23,058 matches
-
seara asta; iar ea vine în fiece seară în această cafenea tocmai pentru a-l face să sufere, sau poate sperând că obiceiul de a suferi va deveni pentru el un obicei ca toate celelalte, dobândind gustul vidului care-i umple gura și viața de ani de zile. Ce-mi doresc cel mai mult, îi spun, căci acum nu mai are importanță dacă continuu să vorbesc, e să dau ceasurile înapoi. Femeia dă un răspuns oarecare, cum ar fi: - E suficient
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de zile în granițele lumii diurne. Dar nu numai asta: găsesc în lumina zilei, în acea luminozitate difuză, palidă, aproape fără umbre, o obscuritate mai densă decât cea a nopții. Miercuri seara. În fiecare seară, petrec primele ore de întuneric umplând aceste pagini, pe care nu știu dacă le va citi vreodată cineva. Globul de sticlă din camera mea de la Pensiunea Kudgiwa îmi luminează scrisul puțin prea nervos ca un viitor cititor să-l poată descifra. Poate că acest jurnal va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
să afli mai multe despre sultana asta; ochii tăi parcurg cu neliniște foile de hârtie subțiri, așteptându-te parcă s-o vezi apărând dintr-o clipa în alta... Marana pare și el împins de aceeași dorință ca tine, când tot umple pagini după pagini, urmărind-o în vreme ce ea se ascunde... De la o scrisoare la alta, povestea devine mai complicată: scriindu-i lui Cavedagna dintr-o „somptuoasă reședință la marginea deșertului“, Marana încerca să-și justifice dispariția neașteptată, povestind că a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
trecut, din argint, aramă, email, baga, piele, lemn sculptat; ar putea corespunde intenției de a valorifica niște fragmente de viață trăită, dar ar putea să fie și o colecție de rame, iar fotografiile să se afle acolo numai ca să le umple, căci în unele rame se află figuri tăiate din ziare, una încadrează o veche scrisoare ilizibilă, alta e goală. În rest, pe peretele acesta nu mai e nimic; nici o mobilă nu e plasată în această parte a camerei. Cam așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ei, în cuta buzelor, în țigara pe care și-o aprinde, în mișcările corpului ei pe șezlong, în picioarele ce se încrucișează sau se destind. Alteori mi se pare că distanța dintre scrisul meu și cititul ei este imposibil de umplut, că orice aș scrie va purta pecetea artificialului și incongruității: dacă ceea ce scriu ar apărea pe suprafața netedă a paginii citite de ea, ar scârțâi ca unghia pe sticlă, iar ea ar arunca volumul cât colo, înfiorată. Uneori, mă conving
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
femeia pe care o observ cu ocheanul știe ce ar trebui să scriu; sau nu știe, așteptând de la mine să scriu ceea ce nu știe; dar ceea ce știe cu siguranță este așteptarea, golul pe care cuvintele mele vor trebui să-l umple. Uneori mă gândesc la materia cărții pe care o voi scrie ca ceva existent deja: gânduri deja gândite, dialoguri deja pronunțate, povești deja întâmplate, locuri și ambianțe văzute; cartea n-ar trebui să fie altceva decât echivalentul lumii nescrise, traduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
ei obișnuiește să scrie dimineața, celălalt după-amiaza. Dimineața și după-amiaza, scriitorul care nu scrie îndreaptă ocheanul asupra celui care scrie. Unul dintre cei doi e un scriitor productiv, celălalt e un scriitor chinuit. Scriitorul chinuit îl privește pe scriitorul productiv umplând foile cu rânduri uniforme; manuscrisul crește într-un teanc de foi ordonate. În curând, cartea va fi terminată: un nou roman de succes, firește - se gândește scriitorul chinuit cu oarecare dispreț, dar și cu invidie. Îl consideră pe scriitorul productiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
e cum spun ei? Dacă, în vreme ce eu cred că mă prefac, ceea ce scriu îmi este dictat într-adevăr de extratereștri? Degeaba aștept o revelație de la spațiile siderale: romanul meu nu înaintează. Dacă dintr-o clipă într-alta aș reîncepe să umplu o pagină după alta, ar fi un semn că galaxia îmi trimite mesajele sale. Singurul lucru pe care reușesc să-l scriu, însă, este acest jurnal, contemplarea unei tinere femei citind o carte, care nu știu ce este. Oare mesajul extratereștrilor e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
