3,720 matches
-
despre „amestecul de îndoială și visare” pentru a se întreba apoi: „Cum oare se pot combina într-un singur suflet scepticii greci și romanticii germani? Să te zbuciumi în mijlocul unor aporii lirice...” (I, 80). Altundeva notează sec, fără nici un comentariu: „Sfâșiat între cinism și elegie” (I, 19). Mai explicit, cu consecințele care decurg din aceste contradicții, iată: „Prin fire sunt violent Ă prin opțiune, sceptic. Cum să împac tendințe atât de divergente? Cum să trăiesc, în fiecare clipă, în contradicție cu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de sine, lașității. „Cu o viziune a lucrurilor ca a mea, e îndoielnic că altul ar fi reușit s-o ducă atâția ani. Iată de ce, oricât de ciudat ar părea, sunt zile în care îmi par un erou” (I, 121). Sfâșiat între nostalgie și anxietate, între trecut și viitor, i-e silă de sine, de lume, dar, cum precizează într-un loc, dacă mai zăbovește pe acest pământ, e pentru că sila lui „față de această lume nu e deplină și nici de
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
III, 54). Vina e întotdeauna a celorlalți, cel mai adesea a strămoșilor, a neamului căruia îi aparține. În fine, neavând cinismul senin al lui Talleyrand, Cioran fie se scaldă în scepticism, fie se răzvrătește disproporționat: își violentează semenii și se sfâșie pe sine. „Văd explicația pasiunii mele pentru Talleyrand în faptul că m-am săturat de scepticismul în vorbe și sunt bucuros să văd pe cineva care l-a tradus în fapte, în normă, în acțiune” (II, 285). Or, Cioran acționează
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mai exploziv cu cât se retrage în sine. Printre ele, neputința apartenenței la ceva și, ascuns, orgoliul acestei neputințe constituie sursa unor trăiri interogative care revine obsedant la Cioran. Mărturisește într-un loc: „nu pot rezolva acest conflict care mă sfâșie: pe de o parte îmi doresc o anume energie și chiar eficiență, pe de alta nu prețuiesc decât efortul pe care-l facem pentru a ne rupe de lume. Două tendințe opuse, ireductibile” (I, 100). Într-adevăr, deși în ceilalți
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
n-aș uita femeia”. Prin urmare, nu-i rămâne lui Cioran decât un soi de fatalism care ne amintește de ai săi, de care, cum știm, se dezice cu violență: „Trebuie deci să accept să trăiesc așa cum am trăit mereu: sfâșiat între obsesia scheletului și obsesia cărnii” (idem). Așadar, un Cioran care își caută salvarea în anonimat. Cu toate piedicile existente în afara unei astfel de soluții, pentru care pare să nu fie făcut, există reversul născut nu din neputință, ci din
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Goldberg. După așa ceva, nu mai e nimic de făcut. Dumnezeu este, chiar dacă nu este” (III, 189-190). Așadar, Dumnezeu ca prezență, dar ca o prezență cosmică, al cărui atribut definitoriu este sfâșierea de sine. Astfel, citim: „Dumnezeu e cineva care se sfâșie dintotdeauna Ă nu pot să mi-l închipui altfel. Universul nu e decât spectacolul unei supreme sfâșieri” (III, 164). Nu cumva Cioran îi atribuie lui Dumnezeu propriile atribute? Cum altundeva, după cum am văzut, se asemuia Celuilalt, faptul nu este ieșit
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
poate! Să te prefaci față de părintele tău! Să-l faci să creadă că este puternic! Nu-i frumos! Irina: Credeai asta oricum. Mihai: Da... Da..., vasăzică ai dus o viață plină de prefăcătorie și de rușine... Da... da..., mi se sfîșie inima de remușcări... Probabil că și tu suferi de remușcări. Irina: Da. Mihai: O, biata fată! Ca să vezi! Da' atunci înseamnă că ești toată plină de rănile remușcării! Păi cine altul ar putea suferi mai mult ca tine, care, de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
pe aceeași scenă dar și cu momente de dură confruntare pe ideea ai fost sau n-ai fost colaborator al securității; ai turnat sau n-ai turnat; ai făcut sau n-ai făcut poliție politică? Cei doi Gheorghe Popescu se sfîșie unul pe altul și fiecare pe el însuși, se divulgă, se învinovățesc și se dezvinovățesc, recunosc și retractează, se acuză și caută motivații, scuze, acoperiri. Împreună descoperă că au fost victime, că și-au apărat bucățica de pîine, că n-
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
odată. / Mers-a-n fața pruncului, / Cuvioși se-nchină lui, / Smirnă dau cu dărnicie, / Îi dau aur și tămâie..."141 "Căutarea", călăuzită de stea, se transformă în "vânătoare" a unor animale solare ciuta, capra, cerbul sau leul. Într-un timp sfâșiat de forțele întunericului, când soarele este victimă a tenebrelor, regenerarea, în ordinea cosmică, are loc printr-o moarte simbolică, punând început unei noi vieți: "Lerui leo, / La munte ninge, plouă, / Lerui leo, / La șes pică rouă. / Roua strânsu-mi-s-a, / Din ea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
