5,084 matches
-
zise Vultur-în-Zbor. — în orice caz, spuse Virgil, încercând să pară încrezător, între noi fie vorba, ar trebui să fim în stare să le facem față. Gorful luase o hotărâre. Să nu se mai amestece. Dar putea accelera puțin lucrurile. Se plictisea. Deși prezența domnului Jones era foarte interesantă. DOUĂZECI ȘI PATRU Pământul se înălța din mare ca să-i întâmpine, dar era diferit de oricare alt sol sau pământ pe care-l văzuseră vreodată. Nu era atât solid, cât ne-lichid - o chestie vâscoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
din priviri, de pe vremea când îndoise pușca lui William Bonney și o înnodase cu mâinile goale - povești despre goana după aur prin tot felul de orașe miniere, unde bărbații erau bărbați, iar femeile erau recunoascătoare. Dar la momentul sincopei îl plictisea pe domnul Vânător cu povestea lui preferată, spusă deja de o mie de ori, care era unul din motivele poreclei de „Cale-Bătută“. Povestitul repetat, obsesiv, era celălalt. Cale-Bătută Peckenpaw își petrecuse cândva secole din viață hăituindu-l pe corespondentul american
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cum își flutura mâinile și în vocea ca un ciripit grăbit. în felul meu amatoricesc, îi împărtășesc pasiunile, ba mai mult, individul are talentul de a-i fermeca și pe cei din jur cu pasiunile sale, așa că nu ne-am plictisit. Grimus nu e numele lui adevărat. Ne-a spus-o de bunăvoie. Și l-a schimbat dintr-un altul greu de pronunțat, cu vreo treizeci de ani în urmă, atunci când a ajuns în această țară. Consecvent cu sine însuși, numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lui, ca un ogar, cum sugerează și numele ei. El nu are timp pentru ea, deși fata se gudură tot timpul pe lângă el. îl vede, probabil, ca pe un fel de șaman și îl venerează, sărmana copilă neștiutoare! Se va plictisi ea de asta. Prezența Prepelicarului aici a declanșat ceva interesant. Grimus a devenit obsedat de ideea găsirii dublului său. — Logic ar fi, spunea el, ca într-un univers infinit să existe un duplicat perfect al meu. Asta nu mă interesează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu ceai de rădăcini colo. Balansoarul acolo... în balansoar - Nicholas Deggle. — El nu ne poate vedea, spuse Grimus. — Cum faci asta? Vocea lui Vultur-în-Zbor era din nou nesigură. — O repoziționare a Trandafirului. îl folosesc ca să veghez asupra insulei atunci când mă plictisesc de Cristalul de Apă. Aici am mult mai multe detalii. Apropo, Dolores O’Toole a murit. Scena se pierdu. Se treziră iar în camera goală. — înțelegi, spuse Grimus. Nu sunt chiar atât de rupt de lume. Nu, se gândi Vultur-în-Zbor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
tu? Am dat din cap negativ. —Trebuie să fiu și eu undeva la opt și jumătate. Chiar așa? Ce păcat! zise Suki. Nu prea suntem multe fete. Nu-mi dau seama de ce. Mereu mă gândesc că băieții trebuie că se plictisesc doar cu noi două, continuă ea viclean. Cu toții protestară la această afirmație; cum gălăgia lor îmi acoperea vocea, m-am scuzat și m-am dus să-mi iau jacheta. În intimitatea toaletei m-am privit în oglindă, mulțumită de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
eram curioasă în ceea ce-l privea. Prima impresie pe care o avusesem a fost confirmată de multe ori: deși avea numai treizeci de ani, cel mult, expresia feței era aceea a unui erou de-al lui Georgette Heyer, cinic și plictisit de viață. Asemănarea mergea până-ntr-acolo încât era înalt, brunet și arătos, iar părul lui negru și des era tuns scurt. Ar trebui să fiu atentă când zâmbește cu ironie. Era ticul favorit al eroilor lui Georgette Heyer - când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
spre desfătarea mea, buza lui de sus s-a curbat puțin înăuntru, în stilul unui erou romantic. Sunt genul de catolici care nu cred în divorț, dar care sunt perfect fericiți să trăiască în țări diferite. —Dominic, cu ce o plictisești pe Sam de data asta? Suki Fine apăru în spatele umărului său. Părul ei blond era adunat în vârful capului; purta un costum cu pantaloni albi din mătase și arăta foarte bine. Și cu siguranță își făcuse un obicei din a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
și m-am așezat. Aici era liniște, chiar dacă eram foarte aproape de strada principală; dacă cineva ar fi ieșit din apartamentele din spate aș fi auzit. Trecuseră încă zece minute și nimeni nici nu ieșise, nici nu intrase în casă. Mă plictisisem și mă uitam prea des la ceas, ceea ce făcea ca timpul să treacă și mai greu. Nu aș avea niciodată răbdarea să fac asta pe post de slujbă. Îmi și dădusem seama că în graba mea de-a lungul dealului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
