2,736 matches
-
rațională cu convingerea că efortul de a ajunge acolo este profund îmbogățitor și, în cele din urmă, este calea de comunicare cu nespusul creației. Ileana OANCEA, Timișoara, 15 octombrie 2015 Argument Sursă inepuizabilă de sensibilitate, poezia se desprinde de cadrele strâmte ale contingentului, dând naștere unei forme superioare de cunoaștere a lumii, orientată către transcendent. Deținând un statut special între celelalte modele literare, văzută fiind ca necesitate spirituală a lumii moderne și uzând de un limbaj aflat într-o sferă ascendentă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
domenii precum estetica, retorica, lingvistica, filosofia sau psihologia este respinsă de la bun început, ca rezultat al asocierii muncii critice cu rigoarea și cu conservatorismul, impus de studii de istorie literară și de dicționare de literatură. Considerat suficient privirii critice, cadrul strâmt al textului literar devine, totuși, neîncăpător pentru complexitatea ideii, pe care poetul vrea cu obstinație să o propulseze spre transcendent, raportând-o întregii sale sfere existențiale. Cuvântul, ca intermediar între exterior și interior, devine indispensabil odată cu modernitatea, el fiind mijloc
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
etică, totodată, capătă la Ana Blandiana un regim special, realizând, astfel, crezul deconstrucției: desfacerea tradiției sau a elementului comun și redarea lui diferențiată, la nivel individual. Trebuie menționată, însă, "propensiunea spre general, specifică modernității, prin desprinderea actului poetic din cadrele strâmte ale unui fapt reperabil de biografie pură este rezultatul investirii lui cu o funcție de cunoaștere, experiența singulară devine o cale de descoperire a umanității omului, un mod de revelare a unei esențe"57. Condiția poetului drept salvator și reprezentant al
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
depășește atât latura spirituală, cât și pe cea carnală, demolând ideea de viață, de renaștere, pe care ar trebui să o impună acest sentiment, și instaurând moartea văzută ca fiind unică soluție salvatoare. Cuvântul devine și aici o haină prea strâmtă fenomen specific neomodernismului pentru tot ceea ce autoarea vrea să demonstreze. Totodată, în lipsa Cuvântului, nici mesajul nu poate fi transmis așa cum trebuie, de aceea, conștientă fiind de acest fapt, la Ana Blandiana, cuvântul joacă un dublu rol. "Cuvântul ca modelator, ca
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
atîtea interpretări. Cineva vede evaziune, altul vede înstrăinare, cineva vede violență, altcineva nu vede violență. Asta dovedește că este un text foarte bun, fiindcă un text prost are o singură potecuță, pe care toată lumea o vede, și de aceea destul de strîmtă, că nici nu se poate merge pe ea. Mie mi-a plăcut piesa din cu totul alte motive decît dumneavoastră. Eroii mor fiindcă trăiesc banal, iar ficțiunea lor este de asemenea banală, și ajung să transforme ficțiunea în real. Ambele
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
minimalismul forte o avangardă, În vreme ce un alt fel de minimalism poate fi taxat rept tradiționalist: unul mai puțin spectaculos decît cel consacrat, o versiune soft unde cinismul și flegma dispar, unde se infiltrează umanismul, lirismul, convivialitatea, lumini lirice aruncate pe strîmtele coridoare ale ființei. Unde rămîn, Însă, turbulența referinței, simplitatea perversă a sintaxei, ritmul obsedant, geografia exilului, personajul fără prea multe Însușiri, suspendarea voinței totalizante. Am avea astfel minimalismul forte, impersonal și minimalismul umanist, cald, care se manifestă independent pe scena
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
multiple personaje va fi în mod normal necesară o extensie orizontală, în timp ce un portret în întregime sau o cascadă vor suscita verticalitatea. Formatul pe înălțime accentuează verticalitatea picturii. El face ca figura reprezentată să pară mai înaltă, iar cascada mai strâmtă și alungită. Într-un peisaj de format orizontal, cascada ar pierde din baza sa intensivă, însă ar căpăta un accent specific prin contrastul oferit de orizontalitatea scenei ca întreg. Vectorii compoziționali ai unei picturi pot influența felul în care sunt
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
aceste îngrădiri sunt mai pregnante decât orice alt cadru. Pe lângă stabilirea dimensiunilor spațiale, ele funcționează și ca niște bariere contractile. Gândiți-vă la numeroasele vane din lucrările lui Degas, un artist căruia îi place să-și constrângă personajele în spații strâmte care le copleșesc (figura 111). Uneori, închiderea centrică este un bazin puțin adânc care dă figurii ghemuite puțin mai mult decât o bază circumscrisă. Însă chiar și aici se asigură un antagonism între zidurile comprimate ale ligheanului și carnația atrăgătoare
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
