3,457 matches
-
despre biografia educatorului și o prezentare generală a copilăriei și educației prințului. Cel de-al doilea, din 15 iunie același an, conține relatarea amănunțită a studiilor lui Carol la Dresda, în anii 1850-1856. Exactitatea informațiilor reproduse de Georg Schaefer, precizia redării datelor, întâmplărilor și amănuntelor dovedesc faptul că, la rândul său, fostul educator s-a inspirat din propriul său jurnal. Informațiile conținute în cele două memorii se regăsesc în evocatul capitol introductiv, fără a acoperi însă decât o primă parte a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2033_a_3358]
-
a Marii Britanie l-a făcut pe T. Blair, în anul 2000, să întrebe năuc: „Europa, DA, dar ce fel de Europă?”. În ceea ce privește poziția ei, dar mai ales permanentul conflict cu Marea Britanie a tot ceea ce înseamnă instituția Uniunii Europene, încercăm redarea unui tablou, lăsând cititorul să descopere tot ceea ce nu se vede la prima vedere a unei imagini. 2. De-a lungul istoriei, Marea Britanie a simțit nevoia de a menține ea „balanța puterii”. Cea mai democratică dintre statele europene, a luat
[Corola-publishinghouse/Science/2237_a_3562]
-
în rugăciuni de zi și de noapte rostite la anumite intervale de timp, participarea obligatorie la hramuri, lungi pelerinaje la lăcașuri de închinăciune, posturi interminabile, ridicarea de biserici și mănăstiri prin eforturile credincioșilor, aducerea de moaște de sfinți, în fine, redarea intuitivă a învățăturii creștine și a istoriei biblice. Teoria isihastă era complinită de nenumărate cugetări, așa-zis „ascetice”, care îndemnau la un refuz categoric al gândirii înțelepților antici, sistemul mergând până la a populariza formula: „... fericit este acela care își omoară
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
a îmbrățișa direcțiile de studiu fixate la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui de-al XIX-lea. Una dintre aceste direcții se afla sub semnul cercetării izvoarelor, urmărind clarificarea mai vechilor cronologii și crearea unei baze solide pentru redarea cât mai corectă a istoriei naționale - cazul scrierilor lui Gheorghe Șincai în Transilvania, al lui Ștefan Stratimirović în Serbia, al lui Podmanicky József în Ungaria. O altă orientare se caracterizează prin tendința istoricilor de a creiona tablourile epocilor antice sau
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
problema cetățeniei. Ministerul Justiției a alcătuit un proiect prin care se cerea reluarea de către evrei a cetățeniei, conform declarațiilor din 1919. O dificultate În calea rezolvării acestei probleme a fost opoziția părții sovietice din Comisia Aliată de Control, care refuza redarea cetățeniei române evreilor din xe "Basarabia"Basarabia și xe "Bucovina de Nord"Bucovina de Nord1. De asemenea, era În continuare nerezolvat un „pachet” important de probleme, precum cea a bunurilor rămase fără moștenitori - cei neîntorși din deportări -, neacordarea unuistatut legal
[Corola-publishinghouse/Science/1969_a_3294]
-
a cunoașterii autentice, iar obiectul său o simplă imitație a modelului - o ființă imuabilă și eternă. Prin urmare, mitul definește verosimilul și credința în opoziție cu certitudinea științei. Mitul rămâne activ în domeniul imaginației sub forma ideii însă cu forța redării unei realități ficționale care depășește condiția umană. De aceea mitologia este de tip simbolic și evhemerist; iar cu ajutorul creației se poate ajunge la apoteoză. Înțelegerea mitologiei înseamnă descifrarea semnificațiilor operelor de artă în timp ce simbolisticul mitologic devine un trop al artei
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
lumea reală și lumea ireală. După Durand imaginarul este muzeul tuturor imaginilor posibile 2. Realul cuprinde actualul și acțiunea timpului, iar irealul este apariția discontinuă în conștiință - adică, după Bergson, un virtual, în măsura în care se actualizează 3. Imaginarul, ca facultate de redare a imaginilor se află între adevăr și fals. Falsul se produce atunci când deosebirea dintre real și ireal nu este evidentă sau plauzibilă. Falsul face ca adevărul să nu iasă la iveală, să nu fie decidabil. Astfel, imaginile din cadrul artei acționează
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
aseamănă cu originalul, în timp ce al doilea tip de artă aparține aparenței. Astfel, Guido Giglioni consideră că diferența dintre cele două tipuri de artă arată contrastul pe care îl presupune arta de apropiere și arta de depărtare. Prin primul se urmărește redarea adevărului originalului, iar prin al doilea se abandonează adevărul și se urmărește frumosul. Arta fantastică urmărește redarea adevărului ce se pierde în procedurile de redare, dar care oferă, în schimb, prin imaginație, o artă a frumosului. Natura aparenței, ce elimină
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
dintre cele două tipuri de artă arată contrastul pe care îl presupune arta de apropiere și arta de depărtare. Prin primul se urmărește redarea adevărului originalului, iar prin al doilea se abandonează adevărul și se urmărește frumosul. Arta fantastică urmărește redarea adevărului ce se pierde în procedurile de redare, dar care oferă, în schimb, prin imaginație, o artă a frumosului. Natura aparenței, ce elimină ființa, dar nu și existența, este specifică imaginii care disimulează opiniile contemplatorilor. Acest lucru pare destul de complicat
