2,720 matches
-
spațiu de refugiu și de meditație incitantă, insecurizantă”: „Căci aceasta pare a fi particularitatea spațiului poetic al lui Alexandrescu: loc de retragere, loc de provocare a istoriei, loc de incitație la rebeliune Împotriva prezentului, loc, În fine, În care meditația, reveria nu liniștesc spiritul, ci Îi sporesc melancoliile, incertitudinile”. „Cu productivul, inegalul D. Bolintineanu, poezia română se deplasează spre sud, spre zona orientalo-mediteraneană, acolo unde se amestecă miturile” (cu toate acestea poetul va „ține departe poezia lui sudică de orice mitologie
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este un vehicul agreabil, comod și, totodată, un cuib, un mic spațiu intim, ocrotitor (...). Acest cuib de iarnă reprezintă o intimitate mobilă, euforizantă. Sania ușoară asigură legătura dintre cele două spații ale pastelurilor. Este agentul a două dorințe, a două reverii: satisface voința de comoditate (securitate) a poetului și satisface, În același timp, nevoia de evaziune. În pustietatea, neclintirea iernii, sania este un semn al migrației reconfortante”. Poetul năzuiește la starea de „comodă beatitudine”. „Cu el poezia română atinge un nivel
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
depărtării”. Tabloul, scena din natură și figurile spectaculosului așezat. Parnasianismul lui Alecsandri. Sentimentul măreției În dezordine (Căderea Rinului). Un grandios tablou de Întunecimi sublime (Grui-SÎnger). O imagine a labirintului: „codrul fără viață”. Peisajele paricidului. Lunca și figura beatitudinii. CÎmpia și reveria pustietății. O țară imaginară. Pastelurile: o reverie pietrifiantă, o poetică a imobilității. Peisajul feeric: reveria cristalizantă. Sensul monumentalului În natură. Ambiguitatea unui simbol: sania. Spațiul deschis. Poet al matinalului. Dialectica orelor. Figuri ale intimității și ale euforiei. O erotică enervant
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spectaculosului așezat. Parnasianismul lui Alecsandri. Sentimentul măreției În dezordine (Căderea Rinului). Un grandios tablou de Întunecimi sublime (Grui-SÎnger). O imagine a labirintului: „codrul fără viață”. Peisajele paricidului. Lunca și figura beatitudinii. CÎmpia și reveria pustietății. O țară imaginară. Pastelurile: o reverie pietrifiantă, o poetică a imobilității. Peisajul feeric: reveria cristalizantă. Sensul monumentalului În natură. Ambiguitatea unui simbol: sania. Spațiul deschis. Poet al matinalului. Dialectica orelor. Figuri ale intimității și ale euforiei. O erotică enervant Îngerească. Erosul galant. Steluța și Rodica. Retorica
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dezordine (Căderea Rinului). Un grandios tablou de Întunecimi sublime (Grui-SÎnger). O imagine a labirintului: „codrul fără viață”. Peisajele paricidului. Lunca și figura beatitudinii. CÎmpia și reveria pustietății. O țară imaginară. Pastelurile: o reverie pietrifiantă, o poetică a imobilității. Peisajul feeric: reveria cristalizantă. Sensul monumentalului În natură. Ambiguitatea unui simbol: sania. Spațiul deschis. Poet al matinalului. Dialectica orelor. Figuri ale intimității și ale euforiei. O erotică enervant Îngerească. Erosul galant. Steluța și Rodica. Retorica peisajului, peisajul retoricii. Impresionism poetic? Retorica poemului epic
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dobândit, pentru Lovinescu, semnificația unui gest ritualic, menit să adoarmă conștiința și să trezească la viață imaginația, printr-un mecanism pus în mișcare de niște resorturi inconștiente, traductibile în gama unor acorduri muzicale. De aceea, incipitul romanului descrie starea de reverie a creatorului care iese din timp, din "istorie", pentru a regăsi paradisul pierdut: "Pentru a nu știu câtea oară, pe timp de vară, în fața brazilor casei natale. Acum ca și anul trecut, ca și anii trecuți, mulți, suprapuși, dezindividualizați, topiți
