3,087 matches
-
subțire, cu cotorul alb-lucios. Nu descifrai decât titlul, numele autorului fusese ras cu lama. Am ridicat-o și, sub privirile tuturor, am citit cu voce tare: „Alexandru.“ „Ce mai e și asta?“, s-a întins Maria, lăsând cana din mână. Pipăia coperta velină, acoperită de-o poză cu un fractal verde. „E-un roman.“, a rânjit Mihnea, sorbind din cafea. „Care Alexandru?“, am căscat din nou, cu mâna la gură. „Alexandru cel Mare? Alexandru cel Bun? Alexandru Ioan Cuza?“ Mihnea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
sentimente, apoi mă debarasam rapid de amintirea lor. Nimeni n-avea să plângă după niște ambalaje uzate. Timpul trecea, mișcându-se în spirale scurte, sucind ani, fizionomii și senzații, până aproape nu le mai recunoșteam. Doar materia pe care o pipăiam de la distanță cu degetele memoriei (câteodată și cu alte degete) rămânea neschimbată: o masă atrăgătoare și parfumată de haine, pantofi cu toc, carne și păr, gata să fie examinată, înainte să dispară în canalul uitării și-al indiferenței. Dificultățile apăreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
-și ofere corpul altora, să posed toate vârstele prin care trecuse și să extrag plăcerea din sexualitatea lor mocnită și controlată. N-aș fi avut rețineri. Aș fi urmărit-o la liceu până în toalete, s-o simt cum se lasă pipăită de golanii de-a douășpea. M-aș fi dus după ea până acasă în Pajura, s-o surprind cu băieții de cartier care-i cumpărau din „H“ inele subțiri de-argint. Aș fi călătorit în Mercedesul care-o ducea, alături
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
în Dorobanți odată cu puloverele, sortate pe căprării; când Maria pleca la „Hanul cu Tei“, răsturnam cu voluptate ordinea lor prestabilită, răscolind bumbacul și catifeaua, vârându-mi degetele prin mătăsuri, deznodând barete și trăgând de panglici și fundițe, ca și cum aș fi pipăit sexul și picioarele care urmau să fie echipate cu ele. Celelalte două sertare nu-mi stârneau vreun interes. Le găseam burdușite cu cearșafuri, prosoape, fețe de pernă, cuverturi - lucruri casnice, comune, plictisitoare: „dota“, cum se zicea la țară. Aspiratorul venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
să stropească lipiturile încinse: „Ăsta-i pompierul, dom’ profesor! Scuipă apă, să nu ia foc instalația!“ În schimb, aveam o slăbiciune pentru scena cu frizerul și clientul lui. Mă fascinase întotdeauna voluptatea frizerilor de-a te urechea, de a-ți pipăi ceafa sau a-ți lungi lobii urechilor, în căutarea unor fire de păr imaginare. Țăcănitul freudian al foarfecilor, prosoapele fierbinți, sertarele cu spirt și mărunțiș purtau toate un aer intim, curat, de prăvălie cu aparate de tortură. Îți închipuiai brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
pe-un scaun lângă bustul lui Ludovic al XIV-lea. În spate la „Intercontinental“, sala „Dalles“ strălucea de cărți și neoane. Când nu mă observa nimeni, mă strecuram înăuntru, doar ca să ating foile veline, impregnate cu gaz și cerneală tipografică. Pipăiam albumele de artă, edițiile proaspete, colecțiile de fotografii, fără să mă uit la imagini. Uneori, rămâneam minute în șir cu palma pe copertă, pe striațiile de țesătură cartonată. altădată, mângâiam țipla volumelor sigilate. Degeaba: plasticul nu mai păstra același miros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
o vastă experiență de lectură (care documenta asfixierea lentă sau căderile în gol de la etaj) mă împiedicau să urc în cușca supraânălțată. Făceai un pas și nu știai unde ajungi. Lumina nu funcționa, cutia părea strâmtă (abia încăpeau două persoane, pipăindu-se, iar dacă nimereai cu vreo profă de la lingvistică, mergeați îmbrățișați, ca la nuntă) și-avea balans. Urcarea se realiza lent, însoțită de-un clămpănit dubios. Oricând se putea declanșa trosnetul final. Înțepenitul între etaje devenise o chestie curentă, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
haina pe scaunul șefului părea o realizare, chiar o performanță. Sfidai tot sistemul, laș, fără complexe. Și, mai ales, fără urmări. Cu starea asta de spirit, m-am apucat de-a patra scrisoare. Scrisoarea 4. Direcția operativă, serviciul corespondență Îmi pipăi părul dat cu gel. Aspru, ars, mort. Calota clonată. Țesătura chirurgicală a implantului. Niște degete metalice, strivite ca o perie de sârmă într-un calup de plastilină. Încerc să trăiesc pur și simplu, să mă scol dimineața și să merg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