sub dulci ulcele/ Ce le vând la târguri numai eu/ Pe zborul meu stau pulberi grele/ Puse violet de-un alizeu" (XV). Aici, pe malul Styxului, materia parcă-și continuă existența, universul este balcanic, oriental, fastuos și pitoresc, poetul fiind sfâșiat de aceleași sentimente și de-aceleași dureri de parcă le-ar trăi aievea: "Înot învolt, abia vâslind pe spate/ Și pescuiesc Ofelii înecate/ La mal apoi să le-nviez pe rând". Imagismul este caracteristic și celorlalte volume. Poemele onirice și rondelurile
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
miezul pământului. Poetul curge halucinant de-a lungul coloanei de soldați: "Eu mă las să alunec pe șirul lor/ ca pe o frânghie/ și-alunecând cataramele/ centurile lor îmi zgârie fața/ și-alunecând, îmi zgârie pieptul/ și-alunecând, alunecând, îmi sfâșie fâșii de carne,/ și-alunecând" alunecând, rămâne în mine numai scheletul." În poemul "În lunga noapte" din "Istoria unei secunde", Adrian Păunescu evocă istoria într-o atitudine romantică la care antiteza trecut-prezent amintește de "Epigonii" lui Eminescu. A. Păunescu realizează
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
scuturat". Alteori, descinde din Beniuc: "neamul meu, mândrie nevândută, puși pe harță și zurbă, răni fierbinți, prea iubiți". Străbunii poetului au venit din Ardeal sub umbra penelor de cocoș la clop: "neamul meu veni din praf stârnit de turmă/ să sfâșie bărăganul în galop". Dragostea față de țărână este teribilă, îl ține pe poet în mrejele ei, ca o vrăjitoare, pulsând în dragostea "păgână" a părinților; de aceea, cere țărânei dragostea tatălui pentru maică. Pământul este dulce, bucuria este ostentativă și un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
reia teme cunoscute: nașterea, moartea, materia și inefabilul, năzuința spre absolut, reprezentate în ecuații matematice sau forme geometrice, pentru a descrie o lume complexă de fenomene în care mijloacele rațiunii nu-l mai satisfac. Poetul pendulează între pământ și cer, sfâșiat și chinuit de întrebări, între cunoașterea lumii reale și setea de absolut. Am putea grupa elegiile în elegii ale setei de real și ale setei de absolut, precum și elegii ale contemplației, ale dilemei. În "Elegia a șaptea", autorul își declară
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și inteligența... [...] ALTA (a mers până la capătul deznădejdii și e acum ca o statuă a durerii care a izbutit să articuleze gânduri... dar acestea nu mai vin din jocul minții, ci din lumina de dincolo de lucruri a unei inimi mereu sfâșiate): Vă voi lăsa singuri... Voi doi... Unul care a fost călăul vieții mele, altul care are drept de viață și de moarte asupra mea... Dar aș vrea să știți și să înțelegeți un singur lucru: abia privindu-vă împreună am
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
ci eram martorul unui act. De câte ori mă gândesc la el, mereu îl regăsesc. Și în alt teatru, plasat de undeva într-o lojă la balcon, nu pot să uit Procurorul lui Alexa, poate cel mai angajat spectacol al generației mele sfâșiată între decepție și speranță politică. Schimbări și deschideri care azi ne par poate limitate sau superficiale, multora dintre noi le apăreau în acei ani ca perspective de reînnoire, de depășire a sclerozei ce stinsese orice perspectiva de prometeism, ca o
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
incorporate. Trecerea de la relitatea prozaică, telurică, la sugestia unei misterioase dimenisuni paralele se produce subtil. Spațiul sufocant al hanului, veritabil huis-clos cu rare evadări într-o natură fascinant seducătoare sau violent ostilă, în funcție de starea protagoniștilor, capătă dimensiunea unui univers existențial sfâșiat de imposibilitatea unui dialog real. Caligrafia cerebral-austeră a imaginii mărturisește o superioară aspirație spre epurarea formelor. Și, atent condusă de regizor maestru recunoscut pentru fabuloasele creații obținute de la actori, fie vorba de debutanți sau personalități consacrate diafana Vali Seciu împlinea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
ce pot "vorbi", capabile să intre într-o horă a semnificațiilor, lădița cu bani a hangiului și lada cu odoare și monede a preotului, o ulcică cu vin, un șirag de mărgele, recuperate apoi din noroi, un sac cu mălai sfâșiat de săracii disperați etc. Și, tot de aici alungarea muzicii din acest film, ca dintr-o lume care își ajunge sie însăși, care are propriile ei semne de recunoaștere: tropăitul calului, deslușit de departe de urechile atente ale Anei, viscolul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
