3,005 matches
-
ultima de hărțuire Autoritățile de înalt rang, instituțiile de informații și ordine, serviciile secrete au ciulit urechile, brusc, de parcă le-ar fi înțepat un țânțar imens, în vârful nasului: intens căutatul și înfricoșătorul dat în urmărire generală, Mogulu Moni, a reapărut. În țară. A intrat, în chip triumfalist, pe la vama... fără să se ferească, fără să arate o cât de palidă frică, ci, dimpotrivă, arborând un curaj și o alură de vendetă, de necrezut, față de toată lumea. Pe unde o fi hălăduind
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
Maó dispăruse în adâncimi nu însemnă nicidecum că nu se putea întoarce în orice clipă, căciveninul de Nohú, oricât de puternic arfi fostel, nu-i putea veni de hac unei asemenea fiare. Miti Matái le explica oamenilor că animalul putea reapărea mai furios că oricând, iar în cazul în care ar fi făcut-o, putea transforma Marara într-o grămadă de așchii, dintr-o singură lovitură. Ordona așadar că toată lumea să rămână nemișcata și tăcută, să fie acoperite adăposturile animalelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
de zi de acest lucru, pe masura ce îl vedea demonstrând, în practică, profunzimea cunoștințelor lui nelimitate. Spre seară, după mai multe ore de navigație rapidă și silențioasa, în care toți scrutau suprafață valurilor, temându-se în orice clipă să nu vadă reapărând înotătoarea uriașului rechin, Miti Matái se ridică pe vârfuri, apoi se cațără pe catargul de la prova și, după ce rămase acolo câteva clipe, arată înainte, zâmbindu-le oamenilor care îl priveau nerăbdători. —Pământ! spuse. După lăsarea întunericului ne vom putea considera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
termină. Dar de ce trebuie să se termine? întreba Vetéa Pitó. De ce n-ar putea fi cu adevarat Infinită? — Pentru că în fiecare zi soarele apare pe la est, trece pe deasupra noastră, dispare pe la vest și trece pe dedesubt, iar a doua zi reapare prin est. Și dacă lumea ar fi cu adevarat infinită, soarele nu ar putea face asta. Făcu o nouă pauză. Nici luna și stelele. —Ai putea să apreciezi cât de mare este lumea, de vreme ce ai ajuns până la marginea ei răsăriteana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
peste ocean pentru a le vești oamenilor venirea unui nou Mare Potop. În această arca uriașă avea să-i strângă pe cei drepți, pe care avea să-i pună la adăpost pe creasta unui munte în ziua în care va reapărea curcubeul. Orice ar fi fost, cert era că există cu adevarat, ceea ce menținea o teamă continuă printre acești băștinași care nu duseseră niciodată lipsa de motive de a se simți speriați. La dialectul lor încâlcit, la lipsa lor de ospitalitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
nici o rezistență. Ofta, ca și cum i-ar fi fost greu să accepte că aceste lucruri se întâmplaseră. Nu i-am mai vazut timp de două zile și două nopți, însă, când am început să ne temem că deja o omorâse, au reapărut că doi îndrăgostiți. Din acel moment a încetat să mai fie regina noastră, transformându-se în regina Te-Onó. Oró s-o trăsnească! — Iar Tané s-o condamne să bântuie în vecii vecilor prin adâncurile oceanului! veni imediat răspunsul. N-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
garanție. Cáceres nu e de stânga, dar încheie acum înțelegeri cu partidele de stânga și, când acestea îi vor prezenta factura pentru voturile acordate, în aceste facturi vor fi incluse întreprinderile americane. — Situația pare promițătoare. — Acum depinde de yubani. Când reapăru José Correcaminos, privirile încercară să pătrundă dincolo de impenetrabilitatea lui de indian. — Ce au spus? Dacă sunt șosele, nu e învoială. Sierralta se îndreptă spre ușă: — Bine... Treaba e grea, dar o să vedem. Mă duc să-l aduc. Se întoarse către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
face din ochi, dar gestul său pișicher nu-i observat din cauza ploii care cade pe căpățîna sa. O să răcești și te cureți dacă... Cine, eu? (face iar cu ochiul). Un rachiu și n-am probleme. Doamna dispare din cadru și reapare cu un pahar imens, plin pînă la jumătate cu rachiu. Bogdaprosti, mai apucă să zică Niculiță, înainte de a turna, ca într-un butoi, rachiul. Din nou face cu ochiul, se duce după casă și iese cu un cărucior după el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
s-au îngrămădit spre est și acolo, nu prea departe, fulgera și tuna de mama focului. Te-ai supărat, Doamne, pe satul ăsta nenorocit și bine ai făcut. Merită păcătoșii ăștia să-l țină aici pe Fiul Tău? Stelele au reapărut peste sat și Banditu' se strecura ca o fantomă spre casa lui Bratu. Ai luat-o? Da. Bratu se uită, luminînd cu o lumînare icoana și țipă ca apucat: Ai distrus-o, dobitocule! Dar nu-i dădeau drumul... Cine, mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
