KorAP: Find »[drukola/base=păstor & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...104 105 106 ...165 >

4,121 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

încă dormea, aici nefiind trâmbiță. Auta privi muntele în sus, unde printre stâncile golașe se pierdeau cărări. Vârful muntelui nu se zărea de după nori. Apoi coborî ochii, simțindu-se privit de cineva. La câțiva pași se oprise un copil de păstor și se uita la omul negru, măsurîndu-l cu niște ochi măriți de curiozitate și frică. Auta făcu un pas spre copil, dar copilul vru să fugă și, dacă sclavul n-ar fi zâmbit și ochii lui n-ar fi fost

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pentru mânuțele lui: era mult mai mare decât pumnul unui bărbat. - N-ai făcut-o tu? întrebă sclavul din nou și luă bila. Copilul îl privea îngrijorat, neîndrăznind să vorbească. - Hai să ne jucăm! strigă Auta cu glas vesel. Un păstor se oprise la câțiva pași de el și-i urmărea cu un surâs. Copilul îl văzu și atunci îngrijorarea îi pieri. Zise numaidecât, arătând cu mâna spre păstor: - El a făcut-o. El e fratele meu! Auta rostogoli bila prin

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
să vorbească. - Hai să ne jucăm! strigă Auta cu glas vesel. Un păstor se oprise la câțiva pași de el și-i urmărea cu un surâs. Copilul îl văzu și atunci îngrijorarea îi pieri. Zise numaidecât, arătând cu mâna spre păstor: - El a făcut-o. El e fratele meu! Auta rostogoli bila prin iarbă și strigă: - Prinde-o! Copilul alergă după bilă și apucînd-o cu mâinile i-o aduse. Acum nu-i mai fu frică de omul negru. Îl cercetă mai

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
tăcea, și altă voce, parcă a altui om chiar dacă ieșită din aceeași gură, șuiera scurt ca vântul puternic sau bătea ca apa care cade din stânci, și numaidecât cealaltă voce, groasă și grea, își reîncepea urcușurile și căderile. Ieșiseră câțiva păstori și, lăsîndu-și munca, ascultau în tăcere. Deodată, cântecul se frânse tocmai când părea că începe din nou. - Nu mai cînți? întrebă copilul. - Cântecul s-a sfârșit. Copilul își căută bila. O găsi și câteva clipe se jucă rostogolind-o prin

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
speriat. Omul negru nu mai râdea ca adineauri și se uita la mânuța de pe bila de piatră cu niște ochi holbați care pe copil îl înspăimîntară. Amuți cu totul. Apoi își luă repede bila și împiedicîndu-se în iarbă fugi spre păstori. Dar Auta nu-l mai vedea, se întorsese spre răsărit și privea soarele și munții. Păstorii își vedeau de munca lor. Soldatul își luase armele și-și așezase desagii pe măgar, iar acum îl striga pe sclav să pornească la

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
piatră cu niște ochi holbați care pe copil îl înspăimîntară. Amuți cu totul. Apoi își luă repede bila și împiedicîndu-se în iarbă fugi spre păstori. Dar Auta nu-l mai vedea, se întorsese spre răsărit și privea soarele și munții. Păstorii își vedeau de munca lor. Soldatul își luase armele și-și așezase desagii pe măgar, iar acum îl striga pe sclav să pornească la drum. Sclavul se sculă, ca în vis, și se duse să-și pregătească asinul. Pe drum

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
vrei să spui, Auta? Ai înnebunit? Are margine, firește. O tavă n-are margini? Sclavul își strânse pumnul și începu să-l învîrtească încet, privindu-și-l pe toate părțile. Apoi ridică după pumn un deget, cum făcuse copilul de păstor cu piatra lui rotundă. Marele Preot îl urmări nedumerit: - Mi se pare că drumurile lungi te-au înnebunit, fiule! zise cu părere de rău, clătinând din cap, dar după câteva clipe deschise ochii larg și strigă: - Vrei să spui cumva

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
zării de miazănoapte, din țara oamenilor negri nu le-am mai văzut de loc. Însăși steaua ciudată acolo o vedeam la miazăzi și mai sus, iar de-aici o văd mai spre răsărit și mai jos. Și când băiatul de păstor s-a jucat cu piatra lui, mi-a năvălit în minte gândul că pământul ar putea să fie ca o sferă. În ochii bătrânului tremura o lumină. Nu-i răspunse sclavului. Se sculă din jilț și se duse încet spre

