3,370 matches
-
mai curând prin mici semne și daruri precum acesta. — Citește! a ordonat sergentul lovind foile. Hovhannes Stamboulian și-a pus ochelarii și cu un glas tremurător a citit tare primele versuri: Copilul plânge-n somn fără să știe de ce, Un suspin de dor Înăbușit și totuși nesfârșit Ce nu poate fi mângâiat Astfel tânjesc după tine,... — E o poezie, l-a Întrerupt sergentul, accentuând ultimul cuvânt cu o intonație ce aducea a dezamăgire. — Da, a Încuviințat din cap Hovhannes Stamboulian, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
uneori singura cale de-a traversa prăpastia dintre cele două nume părea aceea de-a le reduce pe amândouă la tăcere În același timp - de a pune brusc capăt ambelor sale vieți. A evitat gândul acela. Un sunet ca un suspin. Poate că Îl scosese el. Poate era doar deșertul. Cred că venim și noi. Venim câteva zile ca s-o luăm pe Armanoush și ca să vă vedem...Venim. Cuvintele acelea Îi veniseră fără nici un efort, de parcă timpul n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
telefonul. Dată fiind diferența de fus orar, la San Francisco era dimineață devreme. Telefonul nu a sunat decât o singură dată după care a răspuns, nu bunica Shushan, ca de obicei, ci tatăl ei. — Iubito. Barsam Tchakhmakhchian a scos un suspin de adâncă afecțiune de Îndată ce a auzit vocea fiicei sale. Pe fir se auzea un zăngănit ciudat care-i făcea pe amândoi să-și dea seama de distanța geografică dintre ei. Aveam de gând să te sun dimineață. Știu că ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Însă, după un soț armean și unul turc, mă Întreb care-o să fie treia alegere? — Femeia e În doliu, cum poți să spui asemenea lucruri? a Întrebat mătușa Cevriye. — Doliul e ca virginitatea, a spus mătușa Zeliha scoțând un suspin. Trebuie să-l sacrifici celui care merită mai mult. Înspăimântate de ceea ce tocmai auziseră, cele două mătuși au tresărit, cuprinse de o uluială consternată. Chiar În clipa aia Asya și Armanoush au intrat În bucătărie, urmate de Sultan al Cincilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
pe care i-l lăsaseră În gură toate acele cuvinte sfinte. Apoi a Început din nou să recite. Tocmai ritmul acesta ondulatoriu mișca sufletele femeilor Îndoliate; nici una nu pricepea o boabă de arabă. Chiar și atunci când izbucneau În lacrimi și suspine, femeile aveau Întotdeauna grijă să nu plângă atât de tare Încât să acopere vocea imam-ului. Nu plângeau nici prea Încet, neuitând câtuși de puțin, nici măcar o clipă, că locul acela, În care erau Înghesuite cu toatele, era un ölüevi. Lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
o sărutasem! Pe gură! Deoarece era În joc eternitatea, mai aveam destul pînă atunci, dar de ce oare dădusem ascultare nevoii irezistibile de a o informa pe mama? De ce? Ca un bărbat căsătorit care Îi spune nevestei că are o amantă! (Suspine adînci de consternare din partea doctorului Zscharnack...) Abia Întors acasă - minunată Întoarcere pe jos, singur În Întuneric și liniște, cugetînd la reciprocitatea care nu mai era un concept, ci dragostea venită să umple același gol În două vieți - i-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
semnificație doar dacă are o legătură cu cazul. ă Dar cum? Ce semnificație are? ă Nu știu încă, admise Porfiri. Dar voi ști. ă La ce întrebări doriți ca invesitgarea judiciară să răspundă? întrebă deodată doctorul Pervoiedov. Liputin slobozi un suspin de înfrângere. ă Ce mă interesează pe mine să știu cel mai mult, spuse Porfiri, este cauza morții în fiecare caz. ă Incredibil! exclamă prokuror-ul. Doctorul aprobă scurt și își scoase haina, pe care i-o înmână consilierului de stat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
Desert Rose părea un scenariu destul de improbabil. O ceartă avea nevoie și de pasiune, iar Charlie părea complet lipsit de așa ceva. Dar Desert Rose era un ciclon de emoții și sentimente, avea pasiune cât pentru doi. Kitty nu auzea decât suspine și din când În când cuvinte răzlețe: — A fost Îngrozitor de lipsit de maniere... el... dansatoare din buric... cearta... nu vrea să mă mai vadă... a țipat la mine... m-a umilit... nemernic... rănită, m-a rănit atât de... Apoi vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
