4,708 matches
-
învechit (8); prieten (8); scump (8); valoros (8); arhaic (7); carte (7); demodat (7); ponosit (7); stricat (7); bun (6); ceas (6); nefolositor (6); prețios (6); rău (6); rupt (6); tradiție (6); amintire (5); interesant (5); obiect (5); ruginit (5); străvechi (5); casă (4); haine (4); îmbătrînit (4); tablou (4); valoare (4); deteriorat (3); haină (3); monument (3); de mult (3); murdar (3); nefolosit (3); praf (3); prăfuit (3); rustic (3); strămoșesc (3); tezaur (3); uitat (3); (2); amintiri (2); apartament
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
se utilizează multe tipuri de metode terapeutice. Prezentăm mai jos o descriere sintetică a terapiilor care pot fi autoaplicate. Plantele medicinale chinezești Se pare că în China plantele sunt folosite de vreo 4.000 de ani la vindecarea bolilor. O străveche legendă chinezească spune că a fost odată un personaj pe nume Shen Nong, sau Zeul Agriculturii, care a gustat sute de feluri de plante, pentru a vedea ce putere vindecătoare au. Pe parcursul unei mari perioade de timp, chinezii au acumulat
Medicina chineză. Peste 1.000 de remedii la îndemâna ta by Lihua Wang () [Corola-publishinghouse/Science/2071_a_3396]
-
secundare când luați o anumită plantă medicinală. De exemplu, ridichile și ginsengul nu pot fi consumate împreună. Masajul chinezesc (tuina) La fel cu celelalte elemente din MCT, masajul chinezesc, sau tuina, are o istorie lungă și a apărut în vremurile străvechi. Este o terapie simplă, în care nu se folosesc aparate medicale, ci doar diferite tehnici de masaj care stimulează corpul, reglându-i funcțiile și eliminând factorii nocivi. Masajul chinezesc reglează și echilibrează yin-ul și yang-ul din corp, îmbunătățind funcționarea meridianelor
Medicina chineză. Peste 1.000 de remedii la îndemâna ta by Lihua Wang () [Corola-publishinghouse/Science/2071_a_3396]
-
își găsește subiecți reprezentanți în toate timpurile, iar ceea ce pare astăzi hipertehnologizarea ființei umane (sau robotizarea excesivăă nu este decât o hiperbolizare a relației om-tehnologie din toate epocile. Antropologia dovedește această coabitare între ființa umană și unealtă încă din vremurile străvechi ale constituirii unui simț minimal de civilizație sau societate. În toate aceste configurații diacronice, înlănțuirea dintre uman și mașinal este considerată mai „umană” decât umanul (căruia tehnologicul pur îi repugnăă și devine un scop în sine, pe când umanul este doar
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
calculator (respectiv ciberneticăă în creionarea conceptului cyborg, originea cuvântului însuși provinind de altfel din cyb-ernetics și organism. Disociindu-se de cea de-a doua direcție, eseul prezent îi aduce acesteia următorul contraargument: atașarea uneltei istorice corpului uman încă din timpuri străvechi, proces care a început să definească statutul ființei umane, în discursul umanist al disocierii speciei umane de alte viețuitoare, de obiecte sau de mediu, nu a putut inspira decât analogia om-mașină/mecanism, cu variațiile specifice. Tehnologiile ciberneticii, ajungând până în pragul
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de vânzare și nu vrea s-o cumpere nimeni», repeta cu plăcere un jurnalist român. În Balcani, cinismul atinge proporții pe care un occidental nici nu le poate bănui. Se exprimă în el umilințe nespuse, și o disperare atât de străveche că nimeni nu mai este conștient de ea” (I, 144). Permanent, e agasat de prezența românilor: „Sunt chinuit de compatrioții mei, de indiscreția lor, de proasta lor creștere, de lipsa de delicatețe” (III, 208). Altundeva: „Compatrioții noștri, din cauza lipsei totale
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