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
pe care îl presupune arta de apropiere și arta de depărtare. Prin primul se urmărește redarea adevărului originalului, iar prin al doilea se abandonează adevărul și se urmărește frumosul. Arta fantastică urmărește redarea adevărului ce se pierde în procedurile de redare, dar care oferă, în schimb, prin imaginație, o artă a frumosului. Natura aparenței, ce elimină ființa, dar nu și existența, este specifică imaginii care disimulează opiniile contemplatorilor. Acest lucru pare destul de complicat întrucât nu există o separare exactă între arta
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
pot fi interpretate ca reprezentări ale reprezentării, adică imaginea reprezentării. De aceea, desenului și picturii li se aplică o arhitectonică definită de meta-imagine. Compoziția reală a desenului și a picturii sunt pânza, petele de culoare și creionarea. Imaginea lor este redarea unei părți a vieții, a unei idei sau exprimări ale esenței ideilor (în cazul picturii abstracte). Arta complexă, în cazul de față, o reprezintă pictura în cadrul căreia eterogenitatea straturilor este maximă. Ceea ce transmite o pictură este o perspectivă obiectivă ce
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
dintre actul mișcării și cel al nemișcării este al statuii, care este condiția primă a intuirii și a apariției. Modelarea sensibilă a materiei este de tip artistic și se bazează, în principal, pe imitație și reprezentare. Imitația trebuie înțeleasă ca redarea fidelă a realității, în timp ce prin reprezentare se oferă esența realității. Sculptura este definită de toți termenii ontologici ai artei. Cu ideea de mit prin referințele spirituale sau religioase, prin logos, prin ideile ce stau la baza statuilor cu teme morale
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
personificat sub forma unei ființe umane. Sculptura Centaurul Bătrân reprezintă un animal cu însușiri și chip omenești. Astfel, în cadrul operei de artă personificarea este prezentă prin intermediul simbolurilor, iar reprezentarea unui animal sau obiect neînsuflețit cu caracteristici omenești are ca scop redarea unei imagini mai intense. Personificarea este strâns legată de mitologie. Alegoria are ca scop portretizarea unui concept abstract prin intermediul unei imagini specifice unitare. Acest trop ontologic apare în special în cadrul fabulei sau a parabolei. Pentru Rosenthal, alegoria este o descriere
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
fie redată prin intermediul simbolurilor sale. Ideea că avem de-a face cu o singură operă literară Ulise este întărită prin prezența titlului cărții și a numelui autorului său. În acest sens, stratul cuvintelor și al expresiilor simbolice funcționează în direcția redării unicității și identității romanului Ulise. Unicitatea și identitatea operei literare este redată de conținutul său narativ. Pentru a nu pune în pericol unitatea operei literare propoziția nu trebuie înțeleasă ca fiind ideal, ci doar ca artificiu stilistic. Obiectul constituie un
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
conținut rațional din forma lor unică. Înțelegerea lor ține de înțelegerea funcționalității operei în general. Scopul lor este de a oferi un sens mai profund vieții și existenței. Funcția cea mai importantă a situațiilor obiective reprezentate constă, pentru Ingarden, în redarea și arătarea calităților metafizice determinate. Acest lucru este posibil, spune Ingarden, datorită posibilității perceperii calităților metafizice în diferite situații. Calitățile metafizice sunt concretizare și redate prin intermediul obiectivităților reprezentate, fiind ontologic heteronome și pur intenționale fiindcă stimulează prezența lor. Prin intermediul calităților
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
pot fi identificate în cadrul istoricității picturii, fiind legate de cultura unei regiuni geografice și de tradițiile sale. Astfel, putem identifica școlile și curentele artistice prin care definim și interpretăm o serie de picturi. Folosirea atentă a anumitor elemente (modul de redare, intensitatea culorii), a anumitor motive (literare sau mitologice), a anumitor idei (religioase sau fantastice) definește forma finală și compoziția picturii. Totodată, există o relație intimă irefutabilă între natură și pictură. Arta și natura au o natură asemănătoare și pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
a dus la copierea picturii prin intermediul unui anumit dispozitiv pentru a reda o imagine cu componente artistice. Scopul imaginilor e de a proiecta un conținut emoțional pentru imaginația privitorilor. Fotografia poate fi gândită ca o formă de artă veritabilă prin redarea realității în suprafețe reprezentaționale. Pe de altă parte, în modernism, fotografia începe să se axeze pe imagini-spontane. Fotografia este procedeul mecanic de a forma imagini. Începând cu Nicéphore Niépce și Louis Daguerre fotografia capătă o dimensiune artistică prin înțelegerea ei