decanului, trăgându-și fir până în pivnițe, să prindă meciurile pe spanioli sau italieni. Câțiva colegi mai povesteau că fochiștii țineau dubluri de la toate cheile și descuiau catedrele seara, să dea telefoane la rude în provincie. M-am întors spre ușă, pipăindu-mi buzunarele. Mobilele erau la locul lor, setul de chei la fel, lanterna nu aștepta decât un lucru: să ieșim odată de-aici. Nu-mi mai rămăsese timp să cercetez restul dosarelor. Fochiștii se puteau oricând întoarce, iar mecanicii abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
am convins să ne vedem. N-a mers ușor. I-am zis că nu vreau să cumpăr numărul, doar să-l răsfoiesc (nici el, nici eu n-am fost convinși de asta; nimeni nu bate 1145 de kilometri, numai ca să pipăie o revistă). Așa am ajuns pe trenul de Viena, pregătit pentru întâlnire, cu Maria și Mihnea instalați deasupra mea și ușa blocată cu-o sticlă de borviz. Memorasem toate datele, păstrasem în minte titlul benzii desenate, numele eroului, figura, pagina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
cuvertura și pernele trecute prin răcoarea metalică. Vara, iarna, oricând te plimbai sub ferestre, vedeai desfășurarea bumbacului, ca un concurs de frumusețe. Se punea o pătură dedesubt, să nu se murdărească țesătura; dacă te agățai de tocul ferestrei, puteai să pipăi și termometrele în formă de riglă, cu mercurul bleumarin indicând temperatura. „Ei, cum ți se pare?“, am întrebat-o pe Maria, mai mult de formă. Locul strălucea de modernitate, în contrast cu exteriorul. Parcă montase cineva un cub într-un palat imperial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
supărător și inutil, ca praful de pe-o medalie cu figura lui Lenin. Te întrebai doar cum să păstrezi datele și să le transmiți mai departe, înainte să ajungă și ele scrum. Am șters-o de lângă tarabe, hoțește, fără să pipăi măcar un glob. Asta n-avea cum să fie lumea mea, nici a Mariei sau a lui Mihnea. Îi târâsem după mine, ca pe niște personaje fidele de roman. De ce nu protestau, de ce mergeau până la capăt fără să scoată un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
același timp. Mihnea părea posac, Maria nu zicea nimic, dormise toată noaptea cu spatele la mine. Doar valetul tailandez sau coreean, care dădea ture prin sală cu tăvița cu ceai și cafea cu lapte, părea vesel, zâmbea permanent, fără motiv. Mi-am pipăit buzunarul de la blugi: îndesasem acolo mobilul și-un briceag elvețian. „Tot supărați?“, am căutat să deschid o discuție. Bineînțeles că nu mi s-a răspuns; doar taiwanezul a venit repede lângă mine și, zâmbind fericit, mi-a vârât tava sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
timp cu cel Habsburgic. Londra a egalat Viena. Dezavantajul a fost că, la un moment dat, povestea a scăpat de sub control.“ „Dar înțelegerea dintre cele două imperii nu intră-n contradicție cu legea concurenței politice?“, am observat. Grosescu și-a pipăit alunița, după care mi-a zâmbit elegant: „Nu și pentru oamenii ăștia. Contradicția e motorul Economiei Minții.“ Mi se părea că mai auzisem ceva asemănător. „Și, după cum ți-am spus, povestea oricum a scăpat de sub control.“ „Adică?“, am tatonat, străduindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
putea întreba același lucru.“, m-am înveselit. „Uiți că tu stai cu sacul în cap. Mihnea o să intre dintr-o clipă într-alta, și-atunci n-o să mai fii atât de-optimist.“ „Serios?“, s-a mirat prizonierul, încercând iar să pipăie podeaua cu ghetuțele lui de autor. „Unde e săritorul domn Popa acum? Prietenul devotat? Companionul fidel al vieții dumitale?“ „Trebuie să vină.“ „N-o să vină.“, mi-a tăiat-o scriitorul, fără menajamente. „Nici el, nici Maria. Iubita dumitale tocmai te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
De ce mă privești așa, prințe? întrebă ea deodată, întrerupând conversația veselă și râsul cu cei din jur. Mi-e frică de dumneata; mi se pare că vrei să întinzi mâna și să-mi atingi fața cu degetul, ca s-o pipăi. E-adevărat, Evgheni Pavlovici, că așa mă privește? Prințul remarcă, parcă mirat, că cineva i se adresează, încercă, poate, să înțeleagă, și nu reuși întru totul; nu răspunse, dar, văzând că ea și ceilalți râd, căscă gura deodată, începând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mi-ai spus că ai scotocit prin toate ungherele. Cum de nu te-ai uitat în locul cel mai probabil? — Problema e că m-am uitat! Îmi amintesc prea bine că m-am uitat! M-am târât în patru labe, am pipăit sub scaun cu mâinile, am mutat scaunul, nevenindu-mi să-mi cred ochilor. Am văzut că nu-i nimic, doar locul gol și neted, ca în palma mea, și tot am continuat să pipăi. Asemenea șovăială se repetă ori de câte ori omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
