KorAP: Find »[drukola/base=sertar & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...104 105 106 ...136 >

3,380 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911

dotată cu ceva ce semăna cu o plită pentru gătit; și o masă mică, având un scaun alături pe care Vocea Unu așezase deja un vas aburind ce conținea o supă verde-maronie. Mai erau și alte obiecte, inclusiv rafturi și sertare. Dar scopul pentru care fusese pusă supa era atât de evident, încât, când Onda îi arătă un scaun pe care să stea, în fața vasului, se execută automat și nu mai așteptă nici o surpriză plăcută. Așa că vorbele rostite după aceea, veniră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
în ambele camere de dormit așa că, cel puțin aveau loc unde să-și pună hainele de care își vor face rost. Observă că Enin intrase în dormitorul mai mic. Așa că Gosseyn se-ndreptă spre bucătărie. Când cercetase mai devreme prin sertarele de acolo, descoperise o hârtie și un creion. Se apucă să facă o listă. Era primul său moment de liniște de când sosise. Stând acolo, pe scaun, simți o senzație ciudată în cap și în corp, Gosseyn se opri din scris

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

mai descurce; când răsfoiai paginile, n-ar fi mirat pe nimeni să cadă oase din ele. Nu întâlneai nici un calculator prin zonă. Titlurile se fereau de tine, le găseai de mână la fișier, dacă nu șterpelise cineva fișierul cu totul. Sertarele mici de lemn, numerotate cu litere de la A la Z, fuseseră până la urmă prinse de perete cu tije groase de fier; mecanismele culisau atât cât să nu zici că nu merg. De regulă, nu se deschideau, aveai nevoie de răbdare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
regulă, nu se deschideau, aveai nevoie de răbdare și-o mână bună; dacă trăgeai brusc, plecai cu tot dulapul după tine. La cele de sus nu ajungeai, trebuia să te milogești la împrumut, să-ți aducă o scăriță. Odată forțate, sertarele se dovedeau fie pe jumătate goale, fie pline de nu puteai să strecori o unghie. Legată cu sârmă de tijele metalice, literatura strângea rândurile. Rebreanu, Renard și Russo zăceau în același catastif, presați ca o lalea uscată. Mausoleul de cultură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
opresc într-o cafenea, scutindu-mă de urcatul scărilor. Și totuși, intram conștiincios, cu o bucurie (amestecată cu puțină mândrie) pe care, după atâția ani, nici eu nu mi-o puteam explica și pe care o păstram bine ascunsă în sertarele minții. De cele mai multe ori, calvarul se sfârșea înainte să înceapă. Portarii nu mă recunoșteau. Mă legitimam cu-o relicvă antică, un dreptunghi de carton îmbrăcat în material textil. Dreptunghiul se plia la mijloc, niciodată perfect: marginile depășeau, colțurile cădeau într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și la ce puteau folosi), rupând și-acum șervețelele de masă în două (să ajungă și pentru mâine), ștergându-și nasul în batista „Braiconf“ (de-o culoare și-o rezistență cretină, neverosimilă: verde deschis, tare, cu dungi violet), păstrând în sertar chiloți și maiouri tetra, chinezești (purtate până când se îngălbeneau de uzură), învelindu-și scaunele de la Logan în folie groasă, transparentă, cu tot cu tetiere - o mașină întreagă, aruncată din fabrică într-un sac de plastic. O bombă n-ar fi produs mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
zelos. Îi răscoleam paginile intime cu voluptatea calmă a bibliofilului, le parcurgeam cu grija unui cercetător deschizând la institut cartea preferată: atent, devotat, mereu în același loc. Fosta noastră prietenie mă motiva să privesc peste tot, să-i scotocesc exemplar sertarele cele mai ascunse ale sufletului, scoțând de-acolo aproape cu tandrețe (dacă nu chiar cu ură) materia vie a slăbiciunii. Citeam fiecare cuvânt, lejer, corect, fără patimă; nu scăpam o virgulă. Paul avea apucături de caligraf. Scria sfios, cu aldine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
