2,944 matches
-
în anumite momente), fără a fi extinsă la o dimensiune care ar face-o să intre în raza de acțiune a gândirii de tip utopic. Pentru o explicitare adecvată a acestei abordări este necesară decelarea manierei de aplicare a categoriei raționalității la politic și politică. În registrul teoriei politice contemporane, problema raționalității în politică nu se referă, în primul rând, la modul în care noi cunoaștem realitatea, ci, mai curând, la modul în care ne comportăm în spațiul socio-politic. În acest
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
ar face-o să intre în raza de acțiune a gândirii de tip utopic. Pentru o explicitare adecvată a acestei abordări este necesară decelarea manierei de aplicare a categoriei raționalității la politic și politică. În registrul teoriei politice contemporane, problema raționalității în politică nu se referă, în primul rând, la modul în care noi cunoaștem realitatea, ci, mai curând, la modul în care ne comportăm în spațiul socio-politic. În acest context, intră în scenă interesele individuale și de grup, iar poziționarea
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
scenă interesele individuale și de grup, iar poziționarea ideologică a acestora în societate nu poate întârzia să fie pusă în discuție. Abordând problema alegerilor pe care le facem în spațiul social și politic, teoreticienii scot în evidență două concepte de raționalitate: cel instrumental și cel axiologic. Primul are în vedere mijloacele pe care le utilizăm, în acțiunile noastre, pentru a ne atinge scopurile sau pentru a ne împlini interesele, în timp ce al doilea se referă în principal la scopuri, conținând, în subtext
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
tensiunile"62 teoria politică a contemporaneității este preocupată, pentru a propune modele explicative pe diverse segmente particulare de analiză, de maniera în care indivizii și grupurile își aleg mijloacele pentru a-și atinge scopurile (y compris interesele). Tocmai de aceea, raționalitatea instrumentală este definită atât ca alegere ce deține o anumită coerență internă, cât și ca formulă de maximizare a propriului interes. Și nu e vorba numai de aspectele normative ale teoriei politice recente, din moment ce acestea sunt aplicate și fenomenelor politice
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
meu de vedere, exact cu semnificația pe care Ricoeur o atribuie conceptului, aceea de integrare-identitate la nivel de grup sau comunitate. Ce intenționez să subliniez este faptul că, întrucât atingerea unui anumit interes poate fi interpretată ca o formă a raționalității instrumentale, ideologia se manifestă acțional în plan politic nu într-o modalitate irațională (prin construcția unor "fantasme" sau "iluzii" neconforme cu realitatea), ci într-una rațională. În cadrul teoriei politice contemporane, conceptul de ideologie își poate pune la lucru valențele pozitive
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
ideologie își poate pune la lucru valențele pozitive nu doar atunci când în discuție se află problema interesului, ci și atunci când în atenție se află problema dominației. Dacă am interpretat relația dintre ideologie și interese ca pe un tip specific de raționalitate, cred că legătura conceptului analizat aici cu fenomenul dominației ne poate oferi explicații stimulative cu privire la legitimarea ordinii politice a societăților occidentale contemporane. c) Ideologia ca formă de legitimare Ca și interesele existente și manifeste din spațiul socio-politic, problema dominației este
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
e mai puțin adevărat că teoria politică normativă caracterizează, la nivel general, ordinea politică de tip democratic drept una organizată după principiul dominației legal-raționale: societatea deschisă incumbă respectarea unor norme de factură constituțională a căror instituire legitimă se bazează pe raționalitatea lor. Atât respectarea acestor norme care girează dominația legitimă, cât și împărtășirea valorilor pe care regulile le implică sunt posibile grație unui element care, la o analiză atentă, este recunoscut ca fiind profund ideologic. Este vorba despre ceea ce Robert Dahl
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
una organică, generată de un mod de gândire pictural și analogic și nu de unul mecanic, raționalist. Este evident că un astfel de regim se bizuie pe principiul inegalității de drept dintre oameni. Conservatorismul dezvoltă, așadar, un tip specific de raționalitate, care se opune oricăror măsuri radicale ce nu convin manierei tradiționaliste de a interpreta lumea. Așa cum arată Adrian-Paul Iliescu, această viziune poate fi rezumată de dictonul conservator aparținând vicontelui Falkland, potrivt căruia "atunci când nu este necesar să schimbi nimic, este
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
față de noutatea radicală, pe care o respinge, preferând schimbarea atunci când ea survine ca o necesitate de adecvare a individului sau societății la acele situații particulare problematice. Deși nu deține un cuprins programatic, un "catehism", conservatorismul poate fi recunoscut acolo unde raționalitatea se manifestă nu prin aplicarea unor soluții abstracte, care nu au legătură cu realitatea, umană sau socială, ci prin cântărirea eficientă și empirică a posibilităților de acțiune, astfel încât, în final, să fie posibilă adjudecarea celei mai prompte soluții. Putem decela