a mormăit el. Nu mai țin minte de unde pornisem, ce voiai să spui. Am căutat eu să o lămuresc atunci. Îmi plăcea să o fac să vorbească, să o provoc, chiar și cu astfel de nimicuri. Simțeam că se cam plictisea. Venise la petrecerea aceea doar așa, pentru că insistase Veturia, soția prietenului meu, să vină. Erau nu de mult colege de serviciu. Îmi spusese Veturia, când o întrebasem cine-i persoana, că trecea printr-un moment mai greu, era aproape în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de parcă m-aș fi poticnit de mâna ei, înapoi pe canapea. S-a așezat lenevită iar între pernele ei. — De când zici că mă cunoaște domnul? l-a întrebat pe prietenul meu, ca și cum eu mă evaporasem de acolo. J.J. a ridicat plictisit din umeri: „N-ai decât să-l întrebi pe el, de ce să mă amestec eu în chestii din astea“. — Din studenție, i-am răspuns eu. De foarte de demult. Din sticlă, am repetat mizeria asta de constatare, convins că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din secretele Bibliotecii. Mama ei era bibliotecară în B. și Lia se jucase din copilărie printre astfel de dulăpioare cu fișe. Mergeam la Bibliotecă, însă nu pătruns de tainele ei. Doar să fiu cât mai mult lângă Lia. Când mă plictiseam, ieșeam afară și o așteptam, plimbându-mă prin jurul Bibliotecii. Mă atrăgea mai mult grădina de la „Cina“. Răzbăteau de acolo zumzet de voci și sunetele unei orchestre, cu melodii învăluitoare. Îmi era însă rușine să intru la „Cina“. Mi se părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
un ritm anume al aparițiilor ei, al mersului nostru anonim împreună. Sunt dimineți când intenționat poate n-o văd, când uit de ea, când o pierd în masa indiferentă a celor care așteaptă în stație. Alte dimineți când ea se plictisește să mai aștepte cealaltă mașină și pornește, zorită, în josul străzii, pe lângă toneta de ziare, pe lângă țiganca cu flori, pe lângă părculețul din fața Facultății. Dincolo de automatul de bani, aproape de intersecție, dintr-odată, iarăși o pierd. Nu face mai mult de o sută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
femeiușca aceea, într-o fustiță mai mult decât scurtă, cu o bluză cu decolteu larg, lăsându-i sânii aproape dezveliți, încât nu-mi dezlipeam ochii de pe silueta ei fremătătoare. Știu că Eftimiu mi-a vorbit ceva tot despre Moarte, era plictisit, poate chiar bolnav. Rostea rar cuvintele, parcă le mlădia voluptuos, cu r-uri parșive, insinuante, cu vocale răsunătoare, perverse și ele. Era ceva fascinant, oriental, în toată atmosfera salonului aceluia, dar eram atât de pierdut, încât nu reușesc să dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
despre Camil al ei. Era de-ajuns să-i spun că tocmai am recitit cutare pagini dintr-o carte a lui, că se pornea pe efuziuni. Nu puteam s-o ascult prea mult. Nu mă interesa istoria literară și mă plictiseau, pe atunci, astfel de povești. Mai ales că nu credeam că pot fi adevărate. Abia mai târziu, citind presă din anii interbelici, am început să mă gândesc iarăși la bătrânica aceea. Am întâlnit și unele relatări despre Camil Petrescu care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
geniu, nici pomeneală. De-abia trece la geografie... Dascălii Îmi tot spun că are capul plin de păsărele, și e foarte obraznic, la fel ca maică-sa, dar aici, cel puțin, va avea mereu o slujbă onorabilă și... — Fortunato, mă plictisești. Chiar azi mă duc să mă Întîlnesc cu Adunarea Directoare a colegiului San Gabriel și am să le indic să-l accepte pe fiul dumitale În aceeași clasă cu Întîiul meu născut, Jorge. Mai puțin de atîta, ar Însemna să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
impactul surd, teribil al loviturilor ce cădeau fără milă asupra prietenului meu. Și acum mă mai dor. M-am limitat să mă refugiez În acea convenabilă strînsoare a polițiștilor, tremurînd și vărsînd În tăcere lacrimi de lașitate. CÎnd Fumero se plictisi să tot scuture o greutate moartă, Își descheie pardesiul, se deschise la fermoar și Începu să urineze peste Fermín. Prietenul meu nu mișca, părînd o boccea de rufe vechi părăsită Într-o baltă. În timp ce Fumero Își descărca șuvoiul generos și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vorba de o colaborare, de o critică sau de vreo gazetuță. Scria sub trei pseudonime, Între paisprezece și șaisprezece ore zilnic. CÎnd Îl Întrebam de ce lucrează atîta, se mărginea să-mi zîmbească sau Îmi spunea că, nefăcînd nimic, s-ar plictisi. Între noi n-a existat nici o amăgire, nici măcar din acelea fără cuvinte. Miquel știa că va muri curînd, că boala nemiloasă Îi mai lăsase la dispoziție doar cîteva luni. — Trebuie să-mi promiți că, dacă se Întîmplă ceva, vei lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-n deșerturi pictate de ură, Cu sute de vorbe înecate-n tăcere, Căutând însetați picătura de rouă Vom găsi în fântâni doar veninuri și fiere De crezi că va sta Dumnezeu fără vlagă, Sărac și stingher în imensa-i mărire, Plictisindu-se singur, rămas fără slavă Condamnat petrecându-și eterna trăire Privindu-mă-n ochi visătoare vei spune Că dragoste-înseamnă și apă și pâine, Strângându-te astăzi la piept mă întreb Iubi-mă-vei oare, iubito, și mâine ?
