4,882 matches
-
zile nu eșiră din apartament. Atena deretică prin Încăpere așezând hainele și alte obiecte cum i se păru ei mai bine cu ochii permanent la ecranul televizorului, cu rimutul control schimbând canalele, ca de fiecare dată să scoată exclamații de uimire. „Incredibil...! Încă nu am reușit să număr câte canale sunt dar, sunt sigură pot fi mai mult de o sută de posibilități de a te delecta. Și dacă te gândești bine, totul e pe gratis...!” Preocupat cu un dicționar englez-român
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
paradoxale situații de fapt, unele dispute Între beligeranți se rezolvau rapid cu armele automate de foc, provoând un măcel dincolo de orice imaginație omenească...! Un compatriot Îl mai informase de unele ciudate aspecte a legilor americane, În care, rămâneai mut de uimire. Dacă se Întâmpla să-ți intre un hoț În casă cu intenția să fure, păgubașul trebuia să-l lase să-și exerseze meseria, să adune din casa ta ce dorește iar tu să nu te opui atacându-l...! Urma să
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
vizitatorilor o alcătuiau rasa chinezească Îtr’o așa manieră amețindu-te cu iluzia unei plutiri Într-o lume În care nu credeai de existența ei dar care, urma s-o accepți...! Uluită Atena, se Înghesuia În fața vitrinelor, scoțând exclamații de uimire. „Tony Pavone, te rog privește...! Inele din aur Încrustate cu diamante, cu rubine, safire nu mai vorbim de smaralde ce-ți Înflăcărează imaginația...! Cum voi decide când va veni timpul să cumpăr pentru mine o asemenea frumusețe...? În mod sigur
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
pe acolo, târându-se după noi la Traviata. Dar zilele îi erau în mod evident numărate. Acum, în după-amiezele când ploua eu - și nu ea - eram cea care îi puneam bicicleta Shebei în portbagaj și o duceam acasă. (Aflasem, cu uimire, că Sheba nu învățase niciodată să conducă. „Totdeauna mă duce cineva, mi-a spus ea veselă, nu vreau să par îngâmfată, dar sunt genul de persoană pentru care oamenilor le place să facă lucruri.“) Sue dusese o luptă dârză, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Mai stai puțin cu mine. Sheba s-a apropiat să mă îmbrățișeze. — Totul o să fie bine, o să vezi. Apoi s-a ridicat și și-a pus haina. — Nu pleca, Sheba, am zis din nou. S-a uitat la mine cu uimire. — Hai, Barbara. Trebuie să plec. Îm venea să țip. Nenorocitul de Connolly. Nenorocitul ăla de băiat. — Sheba, am murmurat, apucând-o de mâneca hainei. — Te rog, a țipat ea și s-a îndepărtat așa de brusc că mi-am pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
place să chinuie dialectul. Când m-a întrebat ce vreau să beau, a fost așa o agresiune explozivă, încât, deși mi-era sete, am dat din cap și am zis că nu vreau nimic. — Nimic? A strigat el cu o uimire prefăcută. Nimic? Ești sigură? Zâmbea când a spus vorbele astea, iar ceilalți de la bar se uitau la mine și zâmbeau și ei. Acum înțeleg că era doar o glumă - da, nu chiar o glumă, ci mai mult un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
fața mea pentru că Bangs, care făcea cafea în bucătăria lui minusculă, a râs nervos și a zis: — Ai găsit tot ce aveai nevoie, nu? Am dat din cap și m-am așezat pe scaun. — E ok dacă fumez aici? Spre uimirea mea Bangs a tresărit venind cu cafelele. — Oh, a zis, pe un ton oțărât de cedare, bine, da. De parcă fumul de țigară ar fi putut să facă și altceva decât să îmbunătățească calitatea aerului din căsuța lui împuțită. S-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
tu și eu“, “împreună în asta“? Ești nebună! Richard avea dreptate. El a zis întotdeauna că ești un incubus. Sunt convinsă că a zis. Richard a fost mereu gelos pe mine... M-am oprit, văzând ochii Shebei mărindu-se de uimire. Când a vorbit din nou, vocea îi era joasă și amenințătoare. — Ai așa niște iluzii de grandoare, nu? E fascinant. Tu chiar crezi că ești cineva. Ascultă. O să-ți spun ceva. Ești un nimic. O virgină otrăvită din Eastbourne. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
pe toți cei care mă luau în râs și îi făceam să plătească cu multă durere pentru asta, îi loveam cu sete în timp ce voiam să-mi demonstrez mie că nu contează chiar așa de mult cum arăt. Mă hrăneam cu uimirea lor și le savuram nelămurirea din ochi, privindu-i de sus cum se zbat la pământ. Învățasem, ducându-mi traiul pe stradă, că nu trebuia să am milă de cei din jur fiindcă nici lor nu le păsa de unul
