativ al familiei nu se încheie însă când copilul devine adolescent, fiindcă atunci nevoia de afecțiune, de sprijin, de comunicare sau de modele
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]