KorAP: Find »[drukola/base=speria & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...104 105 106 ...463 >

11,560 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

Petre Stoenescu. Toți simțeau nevoia să-și exprime într-un fel sau altul compasiunea pentru această vădită, dezastruoasă nereușită a unei inoportune nopți de dragoste a perechii boierești. Când dormea Răducu, slugile umblau pe vârfuri. Un bivol blând care-l speriase pe copilaș când îl scoseseră prima oară în curte fu tăiat fără milă. Boierul vecin cu care Stoenescu era la cuțite încă din tinerețe, îi dărui pe nepusă masă două sate și-o pădure, „așa, ca să aibe unde se giuca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
slugă iute de picior, însuși Radu Stoenescu-Balcâzu, un om despre care nu vom obosi să susținem că s-a scris uimitor, nedrept de puțin. Episodul 177 DIALOG ȘI DESCRIERE — De chipul meu, care groaznic la vedere este, nu vă va speria prea tare, îndemnându-vă a face cale întoarsă, cum am mai pățit - grăi Radu Stoenescu-Balcâzu oprindu-se în fața drumeților - atunci fie-mi îngăduit întâi a mă pleca înaintea domniilor voastre, mulțumindu-vă că mi-ați făcut cinstea să pășiți în curte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Săracă și veselă. — Poporul? — Poporu-i la țară, habar n-are. — Turcii? — Turcii știu, da’ ce să facă? Asta au vrut, asta au. — Fumăritul? — Slab de tot - răspunse Samoilă. Din trei case numai una fumegă. — Văcăritul? — Vai de mama lui! Te sperii când îl vezi. — Lăcustele? — Da, mai avem, da’ și ele mai mult pleacă decât vin. Vodă căzu pe gânduri. După o vreme ridică mândru-i cap și spuse. — Bine, primesc. Boierii răsuflară întru mulți ani Măria-Ta ușurați. Episodul 198

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
ce m-aș mai duce și eu!... - oftă turcul. Parcă mă și văd strecurându-mă noaptea prin spatele casei, printre straturile de tutun, ocolind catârii și apărând deodată în prag. „Am venit!” Ce-ar mai țipa nevestele! Cum s-ar speria tata! M-am întors o dată așa pe neașteptate dintr-o campanie în Pocuția și i-am luat ca din oală, nici n-au avut timp să treacă în camerele lor. M-am gândit: Tu, Kemale băiete, te lupți la dracu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426

