3,471 matches
-
caldă în magazinul cu produse de lux. Grupurile autogene fac aerul irespirabil. Oprit de poliția în civil pentru „legitimare”. Este ora nouă dimineața, mă aflu în zona-tampon a pelerinajului, delimitată de gura de metrou a stației Piața Unirii, trecerea de pietoni spre bulevardul Victoria Socialismului și parc. Agitația și aglomerația sunt maxime, spațiul fiind suprasolicitat de vânzătorii de la tarabe, care au tendința de a „comprima” traficul pietonal, în vederea obținerii unui vad comercial mai bun. Fotografiez de jos, cu aparatul ținut în dreptul
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
mai scoate câțiva bănuți din buzunar pentru prețul cunoașterii viitorului. Scot din buzunar și carnetul de note de teren pentru a face o schiță sumară a locului, a „luptei pentru spațiu”, atât de vizibilă, și mă îndrept către trecerea de pietoni, cu gândul de a merge spre rândul consistent ce se formase deja puțin mai departe, pe bulevardul Regina Maria. La trecerea de pietoni, sunt abordat de doi bărbați tineri, îmbrăcați cu geci de piele, blugi și adidași albi în picioare
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
schiță sumară a locului, a „luptei pentru spațiu”, atât de vizibilă, și mă îndrept către trecerea de pietoni, cu gândul de a merge spre rândul consistent ce se formase deja puțin mai departe, pe bulevardul Regina Maria. La trecerea de pietoni, sunt abordat de doi bărbați tineri, îmbrăcați cu geci de piele, blugi și adidași albi în picioare. Îmi flutură rapid pe sub nas o legitimație, așa cum ai surâde unui necunoscut. Nu am apucat să văd nimic, dar îmi cer răstit să
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
locul” dacă cineva pleacă la toaletă, vociferează la unison în fața intrușilor, împart hrana și apa etc. Punctul nevralgic, de ruptură al rândului de la București se află la baza Dealului Patriarhiei, atunci când acesta începe să urce panta, imediat după trecerea de pietoni care face legătura cu scuarul stației de tramvai. Pelerinii se raportează la acest punct nevralgic cu ușurare și teamă, concomitent. Ușurare, deoarece de aici rândul începe să urce lent, dar sigur către pavilionul unde sunt expuse raclele, știu că de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
extraordinară de a asista la sosirea unui număr de cinci autoturisme de lux, înmatriculate în provincie, Mercedes și BMW, uriașe, specta culoase, noi. Sunt parcate direct pe trotuar, de-a curmezișul acestuia, unul blochează de-a dreptul o trecere de pietoni. Asist la debarcarea proprietarilor, au venit în grup organizat la București, la fel după cum cred că merg la Viena, la shopping, sau la Sinaia la munte. Bunicile sunt îmbrăcate simplu, fără extravaganță, soțiile sunt foarte „ortodoxe”, cu fuste lungi, negre
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
Vâlcea - Sibiu - Deva - Arad, adică principalul flux de ieșire către Vest, către Occident, reprezintă un fel de cursă contracronometru împotriva Morții. Ceață extrem de deasă, camioane huruitoare în coloană (până la 12 ca mioane am putut număra pe Valea Oltului), bicicliștii și pietonii ce răsar din neant sunt tot atâtea obstacole mortale în fața șoferului inconștient. La acestea se mai adaugă șantierul autostrăzii „Transilvania”, în eternă construcție după 1990. Basculantele încărcate cu elemente de beton prefabricate (capete de poduri, de exemplu), mustăți lungi de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
pleacă la mare! Cum o să conducă fără cap? Dar parcă astăzi a condus "cu cap"? aud o voce. Ce vrei să spui, duh răutăcios? Păi, nu-i prima dată. Acum cîteva săptămîni a nenorocit un copil pe o trecere de pietoni. Și? Tot tăticu! Aaa! Îndrept pistolul spre tăticu, folosesc și sabia și gloanțe dum-dum. Dar omul a plătit și s-au împăcat... Cu... Da. Păi, pun pistolul la loc și sabia și gloanțele dum-dum. Glandele lacrimale devin enervant de active
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
grîu și pun la cale o mișcare de protest. Chiar și cînd beau la bodegă nu pierd timpul, meditez cu pizmă. Un autobuz a adus copiii la școală. Coboară cu toții ordonat și cineva supraveghează trecerea străzii, exact pe trecerea de pietoni. Acel cineva este un cetățean care, întîmplător, era pe acolo. Închid ochii ca să ajung acasă. O fetiță încearcă să treacă Bulevardul Independenței. Este speriată puțin și se uită în dreapta și în stînga. Ezită să atace periculoasa trecere. Un bolid crește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