pe casă (Moldova), în turnul bisericii sau în clopotniță (Transilvania), atunci când moare un om. 342 La huțulii din Bucovina, "ca semn al morții" pentru comunitate, se punea la geam un steag alb și se făcea foc lângă zăvoare. Potrivit credințelor străvechi ale huțulilor, tragerea clopotelor la mort semnifică readucerea sufletului hoinar acasă, sicriul, denumit "dereviște" sau "demovina" are sensul de "căsulie".343 În tradiția românească, în ritualul înmormântării, "bradul" se așeza în pragul casei și era înfipt în pământ, la căpătâiul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
se taie și se face focul la care se coace prima pâine din acel an, aducătoare de noroc.448 La englezi, dansul circular, în jurul "pomului de mai", vopsit în roșu și alb și împodobit cu steaguri și flori, simboliza un străvechi rit de fertilitate.449 În mentalitatea europeană, "pomul de mai" exprimă actul primordial al regenerării cosmice, reprezentarea vie a axei cosmice.450 O altă reprezentare a pomului vieții este teiul de Rusalii care împodobește porțile gospodăriilor de Duminica Mare. Acest
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Sâmbetei, considerat tărâmul morților, dar și ținutul Binelui; o dată înviat, "Crăciunul" lua o prăjină lungă, în vârful căreia a fost pusă o legătură cu cenușă, sub forma unui prapur, și da în toate părțile, cenușă amintind de o incinerare simbolică, străveche, a unei păpuși de paie care simbolizează Crăciunul, obicei reluat, astăzi, prin arderea butucului. Etimologic, "Crăciun" din limba română, aromânul "Crăciun, Cărciun", meglenoromânul "Cărciun" desemnau inițial chiar butucul care era supus arderii 90 de fapt, numele slavizat, având la origine
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și apusul soarelui, miezul zile și miezul nopții era considerat început de zi. Sărbătorile cu dată mobilă, specifice echinocțiului de primăvară, se desfășurau pe durata a 112 zile, între Moșii de Iarnă și Joia Nepomenită, după Rusalii. Sărbătorile marchează începuturi străvechi de an, în lunile de vară și de toamnă.221 Calendarul popular arhaic reprezintă o înșiruire de "timpuri bune" și "timpuri rele", marcate de sărbători. În calendarul popular, sfinții, care patronau anumite sărbători, au primit denumiri specifice mentalității arhaice: Sfântulețul
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
altă sensibilitate, întreținută nu numai de experiența individuală, ci și de experiența socială care favorizează redescoperirea ființei, a personalității și a experiențelor de grup. Versurile devin fluide, susținute de o retorică impresionantă prin simplitate; meditația lirică se angajează în jurul unor străvechi motive folclorice restituite în expresie nouă. Această împrejurare este o mărturie de credință în puterea creației și nu este lipsită de consecințe asupra autorilor din ultimul deceniu care își vor orienta pașii spre procedee care țin de tehnica gigantizării viziunilor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
tiparele prozodice specifice creației populare. Ei vor asimila folclorul după modelul cunoscut în poezia lui Arghezi, Barbu, Blaga 3. Poeții redescoperă forme de mimare a realității, forme de artă gnomică cu caracter aforistic și fantasticul extins până la grotesc; fondul păgân străvechi împletit cu elemente creștine, icoane, teme hagiografice, o paletă cromatic identificabilă în tehnica picturală a mănăstirilor, precum și motive folclorice cunoscute în arta lui Brâncuși, ce se impun ca simbol al fertilității pământului, al genezei, al morții și al dragostei ("Cumințenia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
