2,822 matches
-
zilnic cele câteva miliarde de intestine pe care la are în dotare. În cele din urmă, poluarea ar putea genera o grevă generală a mugurilor. Sfidarea naturii nu duce decât la plutonul de execuție. Prin râurile noastre nu mai poți pescui decât galoși și sticle de plastic. Natura își motivează orice frunză. Natura se îngrijește de specii, nu de indivizi. Se tocesc imaginile poetice, d-apoi munții. Primăvara transformă inimile îndrăgostiților în chermeze de îngeri. În dimineața zilei de 1 ianuarie
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
în Dumnezeu doar când mănâncă ciuperci, ori zboară cu avionul. Chiar și seninul Acropole e o însumare de golgote. Nu pot lega mirosul de rai decât cu cel al fânului proaspăt cosit. Dacă te are trecut pe listă, Diavolul te pescuiește și din mănăstire. Iisus ne-a promis iubire, nu belșug. Să fie relația om - divinitate sintaxă sau mister? Doar două lucruri mă apasă : cerul și pământul. Și cel mai amărât suflet tot templu e. Nu toți cei care au fost
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
și așa mai departe. Cert e că ele nu fuseseră nici înainte de masacru, opere originale. Că într-adevăr, erau chiciuri. Fuseseră copii contrafăcute încă de Roma în antichitate, care la ora respectivă, îngenunchind Grecia și Asia, supunea și religiile gata pescuite de pe-acolo, pragmatismului propriu mentalității occidentalului. Cred că nici măcar nu reprezentau fidel originalele din cele trei perioade ale culturii statelor grecești, dominate de ordinele: doric, ionic și corintic. Nu reprezentau poate că nici trăsăturile zeităților cu pricina: puterea, demnitatea
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
Eckman - și undeva, În fundal, enigmaticul Stein - erau din propria lui rasă, antrenați În a citi un Înțeles În tonul vocii și În degetele strânse În jurul trabucului. Pe interval apăruseră chelnerii, aducând supa. Myatt căută În buzunarul de la piept și pescui iarăși o stafidă, una de la Stein, mică și uscată, dar, trebuia s-o recunoască, ieftină. Eternul, inevitabilul război Între calitate și cantitate se ducea În mintea lui fără vreun rezultat. De un lucru fusese cât se poate de sigur câtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Nu cred că există motive să ne temem. Vii? — Sigur că da. Apoi Îl imploră: — Așteptați-mă o clipă! Mi-am pierdut batista. Silueta Înaltă și subțire se aplecă asemeni unei perechi cenușii de foarfece, se puse În genunchi și pescui batista de sub bancă. Stângăcia lui o făcu să zîmbească. Uită de neîncrederea ei și-i mulțumi cu exagerată recunoștință. Ieșind, el păși cu capul aplecat, ca să evite zăpada, zâmbind singur. Unul din soldați Îi conducea și celălalt mergea În urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
semăna cu nici o altă pe care o simțise până acum, probabil tocmai pentru că o așteptase de atâta timp. De obicei durerea venea pe neașteptate, ca urmare a unei lovituri, a unei căzături sau atunci când calcă pe o piatră ascuțită în timp ce pescuia în laguna, dar să vadă cum se apropie ciocănelul și apoi să simtă imediat cum îi explodează ceafa de durere, asta era ceva șocant și diferit de tot ce trăise până atunci. Bătrânul îl privi iarăși în ochi și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
adevărul este că am riscat mult. Dacă ieșea prost, stăteam trei luni cu fundul plin de vânătăi. —Așa este, răspunse Tapú Tetuanúi. Dar îți dai seama cum ar fi fost să reconstruim satul, să fabricăm cârlige de undita sau să pescuim în laguna, știind că Miti Matái se află iarăși în Al Cincilea Cerc? Am fi înnebunit, nu altă!... admise cu vocea lui groasă masivul Chimé, care încă părea că se află pe altă lume. Dar spune-mi, chiar sunt toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
Întotdeauna ai fost puternic, răspunse Navigatorul-Căpitan, zâmbind ușor. Dar dacă-ți înfigi fundul tău ăla mare între scânduri, n-o să te mai poată scoate nimeni de acolo, așacă cel mai bun lucru pe care poți să-l faci este să pescuiești și să încerci să-ți amintești cât mai multe despre Infinitul Ocean al Infinitelor Insule. Nu prea am ce să-mi amintesc, pentru că știu destul de puține lucruri despre el, răspunse acesta cu sinceritate. Dar o să fac tot ce-mi stă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