cel al șefului clanului. Gacel a devenit un personaj legendar pentru tuaregi. Dar a murit, nu? Asta depinde de cum privești lucrurile. Există morți mai vii decât toți viii. — E-adevărat, dar n-ar trebui să lăsăm o fantomă să ne sperie, chiar dacă e vorba de fantoma unui tuareg - Alex Fawcett făcu o scurtă pauză și oftă zgomotos. Bine! spuse în concluzie. Deocamdată singurul lucru pe care-l putem face e să trimitem apă, provizii, medicamente și saci de dormit. Acum trebuie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
că, dacă va ajunge să se oprească, probabil nu va mai porni niciodată... — Să ne străduim așadar ca nimeni să nu pună nisip în angrenaj, fiindcă, după cum se vede, pe-aici avem nisip din belșug... Lui Gacel Sayah nu se sperie, dar fu surprins și simți o senzație de gol în stomac în scurtul timp - care lui i se păru însă interminabil - cât dură zborul de la tabăra sa până în munți. Nené Dupré zbură în mod deliberat foarte jos, pentru ca vântul pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
mai de aproape și chiar intră în una dintre ele, dar imediat se văzu obligat să iasă, deoarece nici măcar el, care era obișnuit de mic copil cu cele mai ridicate temperaturi, nu putu suporta căldura ce se acumulase înăuntru. Îl sperie nebunia celor care, fără să fie obligați s-o facă, sunt în stare să se închidă în habitacle atât de minuscule cu singurul scop de-a ajunge la o țintă unde nu-i aștepta decât o glorie efemeră - dar și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
fără să fie obligați s-o facă, sunt în stare să se închidă în habitacle atât de minuscule cu singurul scop de-a ajunge la o țintă unde nu-i aștepta decât o glorie efemeră - dar și mai mult îl sperie faptul că, oricât ar fi încercat, niciodată n-ar fi putut înțelege ce fel de oameni sunt cei care încearcă un sentiment de plăcere riscându-și viața în mod inutil. Maică-sa îl învățase, pe când era copil, că viața este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
unde e de ajuns să formezi un număr de telefon pentru ca imediat să vină poliția să te protejeze. Aici, dacă vine poliția, ai încurcat-o - pentru că, de obicei, e mai rea decât cel mai rău dintre delincvenți. Încerci să mă sperii? se plânse Hans Scholt, care nu făcea nici un efort ca să-și ascundă neliniștea. Pentru că, dacă asta voiai, ai reușit s-o faci. Francezul negă dâns din cap, în timp ce se străduia să pună unul din filtre la locul lui, pentru ca apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
dacă asta voiai, ai reușit s-o faci. Francezul negă dâns din cap, în timp ce se străduia să pună unul din filtre la locul lui, pentru ca apoi, cu o cheie franceză să-l fixeze. — Nu - răspunse zâmbitor. Nu încerc să te sperii. Sau poate că da. Poate că cel mai bun lucru care ți s-ar putea întâmpla este să te apuce cufureala și s-o ștergi de-aici cât mai repede. Și cum vrei s-o șterg? Întotdeauna am depins de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
să coborâm într-un asemenea defileu vom risca să fim împușcați, fiindcă puii ăștia de curvă nu greșesc niciodată ținta și obișnuiesc să se ascundă în cele mai nebănuite locuri. — Dacă nu te-aș cunoaște aș zice că ești cam speriat. Cine e obligat să se înfrunte cu un tuareg pe propriul său teritoriu și nu e speriat e un cretin care merită să-și piardă gâtul cu prima ocazie... - Bruno Serafian își înălță capul pentru a schița un zâmbet, în timp ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
greșesc niciodată ținta și obișnuiesc să se ascundă în cele mai nebănuite locuri. — Dacă nu te-aș cunoaște aș zice că ești cam speriat. Cine e obligat să se înfrunte cu un tuareg pe propriul său teritoriu și nu e speriat e un cretin care merită să-și piardă gâtul cu prima ocazie... - Bruno Serafian își înălță capul pentru a schița un zâmbet, în timp ce făcu cu ochiul. Cu toate astea - adăugă -, contăm pe ceva foarte important în favoarea noastră. — Pe ce?... Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
băloase, atât de neprietenos și indiferent, că ai fi putut să-ți imaginezi că nu are creier sau că puținul pe l-a avut i se uscase cu ani în urmă. Un animal care nu era în stare nici măcar să sperie pe cineva, dar nici să trezească vreo simpatie. Trântită acolo, la mai puțin de trei metri distanță, era, probabil, singura ființă vie pe o rază de câțiva kilometri, dar nu era un tovarăș de drum, nici măcar nu-ți alina cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
mizeria în care trăiseră întotdeauna rămăsese definitiv în urmă. Mintea sa refuza încă să accepte că jumătate din uluitoarea sumă de bani aflată în acel sac ar putea fi a lui. I se părea că încă trăiește un vis. Era speriat. Pentru prima dată în viața lui, curajosul imouchar, care dovedise că e capabil să facă față unor nenumărate primejdii fără să-și piardă calmul, se simțea înfricoșat de felul cum evoluau lucrurile. Tatăl său și experiența îl învățaseră să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406

am să-i citesc lui Birgit scrisoarea. A găsit această cale indirectă ca să-i transmită disprețul, ștergerea ei definitivă din memoria lor, totala ei anulare. A folosit chiar pluralul „din partea noastră“. Cu acordul lui? Nu cred. O autoritate care mă sperie, indiferent dacă vine din revendicarea pasiunii rănite sau din orgoliu. De ce a ținut cu orice preț să-i pomenească numele? Cum să interpretez acest cod? Vrea să-i citesc sau să nu-i citesc scrisoarea? Nu știu ce să fac. țMint. SÎnt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
În jos se vede tîrgul frumos și-n inima tîrgului limba cocostîrcului.“ Era derutant. Nu-i puteam dibui criteriile morale după care acționa. Făcea referate de desfacere a contractului de muncă, cărora nu le dădea curs, doar așa ca să-i sperie să se Învețe minte să nu mai tragă chiulul. În schimb, Într-o iarna, cînd a aflat că o remizieră bătrînă a fost arestată pentru lipsă În gestiune, și-a scos mesada de la trenciul care Îi ținea loc de palton