patru", 1970; '"Gloria lacrimii", Cartea Românească, 1971; "Cumplita apoteoză", 1973; "Stâlpii", Cartea Românească, 1974; "Poeme", Editura Eminescu, 1975. Marin Mincu în volumul "Poezie și generație" îl consideră pe George Alboiu un post-blagian original. Satul lui George Alboiu vine cu rituri străvechi, cu fondul folcloric specific spațiului mioritic, cu motive cunoscute și în lirica poeților citați la acest capitol: dezrădăcinarea, înrădăcinarea, refuzul civilizației și poezia caută realizarea unui univers de refugiu întru complinirea condiției lui de poet. De asemenea, descoperim un univers
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
anume senzualism aprinde carnea versurilor Ninei Cassian, revărsându-se asupra trăirilor sau asupra naturii exprimate în plăcerile directe: "Călugărița ploii mătăniile-și bate/ Pe urma vinovatei, să facă în veci uitat/ Nepăsătorul hohot al verii deșănțate/ Culoarea ei de ruguri, străvechiul ei păcat." Descoperim în versurile poetei un sentiment al belșugului și al bucuriei, un sentiment de plenitudine. Chiar atunci când luciditatea începe să-i cenzureze exploziile, suflul emoțional, o anume trăire senzorială mai persistă ("Vârstele anului" 1957): "Tot o să treacă iubirea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
vrut să nu mai fim/ Iată-ne. Suntem/ și am găsit pentru suntem/ cele șase litere necesare". Mitul lui Ștefan este reînviat în poemul "Mutarea în lup", care pe aloc uri este un fel de "Mioriță" modernă: "Loc sfânt loc străvechi/ piatră căzută din lună,/ pentru că în loc de inimă/ Ștefan cel Mare, Domnul/ Ținea de ibovnică/ Un inel și un miel/ și un ciobănaș subțire/ și-o turmă de oi/ păscută-n zăvoi/ și vrea doi dușmani/ mult mai ortomani/ la apus
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
iat-o crește fără încetare" ("Floarea neagră"). Poetul nu abdică niciodată de la tonul grav, gama majoră a inspirației sale căutând universul propice creației. Ca și Lucian Blaga, el caută în acest sens satul și casa părintească. "Acasă-așadar în bârlog, la străvechiul jug înstrăinat/ vechile straie de rob pe câmpia putredă de oseminte" ("Întoarcerea poetului"). Se va defini și în raport cu generația menită să desțelenească pământul bătrân, o generație solidară la bine și la rău, cu un puternic spirit de sacrificiu și umanitarism
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
metaforic lumea. Rămâne aspirația permanentă a "Teribilului actor", care se desparte de "falsele străluciri", pentru a deveni autentic. Chemarea "Schiorului" spre muntele înzăpezit sugerează și stări emoționale indefinite. De asemenea, rămâne continuatorul vocilor limpezi ale strămoșilor: "Mă trag din neam străvechi, de cântăreți dieci/ În stranele bisericilor ardelene". În ciuda conținutului, care răspunde sau nu imnului ca specie, poetul cântă elegia fierbinte a Ardealului în rezonanțe grave și înmiresmate, reînnoind știutul glas menit să limpezească "ferestrele înghețate în nopțile de iarnă". Imnul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fântânii stă răstignit tatăl, pârghie este mama înșurubată în brațele noduroase ale tatălui. Copiii ard și vremea absoarbe în neant generații și generații. Ca și Goga, dar mai ales ca Beniuc, Ioan Alexandru își fixează originea: "Mă trag din neam străvechi de cântăreți dieci/ în stranele bisericilor ardelene". Poetul retrăiește amintiri din nopțile de iarnă, apare mama înfășurată în năframă neagră, și cumpăna fântânii, aflată într-un permanent dezechilibru, stare în care unește izvorul cu steaua. Zorii vor surprinde satul și
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ardelean apare uneori într-un peisaj de început de eră iarba crește până la burta cailor și florile de toate neamurile se împreună. "Cosmosul meu" este leagănul acestui univers, în care poetul vorbește de o ciudată pășune a Ardealului cu arbori străvechi, cu scorburi mari, cu viespi și roiuri de furnici care vor năvăli: "să-mi spargă pieptul cu fântâni/ și-n hohote să năvălească-n mine". Tehnica imaginii este expresionistă, vizionarismul lui tinde spre absolut; de aici și permanenta stare faustică