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
fi resuscitat într-o altă configurație, la intensitatea visului, în orizontul pur și impersonal al artei. În termeni asemănători vorbea Proust despre "motivul muzical" ce declanșează memoria involuntară și, o dată cu ea, energia creatoare a artistului rupt de lume, cufundat în reveria eului său profund și în ritmul jocului stilistic. Distincția teoretică dintre cele două "euri" (eul superficial, empiric și celălalt "eu", abisal, al artistului), devenită ulterior o dogmă a artei moderne (a cărei diferență specifică trebuie căutată în autonomia estetică, refuzul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
obiect", dintre "eu" și "lume". În altă ordine de idei, concilierea dintre "materie" și "spirit", dintre "intuiție" și "intelect" este posibilă numai datorită acțiunii memoriei și a "privirii interioare" ce bruiază percepția imediată și transpune "eul" într-o stare de reverie, între veghe și vis, favorabilă cunoașterii intuitive (care e o cunoaștere prin imagini), astfel încât trecutul să fie retrăit ca prezent și contopit cu prezentul. Dar, pentru a-și susține teoria, Bergson se vedea nevoit să atribuie "imaginii" două sensuri diferite
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
a deghizamentului auctorial (s-a vorbit de tehnica desuetă a manuscrisului găsit 29), cu toate că și-a dat seama de importanța însușirii unui discurs autoreflexiv, conform cu exigențele intelectual-estetice ale literaturii moderne. În consecință, chiar dacă Bizu debutează în nota proustiană a unei reverii subiectiv-paseiste30, care atribuie autorului rolul de personaj central, ulterior același "autor" dispare din text, iar romanul se "obiectivează" în forma unei narațiuni omnisciente ce trasează, într-o succesiune riguroasă, etapele esențiale din biografia unui "erou" fictiv, imaginat după chipul și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de rezolvat o dificilă problemă tehnică: aceea a tranziției de la narațiunea memorialistică la roman, de la documentul autobiografic brut la "romanțarea" (literaturizarea) sa. Să vedem, mai exact, cum procedează romancierul inspirat de metoda lui Proust. Primul paragraf descrie, am spus deja, reveria scriitorului întors "pentru a nu știu câtea oară", după obișnuita călătorie cu trenul, "în fața brazilor casei natale", unde retrăiește senzația ieșirii din timp și din sine, stimulat de "aspectul imutabil" al locurilor și de "fibrele încă vii ale vieții de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
a elementelor specifice peisajului moldovenesc, cu natura și oamenii locului și cu toate automatismele unei existențe neschimbate de veacuri. Apropierea de orașul natal ("când mă scobor la Dolhasca, mi se pare că am și ajuns") îndeamnă încă mai abitir la reverie datorită înmulțirii "semnelor" familiare, călătorul trecând de acum încolo nepăsător pe lângă priveliștea din jur, pentru a retrăi cu intensitatea unor senzații proaspete "imaginile trecutului" deșteptate de "scurta trecere" a unei trăsuri "cu arcuri slăbite", trasă "de o pereche de cai
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
vieții și a morții" "documentul psihologic al unui om născut cu moartea în el". Numai că Bizu nu e în stare să verbalizeze trăirile sale inconștiente, nu le poate exorciza prin scris. Din acest motiv, aspirațiile lui nu depășesc faza reveriei și a preparativelor laborioase, care anulează practic nevoia de acțiune. El face parte din familia intelectualilor ("moldoveni") obosiți de viață, alături de Neculai Manea și de prințul Lai Cantacuzin, însă luciditatea cu care se analizează trimite la altă categorie de personaje
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