am târât în patru labe, am pipăit sub scaun cu mâinile, am mutat scaunul, nevenindu-mi să-mi cred ochilor. Am văzut că nu-i nimic, doar locul gol și neted, ca în palma mea, și tot am continuat să pipăi. Asemenea șovăială se repetă ori de câte ori omul ține morțiș să găsească... lucrul pierdut, în cazuri importante și regretabile: vede că nu-i nimic acolo, că locu-i gol, și totuși îl mai cercetează de vreo cincisprezece ori. — Bine, să zicem așa. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de sub scaun. — Atunci unde-i acum? Aici, spuse Lebedev și râse deodată, ridicându-se de pe scaun cât era de lung și privindu-l cu plăcere pe prinț. A nimerit aici, în căptușeala propriei mele redingote. Binevoiți să vedeți și dumneavoastră, pipăiți-l. Într-adevăr, în căptușeala din partea stângă a redingotei, chiar în față, la vedere, se formase un fel de pungă și, pipăind-o, puteai imediat să-ți dai seama că în ea este portofelul de piele, căzut acolo din buzunarul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-l cu plăcere pe prinț. A nimerit aici, în căptușeala propriei mele redingote. Binevoiți să vedeți și dumneavoastră, pipăiți-l. Într-adevăr, în căptușeala din partea stângă a redingotei, chiar în față, la vedere, se formase un fel de pungă și, pipăind-o, puteai imediat să-ți dai seama că în ea este portofelul de piele, căzut acolo din buzunarul rupt. — L-am scos și m-am uitat, toți banii sunt la loc. I-am dat drumul iarăși în căptușeală și umblu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prințul deodată. În privința faptului că mă sapă... nici măcar nu înțeleg la ce te referi. Mai bine să nu mai vorbim de asta, Ippolit. — Să nu mai vorbim deocamdată. Pe deasupra, dumneavoastră nici nu puteți fără mărinimie. Da, prințe, aveți nevoie să pipăiți singur cu degetul ca să începeți din nou să credeți, ha-ha! Ce ziceți: mă disprețuiți mult acum? — Pe ce motiv? Pentru că ai suferit și suferi mai mult decât noi? — Nu, pentru că nu sunt demn de suferința mea. Cine a putut suferi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
asemenea spirit o să fie animat și acesta. Ar fi bine deci ca să înceteze asemenea acuzări. Existența reală a țării, succesele dobândite în politica esterioară, progresele realizate înlăuntru pas cu pas de la căderea fanarioților încoace sunt o dovadă vie, simțită și pipăită de toți, în contra acuzărilor nedemne ce se aruncă oamenilor trecutului. Daca ridicăm mănușa pentru un trecut încheiat acum douăzeci și cinci de ani n-o facem pentru că ar fi existând vro solidaritate între partidul conservator de azi și între boierii de mai
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
nu sânt ideile subversive și de răsturnare cari profanează gurile voastre, ci lipsa voastră de caracter. Ieri republicani, să fi rămas ceea ce erați, Dar învingeați voi, dar învingeam noi, indiferent la urma urmelor, tot adevărul, tot tăria învingea. Dar nu... pipăind pulsul mulțimii, ați simțit că ceea ce noi zicem trage mai greu la cumpănă, și în ultimul moment... în ajunul de-a cadea, ne-ați escamotat ideile, prefăcîndu-vă că renegați pe-ale voastre, că le-ați dezbrăcat ca pe-o haină
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
e mai Înrudit cu lucrarea sfântă a Tainelor lui Hristos decât mucenicii, căci numai ei seamănă cu Hristos și la trup și la suflet și la felul morții și Întru toate (...) Așa că, dacă Hristos Într‑adevăr Se poate vedea și pipăi undeva În lumea aceasta, În carne și oase, apoi aceasta se poate În sfintele moaște. (...) Aceste moaște sunt Biserica cea adevărată”322. Ideea unei uniri tainice și a prezenței euharistice a Domnului În aleșii Săi are o Însemnătate deosebită În
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
propriu a expresiei, structurată în forme mai „clasice”, într-o ordine ritmic-muzicală - imnul închinat cartofului cu directa implicare a autorului în actul scrierii: și iată fața de hristos a cartofului el știe secretele nopții cu burdufe de liniști rădăcinile lui pipăie rărunchii pământului albe netede ca tuburi rădăcinile înaintează în nervi sug înțelepciunea vremurilor osemnitele nopții închini un imn cartofului vreau limpezimea tăcerea ta fruct al țărânei asemeni cu țărâna din pântecul întunericului nu ne uita întărește-ne cu uleiul nopților
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]