3,177 matches
-
apa Sâmbetei. Cât de mult mi-aș fi dorit să găsesc un roman fracturat, discontinuu, ca memoria adulților; o carte stroboscopică, în felii decupate și incomplete, cu straturi virtuale întinse peste viața de zi cu zi, pornind din creierul și sufrageria fiecăruia și ajungând în alte epoci și minți, până la a deveni de nerecunoscut. O poveste care să treacă prin același punct de mai multe ori și să iasă de fiecare dată altfel, ca un electron printr-o foaie de hârtie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
calzi și înroșiți, ca un homar. Cum spuneam, începuturile simpaticei mele descoperiri de sine n-au avut loc nici pe străzi, nici în casa nu știu cărui prieten dornic să-și prezinte melcul tuturor celor interesați. Mă instalasem confortabil în fotoliul din sufragerie și, frunzărind Pif-ul din săptămâna respectivă, am dat peste un personaj nou, desenat în alb-negru: un indian musculos, cu pletele șiroind pe omoplați. Tipul vibra de masculinitate, totul pe el arăta viril și încordat, așa cum îi stă bine unui războinic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
un material textil comunist, nu postul străin de radio), oscioarele se transformau în ciolane, pielea albă, lăptoasă, creștea tot albă, lăptoasă. Mai descopereai și unele, puține ce-i drept, în care strălucea nebunia viitorului: mașini, dulapuri de haine, o firmă, sufragerii decapotabile, cu geamuri enorme, sticle de șampanie, sexul bărbaților ținut între aceleași două degete care-acum răsuceau creta colorată. Le întâlneai doar pe Calea Victoriei, lângă marile magazine, subțiri, nervoase, țăcănindu-ți pe retină cu tocurile lor perfide. Așa arăta pepiniera cartierului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Scăpasem de obsesia selectivității (un alibi solid pentru timiditate; dar asta rămâne între noi). Puteam fi mitocanul pe care de mult îmi doream să-l joc, individul necomplexat, cu destule defecte. De-aici încolo, orice combinație devenea posibilă. De la geamul sufrageriei mele, cuprindeam totul (sau măcar o parte din el). Nu fusesem înzestrat cu-o fereastră triplu panoramică și nici cu un creier luxuriant, care să-și întindă tentaculele prin jungla de tablă și beton a cartierului, dar nu mă socoteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
nu mă putea convinge că scenele pe care le trăiam împreună nu se mai petrecuseră și înainte; tocmai de-aia, nici nu puneam întrebări. Mă simțeam mândru, flatat: singurul actor al unei premiere eterne. Făceam sex printre albumele răsturnate în sufragerie, era o nebunie să simți sub palme paginile veline cu Munch și Dali, să te împreunezi între Van Gogh și Chagall și să-ți picure bărbăția peste Magritte sau Degas. N-aveam preferințe, totuși partidele cele mai bune se terminau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
parchetul laminat, în căldura și umiditatea reglată de senzori. Scaunele dormeau cuminți, fiecare cu epoca și prețul lui de catalog, iar covoarele franțuzești, arabe și persane agățate de pereți înghițeau orice sunet. Decorul îți întindea brațele, parcă tăiase cineva o sufragerie din muzeul Jacquemart-André și-o aruncase în Bucureștiul de beton ridicat de Nicolae Ceaușescu. Mai departe, trebuia să aluneci în alt secol, ca să poți povesti; în altă minte, ca să poți asculta. Întotdeauna fusesem convins că mi-am greșit epoca. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
canapea, pentru că altfel cu siguranță s-ar fi oprit, la fel ca încercările lui Fred Vasilescu de-a descifra scrisorile lui Ladima. Scrisorile de-acreditare ale Mariei lucrau puternic, convingător: meritau îngrijite cu răbdare și blândețe. Leneveam la mine în sufragerie, sub crengile unui brad imens, și nu ne mai rămânea decât un singur lucru de făcut: să verificăm încă o dată dacă ne potrivim la pat. Poate n-am spus-o atunci, poate asemenea cuvinte nu-și au rostul într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
dar nu strica să ai câteva zeci prin casă). Robineții erau verificați, să nu picure, două siguranțe zburaseră de la panoul electric, iar becul din bucătărie fusese deșurubat și înlocuit cu flacăra aragazului - ultima întindea un vârf de lumină și-n sufragerie. În casă mai locuia temporar o bunică, răpită iarna cu Dacia de la țară; după plecarea fiicei în State, bătrâna refuzase solemn să mai vină în apartamentul din Pajura, protestând simplu, dar categoric: „Nebunul mă ține pe-ntuneric!“ După ’89, domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