după dânsa "ca după un mort", cu voluptate pervers-fetișistă: "Dibui prin colțuri, prin odaia de baie, și dădu peste un dulap în zid; deschizându-l, găsi pe polița de sus un mic pieptene, pe care își puse buzele fierbinți". Plăcuta reverie, amintind de răsfățurile rafinat senzuale ale doctorului Codrescu, se spulberă însă o dată cu mărturisirea lui Cehi, un amic mai puțin visător, care fusese primit fără nicio pudoare în intimitatea doamnei, ca amant de ocazie, și de la care Bizu află că toate
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Lică dreptul la profunzime sau măcar la verosimilitate, pentru a-l distribui chiar din următorul capitol în vechiul său rol (cerut de logica melodramei), de simplu agent al intrigii, personaj negativ, fără alte nuanțe. Ca atare, după trecătorul moment de reverie inexplicabilă, comportamentul personajului redevine stereotip dovadă dialogul cu Bizu, derulat în aceeași manieră, de tachinerie amicală și de familiaritate vulgară, ce îi va fi adus de altfel lui Lică succesul în carieră. Aparent întâmplător, ministrul readuce în discuție chestiunea petiției
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
nici luptătorul politic de la care se inspiră generațiile militante ale veacului nostru, de căpitani și de gardiști. El era poetul, cel mai mare poet al limbii române, de o armonie și de o tristețe care ne îmbăta și ne dizolva reveriile anilor melancoliei; însăși tragedia vieții lui, apropiată de noi, sau chiar contemporană, exercita asupra sensibilității o putere irepresibilă. De cum am sosit la Iași, la liceu, în fiecare duminică mergeam pe urmele sau pe presupusele urme ale marelui poet, ca la
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
imitație. Dar aici raportul e invers: nu lectura cărții generează impulsul apropierii periculoase, ci apropierea (sărutul) îl obligă pe cutezătorul amant să deschidă cartea taman la episodul cu pricina semn că, pentru Eminescu, "realitatea" nu-i decât un "prilej" de reverie, ce reclamă refugiul în imaginar, în bibliotecă, în "carte" 146. Total opacă la starea sufletească a adoratorului ei, și totuși conștientă că ireparabilul s-a produs ("între noi totul se schimbase dintr-o dată"), Mite "citește" greșit scena sărutului și în
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
o formă de viață austeră, în spiritul naturii și al mentalității populare: "prelungirea trecutului o concepea nu numai în păstrarea pietrelor și bisericilor, ci și a hârtoapelor uliților nepietruite și în mărginirea nevoilor și plăcerilor vieții la un strict necesar...". Reveria dizolvă, astfel, "personalitatea" individuală (tot așa cum "natura" face inutilă "civilizația") și incită la euforia transferului afectiv: "în cei doi ani ai vieții lui ieșene, mai băștinaș decât localnicii (așa cum și personajul lovinescian trebuia să fie "mai eminescian" decât Eminescu însuși
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
căci fără dânsa nu putea trăi". Trecerea de la un roman la altul al ciclului se realizează acum firesc, fără căznitele "incipituri" din Bizu ori Firu'n patru. În trenul care-l duce spre Iași, la Veronica, Eminescu se cufundă în reverie și rememorează povestea lor de dragoste (așa cum și-o imaginase el), fără să observe că în compartiment se consumă un trivial adulter, un amor clandestin între doi necunoscuți ce încearcă să-și ascundă identitatea reală sub niște nume de împrumut
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