aproape tale quale și totuși în cheie diferită. Ca și în Înainte de tăcere și încă mai apăsat decât în Înghițitorul de săbii, scenariul progresează pe două planuri net delimitate existențial: de-o parte drama însingurării în suferință a unor ființe sfâșiate de patimi și vise, de cealaltă, lumea reprezentanților ordinii publice, o lume viscerală, bântuită de instincte animalice și degradată de trădarea indolentă a menirii ei sociale. Prima descinde într-adevăr din litera lui Caragiale, a doua s-a închegat pe
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de exemplu, fixează intriga, sugerând un conflict psihologic și unul cognitiv (nevoia devoratoare de a ști adevărul). Romanul războiului înlocuiește aceste conflicte cu cel ontologic: Știu că voi muri, dar mă întreb dacă voi putea îndura fizic rana caremi va sfâșia trupul. Evoluția acestor conflicte se realizează prin selectarea unor episoade cu maximă relevanță în destinul eroilor (principiul substan țialității) a unor momente semnificative pe care memoria afectivă lea „decupat“ din realitatea trăită. Item 2: prezentarea, prin referire la romanul ales
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Cartei de la Frankfurt refuzul oricărei alianțe cu comuniștii nu provoacă nici o dispută de anvergură în rîndul mișcării și încă mai puțin o ruptură. Vremurile s-au schimbat comparativ cu anii 1933-1935, cînd chestiunea comunistă antrenase o paralizie generală a Internaționalei, sfîșiată de tendințe vădit opuse, în legătură cu acest subiect. Treizeci de ani mai tîrziu, fiecare partid își redefinește strategia într-un mod empiric și izolat; fiecare acționează în folosul său, fără cea mai mică înțelegere de ansamblu. Absența oricărei constrîngeri a Internaționalei
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
Ierunca, cum ar fi Ion Caraion, Paul Goma, Marin Sorescu, nume promovate intens la Radio Europa Liberă. Pentru literatură, mărturia celui ce s-a înșelat ar fi fost un câștig mult mai mare decât orgoliul celui ce se dorește infailibil. Sfâșiat între o Românie a propriei "înrădăcinări", perenă și fără prihană, și cealaltă, mutilată de ocupația comunistă, a demisiilor morale, diaristul excelează prin versatilitatea spiritului critic și reflecția superioară. Este totuși vorba de o natură poetică; sărăcia epică și anecdotică confirmă
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
amanta refuză să-l mai primească și-i trimite "un bilețel batjocoritor" și un revolver să se sinucidă. Ceea ce a și făcut. Saru-Sinești pentru a evita dezonorarea, a depus bani în contul Societății. Aflând despre această întâmplare, Gelu Ruscanu era sfâșiat de durere. Dar șirul presiunilor continuă. Maria Sinești îl roagă pe Gelu Ruscanu să nu dezvăluie relația lor intimă de altădată, deoarece soțul ei i-ar putea lua copiii, acuzând-o de imoralitate. Protagonistul rămâne neclintit în hotărârea lui: " Am
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
parcurge drumul lui Nechifor și-l descoperă, răpus de dușmani, în prăpastie. Inteligentă și voluntară, Vitoria Lipan reconstituie crima, la praznic, unde se afla și Calistrat Bogza, principalul vinovat. Acesta este cuprins de furie, în fața femeii care îl judeca, este sfâșiat de câinele lui Nechifor Lipan, lovit cu baltagul de Gheorghiță, și în cele din urmă mărturisește că versiunea femeii este adevărată. Un cititor va remarca aspectul polițist al romanului, tipologia vastă de personaje. Nechifor Lipan este oierul care-și duce
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
-se la propriul viitor și ținând cont de situația în care se află, Zoe își vede viitorul ca pe o moarte civilă, urmată de moartea voluntară, de sinuciderea eliberatoare: „Dumnezeule! Cum or să-și smulgă toți gazeta, cum o să mă sfâșie, cum o să râză!... O săptămână, o lună, un an de zile n-are să se mai vorbească decât de aventura asta... În orășelul ăsta, unde bărbații și femeile și copiii nu are altă petrecere, decât bârfirea, fie chiar fără motiv... dar
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
bloca acțiunea răului. Să-l urmărim, oricât de succint, fiindcă strategia propusă de tânărul istoric e deplin actuală: "Lucrarea înceată în interiorul poporului, concentrarea elementului bun, luminarea părții pasive a națiunii noastre, înțelegerea asupra mijloacelor de îndreptare a dezbinărilor ce ne sfâșie, a relelor materiale și morale ce se lățesc molipsitoare înlăuntrul nostru, iată lucrarea ce este menită a așeza temeliile pe care timpul va ridica odată viitoarea Românie; lucrare înceată, dară nesfărâmată, ca aceea a polipilor ce ridică insula din sânul
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]