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
fost niciodată o soluție la rezolvarea problemelor, mi-a mai zis făcând oarecum aluzie la fuga mea de acasă. Trebuie să găsești curaj să îți înfrunți soarta indiferent cât de crudă ar fi ea și de nedreaptă. Mă uitam cu uimire la mama și pricepeam în acele momente că n o cunoșteam așa bine pe cât mă lăudasem că o știu. Vorbea din experiențele proprii. Suferea alături de un soț alcoolic doar ca să ne vadă pe noi crescuți mari. Eu aproape că-mi
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
Ucis? — La nici mai mult, nici mai puțin de doi-trei kilometri distanță de furnizorii de combustibil. — De ce un asemenea om... Fiecare cu viața lui... Oare sînt chiar singurul care n-a știut nimic? Ochii lui bănuitori și pătrunzători, plini de uimire, se deschiseră mari În spatele ochelarilor... ca un vas ce se află În poziție nesigură. Arăta de parcă stătea să cadă la cea mai mică atingere. După toate aparențele, Îl puteam crede, cît despre șantajul fratelui, probabil că singurul lucru care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
islamic (pretins agnostic). Fetele astea două din Kabul nu pot participa la dispute intelectuale. Nu au astfel de exercițiu deloc. Li se face frică și apoi nu pot, realmente nu pot, contrazice bărbați. Ne privesc pe noi cu teamă și uimire. - Ne e frică să discutăm filosofie și politică. De parcă după aceea ni se poate întâmpla o nenorocire. Vineri Întrunire oficială la Institutul de Studii Orientale (Middle East). Walizada tremura toată. - Nu vreau să mă întrebe nimic despre politică. Mi-e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
vârful degetelor covorul persan ce acoperea parchetul camerei până sub canapea. „Și totuși sunteți prea tânăr pentru funcția ce-o îndepliniți. Ce cântar aveți dumneavoastră să stabiliți adevărul? și dacă vă-nșelați? Într-un fel, mă uit la dumneavoastră cu uimire. O profesiune extraordinară!” - „Și nedreaptă - i se răspunse - asemeni lui Dumnezeu, care trebuie să hotărască singur ce e drept și ce au e drept. Și câte zeci de întrebări roiesc în jurul acestei idei pentru a-i determina substanța. Și El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dar ea, cu o cunoaștere perfectă a disimulării, venită de bună seamă din instinct, descrise cu cealaltă mână cercuri, imaginând rostogoliri de cuvinte pe care nu le rostea, mimând un joc al buzelor între vorbire și râs, râdea chiar de uimirea mea, încât oricine ar fi privit-o (aflându-se toți în momentul acela la o oarecare distanță, Lung trecuse mult în dreapta) ar fi dat totul pe seama unei conversații vioaie și banale ca între vechi cunoștințe. Îi simțeam în timpul acesta strângerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nicicând înainte - găsea în mine pe cel mai docil, dar cu timpul și cel mai devotat și uimit ascultător al povestirilor ei, deoarece abia în acele după-amiezi și înserări, darul ce-l avea al confabulării, atât încât să-mi anime uimirea, îmi deveniseră vizibile mult mai mult ca înainte plăsmuirile (cuvânt reconstituit de editor) levantine, deschidere spre împărățiile vorbei, spre zecile de povestiri ale zecilor de întâmplări trăite, auzite, născocite, căci totuna erau. Povestind, vocea ei întinerea și ochii săi sclipeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
știa limba română, fie că era de presupus că așa fusese instruit să se comporte. Doar că la un moment dat, N. N. Kuznetov se oprește și îl întreabă cu asprime pe colegul său dacă traduce complet ce zice el. Spre uimirea noastră, diplomatul i-a răspuns cu seninătate: Nu, nu, eu fac câte un mic rezumat". Pentru moment, am crezut că ministrul sovietic va face apoplexie. În timp ce el tocmai ne spunea că mareșalul Mannerheim a fost un dușman al poporului sovietic
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
s-a întâmplat ca, în țară sau la ultimele posturi diplomatice, să vorbesc despre persoane sau despre unele evenimente la care participasem și, după câteva clipe, să realizez că oamenii mă priveau într-un mod deosebit, cu un amestec de uimire, interes și vădită curiozitate ori cu toate la un loc. Orice om caută să-și îndeplinească îndatoririle, numai că uneori, cel puțin în diplomație, este doar martor sau chiar participant direct la evenimente ce devin istorie. Plecarea în vizita din