de ușurare. De când a venit un gardian, să te cheme din celula ta și te-a pus să traversezi coridoare, să cobori scări, să parcurgi încăperi subterane, să urci trepte, să traversezi anticamere și birouri, o senzație de anxietate te umplea de fiori și frisoane. De fapt, voiau pur și simplu să răspundă reclamației tale în legătură cu În jurul unei gropi goale de Calixto Bandera! În locul angoasei, simți trezindu-se în tine dezamăgirea avută când ai luat în mână o copertă dezlipită, înăuntru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
n-aud decât zbang, zbang. Să mergem s-o vedem, propuse Mma Ramotswe. Chiar sunt curioasă s-o cunosc pe doamna aceasta care a avut grijă de tine atât de bine. Domnul J.L.B. Matekoni o conduse în bucătărie. În fața chiuvetei, umplând un fierbător cu apă, stătea o femeie la vreo treizeci și cinci de ani. Era vizibil mai înaltă decât domnul J.L.B. Matekoni și Mma Ramotswe și, deși mai slabă decât Mma Ramotswe, părea mult mai solidă, având bicepși conturați și picioare bine-făcute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
nostru și-i simțeam căldura. Știți cum este, Mma, acolo, la marginea lui Kalahari. E acel moment al zilei în care cerul este alb și pustiu și în aer plutește mirosul acela pătrunzător și nu vrei altceva decât să-ți umpli plămânii până la refuz. Jack era ocupat cu serviciul și cu toți oamenii aceia pe care trebuia să-i întâlnească, funcționari guvernamentali, persoane de la organismele de întrajutorare, finanțiști și așa mai departe. Pe mine nu mă interesau toate astea, așa că mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
acela poate fi trecut cu vederea foarte ușor. Oamenii nici nu l-ar remarca. — Nu-mi pasă, i-o tăie Mma Ramotswe. Diamantul acesta este făcut pentru mine. N-are nici o legătură cu alți oameni. Inima domnului J.L.B. Matekoni se umplu de mândrie când auzi asta. Aceasta era femeia pe care o admira, femeia care credea în valorile tradiționale botswaneze și care n-avea timp să se dea mare. — Și mie-mi place inelul acela, interveni el. Vă rog lăsați-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
dintre ziarele căzute din burta lui de cânepă, vopsită oarecum între negru și roșcat, în ape. Era vechi de vreo cinci ani. Se anunța viitoarea noastră intrare în NATO. Când vom îndeplini condițiile. - N-aveau habar cu ce să mă umple, buretele era și prea scump și-mi făcea o groază de colțuri... Arătam îngrozitor de rău, ca o stea de mare la care-ai cusut o coadă de cal. Și-atunci secretarul literar a găsit soluția asta... Stau în pijama, buimac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mie-mi telefonai că ți-e dor, că abia aștepți să mă vezi, că nu crezi c-ai să reziști până la sfârșit, că ai senzația c-ai făcut o mare prostie plecând, că te plouă, că vântul acela parcă-ți umple oasele cu schije de gheață, că pe la nouă seara nu-i nimeni pe străzi, că e mai murdar decât te așteptai, că franțujii îs așa, că nu mai rabzi, că-ți vine să te-arunci în primul tren... Să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
adus aminte... Să scriu cu roșu? - Da, cu roșu... - Să nu lipim și niște bucățele de foi pe ea? - Lipim... Cu limba atârnându-i printre dinții plini de tartru, năpădit de broboane de sudoare, de la prea multă concentrare, Tavi o umple pe burtă și pe coapsa stângă de scrieri poetice. - Gata, nu e chiar ce-am vrut io, da’... Tu ce zici, Sclivi? - E... cool... ăăă... și beton... dă-i bătaie! Da’ acolo nu-s doi de „n”? - La ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
tâmpești, știi... pe noi ne găseau la controale, pe noi, cu doi chiloți fără tva, pocnitori chinezești și niște perechi de șosete, nu pe ăia care fură cu miliardele... l-a întrebat cineva de sănătate pe vreun mahăr?... bun, îți umpli tu buzunarele, doar de asta se duc toți în politică, da’ mai oprește-te, mai fă ceva și pentru nație... dar nu, că-s între ei... se știu, se-acoperă... și-s al dracului de gingași, i-apucă ulceru’ la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Vino aici, ține astea... Le deșurubează până la urmă și pe celelalte cu briceagul și, când scoate globul verde-cenușiu, ne cad în cap țânțari, muște, molii și alți bărzăuni uscați în ultimii ani pe-acolo. - Ce porcărie... Ia și ăsta... Mă umplu de praf. Strănut. Gata, coboară, își șterge mâinile de turul pantalonilor. - Prinde scara, o dăm deocamdată la perete. Hai... Intrăm la „Documentare”. Pe ușă, Adrian și-a lipit și-un program de audiențe. Lunea și marțea - nu. Miercurea și joia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