picături de roua pe care frigul nopții le făcea să se depună pe frunzele arbuștilor, înainte că primele raze de soare să aibă timp să le evapore. Dacă totuși n-ar fi fost de ajuns, a doua opțiune era să pescuiască oricare dintre milioanele de pești care abundau între recife, să-i strivească între două pietre și să strângă lichidul care s-ar fi scurs și care, chiar dacă era amar și avea un aspect dezgustător, reușea totuși să potolească setea, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
devenea din ce in ce mai încordata și nici nu mai putea fi prelungită, căci nu aveau cum să hrănească atâția oameni zile și săptămâni în șir, mai ales că taifunul distrusese practic toate proviziile insulei, împreună cu pirogile cu care locuitorii ei obișnuiau să pescuiască dincolo de recif. Nici apă potabilă nu abundă în partea aceea a insulei, astfel că se vedeau nevoiți să le permită femeilor să meargă s-o aducă de la un izvor îndepărtat, cu toate că, din când în când, câte una se hotăra să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
recunoscătorii proprietari. Cât despre dulgher, acesta astupa galeriile cu dopurile de lemn pe care și le pregătise, după care ajutoarele lui acoperiră carenele cu un amestec de rășina de pandanús și de venin al spinoșilor Nohú, pe care femeile îi pescuiau în laguna. Acest strat protector avea să împiedice timp de aproape o lună că alte larve de Teredo navalis să se fixeze de Marara, iar până atunci căpitanul vasului era încrezător că vor ajunge în ape în care numărul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
politicoasă cu care să-l îndemne să mai rămână. Cu bine! — Cu bine! Și asta era tot... Misionarul avea impresia că de îndată ce barca lui se făcea nevăzută printre mangrove, el dispărea complet din viața și gândurile bărbatului care continua să pescuiască și să citească, imperturbabil, până când îl vedea revenind, trei luni mai târziu. Chiar și așa, erau prieteni... Erau oare? Îl privi îndelung pe când trăgea guta fără să se grăbească, punea în cârlig ca momeală un vierme pe care îl scotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
multe... Să dea naștere la copii, să aibă grijă de ei, să se ocupe de soț, să cultive pământul atunci când îl au, să aducă apă și lemne, să ridice colibe, să care poveri... Bărbații nu fac decât muncile nobile: să pescuiască, să vâneze și să stea la taifas ore întregi. Merg și la război; război care le servește, în primul rând, ca să facă rost de noi femei. Fiecare războinic are atâtea femei câte poate cumpăra sau fura de la triburile rivale, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
munca. Munca îl înjosește pe om din momentul în care îi restrânge libertatea. Puteau petrece ore în șir construind o casă sau tăind un copac, dar o vor face numai atunci când vor avea chef. În clipa în care alegeau să pescuiască sau să se tolănească la umbră, vor lăsa casa sau copacul la jumătate, fără să stea mult pe gânduri că și-ar fi asumat o responsabilitate. „Responsabilitatea“ era un concept inexistent pentru indian. Responsabilitatea însemna aservire, iar aservirea însemna o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
oricând. Într-o săptămână, apele au scăzut în albie, pământul a început să se usuce și miile de viețuitoare ale junglei au revenit la viață după o lungă tăcere. Se putea din nou atârna hamacul la umbră, în fața colibei; se pescuia din nou în pace în lagună; erau din nou fluturi în luminiș. Amazonia și-a ieșit din letargie, din somnul hibernal de fiecare an, plină de puteri nestăvilite, iar pădurea joasă crescu spre cer, pe când lianele se lăsau în jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mea, sub un soare de foc și cu o temperatură de aproape cincizeci de grade, pot să-mi ridic coliba, să-mi cioplesc caiacul, să-mi cultiv plantația de bananieri, să caut fructe în pădure, să vânez pe munte, să pescuiesc în râuri... Am mâinile bătătorite și spatele ars de soare, dar nu simt niciodată că muncesc...“ Se opri și se întoarse spre poarta îndepărtată care de abia se zărea la distanță. — La urma urmelor, murmură el cu voce tare, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
văzuse pe copiii yubani jucându-se și alergând prin împrejurimile satului. Poate că nu erau copiii cei mai curați și mai instruiți din lume, dar se vedea că sunt fericiți și bine hrăniți. Respirau aer curat, se scăldau în bălți, pescuiau în mlaștină, se cățărau în copaci și urmăreau maimuțe sau capibara printre hățișuri. Creșteau puternici și sănătoși, pentru că acela care nu era sănătos și puternic nu ajungea să crească. Dar acolo, în acele suburbii urât mirositoare, între gunoaie și vicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