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Iarăși se apropia de foișorul descoperit de pe care mii de nopți privise alături de acest bătrân stelele lumii. Se opriră pe lespezile de marmură neagră ale foișorului. Auta sorbi cu plăcere aerul plin de miresme tari. La miazănoapte se vedea Steaua Păstorului. Se întoarseră amândoi cu fața spre locul știut dintre răsărit și miazăzi și încremeniră. Steaua necunoscută nu mai era. Cât era de bătrân, Marele Preot se întoarse pe călcâie scrutând zarea de jur împrejur: steaua nu era nicăieri. Își ridică

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
nisipuri și deșertul de azi era o pășune fără margini. Astfel, pe atunci, munții oamenilor cu păr galben alcătuiau un șir neîntrerupt cu munții aflați la miazăzi de strâmtoarea numită acum Stâlpii lui Melkart. Veni însă o vreme grea pentru păstorii din marile pășuni ale țării vecine, zicea cronica. Valuri de arșiță uscară într-un număr lung de ani acele pășuni și secară marile râuri. Da, Auta își aducea aminte că a văzut nu o dată în țara lui de obârșie asemenea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cronica. Valuri de arșiță uscară într-un număr lung de ani acele pășuni și secară marile râuri. Da, Auta își aducea aminte că a văzut nu o dată în țara lui de obârșie asemenea albii seci. Cronica mai povestea cum apoi păstorii își mânară turmele spre răsărit. Unii din ei erau cu pielea roșie, alții cu pielea fumurie. Dar coborâră și alți oameni, foarte înalți, din ținuturile așezate în stânga și în dreapta strâmtorii unde se unesc cele două mări: Marea dintre Pământuri și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
drumul, după umbra soarelui, însă pentru asta trebuie să coborâm și să înfig un băț în pământ. - Nu-i nevoie! zise râzând cârmaciul. Dacă tu cunoști insula asta bine, îndrumează-ne de-aici. Noaptea după care stea te călăuzești? - Steaua Păstorului arată totdeauna spre miazănoapte. Ea nu se mișcă pe cer. - Deci dacă știi drumul spre miazănoapte, te poți descurca. Uite, noi zburăm acum spre răsărit, la stânga e miazănoapte... - Dar locul deasupra căruia zburăm? zise Auta. Poate că suntem mai la

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
la viață, și negustori cu ochi înguști și nasuri ca pliscul păsărilor de pradă, mereu dornici de sclavi ieftini și de înșelăciune, lăsîndu-se nu de mult spre mare dinăuntrul ținutului unde se așezase neamul hananeu. Veneau spre aceste țărmuri gălăgioase păstori cu piei de oaie, cu unt și caș, sau pescari cărând coșuri cu pește. Dăruind valurilor ceea ce mai rămăsese din corabia lor, cei patru se risipiră. Mpunzi și cârmaciul plecară spre miazăzi, pentru că bănuiau că ar putea să ajungă pe

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
fost pline și ele de tot felul de oameni, scăpați de înec de pe micul ținut muntos așezat mai sus de Muntele de Foc, în dreptul Stâlpilor lui Melkart. Au fost printre ei și soldați din paza acelui ținut, și pescari, țărani, păstori și chiar și robi. Conducător al tuturor acestor oameni se alesese un fost sclav, puternic și înțelept, adus odinioară în lanțuri dintr-un ținut aflat între miazănoapte și răsărit, apoi cine știe cum dobândind libertate de la stăpânul său, lucru care nu se

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
creșteau decât niște tufe nefolositoare și mușchiul de pe stânci. Numai cel din urmă ostrov de la răsărit, dintre cele nouă care păstrau amintirea lanțului de munți, mai adăposti câtva timp niște oameni. După liniștirea apelor, ieși din peșteri o ceată de păstori atlanți, goi și flămânzi. Marea le înghițise turmele. Insula lor era goală, stâncoasă, fără vietăți, fără copaci, fără ierburi. Numai un izvor avea. Câteva tufe sărace mai creșteau printre pietre și oamenii mâncară frunzele. Apoi din crengile tufelor își făcură

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
scobitură stâncoasă, omul ieși pe țărm. Avea o singură vâslă, care era și lopată și cârmă și undiță. Omul era scund, istovit și gol; pielea lui era stacojie sau aproape vânătă. Își aruncă vâsla pe stânci și se uită la păstori. Păstorii se uitară la el. Multă vreme tăcură și păstorii și plutașul... Apoi îl întrebară cine e. - Mahukutah! rosti omul care părea să fie străin... Vorbea greu, neștiind destule vorbe atlante. Le istorisi păstorilor cum de se prăbușise de pe o