Incertitudine. In: Gânduri şi doruri by Bogdan NEDELCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/509_a_844]
-
avea succes, trebuie să știi când să te oprești și când să continui. Nu trebuie să stai pe loc pentru că așa te simți în siguranță! Te plafonezi, nu te mai apreciază colegii, nu te mai vor părinții, copiii se vor plictisi! Totul trebuie să se desfășoare ca o competiție cinstită, la care se poate renunța când dorești, în funcție de ambițiile proprii și de ceea ce vrei să realizezi. Dacă aș avea căderea să vorbesc tuturor cadrelor didactice, le-aș spune: Depistați competiția și
CADRUL DIDACTIC CREATIV IMPLICAT ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL by MARIA GEANGU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/481_a_1010]
-
acolo se ascunde cineva... Stați mereu cu urechile la pândă. Fiecare zgomot vă amplifică angoasa. Nu-i așa că de multe ori vă vârâți dumneavoastră Înșivă sub pat și stați la pândă?” „Tot ce e posibil”, spuse Noimann. „Și când vă plictisiți acolo, vă ascundeți după costumele ce stau Înșirate În dulap?! V-ați Întrebat de ce faceți aceste gesturi aberante?” Apucându-l de un nasture de la uniformă, Noimann Își apropie fața de ciudatul personaj. Ochii săi albaștri se oglindiră pentru o clipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pe care ședea Lilith, și Împărăția asfaltului lui Satanovski exista un fir nevăzut. Cărțile de joc și cele de tarot aveau rolul de-a ține vie legătura Între cele două lumi... În privința muzicii, uneori schimba valsurile lui Strauss, care-l plictiseau, cu unul din marșurile lui Wagner. Accesele de gelozie constituiau pentru el un prilej de voie bună. La drept vorbind, Noimann făcea circ. Mimând o furie oarbă, se posta În fața oglinzii, trăgându-și palme peste față. Amanții totuși existau... Noimann
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de vreun gardian și băgat la zdup pentru Încălcarea normelor privind bunele moravuri. Acoperită de fruziș, goliciunea sa era ascunsă oricărui ochi străin. Stând În fața cavoului, străjuit de statuia lui Noimann repezentat În chip de Bonaparte, Oliver Începu să se plictisească. Balivernele despre izgonirea din Paradis, despre Dumnzeu și despre ispită, pe care le auzea răzbind dinăuntru, nu prezentau pentru el nici un interes. Nici gemetele celor trei trupuri aflate În extaz nu reușiră să-l scoată din ale lui. Oliver medita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sau mai bine zis avea să le rostească - Într-o anumită Împrejurare, de multe ori Închipuită: stând În fața oglinzii, Își studia mimica și bibilea cuvintele, silabele și propozițiile, punându-le la punct și virgulă, Încât, În cele din urmă, se plictisea de ele și prefera, În loc să iasă În oraș, să stea În fotoliu În fața unui păhărel de coniac și să privească În gol - sau conversa cu peștii. Discuțiile pe care le purta uneori la telefon cu Bikinski erau de multe ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
din clasă) Un copil: Da. Sunt atâtea cuvinte frumoase Adunate într-o carte!... Internetul: La ce vă trebuie cuvintele frumoase? Orice informație căutați Nu trebuie decât să tastați. Pe când o carte s-o citești E pierdere de timp și te plictisești! Cartea:Cum poți să spui așa ceva? Unde-i plăcerea de-a visa? În fața unui monitor Devii un simplu muritor! Un copil: Mie-mi place pe scaun să m-așez Pe internet să navighez! Un copil: Iar mie-mi place în
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]