by Daniel Şandru [Corola-publishinghouse/Science/1080_a_2588]
-
numără următoarele (Handel, 2001, p. xvii): - războiul servește intereselor politice ale statului (primatul dimensiunii politice)1; - În timp ce războiul nu ar trebui să fie instrumentul principal de atingere a scopurilor statului, el nu este nici instrumentul de ultimă instanță; - prezumția de raționalitate se aplică nu doar statului În momentul formulării și ierarhizării intereselor, ci și În timpul purtării războiului În sensul analizelor cost - beneficiu; - dimensiunea militară coexistă cu alte dimensiuni (politică, diplomatică, economică, socială etc.) și deci folosirea forței (care e doar unul
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
strategia include procesul de stabilire a obiectivelor, elaborarea conceptelor și calcularea riscurilor și beneficiilor angrenării resurselor disponibile (existente sau create) În acțiuni direcționate către crearea unui mediu mai favorabil. Desigur, recunoașterea elementului rațional nu echivalează cu a ignora limitele acestei raționalități. Referitor la liniaritatea strategiei, o reformulare a gândirii strategice clasice, populară astăzi mai ales În colegiile militare americane, este definirea tripartită a strategiei ca o combinare Între scopuri finale sau obiective, modalități de atingere a acestor obiective (exprimate adesea prin
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
sunt indispensabile. Iată de ce este crucial modul În care este informată și ajutată mintea decidentului, modul În care este pregătită și flexibilizată. Sau, cum spunea același Kahn, deși cercetarea socială și strategică este ocupată cu dezvoltarea, explicarea și expunerea metodologiei, raționalității, paradigmelor sau logicii concluziilor este absolut necesar ca organizarea și prezentarea materialului să fie propedeutica și euristica (Kahn, 1973, p. 103). Mai mult, nu trebuie uitat că, pentru a trata probleme așa de complexe cum sunt cele legate de anticiparea
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
dintre interesele explicite urmărite de Newey în "Two Dogmas of Liberalism", putem ușor deduce că, din perspectiva sa, realismul constituie un curent de opinie care respinge această "dogmă" și alte "dogme" ale liberalismului (în special presupusa "tentativă de a reduce raționalitatea colectivă la raționalitatea individuală"56), insistând că "normativitatea autorității politice este sui generis, în relație, în particular, cu normativitatea moralității" și - ca atare - că "nu este niciun temei pentru care autoritatea politică, exprimată în obligativitatea rezultatelor procedurilor sale, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
urmărite de Newey în "Two Dogmas of Liberalism", putem ușor deduce că, din perspectiva sa, realismul constituie un curent de opinie care respinge această "dogmă" și alte "dogme" ale liberalismului (în special presupusa "tentativă de a reduce raționalitatea colectivă la raționalitatea individuală"56), insistând că "normativitatea autorității politice este sui generis, în relație, în particular, cu normativitatea moralității" și - ca atare - că "nu este niciun temei pentru care autoritatea politică, exprimată în obligativitatea rezultatelor procedurilor sale, trebuie să se conformeze dictatelor
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
obiectate. Nu văd cum am putea să nu fim de acord, spre exemplu, cu Jonathan Floyd, în constatarea că și realiștii exprimă, la rândul lor, judecăți morale - desigur, de natură consecințialistă, nu deontologică - atunci când își expun teoriile despre comportamentul sau raționalitatea politică și - ca atare - în concluzia că și ei sunt "moraliști" în acest sens32. De altfel, după știința mea, niciun realist nu a protestat, cel puțin până acum, împotriva unei astfel de concluzii cu privire la teoriile sale politice 33. De asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
14; 7) teoriile moraliste se ocupă cu probleme false sau mai puțin importante, precum dreptatea, egalitatea, drepturile individuale etc., pe când problemele cardinale ale filosofiei politice sunt legitimitatea, ordinea, puterea, virtuțile individuale pe care le cere buna guvernanță, logica acțiunii și raționalității politice etc.15; 8) teoriile moraliste neagă sau eșuează să înțeleagă ideea că "ordinea civilă este condiția sine qua non pentru orice alt bun politic" sau ideea că legitimitatea este prima virtute a puterii politice, acordându-i acest statut - în
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
că "circumstanțele nu contează" pentru politică sau "teoria" că problemele politice sunt probleme de moralitate personală). Culmea ironiei în aceste acuzații mi se pare totuși faptul că, după toate probabilitățile, dacă li s-ar adresa întrebările despre logica acțiunii, moralității, raționalității și evaluării politice pe care le ridică de obicei realiștii, moraliștii ar oferi, în linii mari, cel puțin în spirit dacă nu în literă, aproape aceleași răspunsuri pentru care argumentează și realiștii. Opiniile mele curente în aceste chestiuni sunt, în
