5,132 matches
-
sunt pustiite, s-a uscat iarba, s-a dus verdeața, și nu mai este nici un fir verde. 7. De aceea strîng ce le mai rămîne și își strămută averile dincolo de pîrîul sălciilor. 8. Căci țipetele înconjură hotarele Moabului, bocetele lui răsună pînă la Eglaim, și urletele lui răsună pînă la Beer-Elim. 9. Apele Dimonului sunt pline de sînge, și voi trimite peste Dimon noi nenorociri; un leu va veni împotriva celor scăpați ai Moabului, împotriva rămășiței din țară. $16 1. Trimiteți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
a dus verdeața, și nu mai este nici un fir verde. 7. De aceea strîng ce le mai rămîne și își strămută averile dincolo de pîrîul sălciilor. 8. Căci țipetele înconjură hotarele Moabului, bocetele lui răsună pînă la Eglaim, și urletele lui răsună pînă la Beer-Elim. 9. Apele Dimonului sunt pline de sînge, și voi trimite peste Dimon noi nenorociri; un leu va veni împotriva celor scăpați ai Moabului, împotriva rămășiței din țară. $16 1. Trimiteți miei cîrmuitorului țării, trimiteți-i din Șela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
la suflarea vîntului, ca țărîna luată de vîrtej. 14. Îndeseară, vine o prăpădenie neașteptată, și pînă dimineața, nu mai sunt. Iată partea celor ce ne jupoaie și soarta celor ce ne jefuiesc. $18 1. Vai de tine, țară, în care răsună zăngănit de arme, și care ești dincolo de rîurile Etiopiei! 2. Tu, care trimiți soli pe mare, în corăbii de papură care plutesc pe luciul apelor! Duceți-vă, soli iuți, la neamul acela tare și puternic, la poporul acela înfricoșat de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
lăsați-mă să plîng cu amar; nu stăruiți să mă mîngîiați pentru nenorocirea fiicei poporului meu! 5. Căci este o zi de necaz, de zdrobire și de învălmășeală, trimisă de Domnul, Dumnezeul oștirilor în valea vedeniilor. Se dărîmă zidurile, și răsună țipete de durere spre munte. 6. Elamul poartă tolba cu săgeți; cară de luptători, de călăreți înaintează; Chirul dezvelește scutul. 7. Cele mai frumoase văi ale tale sunt pline de cară, și călăreții se înșiruie de bătaie la porțile tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
29. Voi însă veți cînta ca în noaptea cînd se prăznuiește sărbătoarea, veți fi cu inima veselă, ca cel ce merge în sunetul flautului, ca să se ducă la muntele Domnului, spre Stînca lui Israel. 30. Și Domnul va face să răsune glasul Lui măreț, Își va arăta brațul gata să lovească, în mînia Lui aprinsă, în mijlocul flăcării unui foc mistuitor, în mijlocul înecului, furtunii și pietrelor de grindină. 31. Atunci, Asirianul va tremura de glasul Domnului, care îl va lovi cu nuiaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
vei fi pustiit și tu, după ce vei isprăvi de jefuit, vei fi jefuit și tu." 2. "Doamne, ai milă de noi! Noi nădăjduim în Tine. Fii ajutorul nostru în fiecare dimineață și izbăvirea noastră la vreme de nevoie! 3. Cînd răsună glasul Tău, popoarele fug; cînd Te scoli Tu, neamurile se împrăștie." 4. "Și prada voastră va fi strînsă cum strînge mușița: sar peste ea cum sar lăcustele." 5. Domnul este înălțat, și locuiește în înălțime. El umple Sionul de nepărtinire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
am făcut, tu ești robul Meu, Israele, nu Mă uita! 22. Eu îți șterg fărădelegile ca un nor, și păcatele ca o ceață: întoarce-te la Mine, căci Eu te-am răscumpărat." 23. Bucurați-vă, ceruri! Căci Domnul a lucrat! răsunați de veselie, adîncimi ale pămîntului! Izbucniți în strigăte de bucurie, munților! Și voi, pădurilor, cu toți copacii voștri! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov, Și-a arătat slava în Israel. 24. Așa vorbește Domnul, Răscumpărătorul tău, Cel ce te-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
zic: "Iată-Mă!" 7. Ce frumoase sunt pe munți, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește pacea, picioarele celui ce aduce vești bune, care vestește mîntuirea! Picioarele celui ce zice Sionului: "Dumnezeul tău împărățește!" 8. "Iată, glasul străjerilor tăi răsună; ei înalță glasul, și strigă toți de veselie, căci văd cu ochii lor cum Se întoarce Domnul în Sion. 9. Izbucniți cu toate în strigăte de bucurie, dărîmături ale Ierusalimului! Căci Domnul mîngîie pe poporul Său, și răscumpără Ierusalimul. 10
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea și va împlini planurile Mele. 12. Da, veți ieși cu bucurie și veți fi călăuziți în pace. Munții și dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, și toți copacii din cîmpie vor bate din palme. 13. În locul spinului se va înălța chiparosul, în locul mărăcinilor va crește mirtul. Și lucrul acesta va fi o slavă pentru Domnul, un semn veșnic, nepieritor." $56 1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