cu de toate și două sticle cu vin de calitate extra. În micuțele Fiat 850 (și fratele avea aceiași mașină Fiat 850 ) încăpem cu toții, dar în spate nu vedeam prea bine. La un stop din Safi opresc pe trecere de pietoni cam tîrziu puțin. Dau puțin înapoi, este ceva? Nu, primesc răspunsul soției. Între timp sosește un Renault 4 și-l gongănesc puțin. Scandal în două limbi, română și arabă. Așteptăm poliția, spun eu calm. Cunoșteam psihologia băștinașilor, veșnic grăbiți, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
și prăfoase, cu trotuare care n-au fost niciodată asfaltate. O bordură abia perceptibilă, cu locuri dese de întreruperi, schița anemic o delimitare între carosabil și zona pietonală. Totuși, atît rarele mașini de epocă ce colindau pe acolo, cît și pietonii, se înțelegeau paradoxal de bine. În fond, aveau aceeași viteză și participanții la micul trafic din zonă nu se stînjeneau între ei. Doar claxoanele se mai zborșeau la cîte un pieton mult prea nesimțit. Pictorul mă aștepta să-i vizitez
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mașini de epocă ce colindau pe acolo, cît și pietonii, se înțelegeau paradoxal de bine. În fond, aveau aceeași viteză și participanții la micul trafic din zonă nu se stînjeneau între ei. Doar claxoanele se mai zborșeau la cîte un pieton mult prea nesimțit. Pictorul mă aștepta să-i vizitez atelierul și să-i admir o parte din vasta sa operă. Era cam la sfîrșitul celui de-al cincilea deceniu de viață, dar fața sa, avînd cam multă piele și neavînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Bacău am mers pe jos, pe lângă bicicletă. După atâtea sute de kilometri, după ce trecusem munții de trei ori, mi-a fost dat să merg pe jos chiar aproape de casă! Pentru a evita orice pericol (la intersecții, la treceri de pietoni), chiar și-n Bacău pe loc drept, tot pe lângă bicicletă am mers timp vreo două ore, rămânâdu-mi de parcurs vreo 45 de kilometri. Ultimii câțiva kilometri îmi păreau interminabili, nu pentru că mi-ar fi fost greu, ci pentru că nu mai
Periplu pe bicicletă by Mihai Ştirbu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1781_a_92271]
-
știe. Sau să aștept "la zebră", cu mașina oprită pe loc, pe câte un hodorog trăgându-și piciorul? Bunul simț modern, care trebuie introdus în locul bunului simț "clasic", cere combativitate, o vorbă energică; un îndemn cu aripa mașinii asupra nefericitului pieton. Bunul simț modern cere să-i barez drumul și să-l atenționez în spiritul acestui nou bun simț, modern; îi voi spune câteva vorbe, strepezit, arătându-mi greața evidentă pe care mi-o produce convorbirea cu el: Ascultă, moșule, drumul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
executive a Fundației Internaționale IFES, Washington D.C., Statele Unite, redactorșef al revistei democracy at large. Cărți de poezie: Mic tratat de glorie (1973), Cântec de trecut Akheronul (1975), O zi în natură (1977), Uneori, plutirea (1977), Respirație artificială (1978), Pasaj de pietoni (1978), Semne particulare - antologie (1979), De bună voie, autobiografia mea (1986), Ultimul turnir - antologie (1992), Optional Future (1988), Viitorul Facultativ/Optional Future (1999), Tânărul Ulise - antologie (2000). Cărți de publicistică: Martori oculari - în colaborare cu Eugen Seceleanu (1976), Biografia debuturilor
[Corola-publishinghouse/Administrative/1857_a_3182]
-
fost opriți, în "Piața Palatului", după câțiva pași, de un "organ". I-am explicat cine suntem și unde ne ducem. Ne-a replicat că nu putem trece, întrucât a primit ordin de la superiori că între orele 16,00-18, 00 nici un pieton nu are voie să treacă prin Piață și că ecusoanele nu anulează calitatea noastră de "pietoni", așa că... nu se poate. I-am arătat în față, la hotel, Mercedes-urile delegației, cu parbrize de "Liberă trecere", întrebându-l dacă îmbarcați în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
și unde ne ducem. Ne-a replicat că nu putem trece, întrucât a primit ordin de la superiori că între orele 16,00-18, 00 nici un pieton nu are voie să treacă prin Piață și că ecusoanele nu anulează calitatea noastră de "pietoni", așa că... nu se poate. I-am arătat în față, la hotel, Mercedes-urile delegației, cu parbrize de "Liberă trecere", întrebându-l dacă îmbarcați în autoturisme vom putea trece și mi-a răspuns: "cu mașinile da, ca pietoni nu"! Am găsit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
calitatea noastră de "pietoni", așa că... nu se poate. I-am arătat în față, la hotel, Mercedes-urile delegației, cu parbrize de "Liberă trecere", întrebându-l dacă îmbarcați în autoturisme vom putea trece și mi-a răspuns: "cu mașinile da, ca pietoni nu"! Am găsit o explicație pentru ziariști, ne-am întors la hotel, ne-am suit în mașini, am trecut pe lângă "organ", care ne-a salutat respectuos, eu gândind că a știut Eugen Ionescu ce a știut când a dat Dâmbovița
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