el. Sau poate că nu sunt pregătit spiritual ca să-i înțeleg semnificația.“ Și avea nevoie mai mult decât oricine de un „Om“, de o lumină care să-i limpezească ideile, care să-i arate calea. Era acolo, pe malul lagunei, pescuind și citind zi după zi, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, încercând să se izoleze de evenimente, să se convingă pe sine însuși că poate continua să trăiască în pace, în ciuda capetelor micșorate și a buldozerelor distruse. Se străduia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cui, pe balustradă, la baza scărilor. Să nu le uiți. Cu regret, dar și cu speranță, Primul Eric Sanderson Am mai citit scrisoarea de câteva ori. Primul Eric Sanderson. Atunci eu cine eram? Am luat jacheta din cuier și-am pescuit harta. Cheile de la casă erau agățate exact acolo unde se spunea în scrisoare. Am format numărul. — Randle, zise o voce. — Doctorița Randle? Am băgat cheile de la mașină în buzunar. — Aici Eric Sanderson. Doctorița Randle se întoarse în seră cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să devin așa de vag, în care spun că unele dintre cele mai minunate și mai complicate povești, precum O mie și una de nopți, sunt niște foarte vechi puzzle-uri protectoare sau chiar rețele de idei cu ajutorul cărora anticii pescuiau și prindeau peștii conceptuali mai mici. Nu știu dacă e adevărat sau nu. Ridică un mic zid din cărți în jurul tău. Însemnările mele spun că înălțimea ideală e de trei sau patru cărți. Cu regret, dar și cu speranță, Primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
cu o voce Înduioșată. Într-o zi, bunăoară, unul dintre căței, Înotând În mare, se aventurează prea departe. Din fericire, stăpâna lui Își dă seama că-i În pericol, sare Într-o barcă, vâslește din răsputeri și izbutește să-l pescuiască În ultima clipă. Bietul cățel a băut prea multă apă, și-a pierdut cunoștința și se poate crede că va muri; dar stăpâna reușește să-l reanimeze făcându-i respirație artificială și totul se termină cu bine, cățelul e vesel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
că doar la Judecata de Apoi va fi o turmă și-un Păstor. Libertatea e o vorbă cu care ne dezmierdăm: permanentă se dovedește numai robia. Omul a intrat definitiv în năvodul relațiilor sociale cu care puțini sînt chemați să pescuiască. Părînd că a descoperit argumente în cele spuse de Goilav, Aizic se însufleți din nou. - Prin puterea rațiunii, din robie omul se întoarce definitiv la egalitate. Rațiunea nu se mulțumește cu simpla observație, ea trebuie să creeze. Vom construi alt
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
cei capabili de orice. Centrifugații vechii ordini și veșnicii profitori constituie clasa revoluționară. E noul om pe care îl formează doar propriile lui interese. Jonglînd sub masca doctrinelor care răstoarnă o scară de valori, în revoluție nu oricine știe să pescuiască avantaje. Prin răsturnări se creează istoria, dar, în instabilitate, stabili rămîn doar profitorii. Adică acei ce întotdeauna au știut să-și schimbe părul. În loc de principii revoluționare, eu am descoperit ordinea strămoșilor. - Valabilă pentru domnia ta. Ce putem noi face cu portretele
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
italo-franțuzesc gătit pe vetre proprii în bucătăriile naționale, unde preparatul a ieșit crud și ars. Franțuzită de două veacuri, politica europeană însuflețește pe naivii dispuși să ajungă martiri pentru a propulsa în fruntea popoarelor tot felul de pragmatici care au pescuit în apele învolburate. În felul acesta democrația noastră a devenit alta decît cea elină. Adevăratul spirit democratic s-a epuizat încă din antichitate. Chipul democrației în vremurile noastre este demagogia. Dintotdeauna Dumnezeu a fost un instrument: în viața industrială El
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
coridor era însemnată cu o cifră. Nu numai după numărul mic o recunoșteai pe-a șefului, ci și după înfrigurarea cu care mulțimea adăsta în fața ei, ca și după agitația stîrnită ori de cîte ori ieșea dinăuntru un ins ce pescuia cîte un client. De regulă, la ușa șefului se înghesuiau numai solicitanți; uneori însă pica și cîte un control, altminteri anunțat din vreme. Pentru ambele împrejurări, micul dumnezeu instalat la birou avea cîte un comportament adecvat. Tocmai întîlnisem pe coridor
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]