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
grădina de vară ea necheza ca o iapă și lăcrima de ger și bunicul avea o cutie de tablă la fel uneori noaptea Își punea masca de gaze și venea cu o lanternă sub bărbie În dormitorul nostru și ne speria nu ne ajungeau banii să plătim zece halbe și radiotelegrafistul a desfăcut sub masă capacul de tablă cu un cuțit și palmele i s-au umplut de monezi la plecare zăpada scîrțîia ca sticla pisată am trecut de Pantelimon domnul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
măcar o dată-n viață ce Înseamnă o petrecere adevărată. Să-ți spun drept mi s-a făcut și milă și silă și a rămas să-mi telefoneze țdeci asta a fost Marcelică nu i-a mai telefonat s-o fi speriat Îmbrobodit cum e ca Ulisse de cîntecul sirenelor ori madam Mali a pus piciorul În prag) ...ce crezi că-mi face? Mă anunță că vine sîmbătă seara cu un taxi să ne ia de la atelier, În mașina mea nu Încăpeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
ciorchinii mici ai glandelor În care se testuiesc lacrima și sperma, pînă și rasele albe sau negre plutind În nacela unei gene rătăcite. Nimic din realitatea imediată nu poate fi atît de clar și atît de necunoscut. Și asta te sperie cel mai mult. Și chiar dacă pe voi n-o să vă intereseze această beție a fricii care este exclusiv a mea, eu mă simt datoare să vă amintesc că În fiecare clipă, În cea mai umilă celulă a noastră, se Întîmplă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
să mă Întîlnesc cu prietenii comuni. Nici Gerdei nu i-am mai scris. Sună. — Cine-i? — Lumina. — Un moment. Mă Întorc În cameră să sting veioza. S-a Întunecat brusc, deși e ora zece dimineața. Deschid. — Vai, cum m-ai speriat, doamna Oprișan. — Te-am prins, aveai lumina aprinsă, așa-i? — Nu, numai veioza, tocmai scriam ceva și... — Eh, lasă, lasă, ce te-ai fîstîcit așa, că n-am să te torn io, că nici dumneata, dacă te rugai de ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
Nu, numai veioza, tocmai scriam ceva și... — Eh, lasă, lasă, ce te-ai fîstîcit așa, că n-am să te torn io, că nici dumneata, dacă te rugai de ceva nu m-ai refuzat. — Știu, dar uite că m-am speriat, mă simt, cum să-ți spun, ca un infractor prins asupra faptului. Am auzit că s-au dat amenzi mari. — Iete, sula, păi ce să facem, dacă-i Întunerec, să ne băgăm deștele-n ochi? Da, cetește mai bine ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-te, Aneto, și șterge, și spală, ierea izinit dulapul ăla că nu-l mai spălai de la Bobotează. Ale dracu lucrurile cînd nu le bagi În seamă, numa ce te trag de mînecă să le slugărești, zău, doamnă Norico, mă și speriai, cum a știut dulapul să-mi ceară mie să văz de el. — Știu eu ce să zic, nu-ți mai bate capul cu asta, a fost o simplă Întîmplare. — Ei, Întîmplare. Io crez că toate pă lumea asta are limba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
noastre pe vremuri că e frumos să lași totdeauna o bucățică În farfurie. Ce tîmpenie! - și se strecoară tiptil În vestibul, Își pune fulgarinul pe umeri și Închide binișor ușa În urma lui. țce lună Înaltă și palidă haloul ăsta mă sperie și casele cu care am copilărit scheletice colțuroase Împlîntîndu-și oasele În clisa caldă vîscoasă o mahala mustind În noroi dezbrăcată lubrică asemenea cadavrului unei proxenete bătrîne o Întîlnire de dinainte de viață o vedere de după moarte urcă În mine ființa străină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
făcut odată vînt și a asvîrlit-o: țpe cine, mîrțoaga?! să vedem mai departe) Mulțumesc lui Dumnezeu că avea soarele În ochi altminteri i-ar fi spart capul. Doar că n-a aruncat-o pînă la dracu-n praznic. S-a speriat dracului și calul și javra după trăsură cît o țineau picioarele și tot poședicul din jur țipînd și rîzÎnd și cutia de tinichea zăngănind după ea pe pavaj. țasta era, cutia cu biscuiți) Înfricoșătoarea catastrofă s-a produs ca să zicem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
de lipsă de obiectivitate. — Nu Înțeleg de ce simți mereu nevoia să te justifici, ca nu cumva să te acuz de o mentalitate de ghettou? Doar ne cunoaștem de atîta timp. Știi că nu te suspectez de nimic. Sau te-a speriat Întîmplarea aceea oribilă cu Albu. Să știi că, evreu sau nu, fiecare din noi poate deveni mai tîrziu sau mai devreme un Albu — Mai tîrziu sau mai devreme? Nu, mon cher, sîntem, toți sîntem Albu, ai să rîzi, chiar și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]