să pui piciorul; prudentă, familia adunase mobilă cât pentru patru vieți, iar Mihnea nu renunțase la nici una. În mijloc, tronau fotoliul cu brațele în formă de lei (în gura căruia derbedeii stingeau țigările la petreceri) și-un scrin strămoșesc, cu sertare grele de lemn și mânere ovale, din alpaca. Ne-am așezat pe pat, cu grijă să nu strivim vreo pisică. Mihnea a scos vinul, noi am ales paharele: mari și-adânci. Dacă te uitai prin ele vedeai toată sufrageria, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Ne mai fierbi mult?“, s-a enervat Maria. Îi stătea bine când își ieșea din pepeni. Frumoasă și vulnerabilă, cum mi-o doream. Mihnea s-a ridicat de pe scaun, cu tot cu motan. L-a depozitat pe dulap, apoi a deschis un sertar mare, lung, cum se făceau pe vremuri, pentru plăpumi și așternuturi. A scos de-acolo un tub cartonat, vișiniu, lunguieț; puteai să altoiești câinii cu el. Ni l-a fâlfâit sub nas. „Asta-i drăcia!“ Jubila. „Pot să-ntreb și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
fac puțină ordine în gânduri. Cutremurul, mesajul de pe computer, noaptea la Mihnea, telefonul. Se adunaseră prea multe și nimic nu se lega. Când m-am întors în dormitor, Maria încă nu terminase cu chiloții. Îi ținea pe toți într-un sertar, ca bijuteriile, grupați pe categorii. Avea trei-patru tipuri (de frig, de ciclu, sexy, de casă - ăștia puteau să fie puțin descusuți, nu-i controla nimeni), dacă băgai mâna scoteai cât pentru douăzeci de ani. Fiecare categorie arăta într-un anumit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de la ușă, numai după miros: stăteai normal, cu brațele pe lângă corp, și el îți ghicea marca. Se uita la ceas ca la diamante, cu un fel de-ochean scurt proptit mereu în ochi. Pe urmă îl punea bine, într-un sertar căptușit cu catifea. Îți lua comanda mârâind și te dădea afară; a doua zi, ceasul era gata, îți schimbase și curelușa. Dacă aveai nevoie de-o curea, mergeai la magazin, ți-o cumpărai și plecai fericit cu ea în pungă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
după care i-a întins mâna lui Andrei. Nu ne logodisem, nici n-aveam de gând, dar ce conta. După cinci ani de stat împreună, ești ca și căsătorit: știi și ce șosete poartă celălalt, înainte să le scoată din sertar. „Să luăm un loc. Doriți ceva de băut?“ Tânărul Lupu se comporta scorțos, avocățește. Îmi venea să-i cumpăr un supozitor. Nu pricepeam unde învățase limbajul ăsta sec și politicos, de funcționar bancar. La orele de română, înjura relaxat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ei cu părerea despre-ntâmplări, deși nimeni nu le-o cere...“ „Penciulescu și Cibănoiu...“, m-a completat tânărul Lupu. „Da. Ce caută ăștia doi acolo? Critica literară i-a ridicat în slăvi, a zis că introduc perspective noi, finaluri cu sertare narative și-alte prostii de-astea. Adevărul e-altul: Penciulescu și Cibănoiu sunt asasinii lui Vasilescu și Ladima. Ei fac butade la sfârșit tocmai pentru că știu cum au mers lucrurile: sabotarea avionului lui Fred Vasilescu, otrăvirea lui Ladima. Nimeni altcineva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
dimineața, la opt.“ „Tu nu te culci?“, l-am întrebat. „Oha. Așa mă știi tu pe mine?“ Și-a strâns laptopul și s-a refugiat în bucătărie. Puteam să pun pariu că are nu știu câte routere acolo, sub masă și prin sertare. Maria și-a scos cizmulițele, după care s-a vârât sub plapumă; peste plapumă, a tras și-o pătură. Tânărul Lupu s-a uitat la mine. „Da.“, i-am confirmat, „Poți să te descalți. Până dimineața, rămânem pe loc.“ S-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
piper și tarhon; ușa capitonată a dormitorului tatălui, prin care nu se-aud țipetele și din care nu rămâne pe retină decât o imensă pată vișinie; mașinile copiilor de politicieni, așteptând-o la colțul străzii; bilele chinezești, argintii, găsite în sertarul unei vile din „Primăverii“; petrecerile din Băneasa, cu muzica bubuind în lumina stinsă și toate paturile ocupate; strânsoarea unui braț păros, care îi apasă venele gâtului în mijlocul exploziei de plăcere; căldura vomei cu miros de țuică. Așa curgeau lucrurile, la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mai potrivit. Așa observam seara paharele trecute în spatele cănilor și farfuriile aplecate pe burtă, să se scurgă de apă sau, cine știe, să ia o mamă de bătaie. Castroanele stăteau la colț; tacâmurile nu scoteau un cuvânt, aliniate în trei sertare: dacă deschideai, te întâmpina o singură formă. Cutiuțele cu mirodenii erau încolonate după mărime, iar magneții de pe frigider întorși cu fața în sus, unul lângă altul. Noptierele respectau desenul mochetei; patul, la fel, fixat pe-amplasament. Pernele staționau corect, sub