pământul, cireșul, fântâna, scalda, turma de oi într-un univers rustic, bine conturat, în care se afirmă puternic viața: Venim cu oile de prin pădure/ Berbecii merg împodobiți în frunte/ câinii pe margine, ca să nu le fure/ lupii prin locurile strâmte". Din nou un eden blagian 1 încărcat cu șerpi, șopârle, greieri, învăluiți într-o lumină ce fierbe, încât nu-ți rămâne decât să "te dezbraci de trup ca de-o povară/ Când te cuprinde somnul sub care te-ncovoi". În al
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
vine,/ și totuși boala noastră de la tine vine/ tentacular trec anotimpurile peste noi/ dar noi ne-mbolnăvim de tine,/ nefericit frig de la începutul iernii." Adrian Păunescu trăiește un acut sentiment al morții. ("Bocet "): Că n-are lumea noastră milă,/ în strâmtul ei calvar trecând,/ și ziua de-și lucrează pomii,/ noaptea lucrează la mormânt." În poemele artă poetică, raportat la condiția poetului și a poezie, Adrian Păunescu descinde din Macedonski și din Eminescu. Atacând tema libertății spiritului, problema devine gravă: "Și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dau andrisantului... Bunioară acuma... Eu am găsit alaltăieri, în învălmășeala de la primărie, o pălărie... Zoe: (coborând) O pălărie? Cațavencu: (aparte) Mizerabilul... Cetățeanul: O pălărie, da, asta... și astăzi tot îndesând-o pe capul meu s-o potrivesc că mi-era strâmtă am vrut să-i scot căptușeala s-o mai lărgesc... când colo în căptușeală peste ce dau? Zoe: O scrisoare! Cațavencu: O scrisoare Cetățeanul: O scrisoare, da, domnule Nae... Nu mai mergem pe la o țuică?... Zoe: (foarte emoționată) S-o
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
Rostand, tradusă de M. Codreanu) 7). Exista și o modă numită astfel: „Și tu-n acest Eden/ îți porți cu ndemînare/ Ținuta de rigoare/ De «princesse lointaine»”8). Rochiile „princesse” erau de muselină albă și se distingeau prin forma lor (strîmte în talie, involte în partea de jos). O ultimă observație: cuvîntul „prințesă” lipsește din Dicționarul lui Șăineanu! Enigme în „Amurg” (Pe seară, la geamuri, un nour violet și de aramă), versul al doilea e: „Pe drum, 1-aceeași oră, se tîrîie
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
malaxor nevăzut, dar ale cărui rotițe se fac auzite în permanență. Fiecare dintre cele cinci cicluri ale cărții (și în special Male dicat, Texte poetice și Relatări) conține asemenea pendulări între decorul mai "larg" al străzii provinciale și cel mai strâmt al camerei sărace, între o exterioritate mizerabilă, înșirată în "cârduri de oameni străini", consumați la rându-le de mizeria proprie, și răul interior. Un fel de întâmplări în (i)realitatea noastră zilnică, de nimicuri ridicate la rang de catastrofă ce
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
convingătoare, deși adesea jucată, reprezentată. Iată, bunăoară, parada obiectelor specific brumariene, aureolate, fără excepție, de o nedezmințită învestitură senzorială: încăpătorul "dulap obscur", ce se dovedește "dulap sacru" (va fi înlocuit, undeva, cu Fragedul cufăr "de mărimea obișnuită a odăilor mele strâmte, joase", burdușit cu "perne umplute cu puf de gâscă, șaluri de lână afumată, perdele rupte, rufării intime, feminine, mototolite delicat"), "tăvi trântite, gingașe și moi,/ Cu clopoței gălăgioși la gene/ Și degete prelinse din oloi", "linguri cristaline,/ Pâlnii de somn
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Iată și o mostră, pe deplin edificatoare, a faptului că, într-adevăr, bărbatul poate îmbrăca inclusiv momentele de un erotism apăsător alunecând înspre lubric în straiele somptuoase ale unui act de venerare a femeii aproape sacrosanct: "Iubito, raiul tău cel strâmt/ Și-adânc și laic dintre fese,/ Îmi ceri, mișcând genele-ți dese,/ În versuri proaspete să-ți cânt./ Ci eu, nemernicul ce sunt,/ Storc din căpșuni ulei sub prese,/ Fățarnic ceru-ntind pe mese/ Și din aluatul cel mai blând
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
elemente fie gramaticale, fie logice, la o abordare aproape pragmatică a discursului: "cu principiile lui de gîndire, cu rațiunile lui, cu intențiile lui, cu viziunile lui, cu concluziile lui" (p. 280). Acceptînd să iasă "puțin, dacă e necesar, din cercul strîmt al frazei și al perioadei și [să vadă] o întreagă suită, un întreg ansamblu de fraze, de perioade; [să pătrundă] în misterele creației, ale compoziției, pînă în artificiile cele mai ingenioase ale spiritului", el ajunge să definească "figurile de gîndire
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
pentru vîrsta ei, cu mîinile și umerii lăsați, timidă de abia dacă deschidea gura și care nu putea reține mai nimic; puneți pe ea o rochie primită de pomană care nu-i venea deloc, aranjați-i pieptul în ceva foarte strîmt care o rănea pe sub subsiori; agățați-i la gît un colier din metal și bucăți de catifea maronie, împletiți-i părul și ridicați-i-l în vîrful capului, strîns bine sub o tocă de pînză neagră și veți avea în