intime a poetului de către E. Lovinescu și totodată efortul său de a arăta sugestiv regimul cu totul particular de viață sufletească al eroului său". Până aici, nimic neobișnuit. Recenzentul reproșează însă prozatorului un fapt mult mai grav, și anume că "reveria sinuoasă a poetului e redusă la o schemă lineară, la o succesiune organică de imagini și amintiri" procedeu psihologic "mult prea simplist și ineficient". De aceea, romanul lovinescian nu reușește să reînvie "viața interioară a lui Eminescu", arătând mai degrabă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de imagini și amintiri" procedeu psihologic "mult prea simplist și ineficient". De aceea, romanul lovinescian nu reușește să reînvie "viața interioară a lui Eminescu", arătând mai degrabă "chipul în care o minte lucidă, limpede și subjugată de rigorile logicii reflectă reveria"205. "Mimetismul spiritual" va fi sancționat, într-o cronică radiofonică, și de Perpessicius 206, care acuză, de asemeni, aceeași "eroare psihologică" inadmisibilă, în opinia sa, într-un context în care romanul românesc învățase deja "lecția" monologului interior: "Eminescu a fost
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de la jocul formei pe marginea vieții la expresia menită să cristalizeze esențialitatea vieții". Vezi și Marin Mincu, " Natura dilematică a eminescianismului", în volumul Paradigma eminesciană (Editura Pontica, Constanța, 2000), pp. 61-93. Pornind de la ipoteza că aventura Cătălinei stă "sub semnul reveriei și al visului nocturn", criticul o asimilează unei experiențe cognitive profunde, de investigare a "sinelui", de "sondare, prin oniric, a omenescului însuși". Ca atare, Hyperion desemnează, de fapt, "daimonul (prototipul) Cătălinei", "ființa ei individuală cea mai abstractă și mai autentică
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
volumul Așteptarea coralilor (1970) a fost distins cu Premiul Asociației Scriitorilor din Timișoara. Începuturile poetice ale lui S., ingenue, ezitante, stau sub semnul purității și al dragostei. Treptat se produce trecerea spre o lirică în care scenele pastorale interferează cu reveriile livrești, tablourile bucolice ale Banatului montan fiind transferate în zona meditației de sorginte blagiană. Aflate între reflexivitate și exhibarea bucuriei candide de a fi, poemele investesc elementele cu semnificații simbolice puternic individualizate. Pârâul, izvorul, femeia, drumul, pasărea cântătoare, ceața, iarba
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290023_a_291352]
-
afirmă C. -„vor avea aspirația personajelor superioare, dar le vor reuși întotdeauna mai cu seamă personajele detestabile, cel puțin atunci când vor avea o perspectivă maniheistă (și o vor avea de la Nicolae Filimon până la G. Călinescu)”. O altă carte, Vis și reverie în literatura română (1994), reia teme din Orizontul rustic... și din Fețele orașului. SCRIERI: Aventura memoriei, București, 1983; ed. (Zaharia Stancu sau Aventura memoriei), București, 2003; Orizontul rustic în literatura română, București, 1985; Fețele orașului, București, 1988; Vis și reverie
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286468_a_287797]
-
reverie în literatura română (1994), reia teme din Orizontul rustic... și din Fețele orașului. SCRIERI: Aventura memoriei, București, 1983; ed. (Zaharia Stancu sau Aventura memoriei), București, 2003; Orizontul rustic în literatura română, București, 1985; Fețele orașului, București, 1988; Vis și reverie în literatura română, București, 1994; Francofonie și francofilie, 1995; Îngeri, demoni și muieri, București, 1999; Dicționar de comunicare, București, 2001; Tehnici de informare și comunicare, București, 2003. Repere bibliografice: Laurențiu Ulici, „Aventura memoriei”, RL, 1983, 29; Dan C. Mihăilescu, „Aventura
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286468_a_287797]
-
Aventura memoriei”, LCF, 1984, 15; Irina Petraș, „Orizontul rustic în literatura română”, ST, 1985, 10; Paul Dugneanu, „Orizontul rustic în literatura română”, LCF, 1985, 50; Radu G. Țeposu, „Orizontul rustic în literatura română”, FLC, 1986, 16; Valeriu Râpeanu, „Vis și reverie în literatura română”, „Curierul național. Magazin”, 1994, 9; Petraș, Panorama, 227-231; Teodor Vârgolici, „Îngeri, demoni și muieri”, ALA, 2002, 624; Roxana Olteanu-Roșu, „Zaharia Stancu sau Aventura memoriei”, „Meandre” (Alexandria), 2003, 1. T.V.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286468_a_287797]