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
chiliene, ca și programele de dansuri și cântece populare. La astfel de manifestări, Pinochet și ceilalți generali, însoțiți de directorul Direcției protocol din M.R.E., se apropia de unul sau de altul dintre invitați pentru scurte discuții: mare mi-a fost uimirea când m-am trezit față în față cu "El hombre" cu "omul". I-am fost prezentat, eu și soția, s-a înclinat, s-a uitat la soție, i-a zâmbit și a sărutat-o pe obraz! Scena a fost ulterior
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
După această vizită, am primit din partea domnului ministru o invitație la un prânz în cadrul familiei sale. În decursul prânzului au fost multe discuții, iar la un moment dat, am fost întrebat: Domnule Rusu, ce mai face consilierul Suciu Petre?" La uimirea mea că nu știam exact la cine se referă, a continuat: "Domnul Suciu a fost coleg de birou cu dvs. la I.S.C.E. MAȘINIMPORT". Mi-am amintit și am răspuns: " Da, îl cunosc foarte bine pe dl. Suciu, eram amândoi consilieri
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
reafirme poziția noastră, dat fiind mandatul cu care venisem; nici vorbă. Replica a fost seacă și ne-a pus la punct: "Eu sunt membru al Comitetului Central al Partidului și eu răspund". Am început să înțeleg cum stau lucrurile, cu uimirea specifică a celui naiv. La sesiune, s-a procedat așa cum indicase tovarășul Kaprikaian, deși el era doar directorul unei companii de navigație, iar ceilalți erau ambasadori ai unor state care se pretindeau independente și suverane. Am făcut în acea noapte
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
urmă, tot truda a învins fiorii - și am adormit. Când m-am trezit, era lumină în odăiță și focul pâlpâia în hoarnă. Și - dragii mei - o șerpoaică mândră, o nevestică sprâncenată sta tăcută înaintea vetrei. Acuma las la o parte uimirea mea, poate voi fi boldit ochi minunați, poate mă credeam încă sub stăpânirea unui vis - îmi aduc aminte numai de râsul luminos al nevestei și parcă văd încă cele două buze rumene desfăcându-se și sprâncenele îmbinate, pe când râdea, ridicându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
să mor! Și-i creșteau plângerile lugubre, subțiri și chinuite. Și se zbătea ca subt împunsături vrăjmașe, cu mii de ace, pe când lângă căpătâiul ei moașa sta privind-o țintă, cu ochii licăritori. Ce este? strigă Sanis căscând gura cu uimire. Ce s-a mai întâmplat?... E bolnavă?... De ce n-ați adus doctor?... Nu trebuie doctor, Sanis! nu trebuie nici un doctor, nu trebuie nimic! vorbi Rifca galbenă, clănțănind cu groază. Lasă-ne aici pe noi. Avem treabă. Știm noi ce are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Și m-am gândit eu că așa om învățat trebuie să știe multe. Sta cu o mână la tâmplă și se uita la mine... — Ce vrei tu, Sanis? zice. De unde a știut că eu sunt Sanis?... Jupitorul se uită cu uimire în jurul lui; ș-avea parcă un zâmbet de biruință. — De unde a știut că eu sunt Sanis? Și mai zice: Ai un mare nacaz cu copila ta. Atuncea mi s-au umplut ochii de lacrimi... Învățătorule, zic, pentru copilul meu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sus. Marghiolița rămase lângă ea în picioare, în sumanu-i cenușiu, cu broboada neagră umbrindu-i ochii. Neamțul sta gânditor. Deodată, ca și cum ar fi grăit cu pipa, mormăi: — Eu spus buier face pun să însoară. —Cum? se însoară? întrebă Isailă cu uimire. —Iaca așa, izbucni călugărița, așa zice domnu Anton. A fost cu boieru la târg înaintea ploilor, pentru niște târguieli de fierării... —Aber fost tocmai la Botoșani... mormăi Anton. — Da. Ș-acolo s-a uitat el, a ascultat, a fost pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Într-adevăr, sosea stăpânul într-o sanie cu patru cai, și cu zurgălăi care sunau felurit. Faliboga și cu Iana lui ieșiră din bordeiul lor în cojoace curate și coborâră spre curte întru întâmpinare. —Vai! Sandule! strigă muierea vătafului cu uimire. Așa mândră sanie încă n-am mai văzut... —Taci, femeie, răspunse Faliboga râzând, că este în sanie ceva și mai mândru, și mai minunat... —Ce este? Apoi eu îs mai nalt și am și gâtul mai lung... Ridică-te și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]