o bijuterie, se scuză Ramona. Monica fuge acasă plîngînd. Mexicanii erau pe terasă și lăudau palinca românească. Como esta usted? întreabă zîmbind larg. I-a omorît lighioana, spune Viorel. Am pregătit alta, spune mexicanul. Mai frumoasă. Chiar, de ce nu? Monica reapare cu noua ploșniță. Radiază și chiar este frumoasă. Un cîntăreț anunță glumeț: Atenție, ploșnița este vie. Chiar? se apropie Ramona. Fufa dracului, o întîmpină Monica cu un fulger de răutate. Ce suflete urîte, comentează un filosof bătrîn, imun la frumusețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Familia Chimir era într-o stare de nebunie frenetică, iar Ion se izbea cu capul de fîntînă, o blestema și răcnea a supărare pe Dumnezeu. S-a pus capac la fîntînă și prin luna mai, acolo, la poalele pădurii a reapărut falnica lucrătură care să astîmpere setea trecătorilor. Era ora cinci dimineața cînd Chimir terminase de mutat totul la locul cuvenit. Era bucuros că scăpase de blestem, s-a urcat în căruță și a ieșit în șosea. Un camion nervos frînează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
În secunda incertă dintre inconștiență și luciditate cînd lumina se strecoară prin pleoapa abia Întredeschisă și pelicula memoriei e imaculată: simțim atunci o bucurie deplină ca și cum suferința nu ar fi existat niciodată. Abia după cîteva clipe, odată cu recunoașterea propriului trup, reapare durerea asemenea unei amintiri exilate care se Întoarce acasă. Cred că secunda aceea unică de totală desprindere, premergătoare trezirii conștiente, e o reminiscență a stării primordiale ca prima Întîlnire a noului născut cu lumina promisă, cea mai pură și nealterată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dar uită-te la mine. Îmi pare rău, scumpete, uite cum stau la taclale și voi Dumnezeu știe de când sunteți pe drum. Vreți să vă cazați și să vă dați jos hainele alea ude, nu? Capul ei dispăru și apoi reapăru împreună cu o mână care ținea o foaie de hârtie tipărită. — E un formular simplu, n-o să vă ia mult timp să-l completați. Am lipăit până la biroul de recepție, am lăsat geanta jos, am pus cușca motanului lângă telefon, mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
să stau lângă prora, la umbra lungă a cabinei, continuând să privesc valurile. Scout făcu ceva la laptopul lui Nimeni și doctorul strânse resturile mesei noastre și făcu tot ce mai trebuia făcut pe-o barcă în vremuri calme. Ian reapăru și se plimbă o vreme pe punte în cercuri, apoi, când afară începu să se răcească, dispăru sub punte. Mai trecu un timp și tot nici o urmă de butoi sau de rechin. Cerul se transformă din roșu-aprins în albastru-cenușiu, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
anii când el Încerca fără succes să intre În viață, societățile occidentale basculau spre ceva sumbru. Încă din vara lui 1976, era clar că totul avea să se termine prost. Violența fizică, manifestarea cea mai desăvârșită a individuației, avea să reapară În Occident din cauza dorinței. 10 JULIAN ȘI ALDOUS „Când trebuie modificată sau Înnoită doctrina fundamentală, generațiile sacrificate În rândul cărora se operează transformarea Îi rămân acesteia În esență străine și adesea Îi devin de-a dreptul ostile.” (Auguste Comte - Appel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
setoase de sânge, aveam timp să ne strecurăm, cel puțin până când cele două reșouri ocupate cu perpelirea spetelor aveau să-și ducă la bun sfârșit minuțioasa activitate. Am țâșnit În sus pe scări, aruncând o ultimă privire Înapoi, unde drujba reapăruse și, cu o mișcare expertă, ca și cum nu trunchiuri de copaci ar fi retezat toată viața, ci gâturi, i-a eliberat capul lui Guido de posesor. Astfel a pierit bietul vânzător de electrocasnice, ce tristă ironie!, tocmai din pricina aparatelor pe care
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
n-am observat cînd Madlen se lăsase în furou. Sprijinindu-și talpa de genunchi, cu o mișcare bruscă își trase triunghiul roz de dedesubt. Ovidiu schimbase placa la pick-up. Cu o reverență, o invită pe fată în spatele unui paravan. Cînd reapăru, toți aplaudară perechea. Am prins în treacăt remarca lui Madlen: - Bă, Ovidiule, cum iubești tu, parcă ai face pipi... Dar dacă stau să mă gîndesc, ce contează o sută de lei. Am făcut-o din dragoste. Prinsă în dans, femeia
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