A, da, a ajuns numai pentru că știa calul drumul. Le-a băgat în antreu de-afară, de la ger, abia le-a purtat, era și el machit bine, asta l-a ajutat, cred, să nu degere... - Au crăpat toate, s-a umplut casa de vin roșu, până la glezne, și-au ieșit vreo doi șoareci, înotând bezmetic să scape, dar până la urmă s-au dat la fund... - Au murit fericiți, umflați, sughițând de vinișor! - Și babacu’ râdea, pleoscăind în vin, bătea pas de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
în el toate spirturile posibile. - Mai am vreo cinci luni și gata! m-a anunțat într-o zi, când am trecut să-l văd pe la editură, în cămăruța lui amărâtă de sub scară. A scos o sticlă din sertar, și-a umplut ceașca. S-a scurs niște coniac basarabean pe manuscrisul din fața lui, un volumaș de poezii. Fără să stea pe gânduri, a aruncat foile pătate în cutia de tablă de la piciorul mesei. - O să-l conving că n-avea nevoie, în deschidere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de smoală are câteva boalfe, catedra e spartă, băncile-s de pe vremea luptei de clasă sau de mai înainte. Ochiul de geam de la ușă e lipit cu bandă pentru pachete, unde-ar fi trebuit să fie broasca i-o gaură umplută cu hârtie igienică. Cineva o scoate binișor, să vadă ce se mai petrece prin sală. Parcă suntem într-o clădire din Kosovo care, în mod miraculos, se mai ține în picioare la terminarea bombardamentelor. Becurile nu fac prea multă lumină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
accident de mină, mă-sa nu-i putea ține din pensia de urmaș, mai lucra cu ziua pe unde se putea, aduna vara spice de pe urma combinei, le ducea cu spatele și pisa boabele-n piuă să facă păsat, să le umple burta. De mititei mergeau la harbuzării sau mai veneau la oraș, să păzească în piață. Numai câtă mămăligă trebuia să le facă la ăștia... Și pe urmă voia să ne ia ochii cu accentul lui, cu tot felul de citate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pe tobogan, vâjjj, între cele sfinte, și-ajungi în poala lui Michiduță, orice heruvim are sub bască niște cornițe, încă molcuțe, la noi descinde Dumnezeu ca generalul, „mătărângă ai zis, țopârlane, păi asta să-ți răsară, să-nflorească, să-ți umple ogoru’...”. Continuați, continuați... - Candrii blereduiți... - Care scot din piatra folozofală pusă-n alambic răchie... dă sticla aproape. - Chiar haine de gală, fiufiu... încerc să par destins, deși rămân cu mâna pe clanța ușii. - Te-am prevenit, hai, intră... Și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
-ți și tu cămașa în pantaloni! - s-a întors. Parcă te-au tras câinii, ești tare dezmățat. Și mie îmi este rușine să plâng, „să mă ia dracu’ dacă-mi dau lacrimile!”. - Și data viitoare dă-i una să-l umple borșul, nu mai sta așa ca o mireasă. Vino să vezi... Am urcat scara de lemn, m-am împiedicat de lighenele lăsate lângă ușă, ahhh, mă săgetează durerea în gleznă. - Ce faci, aschimodie? Vrei să iasă toți vecinii? Vino-n
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
urmă? Și cui îi pasă de cum arăți tu? Ești generos din plictiseală, din oboseală, pentru că te sufocă tot calabalâcul din preajmă. Bucuria mea cea mai mare e să arunc. De câte ori sunt singur acasă, mult mai rar decât mi-aș dori, umplu sacoșe cu haine, pantofi, cutii, mai strecor și niște bibelouri și statuete ajunse prin casă nu știu când și cum și cobor repede să le las lângă gunoieră. Orice lucru aruncat mi se pare o mică victorie în fața destinului, sâc-sâc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
procesul de zugrăvire a bisericii din Frumoasa și te invit sâmbătă să dai o raită pe la această sfântă lucrare. La unsprezece voi fi la Fundație. În rest, spleen, să-ți tragi realitatea pe ochi, până la sprâcene. Siempre fidelis, Leonardo.” Am umplut costumul de când a fost naș, are niște pete de ceară lângă buzunarul de la piept, de la lumânare. Întâi pantalonii, în care-am băgat un cearșaf făcut sul și câteva prosoape murdare. I-am strâns cu un cordon de la capot, în loc de curea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]