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
cabriolete și de faetoane. Și acest vacarm care abia în noapte de se potolește, acele urlete, acele țipete ale vînzătorilor de zarzavaturi, fructe, apă, boarfe, mături, nisip. Aceste scrîșnete de căruțe care se ciocnesc, se agață între ele pe străduțele strîmte, se încîlcesc și se fac grămezi, de unde se aud înjurături, amenințări și lovituri de bici. Și această mizerie, acest noroi care mustește peste tot de cum dă ploaia, făcînd caldarîmurile alunecoase, adevărate capcane ale morții. Și gunoaiele care putrezesc prin canale
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
căror culoare fumurie contrasta puternic cu pereții văruiți în galben deschis. Și nimic altceva, cîteva boarfe agățate în cui, un urcior pus jos, pe podea, lîngă un castron întins, din lut, ce servea drept chiuvetă. Textul 2: Era o cămăruță strîmtă, la mansardă, cu fereastră rabatabilă ce dădea pe acoperiș. Era mobilată cu un pat îngust, un dulap din lemn de nuc, o măsuță de toaletă și două scaune. Douăzeci de camere asemenea acesteia se aliniau de-a lungul unui coridor
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
resimțită de fizicienii care au fondat fizica cuantică Planck, Einstein, Bohr, Heisenberg, Pauli, Schrödinger, Fermi, Dirac, Born, de Broglie: dezbaterile lor pasionate și pasionante dovedesc cu prisosință că erau conștienți de a fi atins ceva ce depășea cu mult cadrul strîmt al fizicii. Totuși, dezbaterile lor au rămas, în mare măsură, în circuit închis. Filosofia contemporană, excesiv tributară fundamentului ei literar, întîmpina greutăți în a admite că știința această rudă săracă, această muscă apteră (după cum o numește istoricul religiilor Ioan P.
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
în afara capacității mele de înțelegere. A existat, îmi amintesc foarte bine, Uniunea Raționalistă; exista și acea revistă comunistă care se numea La pensée, revue du rationalisme moderne (Gîndirea, revista raționalismului modern). Pentru ei, era irațional tot ceea ce contrazicea marxismul lor strîmt, care el însuși era, fără ca ei să o știe, complet irațional, adică fără legătură între construcția intelectuală și lumea empirică. Raționalistul are nevoie de un dușman irațional. Mulți l-au găsit în astrologie, ca și cum lumea modernă ar fi amenințată de
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
raporturile între sexe și moda de-a lungul deceniilor. Imaginea femeii până în anii ’60 era dominată de un canon binecunoscut; o talie de viespe, accentuată uneori de un corset, șolduri generoase care semănau cu linia curbei unei sticle, cu gâtul strâmt. Dacă examinăm arhivele acelei perioade și ne uităm în revistele de astăzi, suntem frapați de contrast: modelele contemporane au linia taliei și a șoldurilor mai puțin evidente. Corsetul este respins, dar chiar și morfologia manechinelor este parcă mai rectilinie: coapsele
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
în revistele de astăzi, suntem frapați de contrast: modelele contemporane au linia taliei și a șoldurilor mai puțin evidente. Corsetul este respins, dar chiar și morfologia manechinelor este parcă mai rectilinie: coapsele sunt mai puțin late iar talia mai puțin strâmtă. Faimosul contur armonios este mai puțin evident decât în trecut. Psihologii au abordat acest subiect prin intermediul revistei Playboy. Au măsurat raportul „talie-șolduri” la playmates-urile anului, cele care reprezintă canonul absolut pentru cititorii masculini, într-un interval de timp precis - un
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
playmates-urile anului, cele care reprezintă canonul absolut pentru cititorii masculini, într-un interval de timp precis - un an. Au constata că raportul „talie-șolduri” suferă modificări permanente, dar are tendința să crească între anii 1960 și 2000, taliile devenind din ce în ce mai puțin strâmte, iar șoldurile mai înguste. Playmates trec progresiv de la fizionomia în „formă de sticlă” la o conformație rectilinie. În paralel, au calculat, pentru toată perioada cuprinsă între 1960 și 2000, indicele de prosperitate economică care reflectă nivelul de viață al americanilor
[Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
Testul nr. 84 Rezolvă cerințele, cu privire la fragmentul de mai jos: Numai pe tine te am trecătorul meu trup și totuși flori albe și roșii, eu nu-ți pun pe frunte și-n plete, căci lutul tău slab mi-e prea strâmt pentru strașnicul suflet ce-l port. Dați-mi un trup voi munților, mărilor, dați-mi alt trup să-mi descarc nebunia în plin! Pământule larg fii trunchiul meu, fii pieptul acestei năprasnice inimi, prefă-te-n lăcașul furtunilor, cari mă
LIMBA ?I LITERATURA ROM?N? ?N 100 DE TESTE DE EVALUARE PENTRU LICEUP by Pavel TOMA ,Lorena Teodora TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/83870_a_85195]