din tavan lipseau, iar televizorul zăcea pe covor, acoperit cu-o față de masă. Apartamentul nu mișca. Dacă totuși reușeai să intri, nu știai cum să plonjezi afară mai repede. Mirosea a gaz, sulf și closet, iar pe hol și în sufragerie te împiedicai de șisturile de praf și întuneric. De două ori pe an, doamna Matei uita apa deschisă (în baie sau bucătărie, după inspirație) și inunda apartamentul de dedesubt. De Crăciun, dispărea până după Anul Nou, nu știa nimeni dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ocupau demisolul și, printr-o extindere promptă, și scara blocului care ducea la ușa lor. Când se bumbăceau, auzea tot cartierul. Din când în când, soții Dorofte coborau și-o sfoară cu pungă, ca o nacelă prin dreptul geamului de la sufragerie. Cineva (unul din nepoți sau un vecin idiot și săritor) burdușea punga cu pâine luată de la colț și trăgea de două ori scurt de sfoară, anunțând achiziția. Făceau treaba asta reflex, de pe vremea lui nea’ Nicu. După semnal, nacela era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
povești duioase, topite pe fundul cănilor și-al memoriei. Nimeni nu se-oprea din povestit, vecinii se încurajau și râdeau afectuos, ca o mare familie sinceră, pe cale de dispariție. Colectivul mai ciocnea un păhărel, luminile rămâneau aprinse multă vreme în sufrageria lui tanti Aldea. Ne simțeam bine, complici, încărcați de-optimism. Dacă te nimereai ultimul, tanti Aldea își sufleca mânecile capotului și se-apuca să-ți spună despre vecini, conspirativ: „Suntem toți în procese, chemați pentru retrocedare. Se judecă de zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Mariei lipseau din jurnalul vieții noastre în Dorobanți, le învățasem cu timpul, observându-i expresia feței. Din colțurile cele mai iraționale ale imaginației ei, apăreau furnici și păienjeni, singurătatea și întunericul din care nu mai poți ieși, masa mare din sufragerie care se-apleacă peste tine și, împreună cu măsuța mică de la capul patului, te mușcă noaptea de picioare. Toate puteau fi rezolvate prin mijloacele științifice ale organizării imobiliare: geamurile se închideau, colțurile parchetului erau îndesate cu vată și bucăți de ziar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Deasupra tarabelor, acoperișurile ascuțite, instalate de meșteșugari încă din de la sfârșitul lui octombrie, se aliniau printre crengile de brad, ornate cu baloane și panglici. Ghirlandele de becuri în șapte-opt culori împodobeau fiecare căsuță: clipeau festiv, intermitent, ca-n Pajura în sufrageria domnului Dinu. Cu o zi înainte de Crăciun, se strângea totul și rămâneau doar hârtiile și-aroma de mirodenii. Aici, copilăria părea să fie la ea acasă, puțin alcoolizată, ca amintirile mele: mânile roșii, amorțite de frig; zăpada agățată în păr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
mergi împăcat mai departe. Era ca la Eroilor, pe străzile vechi, cu nume de doctori: te-ai fi așezat sub marchizele încărcate de frunze sau ai fi dat obloanele la o parte, doar ca să prinzi holul sau un colț de sufragerie. Dintr-unul din cartierele uitate ale Bucureștilor, scăpat de furia lui Ceaușescu, îmi adunasem grosul Pif-urilor: vizitasem biblioteca unei bătrânici și plecasem de-acolo cu trei sferturi din colecția nepotului. O plătisem de trei ori peste prețul pieței, dar asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
masă de prânz. Câte o ceașcă de cafea domnișoarele beau și mai devreme, pe la ora zece, în pat, chiar când se trezeau. Așa se deprinseseră și așa rămăsese rânduit o dată pentru totdeauna. La douăsprezece și jumătate masa se punea în sufrageria mică, lângă odăile mamei, și la acest intim mic dejun de familie își făcea uneori apariția și generalul, când îi permitea timpul. În afară de ceai, cafea, brânză, miere, unt și un fel de clătite care-i plăceau foarte mult generălesei, în afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
brânză, miere, unt și un fel de clătite care-i plăceau foarte mult generălesei, în afară de pârjoale și altele asemenea, se servea chiar și supă groasă, fierbinte. În dimineața zilei cu care a început povestirea noastră, toată familia se adunase în sufragerie în așteptarea generalului, care promisese că va veni la douăsprezece și jumătate. Dacă ar fi întârziat măcar un minut, ar fi trimis imediat după el; însă acesta își făcu apariția la timp. Apropiindu-se ca să-i dea bună dimineața soției
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
