5,064 matches
-
să le scape printre degete. Să nu vă repeziți și să pierdeți. Apoi, întoarceți-vă la lucru. Muncitorii nu mai avură nici o îndoială. Înțelegeau limpede ce voia să spună Kanbei, cu zâmbetele și glumele lui. Lucrătorii din primele rânduri se repeziră spre movila de monede. Ezitară puțin, parcă speriați de vederea atâtor bani, dar, de îndată ce primul apucă o mână și se retrase, dintr-o dată se înălță un cor de glasuri fericite. Suna aproape ca un cântec de triumf. Aproape imediat, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cei mai demni de încredere. Trăgând adânc aer în piept, Mitsuhide înșiră numele oamenilor. Mitsuharu ridică privirea spre tavan și lăsă să-i scape un oftat prelung. Ce mai pot zice acum, când le-ai spus? Dintr-o dată, Mitsuhide se repezi înainte și-și înhăță vărul de guler cu mâna stângă: — Răspunsul e nu? Cu dreapta apucă prăselele pumnalului, în timp ce cu stânga îl zgâlțâia pe Mitsuharu cu o forță înspăimântătoare. — Sau e da? De fiecare dată când Mitsuhide îl scutura pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
luptei și cele nouă drapele cu blazonul campanulei albastre se despărțiră în trei companii a câte trei steaguri fiecare. Atacând intrarea Străzii a Șaptea, năvăliră prin porțile orașului, una după alta, invadând capitala cât ai clipi. Armata clanului Akechi se repezi prin porțile străzilor a Cincea, a Patra și a Treia, șiroind în oraș. Ceața era încă deasă, dar o auroră roșie ca focul începuse să infiltreze cerul de peste munți și, ca de obicei, porțile de răchită erau deschise pentru ca trecătorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
oamenii. Trăgând zăvorul porții mari, o deschise larg. În regulă! Treceți! răcni el, mânându-i înainte. Se dăduse ordin să năvălească în liniște, fără strigăte de luptă, cu steagurile coborâte și împiedicând până și caii să necheze. Dar, de cum se repeziră pe porți, dând năvală în oraș, trupele clanului Akechi se însuflețiseră deja până la frenezie. — La Templul Honno! Prin tumultul general, din casele de ici și colo se auzeau uși deschizându-se, dar locatarii, imediat ce priveau afară, își retrăgeau capetele la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
exagerare să spunem că zgomotul cutremura pământul și cerul, nesemănând cu nimic din ceea ce se aude pe lumea asta. În acea dimineață, n-a existat în toată capitala nici un om care să nu fi tresărit surprins sau să se fi repezit din pat, speriat de țipetele familiei. Un vacarm de zgomote și de voci începu să se înalțe curând din regiunea altminteri pașnică a conacelor nobilimii, care înconjurau Palatul Imperial. Cu toată zarva și ecourile copitelor de cai, părea să răsune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Dar șocul psihologic unic și surescitarea emoțională pe care le simțea i se opriră pe buze. Vorbind cu același calm dintotdeauna, următoarele sale cuvinte sunară aproape ca un mârâit: — Akechi... era inevitabil. Răsucindu-se rapid într-o parte, Nobunaga se repezi înapoi în camera lui. Ranmaru dădu să-l urmeze, dar după cinci-șase pași se întoarse și-i mustră pe pajii care tremurau: — Treceți imediat la lucru toți. I-am ordonat lui Bomaru să le spună tuturor să închidă toate porțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
poartă apucau toate armele pe care le găseau, încercând să stăvilească potopul acelui râu năvalnic. Însă era totuna cu a încerca să sprijine un baraj spart cu mâinile goale. Neluând în seamă săbiile și lăncile apărătorilor, avangarda clanului Akechi se repezi cu iuțeală printre ei, călcând peste cadavrele oamenilor care se angajaseră în luptă și care erau scăldați în sângele abundent al inamicilor. Parcă pentru a spune că nu voiau decât să viziteze reședința Seniorului Nobunaga, alergară direct spre templul principal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
întârziere în luptă, alergau să-i oprească pe războinicii clanului Akechi - fie și doar puțin - fără nimic altceva decât ferocitatea trupurilor și propriile lor eforturi disperate. Dar talazurile furtunoase de armuri nu puteau fi oprite și năvăleau pe sub streșinile templului. Repezindu-se înapoi în camera lui, Nobunaga îmbrăcase o pereche de pantaloni peste o cămașă de mătase albă și-și strângea șireturile, scrâșnind din dinți. — Un arc! Dați-mi un arc! strigă el. După ce răcni acest ordin de două-trei ori, cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