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
stâncoasă, omul ieși pe țărm. Avea o singură vâslă, care era și lopată și cârmă și undiță. Omul era scund, istovit și gol; pielea lui era stacojie sau aproape vânătă. Își aruncă vâsla pe stânci și se uită la păstori. Păstorii se uitară la el. Multă vreme tăcură și păstorii și plutașul... Apoi îl întrebară cine e. - Mahukutah! rosti omul care părea să fie străin... Vorbea greu, neștiind destule vorbe atlante. Le istorisi păstorilor cum de se prăbușise de pe o corabie

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
care era și lopată și cârmă și undiță. Omul era scund, istovit și gol; pielea lui era stacojie sau aproape vânătă. Își aruncă vâsla pe stânci și se uită la păstori. Păstorii se uitară la el. Multă vreme tăcură și păstorii și plutașul... Apoi îl întrebară cine e. - Mahukutah! rosti omul care părea să fie străin... Vorbea greu, neștiind destule vorbe atlante. Le istorisi păstorilor cum de se prăbușise de pe o corabie sfărâmată de furtună și că întîi plutise o zi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
pe stânci și se uită la păstori. Păstorii se uitară la el. Multă vreme tăcură și păstorii și plutașul... Apoi îl întrebară cine e. - Mahukutah! rosti omul care părea să fie străin... Vorbea greu, neștiind destule vorbe atlante. Le istorisi păstorilor cum de se prăbușise de pe o corabie sfărâmată de furtună și că întîi plutise o zi și o noapte pe o scândură, iar apoi când scândura i-a fost smulsă de valuri, a înotat cum a putut până când apa l-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
o vâslă. Făcu din ea undiță, și după ce izbuti să prindă întîiul pește cu mâna și îl prefăcu în momeală, trăi din pescuit. În sfârșit, pluta lui îl aduse aici. - Și acuma ce vrei să faci? îl întrebă unul din păstori. Omul ridică din umeri. Apoi se uită lung la pluta lui. - Aici nu este nimic de mîncare! spuse alt păstor. Mahukutah își privi din nou pluta și oftă. - Dacă aș avea pânză... Țara mea e acolo, departe! zise el și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
trăi din pescuit. În sfârșit, pluta lui îl aduse aici. - Și acuma ce vrei să faci? îl întrebă unul din păstori. Omul ridică din umeri. Apoi se uită lung la pluta lui. - Aici nu este nimic de mîncare! spuse alt păstor. Mahukutah își privi din nou pluta și oftă. - Dacă aș avea pânză... Țara mea e acolo, departe! zise el și arătă spre apus. De unde pînză? Păstorii ar fi plecat și ei, oriunde, numai să plece. Nimeni nu auzise să fie

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
se uită lung la pluta lui. - Aici nu este nimic de mîncare! spuse alt păstor. Mahukutah își privi din nou pluta și oftă. - Dacă aș avea pânză... Țara mea e acolo, departe! zise el și arătă spre apus. De unde pînză? Păstorii ar fi plecat și ei, oriunde, numai să plece. Nimeni nu auzise să fie vreo țară la apus, decât din povești. Dar, la urma urmei, cine putea ști! Mânia zeilor e schimbătoare: Atlantida a pierit și altă țară se putea

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
plecat și ei, oriunde, numai să plece. Nimeni nu auzise să fie vreo țară la apus, decât din povești. Dar, la urma urmei, cine putea ști! Mânia zeilor e schimbătoare: Atlantida a pierit și altă țară se putea naște, gândeau păstorii. Iar pe acest ostrov era ca și nicăieri. De unde să ia însă pînza? Trăiră cu toții în peșteri. Mâncară din când în când pește crud. Câte unul făcea strajă la plută, singura lor avere. După mai multe zile, Mahukutah se gândi

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
în când pește crud. Câte unul făcea strajă la plută, singura lor avere. După mai multe zile, Mahukutah se gândi că pânza se poate țese la urma urmei și din păr de om. Cu un cuțit pe care unul din păstori îl făurise dintr-o așchie de cremene tăiară părul femeilor și bărbile și părul bărbaților. Se făcură urâți acum; dar nu se mai gândea nimeni la frumusețe. Război de țesut firește nu aveau, însă aveau răbdare. Zile și nopți șezură

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
de vorbă cu niște zei care când începea potopul s-au ridicat în cer și că din toată urgia a scăpat cu viață numai o fecioară, agățîndu-se de piciorul unei păsări care a zburat sus de tot, pe o stâncă. Păstorii rămaseră printre băștinași și începură să poarte și ei pene în jurul capului și să deprindă obiceiurile și limba locului. Iar Mahukutah își drese pluta, primind în dar de la băștinași tulpini de copaci, frânghii, pânză și arme de cremene, și într-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]