mai doarmă în timpul cursei, lăsând caii să aleagă singuri drumul. Cu siguranță, auziseră și ei propunerea fără drept de replică a lui Filip: "Spre Orient", gândea Carol. Filip nu indicase un loc, o adresă, ci o direcție de mișcare, care răsuna încă în urechile sale. "Spre Orient !". O direcție incertă, utopică, cu destinație improbabilă și inexistentă poate geografic, cum sună comanda unui căpitan de corabie în derivă cu scopul de a-i îmbărbăta pe marinarii derutați și puși pe răzmeriță. Dar
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pumnul, îi agățau hainele. Ieși la drumul mare. Strident, clopotele făcură să vibreze văzduhul dogoritor. în jurul bisericii era adunat tot satul cu prapori, icoane și odoare bisericești. Preotul, în odăjdii bogate ca un episcop, intona cântece de rugă, făcând să răsune văile: "Dă-ne, Doamne, ploaie!". O bătrână lua în căușul palmelor apă din cofe mari de lemn purtate de fecioare și uda zidurile bisericii jur-împrejur. Apa se scurgea în pământ, umezind pentru o clipă buzele crăpate ale lighioanei. Apoi toaca
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pământ adus de vânturi pe stâncă. Părea un cuibar de acvilă. Clopotele sunară fără să poți localiza unde se află. Vibrația fu preluată de cavitatea peșterii, de piatra muntelui și prelungită apoi, în reverberații suprapuse, de văile învecinate, făcând să răsune această uriașă parohie lipsită de enoriași. Sunetul era fizic, material, de-l puteai percepe cu toată suprafața corpului și nimic nu mai era în jur, fără doar această vibrație de bronz, ca și cum te-ai fi aflat în străfundurile spiralate ale
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
doctor sau de popă. Să dea Dumnezeu! 24 ianuarie 2011 Azi, de ziua primei Uniri a românilor care de veacuri trăiau în țări diferite, în orașul Iași, oraș care a dat tonul și primul domn al țărilor românești reunite, a răsunat din nou sunetele Horei Unirii, împletite armonios cu huiduielile curat democratice a poporului român adunat acolo, adresate onor președintelui României. Că nu s-au prea auzit nici măcar acordurile imnului național, de vină este desigur ardoarea cu care românii iubesc conducătorul
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
țintă mai ușoară Celor cu rău în desagi. Cuvinte mari cu sensul mic Îmi va rosti la criptă Acel ce ieri mi-a pus în plic Pecetea-n ură friptă. Cuvinte mari de fariseu Precum a fost o viață Vor răsuna cu mult tupeu Cu gura sa de cață. Cuvinte mari de ipocrit Pieri-vor în țărână Ca, dincolo, sub zăvorât N-ajungă, să rămână. Cu lacrimi ce ascund surâs, Cu surâs sub marii stropi, Uita-va în homeric râs, Va
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
și atacul asupra centrului Lisabonei. Depărtîndu-se de Capitală, insurgenții și-au ales singuri locul unde trebuiau să capituleze. Căci Lisabona rămâne la dispoziția agitatorilor. Bătrânul tribun Antonio José de Almeida retrăiește ceasurile lui de înaltă fervoare republicană. Formidabilul lui glas răsună pretutindeni: "La arme, cetățeni!". Sunt înarmați studenții, muncitorii, femeile. Lisabona e transfigurată de un nou mesianism: "Republica trebuie salvată!". Și e într-adevăr salvată, nu atât prin abilitatea și eroismul cetățenilor lui Antonio José, cât prin haosul ce domnea la
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
îngrămădească nori mari, cenușii, purtați de un vânt ce sufla cu putere, culcând iarba de pe pășuni și șuierând sinistru printre pâlcurile de brazi. Nu dură mult și, între vârfurile înalte, ascunse de nori groși și grei de ploaie, începu să răsune înăbușit huruitul tunetului, care îi neliniștea tare pe huni, cu totul neobișnuiți cu vremea schimbătoare de la munte. Pe când cădeau primele picături, grupul mergea în șir indian pe teren deschis, pe o cărare ce unduia pe la jumătatea pantei, de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
imediat. Bărbatul făcu un semn către tovarășul său, iar acesta, întorcându-și calul, se răsuci către liziera pădurii, după care, vorbind cu cineva aflat în așteptare pe cărăruie, făcu o mișcare largă cu mâna. Imediat, de după ultimii lăstari ai desișului, răsună un tropot de copite și, câteva clipe mai târziu, un grup de călăreți își făcură apariția în goană, în luminiș. Audbert nu-l cunoscuse niciodată până atunci pe Gualfard cel Violent; totuși, după câte îi povestiseră în mai multe rânduri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