avea să conducă națiunea. Dar și săgețile pe care i le adusese Ano se terminară repede. Ici și colo, în grădina templului, zăceau dușmani doborâți de săgețile lui Nobunaga. Dar, înfruntându-i arcul, un număr de soldați în armuri se repeziră cu urlete disperate până sub balustradă, după care începură, în sfârșit, să se cațăre pe coridorul podit. — Te vedem, Senior Nobunaga! Nu ne mai poți scăpa! Predă-ți capul ca un bărbat! Inamicii erau îndesați ca ciorile pe salcâm dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
împiedica inamicul să se apropie de curte. Dar, întrucât forțele dușmane păreau gata să cucerească intrarea coridorului cu pod care ducea în curte, toată garda, care consta din mai puțin de douăzeci de oameni, formă un singur pluton și se repezi spre interior. Astfel, războinicii clanului Akechi care se urcaseră pe pod ajunseră blocați din ambele părți. Înjunghiate și tăiate, trupurile lor cădeau unele peste altele. Când oamenii din templul exterior văzură că Nobunaga era încă nevătămat, strigară cu entuziasm: — Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
învăluia și pe ei. În grajduri, se dezlănțuise un vacarm total. Cel puțin zece cai intraseră în panică și loveau cu copitele în pereții staulelor, smulgând scândurile. Doi dintre ei sparseră, în sfârșit, scândurile transversale care blocau intrarea și se repeziră violent afară. Alergând înnebuniți, năvăliră în galop în mijlocul forțelor clanului Akechi, în timp ce alți cai nechezau tot mai violent, văzând flăcările. Samuraii de la grajduri își părăsiră posturile, alergând să apere treptele curții unde fusese văzut ultima oară Nobunaga. Stabilindu-și acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se țineau de paturile și de țevile armelor. Călăreții din jurul lui Mitsuhide urcară, în galop, malul opus, lăsând în urmă o dâră de spumă și clăbuci. De undeva din fața lor se auzeau, sporadic, împușcături înfundate, câtă vreme în depărtare se repezeau spre cer scântei, probabil de la fermele incendiate. Imediat ce detunăturile încetară, însă, focurile dispărură și ele, peste toate lăsându-se, din nou, întunericul. Curând, sosi un curier cu un raport: — Oamenii noștri au împins înapoi o grupă inamică de recunoaștere. În timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Atacul fusese declanșat de pușcașii clanului Akechi, sub comanda lui Matsuda Tarozaemon. După aceea, fu cert cei șapte sute de oameni ai lui Matsuda se împărțiseră în două unități. Soldații lui Horio Mosuke, Nakagaba Sebei, Takayama Ukon și Ikeda Shonyu se repeziseră cu toții să fie primii care urcau pe Tennozan, dar numai Hori Kyutaro, le comandase trupelor sale ca, de la răscruce, s-o ia spre partea dinspre miazănoapte a poalelor. Ocolind rapid poalele muntelui, încercară ceva total diferit: să blocheze retragerea inamicului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Bătălia începuse aproape accidental. Ambele armate își petrecuseră dimineața printre trestii și stuf, înțepate de țânțari și tăuni. În tot acel timp, se priviseră față în față, așteptând ordinele generalilor. La un moment dat, însă, un cal splendid înșăuat se repezise, dintr-o dată, din tabăra lui Hideyoshi, spre malul râului Enmyoji, poate pentru a-și astâmpăra setea. Patru sau cinci soldați - probabil vasali ai stăpânului acelui cal - o luaseră la fugă după el. Dintr-o dată, de pe țărmul opus răsunară focuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-i ajuta pe soldați, care se ascunseseră în păpuriș. Nu mai aveau timp să aștepte ordinele. — Atacați! Ordinul de ofensivă generală al lui Hideyoshi sosi abia după schimbul de focuri. În mod firesc, trupele clanului Akechi reacționară față de manevra inamicului, repezindu-se la rândul lor în râu. Locul întâlnirii dintre Râurile Enmyoji și Yodo era destul de larg, dar, nu departe de confluență, Enmyoji era mic doar cât un pârâu. După cele câteva zile de ploaie, însă, curentul era puternic. În timp ce corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
recruți s-au împrăștiat. Câți soldați credeți c-au mai rămas acum în tabăra asta? — Dă-mi drumul! Pot face întocmai ce poftesc! Lasă-mă să trec! — Tocmai vorbele necugetate de acest soi dovedesc că nu faceți decât să vă repeziți spre moarte și-mi voi da toată silința ca să vă opresc. Una ar fi dacă am mai avea aici trei sau patru mii de oameni hotărâți, dar cred că nu mai sunt decât patru, cinci sute, care vor veni după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