obscure, elf mereu respins, fugos, rătăcind fără căpătâi între sine și ceilalți, ca un student bâlbâit și bubos. De toate, pentru că nimic... cum se răsfiră întunericul, șuierând subțire, neauzit, legănarea nopții. E lumină peste tot și muzica a încetat. Amfitrionul reapare între noi, își șterge cu o mare batistă albă fruntea pleșuvă și nasul lung și subțire. Vrea să pară proaspăt, dar se vede oboseala, privirea tulbure nu se poate fixa. Am dansat cu fotografa... Botticelli, băieți ! Asemenea festi vitate dovedește
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
fierbinte și afumată a doamnei Mărgărit, accente decise și patetice de pasionalitate. Ar asculta-o mulțumiți și îngăduitori, nu s-ar grăbi s-o contrazică. În definitiv, nu Nașterea Venerei din apă ar fi, susținea ea, adevărata sărbătoare, Primăvara... ce reapare și în celălalt tablou, distribuită în rolul modest al unei slujitoare. Svelta doamnă apăsa finalul frazei, cuvintele ridicându-se din fumul țigărilor lungi pe care le aprindea una de la alta, în mers, înainte, înapoi, mereu neliniștită și nerăbdătoare. Uscățivul Patraulea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
diferite. Le descărca în colțul camerei, lângă ușă, stivuindu-le cu grijă, la perete. Ieși, se întoarse cu un sul gros și lung. Un fel de tub din carton, cu capac. Se mișca încet, încovoiat, să nu deranjeze. Intra, dispărea, reapărea, strecurându-se, fără zgomot. Îngrozit, se vedea, de importanța persona jului a cărui intrare o pregătea. Se observa și din mișcările speriate ale acestui umil funcționar că cel așteptat era bine cotat în ierarhia copoilor. Privi ceasul. Cinci și un
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
pierdută demult, frumusețea nefirească a ființelor între care ar fi vrut să trăiască. Desenate, se spune, în peniță, cu o migală greu de atribuit unui temperament atât de neliniștit ca Piero. Omul-iepuraș i-ar aminti, din nou, hora monștrilor care reapar, provocați de măiestrie ca și de demență, de-atâtea ori inseparabile... Dar nu i-ar permite, cu siguranță, să pătrundă în atelierul său ! Străina s-ar depărta, ar coborî iar în grădina sălbatică, peste care n-au trecut decât 500
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
să-l conjur dimineața și seara și nopțile, iar serile, diminețile, până aș revedea renăscând cândva un copac iluzoriu. Scorburi golite, ca niște ochi măriți și morți, captând Divinitatea Răului, în sfârșit, să lovească falși zei și umanitatea falsificată. Ar reapărea, apoi, cine știe, munții și râurile, pădurile, văile, marea, piramide de gogoșari lăcuiți, coralii bolovănoși ai conopidelor, fețele de turtă arsă ale țăranilor înveseliți de scrâșnetul foilor de varză sau de rânjetul dovlecilor despicați cu barda tăioasă și neagră, tot
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
au făcut din nou cunoștință cu ea. Uitaseră cu totul de petrecerea aceea. Camera de hotel, neutralitatea simetriilor : două paturi identice, noptiere, pături și lămpi la fel, masa cu două scaune gemene. Pereți albi, goi. Musafirul întârzie mult sub duș. Reapăru împrospătat, într-o pijama albastră, de mătase. Obrazul ușor congestionat, dunga mustății lucioasă, parcă dată cu tuș. Ieșiră din hotel, se pierdură pe străduțele tăcute. Pașii sunau stins, seara era calmă. — Te-ai refăcut, te simți mai bine ? — Poate că
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
baie. Rămas în cameră, colegul zâmbea, abia de-și stăpânea râsul : văzuse obișnuitele șervețele în palma grăsuță. Îl surprinsese pe Lucian, cândva, la pisoar, manevrând șervețelele. Pedanterie, oroarea de maculare ? Ușor de ridiculizat. Adusese deci toate tabieturile cu sine. Colegul reapăruse. Ochi repezi, negru adânc. Păr lucios, lins la tâmple de șuvițe argintii. Palme moi, unghii îngrijite. „Cât de bine îl maschează aparențele.“ Își privi ceasul. Se furișă, precaut, în balcon. Cer perforat de aștri. Reveni în cameră, se întinse îmbrăcat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
hotelului frunzele se trezeau, umede, în jurul lujerilor delicați, în care noaptea își scurgea letargia. Rămase câtva timp în loc, buimăcit, ostenit, văzu cele trei mari fotolii de rafie în stânga intrării. Ajunse la primul, întinse brațele, abandonă. Nu peste mult timp erbivorul reapăru, solemn, într-un frac impecabil. Avansa prin mișcări lipsite de zgomot. Bolnavul se tot răsucea, chinuit de friguri, iar prea fericitul se apropia cu pași moi, rari, se aplecă asupra prietenului. Deschise gura, cavitatea adâncă, sângerie, cu cartușele dinților cariați
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]