între timp, Waltan pusese deja mâna pe mânerul săbiei. Unul dintre cercetași se întoarse și în câteva clipe fu în fața căpeteniei sale. Cu un gest al mâinii, Waldomar opri micul cortegiu. în tăcerea tensionată ce se lăsase deodată între ei, răsună ciudat, dinăuntrul carului, râsul zgomotos și neprefăcut al Fredianei, cucerită de povestirile malițioase ale tinerei sale servitoare, Gudrun. — Ei, ce e? îl întrebă mânios Waldomar pe soldat. — Edilbert zice că e prea multă liniște pe aici. Și mai zice... — Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
teamă și îngrijorare. Atunci se retrase imediat după coviltir. în aceeași clipă, Waldomar se hotărî și trase de frâele calului, cu gând să-l întoarcă. — Mai bine schimbăm drumul. Dacă ne așteaptă, sunt, cu siguranță, mai mulți decât noi și... Răsună un nechezat disperat, apoi strigătul războinicului rămas ceva mai înainte și care acum se rostogolea la pământ împreună cu calul său: — Fugi, Waldomar! E o cursă. Salvează-te! Salvează-te! Dar nu avu timp să facă nimic. O ploaie de săgeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un semn cu capul către băiat, o întrebă: — E prințul Waltan, nu-i așa? Iar tu ești, desigur, sora lui. Te cheamă Frediana, mi se pare. Ea nu răspunse; continua să-l fixeze atentă și bănuitoare, în vreme ce un huruit surd răsună printre nori, iar primele picături leneșe se opriră pe frunzele arbuștilor din jur. încruntat, Balamber gândea febril. Se întoarse spre tânăr, observând: — Te ostenești degeaba; n-o să reușească. Nu-i adevărat! îi răspunse ea repede, lipindu-se și mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
facă să palpite cărămizile vechi ale micii săli a garnizoanei, Vitalius îi lega deja armura din piele, ușoară și potrivită pentru călătorie. Dincolo de ușa veche, întredeschisă, veneau vocile scăzute și pașii grei, grăbiți, ai soldaților din garda sa; din curte răsună vocea puternică a lui Mataurus, comandantul turma-ei, care cerea pe un ton aspru să fie înșeuați caii. în vreme ce ordonanța îi aranja pe umeri mantaua scurtă, purpurie, ofițerul trecea cu un ochi distrat peste mizeria ce domnea în acel loc care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în genunchi și rămase așa pentru câteva secunde, cu privirea stupefiată, deodată pierdută, și scoțând un horcăit oribil, gâlgâitor; în sfârșit, ochii îi deveniră sticloși și căzu mort pe pietrele pieței. După o tăcere scurtă, împietrită, din grupul fidel lui răsună un cor de strigăte furioase; ca un singur om, ei se puseră în mișcare într-un tumult, dar întâlniră sulițele ațintite către ei ale gărzilor lui Gundovek. Pentru câteva clipe, într-un vacarm de glasuri, piața fu teatrul unui vălmășag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
grădină, invadată de buruieni și părăsită cu totul, stăteau în așteptare, angajați în mici conciliabule ori dormind lungiți pe jos, înveliți în pături aspre, o mulțime de slujitori și scutieri ai delegaților încă găzduiți în palat. La pașii lor, ce răsunau sec sub arcade, se adăugaseră acum cei ai lui Vitalius, care, venit în fugă din marea piață, îi urma în tăcere, gata să îndeplinească ordinele. Sebastianus, observând că sosise, i se adresă fără a se opri din mers: — Urc un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întrecând orice măsură, iar Alpinianus îi spusese că nu s-ar mira deloc dacă ar vedea-o într-adevăr, în câteva săptămâni, sosind pe cal, cu părul lung în vânt, în fruntea unui mănunchi de războinici. Deodată, pe drumurile cetății răsună, ca un ecou, galopul mai multor cai, iar cele două santinele se aplecară peste creneluri și prinseră să discute cu însuflețire. Una arăta cu degetul înspre Poarta de Răsărit. Privind într-acolo, Sebastianus distinse, între două case, o coloană de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aplecară peste creneluri și prinseră să discute cu însuflețire. Una arăta cu degetul înspre Poarta de Răsărit. Privind într-acolo, Sebastianus distinse, între două case, o coloană de cavaleri ce păreau grăbiți să părăsească cetatea. Din decumanus-ul cel mai apropiat răsună galopul ritmat și insistent al unui cal. Puțin după aceea, se auziră pași grei ce urcau scara de piatră, însă turnul era înalt și dură o vreme până ce prin ușa de ieșire la creneluri să se arate Chilperic. Salutându-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]