În când cuvinte răzlețe: — A fost Îngrozitor de lipsit de maniere... el... dansatoare din buric... cearta... nu vrea să mă mai vadă... a țipat la mine... m-a umilit... nemernic... rănită, m-a rănit atât de... Apoi vocea Îi reveni printre suspine și Desert Rose reuși să scoată o propoziție inteligibilă. — După tot ce-am făcut pentru el! Apoi izbucni din nou În lacrimi, ca un copil neajutorat. Nu plânge, draga mea... — Poți să vii să stai cu mine În noaptea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
ori, oare e urgent, nu era vorba de vreo hemoragie subită, nici de probleme grave la cuptor, nici de vreo naștere prematură, însă până la urmă răspunse, Da, într-adevăr, e destul de urgent, Am notat, spuse bărbatul și închise. Cu un suspin de obosită resemnare, Marta puse receptorul în furcă, nu mai avea ce face, lucrurile acum o depășeau, serviciul de siguranța nu se simțea bine dacă nu-și afirma autoritatea în față celorlalți, chiar și într-o împrejurare așa de simplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
drept pe urma piciorului stâng, apoi îl vor pune pe stângul înaintea dreptului, și, orice s-ar întâmpla, nu se vor abate din drum. În ciuda oboselii bărbatului, Marta și Marçal vor repeta, de parcă ar fi prima oară, gesturile, gemetele și suspinele de amor. Și cuvintele. Cipriano Algor va dormi fără vise în patul lui. Mâine dimineață, ca de obicei, își va duce ginerele la lucru. Poate că, la întoarcere, își va aminti să treacă pe la groapa de lângă râu, fără vreun motiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
conținutul. Marçal făcu un gest de mulțumire spre socru, apoi se uită la ceas și anunță, Se apropie ora să mă prezint la serviciu. Marta spuse dinăuntru, Nu întârzii, vin acum, astea sunt avantajele micilor apartamente, scoți în surdină un suspin pe care l-ai înăbușit și, pe îndată, cineva de la celălalt capăt al casei denunță, Ai suspinat, să nu negi. Și mai sunt unii care se plâng de gardieni, de camerele video, de detectoare și de celelalte bagatele. Vizita casei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
rezistența are limite, în ce privește mutatul, o să ajungem și acolo, e treaba stăpânei casei. Cipriano Algor se retrase în dormitor, se dezbrăcă cu gesturile lente ale unei oboseli care nu era numai a trupului și se întinse în pat, scoțând un suspin adânc. Nu rămase mult timp așa. Se ridică de pe pernă și privi în jur ca și cum ar fi intrat pentru prima dată în această cameră și avea nevoie s-o fixeze în memorie dintr-un motiv obscur, ca și cum venise aici pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
Da, dar mai îmbrățișează-l o dată. Când ajunse la capătul coridorului, se întoarse. Fiica lui stătea în prag, îi făcea un gest de rămas bun cu o mână în timp ce-și astupa gura cu cealaltă ca să nu izbucnească în suspine. Pe curând, spuse, dar ea nu-l auzi. Liftul de mărfuri îl duse la garaj, acum trebuia să vadă unde lăsase furgoneta și dacă ea mai pornea după trei săptămâni în care nu se mișcase, uneori bateria îi juca feste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
am mai întors și înainte spatele, când am strâns urciorul la piept, îți aduci aminte, într-adevăr trebuia să fii bărbat ca să nu înțelegi că te strângeam pe tine, ultimele cuvinte aproape că se pierdură într-o subită erupție de suspine și lacrimi. Cipriano Algor întinse timid mâna, o atinse pe braț, și ea nu-și putu stăpâni plânsul care se înteți, sau poate avea nevoie de asta, uneori nu sunt suficiente lacrimile pe care le-am plâns, trebuie să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
bucurie, fiindcă totdeauna iubisem marea, iar bucuria mi-a dat puterea pe care n-o aflasem ceva mai devreme în disperare. M-am agățat cu unghiile de fiecare accident al zidului, mi-am jupuit mâinile și genunchii până ce, cu un suspin de ușurare, am reușit să-l escaladez. Grăbindu-mă să cobor, fericit de isprava mea și nerăbdător să mă arunc în primul val ca să mă spăl de sânge și să simt mirosul mării, am alunecat, am căzut din nou și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de noi niciodată și uneori e ultimul număr de dresaj. Destinul ne urmărește ironic cum bâjbâim între scuze, cerșind o amânare, apoi alta, din ce în ce mai înfricoșați, până ce, brusc, se plictisește, devine nerăbdător, se încruntă și poruncește, „acum, salt!”, și cu un suspin intrăm în neant. Nu cred că l-am convins, dar eu mă înflăcărasem, poate fiindcă pe atunci îmi era mai simplu să vorbesc despre asemenea lucruri întrucât le înțelegeam mai puțin. Acum... dar, vorba Călugărului, fiecare își face Dumnezeu din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trăi? Revoltă? Sau scârbă? Când ne atinge într-un fel sau altul direct, moartea arată ceea ce este de fapt: un scandal. Atunci, în sfârșit, ne dăm seama că nu există moarte normală, nici măcar când omul își dă sufletul cu un suspin la o vârstă respectabilă, și că morțile revoltătoare nu se mai ascund în haine de călugăriță, venită, chipurile, de la Dumnezeu, ci țopăie nerușinate, silindu-ne să întoarcem privirea. Sunt vinovat oare că n-am avut tăria să mă uit? Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
