3,927 matches
-
chiar dacă se face abstracție de genitiv, care interferează cu pronumele și adjectivul posesiv, rămîn încă forme distincte pentru dativ și acuzativ, așa cum se prezintă situația, în grupul limbilor romanice, în română. În general însă, există un paralelism evident între limbile romanice și cele germanice la pronumele personale, atît din perspectiva conservatismului declinării, cît și din perspectiva statutului formelor, nominativul opunîndu-se formal, prin supletivism, cazurilor oblice, ale căror structuri fonematice încep cu bilabiala m-. Se menține, de asemenea, în cele două grupuri
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
ale căror structuri fonematice încep cu bilabiala m-. Se menține, de asemenea, în cele două grupuri de limbi legătura formală originară a pronumelor personale cu pronumele și adjectivele posesive. Categoria genului are o concretizare deosebită în gramatica germanică în raport cu cea romanică, mai întîi prin faptul că toate limbile germanice au păstrat genul neutru și, apoi, prin caracteristica de a avea la persoana a III-a singular pronume speciale pentru acest gen, ceea ce nu se întîmplă nici măcar în limba română, singura limbă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
-üre, -ade, -ose, -age, -äne, -ette (die Bilanz, die Frequenz, die Notiz, die Fakultät, die Fabrik, die Nation etc.). În cazul sufixelor neologice, atît la masculin, cît și la feminin, limba germană urmează în general distincțiile de gen din limbile romanice occidentale, îndeosebi pe cele din franceză. De aceea, de exemplu, substantivele cu -tion sînt feminine, ca în franceză, în vreme ce în alte limbi germanice pot fi și de alt gen; ca atare, fr. la station este în germană die Station [di
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și det, aceleași pentru cele trei limbi nordice, coincid cu pronumele de-monstrative den, det (den pentru genul comun și det pentru neutru), încît este evidentă aceeași descendență a pronumelor personale de persoana a treia din pronumele demonstrative ca în limbile romanice. De altfel, și pronumele personale germane de persoana a treia indică proveniența din cele demonstrative printr-o reducere a formei. La plural, limbile germanice nu fac, prin formele pronumelui personal, diferențieri de gen, unele avînd această formă identică cu cea
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
politețe propriu-zis, fiindcă numai contextul poate stabili valoarea formei you. O situație similară există în suedeză, unde pronumele personal de persoana a doua, du [d(poate primi în context statutul de pronume de politețe. Desigur, la fel ca în limbile romanice, există și în grupul celor germanice formule de reverență, însă aici ele nu au fost pronominalizate ca în română, spaniolă și portugheză. Între simplificările produse în perioada tîrzie a germanicii comune a fost pierderea dualului, încît categoria numărului a rămas
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
primesc la plural desinența 's (opa opa's, menu menu's, auto auto's). Limba engleză nu a păstrat nici una dintre desinențele germanice specifice pentru formarea pluralului, recurgînd la desinența -(e)s, prezentă și în pronunție. Această desinență, specifică limbilor romanice occidentale, se folosește și în neerladeză, dar în mai mică măsură, iar în alte limbi germanice (suedeza, germana) apare rar, de obicei în cazul împrumuturilor. Un număr de circa 50 de substantive englezești realizează pluralul prin modificări ale vocalelor din
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
altă parte, se poate observa că, în toate limbile germanice, formele proclitice relevă relația genetică cu pronumele demonstrative (de depărtare), încît se poate întrevedea că ele își au originea în acest pronume, așa cum s-a întîmplat și în cazul limbilor romanice, al căror articol hotărît își are originea în pronumele demonstrativ latinesc. În daneză, norvegiană și suedeză, articolul hotărît proclitic este identic ca formă cu pronumele demonstrativ 54 (gen comun: den, gen neutru: det, plural: de), și la fel se prezintă
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
eine Küche [aenə ΄küxə] "o bucătărie" și ein Zimmer [aen ΄tsimər] "o cameră", acesta la neutru. Asemănarea pronunțată dintre forma articolului neho-tărît și forma numeralului cardinal al unității relevă că originea acestui articol este, la fel ca în cazul limbilor romanice, în numeralul respectiv. În limbile nordice, formele celor două părți de vorbire au rămas omonime, dan. en, et, sued. en, ett, norv. en, ett, în neerlandeză există o minimă diferență în pronunție, art. neh. een, num. één [e:n], dar
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