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
meu de vedere, o greșeală. Faptul că teoriile moraliste ignoră sau analizează prea puțin "lumea reală a politicii" - i.e., circumstanțele sau interesele care acționează în politică, virtuțile necesare unui bun politician, impactul condițiilor cauzale în politică, logica acțiunii, moralității și raționalității politice etc. - nu constituie, așadar, o problemă reală nici pentru moralismul ca teză despre filosofie ca ramură a eticii nici pentru moralismul ca teză despre justificarea apelului la principii (și/sau valori, convingeri ori intuiții) morale în filosofia politică. E
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
liberalism comprehensiv, 88, 93 liberalism politic, 73, 90, 93-95, 101, 126 libertarianism, 23, 45 libertate, 16, 21, 48, 50, 55-56, 63, 70-71, 84, 104, 132, 136, 149, 159, 161-162 libertatea conștiinței, 48, 104 libertăți fundamentale, 48, 85 logica acțiunii și raționalității politice, 142, 148, 152 M marxism, 23, 110 metaetică, 105 modelul legislativ (de filosofare politică), 30 modelul structural (de filosofare politică), 30-31, 37 moralism parohialist, 18, 40, 67, 129, 164 moralism pluralist, 18-19, 89, 150 moralism pur, 18-19, 89, 150
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
85-86, 89, 94, 136-137 procedurile democratice de decizie, 156, 158 productivitate, 21 protecție socială, 29, 66, 69, 72, 130, 162 psihologie politică, 98 putere (politică), 31, 50, 57, 68-70, 74, 95, 115-116, 124-125, 129. 142, 161, 163-164 R rasism, 104 raționalitate politică, 35, 76, 142, 148, 152 rațiune publică, 73, 90, 93-95, 101, 126 realism interpretativ, 16 reductionism, 97 regula majorității, 91-92 reguli de organizare (social și politică), 16-18, 20-21, 41, 43, 78, 100-101, 154-156, 159 relații de putere, 115, 133-134
[Corola-publishinghouse/Science/84953_a_85738]
-
observabil prin metode științifice, i s-ar opune domeniul imaginarului, al miturilor și superstițiilor. De atunci, Occidentul are câteva dificultăți în a înfrunta partea irațională din om. Reușește să o facă datorită artiștilor, câtorva filosofi, psihanalizei și altor forme de raționalitate propuse de antropologie. 5. Antropologia performanței. În antropologie s-a produs o cotitură la sfârșitul anilor 1970: s-a trecut de la o știință a faptelor, a normelor, a structurilor la o știință a proceselor. Etniile, culturile și marile lor manifestări
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
anchete la scara "micro", discută despre explicațiile sociale și culturale, rolul femeilor, studiul luării deciziilor la nivel local, cheltuieli de prestigiu, adâncirea inegalităților. La orice nivel s-ar plasa, în pofida eșecului multor programe și proiecte, ideologia tehnocrată rămâne foarte puternică. Raționalitatea este unul dintre marile mituri (în sensul discursului autorității) ale Occidentului, dar, în materie de dezvoltare economică, numeroși sunt experții care se raportează la rațiune, cunoaștere, știință, fără a se preocupa prea mult să o și demonstreze. Rezistența realului pare
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
agricole de producție), o parte din ele au fost reconfigurate și și-au însușit noi modalități de acțiune, astfel încât au rămas funcționale, iar o altă parte au încercat să reziste cât mai mult timp transformărilor tranziției și impunerii unei noi raționalități economice (în cazul României, marile combinate industriale falimentare și fără șansă de redresare economică) (Pavlinek, 2003). Câțiva cercetători ce s-au aplecat asupra fenomenului tranziției spre postcomunism și asupra analizei comunismului ca sistem politic, sunt: David Stark, cu noțiunea lui
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
asemenea ca implicând tradiția. În comunitate, viața socială este guvernată de înțelegere în cadrul familiei extinse, de tradiții și obiceiuri în cadrul satului și de religie în oraș (Tonnies, 1887). La Max Weber tradiția este considerată ca fiind prereflexivă și este opusă raționalității sociale. Max Weber consideră ca există trei tipuri de legitimare a autorității într-o societate: autoritate tradițională, autoritate legală, autoritate charismatică. Autoritatea tradițională se legitimează prin referire la trecut (Weber, 1992: 9). Tradiția constituie și motivul pentru care oamenii se
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
organizări birocratice și secularizare. Definițiile date modernității sunt nenumărate, dar pentru a evoca aici doar una din cele clasice cea a lui Weber -, putem spune că aceasta are câteva caracteristici: calculul rațional, dezvrăjirea lumii (adică eliberarea acesteia de puterea religiei), raționalitatea instrumentală și organizarea birocratică. Etica protestantă, ca sistem materialist ce permite acumularea de capital și o încurajează ca fiind lăudabilă și dezirabilă, a creat premisele unei schimbări culturale ce a dus la apariția capitalismului și a industrializării (Weber, 1993). Într-
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]