155 O „vizită” la un supermaket, la un super super magazin. Adică mare cât un sfert din orășelul meu. Era seară, înnopta și mă grăbeam să prind ultimul autobuz. Atât că nu reușeam să găsesc stația. La o trecere de pietoni am întrebat-o pe o doamnă de vreo 40 de ani. M-am scuzat, am intrat în vorbă, s-a oferit să mă conducă până în stație. M-am scuzat din nou, într-o italiană perfectă, mi a răspuns politicos, într-
Cireșe amare by Liliana Nechita () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1353_a_2386]
-
cu ușurință și cu spor, mușcând și înghițind în segmente mari distanța, simțindu-mă tânăr și sportiv, excelent în pielea și în cămașa subțire de vară și în frigul ce mă „îmbrăca” din mers, mândru de mine - singur printre atâția pietoni prudenți -, de ipostaza aceea singulară inadecvat estivală, originală, de neconformismul meu, admirându-mă și plăcându-mă în timp ce merg cu pași mari, străbătând Calea Văcărești, numai în cămașă, deși e o dimineață de octombrie rece, vântoasă... * O întâmplare-șoc, petrecută demult, undeva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
aș închipui populat - în afara și în jurul acelor ființe apropiate pe care le iubim cu tenacitate zi de zi și oră de oră - exclusiv cu oamenii pe care i-am „prins” astfel de-a lungul anilor în plasa simpatiilor mele de pieton sentimental, spațiu al unor conexiuni afective cu obiect efemer, înfiripate instantaneu, dar neînchipuit de durabile. * Printre lucrurile rămase de la prăvălioara pe care părinții Doinei o ținuseră în primii ani de după război (dar la care trebuiseră să renunțe, ca să nu-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
a spiritului public. 26 Un profesor de drept civil obișnuia să întrebe la examen: - Dacă te urci în vârful Palatului Telefoanelor și privești în jos, ce vezi? Tentația, pentru neavizați, de a înșira verzi și uscate devenea irezistibilă: - Case, mașini, pietoni... Răspunsul dorit de profesor (și, cel mai adesea, pronunțat tot de el) era: „Bunuri și persoane“. Ce ar fi văzut, pe la 1840, un om suit în turnul Colței? O caleașcă în care șed alături o doamnă în crinolină, cu un
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
Obsesia morții (și anticipările ei, amenințarea, frica, oboseala, dărăpănarea, proliferările sufocante, violul, tortura, inaccesibilitatea izbăvirii) lasă obsesia vidului în urmă. Figurile nu mai sunt fantoșe, sunt făpturi muritoare, vulnerabile, pătimitoare. Oarecum încă în Scaunele, dar deplin în Victimele datoriei, în Pietonul aerului, în Setea și foamea, apare dragostea, singura realitate care neagă neantul. Soții Smith, soții Martin nu sunt cupluri adevărate, sunt doar ceva bizar, ceva ciudat, niște coincidențe. Cum spune Marin Preda în fraza finală a ultimului său roman, „dacă
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
un leit-motiv al scrisului său. E substanța marilor efuziuni de dragoste din piesele prea sumar comentate mai sus. Dar declarația aceasta trebuie coroborată cu alta, neașteptată, extraordinară, teribilă. Înainte însă de a o cita, vreau să amintesc o replică din Pietonul aerului, care, deși pusă în gura unui personaj epizodic și ridicul, nu e mai puțin revelatoare pentru felul de a gândi al autorului : „On peut tout de suite, tout d’un coup, renoncer à tout, d’un moment à l
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
al patruleainel având și scopul delimitării orașului. Reglementările străzilor sunt formulate pe osatura unei clasificări funcționale a străzilor: străzi speciale, artere radiale, artereinelare, artere În raport cu Dâmbovița, artere ce conduc la gări, artere diagonale, străzi cerute de canalizare și Înlesniri pentru pietoni. În ceea ce privește estet ica orașului, sunt prevăzute terenuri ce vor prelua clădiri publice, o rețea de piețe de circulație și arhitectonice, alaturi de un sistem de grădini și parcuri dispuse după exemplul unei propuneri pentru Paris, parcuri În interiorul orașului, cât mai
Polarităţile arhitecturi by Andreea Daniela Radu (Udrea) () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92983]
-
pe departe problema funcțională ce a dus astăzi la abordarea ecologică a modului de dezvoltare a orașului, anumite declarații ale PDS relevă un mod de gândire În ton cu modul de gândire actual. De asemenea , realizarea de drumuri exclusiv pentru pietoni sunt un progres în urbanism și dau posibilitatea de a reduce suprafața străzilor (Marcu et alli 1935: 40-51). Orașul este al omului și toate propunerile sunt ghidate de principii ieșite din nevoile primare ale acestuia. Desigur că sunt Încurajate activitățile
Polarităţile arhitecturi by Andreea Daniela Radu (Udrea) () [Corola-publishinghouse/Science/91808_a_92983]