fugiții. Măcar această zi sau, mai bine zis, această seară voia să o câștige fără neplăceri. Și iată, prințul sosise într-un moment atât de potrivit. „Parcă Dumnezeu mi l-a trimis!“, își zise generalul în sinea lui, intrând în sufrageria soției. Vtc "V" Generăleasa ținea foarte mult la originea ei. Mare-i fu surpriza când, fără nici o pregătire prealabilă, află că acest cneaz Mâșkin, ultimul din spița lui, despre care auzise deja câte ceva, nu e decât un jalnic idiot, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
recunoscător. — E foarte bine că sunteți politicos și îmi place să remarc că nu păreți deloc atât de... excentric, cum a binevoit cineva să vă recomande. Haideți. Așezați-vă aici, în fața mea, începu ea să se agite după ce ajunseră în sufragerie. Alexandra, Adelaida, serviți-l pe prinț. Nu-i așa că nu e chiar atât de... bolnav? Poate că nici de șervețel nu e nevoie... Prințe, vi se lega șervețelul când ședeați la masă? — Altădată, când aveam vreo șapte ani, cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cam un minut, apoi se dezmetici brusc, se uită grăbit în jur, își apropie în grabă portretul de buze și îl sărută. Când, încă după un minut, intră în salon, chipul lui era cu desăvârșire calm. Dar, de îndată ce păși în sufragerie (trecând, din salon, prin încă o cameră), aproape că se ciocni în ușă de Aglaia, care tocmai intra. Era singură. — Gavrila Ardalionovici m-a rugat să vă transmit asta, spuse prințul, întinzându-i biletul. Aglaia se opri, luă biletul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
întinse albumul. — Excelent! Ați scris admirabil; sunteți un caligraf nemaipomenit! Vă mulțumesc. La revedere, prințe... Stați puțin, adăugă ea, parcă amintindu-și ceva. Veniți cu mine, vreau să vă fac un cadou ca amintire. Prințul o urmă; însă, intrând în sufragerie, Aglaia se opri. — Citiți-l, spuse ea, întinzându-i biletul lui Ganea. Prințul luă biletul și o privi nedumerit pe Aglaia. — Sunt sigură că nu l-ați citit și nu puteți fi confidentul acestui om. Citiți-l, vreau să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și am procedat exact cum m-ați rugat. Acum îl am pentru că Aglaia Ivanovna mi l-a înapoiat. — Când? Când? — După ce am terminat de scris în album, când m-a invitat să merg cu ea. (Ați auzit?) Am intrat în sufragerie, mi-a dat biletul, mi-a zis să-l citesc și să vi-l restitui. — Să-l ci-ti-ți? strigă Ganea aproape ca din gură de șarpe. Să-l citiți? L-ați citit? Se opri iarăși, încremenind în mijlocul trotuarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
toate chinurile lui, numai gelozia mai lipsea, iar aceasta îl înțepă pe neașteptate drept în inimă. — Asta chiar că n-aș putea să v-o explic, îi răspunse prințul. Ganea îl privi cu răutate. — Nu cumva v-a chemat în sufragerie tocmai ca să vă dăruiască încrederea ei? Doar voia să vă dăruiască ceva, nu-i așa? — Nici eu nu înțeleg decât așa. Dar pentru ce mama dracului? Ce-ați făcut acolo atât de măreț? Prin ce le-ați plăcut? Stați puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
cea de-a treia, aflată în partea stângă, era încă goală. Însă Ganea îl conduse întâi pe prinț în jumătatea de apartament a familiei. Această jumătate a familiei era alcătuită dintr-o odaie mare, care la nevoie era transformată în sufragerie, dintr-un salon, care, de altfel, era doar dimineața salon, iar seara devenea cabinetul și dormitorul lui Ganea, și, în sfârșit, dintr-o a treia cameră, strâmtă și întotdeauna ținută sub cheie: acolo era dormitorul Ninei Alexandrovna și al Varvarei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
perioadă lungă de timp sau permanentă, În mediul urban sau suburban. Dacă este amplasat În cadrul unor zone sau stațiuni turistice atunci apare Închirierea apartamentelor pentru sejururi mai lungi, de unde și numele de rezidență. Structura camerei este ușor modificată oferind o sufragerie (salon), o bucătărie compactată (chicinetă) sau cel puțin un colț amenajat corespunzător cu veselă, frigider și servici de băuturi, un dormitor separat și grup sanitar propriu. Atractivitatea acestora se manifestă pentru un segment principal de voiajori, și anume turiștii care
Managementul proprietăţii imobiliare by ANICA-POPA, ADRIAN () [Corola-publishinghouse/Science/186_a_188]
-
acordul regelui, probabil datorită faptului că nu era o operă tendențioasă, ci, dimpotrivă, lăuda zelul monarhului. Aflăm prin intermediul ei că Ludovic al XIV-lea s-a implicat activ în lucrările de la Versailles. I-a forțat pe constructori să grăbească finalizarea sufrageriilor, a bucătăriilor și a grajdurilor. A supravegheat personal amplasarea picturilor și a mobilei în castel. Pentru fiecare oră de lucru suplimentar s-au cheltuit sume importante de bani. Au fost angajați sute de lucrători. Intrarea principală a fost extinsă cu
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]