germ. art. neh. ein, eine, num. eins. Paralelismul dintre articol și numeral din limbile nordice este întărit și de faptul că numeralul are forme speciale pentru genul comun și pentru genul neutru, ilustrînd o situație similară cu cea din limbile romanice, unde genul se reflectă atît la articolul nehotărît cît și la numeralul unitate (care distinge însă aici masculinul și femininul). În engleză, forma one se folosește și cu valoare de pronume nehotărît impersonal (one says that..."se spune că..."), situație
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
cazuri, realizează în mare parte comparația cu ajutorul sufixelor: fine [fain] "frumos", finer, the finest; small [sm(l] "mic", smoller, the smollest; big "mare", bigger, the biggest. Ca atare, în engleză, superlativul relativ este precedat de articolul hotărît, ca în limbile romanice, dar nu reprezintă ca în aceste limbi singura opoziție în raport cu gradul comparativ, fiindcă recurge și la desinența specifică. Modelul general germanic este urmat și de limba germană, cu particularitatea că, la superlativul relativ, adjectivul sufixat este precedat de prepoziția am
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
mic", mindre, minst; sued. gammal "bătrîn; vechi", äldre, äldst. În cazul redării supletive a gradelor de comparație, se constată existența unei opoziții de radical între pozitiv, pe de o parte, și comparativ și superlativ relativ, pe de altă parte. Limbile romanice occidentale, care cunosc la rîndul lor aseme-nea redări supletive, cunosc tipul de opoziții ternare, fiindcă pentru toate cele trei grade există radicali diferiți. Acest aspect relevă faptul că limbile-bază ale celor două grupuri de idiomuri prezentau două direcții deosebite: germanica
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
limbilor germanice nu este operantă clasificarea verbelor în conjugări, așa cum se întîmplă în cazul limbii latine și a descendentelor ei, pornind de la vocala tematică a infinitivului și de la unele particularități ale flexiunii. De altfel, această clasificare a verbelor latine și romanice lasă necuprinse o serie de elemente precum verbele neregulate și deponente din latină sau adună în același grup verbe cu un comportament flexionar și funcțional foarte diferit, precum conjugarea a treia din limba franceză. Verbele din limbile germanice sînt clasificate
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
slabe, care au la preterit și la participiu trecut terminații (sufixale) determinate, și una a verbelor tari, care nu au asemenea terminații și prezintă alternanțe fonetice (ablaut). La acestea se adaugă o grupă a verbelor neregulate, întîlnite și în limbile romanice, care au radicali diferiți la cele trei forme de bază (infiniv prezent, preterit și participiu trecut). Situația nu este însă unitară, unele limbi manifestă acest supletivism (germ. sein [sain], war, gewesen; neer. zijn [zein],was (waren 58), geweest; engl. to
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
comună la limbile germanice s-a manifestat, de altfel, tendința permanentă de a regulariza paradigma unor verbe tari sau neregulate, unele dintre ele intrînd astfel în grupa celor slabe. Pe de altă parte, verbele împrumutate din latină și din limbile romanice au fost încadrate în aceeași grupă, încît aceasta s-a îmbogățit și se îmbogățește continuu. Cu toate acestea, grupa verbelor tari, care prezintă ablaut, și a celor neregulate nu se află în situația de a fi vidate, deorece conțin verbe
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
mijloacele secundare prin care se realizează opozițiile, iar nu principiul după care se realizează. Aceleași limbi păstrează și un grup de verbe deponente, cu formă pasivă și cu înțeles pasiv (așa cum existau și în latină, dar care lipsesc în limbile romanice 60): dan. at l(nges "a-i fi dor", at f(rdes "a călători", synes "a i se părea"; norv. å synes "a crede", å eldes "a îmbă-trîni", å trives "a se simți bine", å fines "a se afla"; sued
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
din limbile germanice prezintă trăsătura că presupune, în cazul modurilor personale, obligativitatea prezenței pronumelui personal, care îndeplinește rolul de marcă a persoanei, întrucît desinențele nu realizează o distinc-ție suficientă în acest sens. Din acest motiv, numai franceza prezintă în grupul romanic o corespondență cu această situație, celelalte limbi neolatine avînd mijloace desinențiale care nu presupun o astfel de necesitate. Prin urmare, limbile germanice nu au posibilitatea de a reda în mod sintetic categoria persoanei, fiind, din acest punct de vedere mai
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
această situație, celelalte limbi neolatine avînd mijloace desinențiale care nu presupun o astfel de necesitate. Prin urmare, limbile germanice nu au posibilitatea de a reda în mod sintetic categoria persoanei, fiind, din acest punct de vedere mai analitice decît cele romanice, iar faptul că toate prezintă, într-un mod mai accentuat sau mai puțin pronunțat, această trăsătură se explică prin unele tendințe din faza lor comună și prin contactele dintre ele. Limbile scandinave nu au mărci desinențiale pentru nici una dintre persoane