este Calea Samurailor. În continuare, Katsuie le ceru oamenilor părerile privind succesiunea. Le solicită, în repetate rânduri, propuneri celor prezenți, dar nimeni nu voia să fie primul care ieșea în față, exprimându-și opiniile personale. Chiar dacă cineva s-ar fi repezit să-și declare propriile gânduri cu acea ocazie, dacă întâmplarea făcea ca, la alegerea finală, să nu câștige succesorul Oda susținut de el, viața avea să-i fie, cu siguranță, în pericol. Nimeni nu avea de gând să deschidă gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
singur lucru, pentru a pune capăt conversației: — Trimisule, câți ani ai, la urma urmei? — Întocmai... da, într-adevăr. — Te întreb despre vârsta ta... Câți ani ai? — Da, întocmai precum spuneți. — Ce? Katsuie avea senzația că-și bătea joc de el. Repezindu-și chipul furibund spre urechea lui Kumohachi, răcni cu glas destul de puternic pentru a sparge o oglindă: — Câți ani ai împlinit anul ăsta? La care Kumohachi dădu viguros din cap și răspunse, peste măsură de calm: — A, da, înțeleg. Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Luna a Patra. Vara sosise deja, iar cetățile din câmpie se făcea simțită căldura. În munți, însă, primăvara era în toi. Yasumasa se apropie și îngenunche pe iarbă. — Ei, frate? Genba îl privi cu coada ochiului, dar continuă să-și repeadă bărbia în fața oglinzii până când termină, în sfârșit, cu bărbieritul. Numai după ce briciul fu pus la loc și își clăti fața cu apa din lighean, se întoarse complet cu fața spre fratele său. — Ce este, Yasumasa? Ar putea pajii să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
să declanșeze o bătălie decisivă, mizând pe totul sau nimic. Se spune, continuă Shogen, că înainte de a fi plecat din Nagahama, Hideyoshi a pus să fie uciși toți ostaticii din familia Seniorului Nobutaka, ceea ce arată cu câtă hotărâre s-a repezit ticălosul spre Gifu. Și nu e numai atât. Ieri, avangarda lui a încendiat mai multe locuri și a început să se pregătească pentru asediul Castelului Gifu. „Ziua pe care o așteptam se apropie,“ își spuse Katsuie, lingându-și buzele. Genba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
recunoștința! Cei doi oameni se prosternară la pământ, dar nu mai rămăsese decât vâjâitul cravașei în vânt. Calul lui Hideyoshi se pierdea deja în depărtare, la galop. Până și aghiotanții săi erau luați pe nepregătite și fură nevoiți să se repeadă să-l ajungă din urmă. Pedestrașii, ca și cei care-și încălecară în grabă caii, o luară toți odată la fugă după stăpânul lor, în completă dezordine. Era Ora Berbecului. Nu trecuseră nici două ore între sosirea primului mesager și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ordine, pe drumul de treisprezece leghe până la Kinomoto - drumul care avea să-l ducă pe el spre totul sau spre nimic. Era hotărât trup și suflet. Cu elanul acestei hotărâri, Hideyoshi și o armată de cincisprezece mii de oameni se repezeau drept înainte, lăsând, în urmă, cinci mii de oameni. Hideyoshi și avangarda sa intrară în Nagahama după-amiază, la Ora Maimuței. Batalioanele se urmau unele pe altele, iar ultimii oameni și cai plecau, probabil, din Ogaki cam tot atunci când frontul coloanei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
le spuse vasalilor din jur și dădu pinteni calului. În același moment, peste câmpie răsunară salve de muschete. Ar fi trebit să fie ale propriilor lor pușcași, iar forțele lui Hideyoshi deschiseseră probabil simultan focul. Cu aceste gânduri, Inuchiyo se repezi în josul pantei, privind norii de praf și fum de pulbere dintr-o parte. — Acum! Acum! murmura el, lovind neîncetat în șa. Într-o parte a taberei din Moyama se băteau gonguri și tobe mari de război, sporind confuzia. Forțele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
de luptă și răspândirea de zvonuri și de bârfe nu fac decât să-i deruteze și mai mult pe oamenii noștri. Oricine comite asemenea fapte va fi aspru pedepsit, continuă el, adăugând mustrări după mustrări. Un număr de subordonați se repeziră afară, încă o dată, anunțându-i ordinele stricte. Însă chiar și după aceea, Katsuie fu auzit țipând cu glas strident: — Nu vă agitați! Nu vă pierdeți capul! Dar intențiile lui de a potoli tumultul nu reușeau decât să adauge încă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se adunară la un loc, luând-o la fugă, în direcția lui Katsuie. — Aici ne luăm rămas bun, stăpâne! Aruncând aceste cuvinte de despărțire, generalii care fugeau cu Katsuie se desprinseră dintr-o dată de lângă el, își întoarseră caii și se repeziră în mijlocul lăncilor ascuțite ale urmăritorilor. Curând, cadavrele lor căzură la pământ. Menju Shosuke se întorsese și el și înfrunta năvala inamică, dar acum o luă, din nou, la fugă, după stăpânul său, strigându-l din urmă: — Stindardul de comandant... vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]