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Niépce și Louis Daguerre fotografia capătă o dimensiune artistică prin înțelegerea ei ca imagine scrisă cu lumină, ridicându-se la nivelul artei înțeleasă ca formă simbolică. Grupul f/64 a fost identificat cu folosirea unui anumit stil fotografic caracterizat prin redarea unor imagini clare, specifice și înrămate. Elementele redate țin de natura reală sau de obiectele reale descoperite. Stilul oferit de Grupul f/64 intră în contradicție cu pictorialismul ce se focalizează pe redarea frumosului vizual. Prin fotografia conceptuală se ilustrează
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
folosirea unui anumit stil fotografic caracterizat prin redarea unor imagini clare, specifice și înrămate. Elementele redate țin de natura reală sau de obiectele reale descoperite. Stilul oferit de Grupul f/64 intră în contradicție cu pictorialismul ce se focalizează pe redarea frumosului vizual. Prin fotografia conceptuală se ilustrează ideea, iar ceea ce se urmărește este determinarea unei vizualizări conceptuale. Compoziția unei astfel de fotografii poate suporta modificări prin programe specializate, în virtutea reprezentării ideii dorite. Formele noi pot fi folosite, precum fotojurnalismul sau
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
categoriei de asemănare se determină caracterul său estetic, diferit de cel al picturii. Asemănarea poate fi atât științifică, cât și observațională. În acest sens, prin noțiunea de clarobscur se desemnează un procedeu grafic și pictural cu ajutorul căruia se obține o redare a volumelor, perspectivei și profunzimei unei imagini, fie prin redare gradată și clară a umbrelor și a luminii, fie prin folosirea contrastelor puternice între lumină și întuneric. Înțelegerea funcționării reprezentării prin procedeele chimice duce la identificarea obiectului de reprezentat cu
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
cel al picturii. Asemănarea poate fi atât științifică, cât și observațională. În acest sens, prin noțiunea de clarobscur se desemnează un procedeu grafic și pictural cu ajutorul căruia se obține o redare a volumelor, perspectivei și profunzimei unei imagini, fie prin redare gradată și clară a umbrelor și a luminii, fie prin folosirea contrastelor puternice între lumină și întuneric. Înțelegerea funcționării reprezentării prin procedeele chimice duce la identificarea obiectului de reprezentat cu obiectul real. Totodată, procesul de clarobscur desemnează lumina dramatică ce
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
stări expresive. De aceea, în Photography: A Pictorial Art, Henry P. Robinson atribuie fotografiei aceleași caracteristici ca ale picturii. Acest lucru se datora puterii de reprezentare pe care fotografia o are, denumită stare pură de reprezentare. În cadrul fotografiei, procedeul de redare a realității este direct, astfel încât obiectul reprezentat nu suferă modificări sau intervenții artistice. Distincția logică dintre ceea ce este imaginar și ceea ce este real dispare: imaginea devine obiect și obiectul devine imagine. Fotografia stârnește o emoție ce este provocată printr-un
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
și ideală a operei de artă țin de modul său de reprezentare și de atributele artistice și estetice. Modul de reprezentare și de descriere, ca stări intenționale pure, diferă de la o natură a artei la alta doar în modul de redare, nu și de producere a lor, ele sunt redate de elementele constitutive operei - culoarea sau textul, ce diferă, prin intensitate și joc, de la o artă la alta, de exemplu, pata galbenă diferă în intensitate și expresivitate de cuvântul galben. Din
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
Ea evidențiază relația elementelor compoziționale, precum și prezența tropilor ontologici ca act al artei. În cazul fotografiei și al filmului, anumite obiecte externe (apartul de fotografiat, negativul etc.) devin termeni esențiali în înțelegerea constituentă a operei finale. Însă, instrumentele tehnice de redare a operei nu elimină sau nu afectează construcția operei, ci facilitează creația artistică. Implicațiile lor necesită o regândire și o redefinirea a noțiunii de creație. Acest lucru nu duce la o separare a elementelor din cadrul compoziției operei de procesul creativ
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
la problema fundamentală a modului lor de utilizare și a rolului operei pe care îl însușește în noul mediu al creației. Prin urmare, arhitectonica ontologică a artei vizuale evidențiază nu doar relația elementelor constituente operei, ci și procesul mecanic al redării artei vizuale. Astfel, existența operei vizuale ține de modalitatea relației dintre compoziția sa și procesul creativ. În modernitate, determinarea ontologică a existenței obiectului de artă a deschis o nouă dimensiune a artei realiste, întrucât obiectul artei este definit ca preexistent
[Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]