voi Întoarce În celulă cum se Întorc mulți dintre fugarii ce au avut curajul să se desfigureze ca să nu mai fie prinși din nou. Ah, urlu eu Înfrânt și, după spusa naratorului, un cuvânt iese de pe buzele mele corupte, un suspin, un strigăt de speranță: Mântuire! Dar mântuire de ce anume, bătrâne Rocambole, știai bine că nu trebuia să Încerci să fii un protagonist! Ai fost pedepsit, și chiar cu mijloacele tale. I-ai umilit pe scribii de iluzii, și acum iată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
la un azil. Stevie cea dură și lipsită de sentimentalisme, al cărei pulover fusese îmbibat de râurile de lacrimi vărsate de alții pe umărul ei, dar niciodată de propriile ei lacrimi, se trânti pe scaun și începu să plângă cu suspine. Priveliștea era șocantă. — Nu l-a apreciat niciodată, darămite să-l iubească. Activitatea lui minunată ca jurnalist, campaniile lui pentru acest oraș. A considerat slujba lui un inconvenient minor, care risca să-l deranjeze pe secretarul care se ocupa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
nu vreți să faceți nunta la iarnă? E cumva prea deprimant. Fran fu șocată dându-și seama că nu se gândise niciodată la procesul propriu-zis de a se căsători. La nunțile altora, fusese de obicei genul de invitat care, în loc să suspine în spate, se întreba cât avea să dureze până ce mirii aveau să se sature unul de celălalt. Camilla pălăvrăgea în continuare. — O să avem nevoie de cel puțin trei luni ca s-o organizăm și, desigur, august iese din discuție, așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de Est. Mulțumesc, doamnelor și domnilor. Aplauzele răsunară cinci minute în șir, timp în care oamenii își aminteau de jurnalistul pe care îl cunoscuseră și îl iubiseră. Până și unul-doi gazetari hârșâiți băgară nasul în pahar ca nu cumva un suspin compromițător sau o lacrimă să-i dea de gol. Stevie, înghesuită în colțul opus, foarte aproape de bar din fericire, își șterse nasul cu mâneca puloverului și își dori din suflet ca Francesca să fi fost acolo să-l audă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
se puse dinainte. Retrag tot ce-am spus, șopti Henrietta. Nu semeni deloc cu o călugăriță din ordinul Carmelitelor. Nici măcar cu Maria din Sunetul muzicii. Arăți minunat. Laurence e un bărbat norocos. Drept răspuns Fran lăsă să-i scape un suspin. — Francesca, pentru Dumnezeu. Fran cea cu capul pe umeri nu se comporta așa. De obicei lăsa scenele în seama Henriettei. Henrietta era cea care intra într-o depresie cruntă de fiecare dată când o părăsea iubitul și tot ea jura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
de sute de pagini. De altfel, în zilele noastre se observă chiar în roman o tendință de sintetizare (subl. a.)”. Romanul-poem, concentrat, fragmentarist și fantast, antimimetic, lipsit de „anecdotă” realist-tradițională - acesta e modelul romanesc al lui Vinea, „aplicat” în Paradisul suspinelor. Autorul nu va ignora epicul amplu, chiar cu elemente „social-gazetărești”, dar îl va hibridiza masiv cu elemente de poem estetizant și de basm în Lunatecii. Un experimentalism gidian întîlnim în „șantierul” romanului Venin de mai. Oricum, în opoziție cu E.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ar răsturna valoarea tuturor noțiunilor, brusc”. Răsturnarea valorilor dezvăluie caracterul de butaforie al lumii „de fetișuri” în criză. Apocalipsa umanului este însă una veselă, carnavalescă: „...întreaga priveliște ar fi de carnaval. Suferința rostogolită în cascade de rîs. Veselia isbucnită în suspine și întreg rostul firei întors. O lume croită pe-o muche de gîndire. Sinteza rece a acțiunilor omenești laolaltă, pe cari nu le poți confrunta cu fiecare fără să simți o revoltă dureroasă și-o teamă ciudată de nebunie. Ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]