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
timpul. Spațiul este etern, iar oamenii viețuiesc în perspectiva veșniciei. Casa părintească este străjuită în chip simbolic de țintirim și de izvor; gesturile oamenilor sunt puse în relații cu cerul, de aceea evocarea se încarcă de un suflu tulburător: "Poarta străveche în satul părintesc/ Simbol curat fără izvor/ De-o parte te veghează țintirimul/ De alta șopotește un izvor." Satul este prezentat într-o suită de ritualuri străvechi: "Dealuri sărace, pământul transilvan/ Sfințit cu lacrimi și zvântat de soare/ Un clopot
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
relații cu cerul, de aceea evocarea se încarcă de un suflu tulburător: "Poarta străveche în satul părintesc/ Simbol curat fără izvor/ De-o parte te veghează țintirimul/ De alta șopotește un izvor." Satul este prezentat într-o suită de ritualuri străvechi: "Dealuri sărace, pământul transilvan/ Sfințit cu lacrimi și zvântat de soare/ Un clopot stins ne cheamă luminat/ în zorii blânzi de sărbătoare/... Același clopot într-un amurg târziu/ Strânge făptura stinsă într-o raclă/ Un pumn de oase mirosind a
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
descărnează de fructe". Un sentiment blagian de liniște absolută încheie poemul: "Și de-atâta încordare și tăcere/ Iarba se aude înțepând bocancii/ și trecând prin piepturile celor șase". Poemul asimilează structura blestemului ce are, de-altfel, în literatura noastră, o străveche tradiție: "brațele-i ca vreascurile codrilor să se usuce,/ pașii să-i rămână nemișcați ce lemnele,/ numele între tâlhari să i se lase". În "Cariatida", așa cum spune Ion Pop, în "Poezia unei generații", este propusă, în "ultimă instanță", o lecție
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cal și nu se împreună pasăre în țara cu patruzeci și unu de bobi și patruzeci și unu de frați" ("Firul Ariadnei"). Satul capătă trăsături fabuloase, obiectele au alte contururi, ele poartă ascuns un "ce" misterios care dăinuie din timpuri străvechi: apare șarpele bun, păzitor al casei, pentru care săteanul a turnat lapte în hârburi, vițelului nebun îi sângeră călcâiul; prânzul este biblic cu cinci pâini și doi pești, în căciulile țăranilor se lasă pasărea clocind grăunțele, și "Aventura laptelui", în ciuda
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
urmărit de la naștere până la moarte, în peregrinările spiritului, prin diferite regnuri. Petru Poantă ("Modalități lirice contemporane") spune că ar fi cartea cea mai realizată a poetului. Eroul trăiește sentimental reîncarnării, precum și legătura cu pământul natal, totul redat într-un ceremonial străvechi, cu implicații de basm. "Manimazos are două brațe care creșteau într-o zi/ Cât brațele altora în șapte/." E, într-un fel, un Hyperion investit cu puterea cunoașterii, seamănă pe rând cu Zamolxe sau cu Pan. Ca și în "Pașii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-n lume, jumătate-n infinit"), la Adrian Păunescu muntele este întunecat, sentimentul este de apăsare, dar va rămâne seninătatea în fața morții, seninătate de sursă folclorică. Prezența tradiției, a folclorului, se realizează într-o rară poezie: "Călușarii" sunt purtătorii de datini străvechi, de trăire autentică, într-o mișcare de ansamblu și într-o ritmică asemănătoare dansului. "O muzică îi descompune/ în răcnet, dans și sfiiciune/ O muzică îi reașază,/ ...Și-i poți vedea plesnind în aur/ Parcă sunt capul unui taur." Motivul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]