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Curtea Sticlarilor. După icoană, interesul se muta imediat la comodă. Două nivele etalau trofeele Mariei: sute de chiloți, sutiene, dresuri, corsete, jartiere, portjartiere, exact așa cum îmi imaginasem în visele adolescenței. Trebuia doar să tragi de mânere și să plonjezi în sertar, în intimitatea țesăturilor. Sosiseră în Dorobanți odată cu puloverele, sortate pe căprării; când Maria pleca la „Hanul cu Tei“, răsturnam cu voluptate ordinea lor prestabilită, răscolind bumbacul și catifeaua, vârându-mi degetele prin mătăsuri, deznodând barete și trăgând de panglici și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Tei“, răsturnam cu voluptate ordinea lor prestabilită, răscolind bumbacul și catifeaua, vârându-mi degetele prin mătăsuri, deznodând barete și trăgând de panglici și fundițe, ca și cum aș fi pipăit sexul și picioarele care urmau să fie echipate cu ele. Celelalte două sertare nu-mi stârneau vreun interes. Le găseam burdușite cu cearșafuri, prosoape, fețe de pernă, cuverturi - lucruri casnice, comune, plictisitoare: „dota“, cum se zicea la țară. Aspiratorul venea din Pajura: un model aparent robust, rusesc, cu perii metalice. Când învârteai butonul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
pentru scena cu frizerul și clientul lui. Mă fascinase întotdeauna voluptatea frizerilor de-a te urechea, de a-ți pipăi ceafa sau a-ți lungi lobii urechilor, în căutarea unor fire de păr imaginare. Țăcănitul freudian al foarfecilor, prosoapele fierbinți, sertarele cu spirt și mărunțiș purtau toate un aer intim, curat, de prăvălie cu aparate de tortură. Îți închipuiai brațele prinse de niște clame de fier, corpul ridicat din pedală cu tot cu scaun, până-n tavan, bărbia strânsă de-o mână fermă, mentolată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
găseai iarna nimic de îmbrăcat și trebuia să aștepți puloverul de lână de două kile pe care ți-l tricota mătușa la țară. Uneori, așteptai și doi ani. Pe lângă colecția impresionantă de chiloți și sutiene, care abia încăpea în două sertare ale comodei, puloverele păreau niște invadatori de neoprit, ființe multiplicate prin diviziune textilă și celulară, cu brațele încolăcite în jurul scaunelor și gâturile moi și pufoase ițindu-se dintre rafturi. Le pierdusem numărul. De fiecare dată când exploram magazinele, Maria ieșea cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
ochiuri rele și întunecate, de care nimeni nu mai pomenise prin părțile locului. Chiar dacă nu stăteai foarte bine cu auzul, aveai suficiente motive să te faci că ai înțeles. Bărbații au strâns toți banii oamenilor, au scuturat într-un sac sertarul cârciumarului, după care au șters-o pe ușă, fără un cuvânt. Probabil că toată scena n-a durat mai mult de trei minute. Dimineața, au sosit jandarmii tocmai din Târgoviște, înghesuiți pe platforma unei camionete Ford. S-au mișcat care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
mii de cărți și fișe frumos rânduite pe rafturi și-n spatele vitrinelor bibliotecii; până și vestitul ESCU ar fi trecut pe-aici. Era o cerință administrativă, o obligație de serviciu - cum se numea pe vremuri. Trebuia doar să cauți sertarul potrivit, pe urmele cotei care ți-ar fi deschis paginile adevăratei povești, la care râvniseră deopotrivă și-n timpuri diferite Eminescu, Borges, Eco și Culianu: istoria secretă, cumplită și enigmatică, în codurile căreia viața și ficțiunea se împreunează ca monștrii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
în foile dosarului meu existențial) fără să-i cer acordul, îmi amintea de copilărie, de zilele bune. Scotoceam prin poșeta maică-mii ca hoțul nevăzut din „Maiorescu“; mișcam degetele printre rujuri, chei și oglinjoare, în căutarea dropsurilor chinezești. Cotrobăiam prin sertarele scrinului din dormitor (semăna cu un automobil de epocă), în care, dacă m-aș fi culcat pe-o rână, aș fi încăput ca pe banchetă printre prosoape și fețe de pernă. Chiar sub cearșafuri, dădusem pe la șapte ani de-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Cum eu jucam portar și mănușile prezentau un ușor defect (tip D’Artagnan, până la cot), le-am corectat cu foarfeca, scurtându-le pe încheieturi. Imprudența, combinată cu o naivitate cuminte, specifică vârstei, m-au făcut să depun resturile înapoi în sertar, printre cearșafuri. Acolo le-a descoperit maică-mea după vreo săptămână și, lucru explicabil, a făcut o criză de nervi. După ce-a rupt două curele pe mine, mi-a povestit că ăsta fusese cadoul de nuntă al bunicului Vitalian

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
avea vocație de criminal, l-am prins și eu o dată. Zice: Cum să te fac, tinere? Păi, așa și pe dincolo, acolo mai scurt, perciunii filați, la spate pierdut, doar din foarfecă. În regulă, tinere. Și scoate mașina electrică din sertar, o înfige-n priză și dă-i: vuuuum!, vuuuum!, de jos în sus și de sus în jos, în toate părțile. În două minute, erai ca la pușcărie. Te mai și ciupea de urechi, cu foarfeca aia groasă, jumate pieptăn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]