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
tot la rădăcina verbului; de la verbul lernen "a învăța", rădăcina este lern-, iar conjugarea ich lerne, du lernst, er, sie er lernt, wir lernen, ihr lernt, sie lernen. Perfectul compus se formează în limbile germanice, la fel ca în cele romanice, cu ajutorul unor auxiliare cu formele de prezent și cu participiul trecut al verbului conjugat. Cu auxiliarul la preterit și cu participiul se formează, în mod simetric, mai mult ca perfectul indicativ. Unele dintre idiomurile germanice, engleza, norvegiana și suedeza, uzează
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
direcție ori o trecere de la o stare la alta. Un regim similar au verbele hebben și zijn [zein] din limba neerlandeză, precum și have și v(re din daneză. Situația urmează același model în cazul limbilor franceză și italiană din familia romanică, care uzează de aceleași auxiliare și la aceleași timpuri, acestea fiind și limbile neolatine ce atestă la nivelul lexicului o însemnată pondere a adstratului germanic. Pentru redarea timpului viitor, idiomurile germanice prezintă mai multe tipuri, uneori cu situații complexe în interiorul
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Veți vorbi imediat". Deseori, verbele auxiliare cu care se realizează viitorul indicativului sînt folosite și pentru a construi condiționalul, datorită afinităților de conținut dintre timpul viitor (care poate fi perceput ca manifestarea dorinței sau voinței) și modul condițional-optativ. În limbile romanice, acest paralelism este cvasigeneral, dar în cele germanice situațiile sînt mai diversificate. Astfel, în limba engleză, auxiliarul de condițional reprezintă preteritul celui de viitor, căci should descinde din vechiul sceole, preteritul lui sceal, din care a rezultat shall, iar would
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
de redare a diatezei pasive produce alte clasificări ale limbilor germanice, atît prin mijloacele antrenate, cît și prin tipul acestor mijloace. Engleza realizează pasivul cu auxiliarul "a fi" (to be) urmat de participiul verbului conjugat (adică la fel ca limbile romanice): I am called. "Sînt chemat", dar germana și neerlandeza, care recurg de asemenea la mijloace analitice, uzează de auxiliarul "a deveni" (germ. werden, neer. worden): germ. Ich werde gefragt. "Sînt întrebat"; neer. Ik word geholfen. "Sînt ajutat". În limba germană
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
Casa este vîndută". În gramatica limbilor germanice nu este specificată întotdeauna existența unei diateze reflexive (sau pronominale), distincte de celelalte diateze (activă și pasivă), deși este menționată specia pronumelui reflexiv cu care se realizează construcții echivalente cu cele din limbile romanice repartizate la o astfel de diateză. Astfel, de exemplu, în suedeză, pentru a forma diateza reflexivă se adaugă pronumele reflexiv după verb, pornind de la diateza activă: Jag befinner meg. "Eu mă aflu", verbul befinna sig "a se afla" fiind un
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
erinnern (an) "a-și aminti") și, desigur, multe dintre verbele tranzitive se pot combina cu pronumele reflexive (sau cu alte forme pronominale, îndeosebi cînd se redă reciprocitatea). Pronume reflexive există în toate idiomurile germanice, dar, la fel ca la cele romanice, numai la persoana a treia forma este de obicei specifică, deoarece la persoanele întîi și a doua sînt preluate forme de la alte pronume (de obicei personale), care primesc această valoare numai prin context sau și prin compunerea cu un element
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
o parte, și limba engleză, foarte receptivă la împrumuturile latino-romanice, pe de altă parte. Engleza are și o mai redusă manifestare a creației prin derivare, fiind aproape lipsită de posibilitatea de a realiza diminutive, așa cum se constată, în cadrul grupului limbilor romanice, în cazul francezei, în ambele idiomuri, puținele diminutive care se realizează fiind de cele mai multe ori construcții perifrastice cu ajutorul adjectivului "mic". Aspecte ale determinării și ale topicii în limbile moderne Între trăsăturile care le particularizează, limbile istorice înscriu și modul specific
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]
-
și în cazul limbilor sintetice, aspectul popular urmează în general în topică mai îndeaproape structurile logice (naturale), care au o anumită fixitate, ceea ce a condus, în cazul latinei populare, de exemplu, la evoluția spre o topică relativ fixă a limbilor romanice. Altfel se prezenta situația în latina literară, prelucrată de învățați, unde posibilitățile de marcare a funcții-lor sintactice prin desinențe sau prin afixe (sufixe) au oferit condiții de realizare a unor construcții cu inversiuni, cu dislocări și cu intercalări, unele devenite
Comunicare culturală şi comunicare lingvistică în spaţiul european by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/920_a_2428]