2,639 matches
-
demistificator ce favorizează plonjarea controlată din zona gravității în cea a derizoriului: Icoană străvezie, în cadrul sumbru-al vieții, Cu părul ei sur-galben, cu ochi închis-albaștri, Sclipi deodată clară, vis roz al tinereții, Cum în obscure-azururi apar, pribegi, blonzi astri. O văz fugând prin codrul cel verde-ntre jugastri Era Erato albă iluminând poeții. De-a ei priviri focoase ar fi roșit sihastrii Păliți, chlorotici, vineți de greul bătrâneții. Purta bacanta-mi nuferi, bujori și violete, Înveșmântată magic în dăurite plete Și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
a temerilor, provine din mezalianța subversivă a comicului cu tragicul. Această paradoxală combinație va fi pusă în evidență în mod exemplar, așa cum vom încerca să demonstrăm în continuare, prin dramaturgia și proza lui I. L. Caragiale. 3.10. "Simt enorm și văz monstruos" Aflat la granița dintre tragic și comic, grotescul ocupă un loc însemnat între procedeele caragialiene, reprezentat masiv în schițe precum: 1 Aprilie (monolog), La Paști, Grand Hôtel "Victoria Română", în reportajul O plimbare la Căldărușani, și mai cu seamă
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
gastronomic devine catalizator al discuțiilor sau monedă de schimb pentru diverse interese și servicii (La Moși, Cam târziu, Politică și delicatețe, Țal, Boborul!). Expresie a unei predispoziții spre culminații și exces, captată involuntar în mult comentata formulă "simt enorm și văz monstruos", grotescul are la Caragiale acel scop homeopatic de care aminteam în preambulul teoretic, întrucât intenționează și izbutește prin exagerările caricaturale să scoată în evidență erorile de comportament și de mentalitate, care se vor corecta practic de la sine pe temeiul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
urlă bătrâna. Și, până să n-apuce d. Popescu să salute măcar, se pomenește fleașc drept în ochi, o strachină cu prune sleite: Na belete! Să pui să ne omoare, nevinovate, la politie, ai, oțule! Și după ce i-au luat văzul, trage-i, pumni, palme, și pe urmă care cu ce apuca, baba cu o cratiță, fata cu o scurtătură de lemn și femeia cu un târn, și dă-l pân noroi: Na belete, na belete, na belete!!!"203 Fragmentul este
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
substituite în cea de-a doua parte de satira amară, prilejuită firesc de posibilitatea plonjării într-o altă sferă socială prin politică. Spirache Necșulescu este, însă, un politician atipic: Chiriachița: Fă și tu politică! Nu sta ca proasta în oștire. Văz că jurnalele le tocești de nu mai poate omul să facă nimic cu ele. Spirache (sincer): N-am încredere în nici un partid. Chiriachița: Dar în cine ai încredere? Spirache: În Dumnezeu[...] Nu e în firea mea să fac politică... Prea
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
încă i-a tras un tighel, de i-a plăcut și lui. Ce-a zis Papaiezuit, aminteri nu prost! -când a văzut că n-o scoate la capăt cu el? ... Mă nene, ăsta nu-i de glumă, cu ăsta, cum văz eu, nu merge ca de cu fitecine ia mai bine să mă iau eu cu politica pe lângă el, să mi-l fac cumătru. Și de colea până colea, tura-vura, c-o fi tunsă c-o fi rasă, l-a pus
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în cazul lui Urmuz, însă cu precizarea că există o deosebire majoră între calitățile aproape extrasenzoriale care-l certifică pe Caragiale drept "oftalmoftologul"130 de serviciu al epocii, și lentilele amplificatoare și deformatoare purtate de Urmuz. Simțirea sa "enormă" și văzul său realmente "monstrous" pot fi puse pe seama unor anomalii de receptare, pentru că instrumentarul său optic și senzorial nu doar percepe, ci și creează imagini coșmarești. În ceea ce privește caricatura, am remarcat deja diferența structurală între strategiile și intențiile celor doi autori: Caragiale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
canalului auditiv în comunicare și se concretizează în exersarea timpurie a abilităților auditive la acești copii (amplificarea sunetelor, stimulare auditivă) în vederea folosirii de către ei a limbajului oral. Tot în aceeași categorie intră și citirea labiala. A doua abordare accentuează importanța văzului ca un canal de comunicare și conduce la opțiunea învățării timpurii a limbajului semnelor. Această din urmă opțiune are și o implicație mai profundă, deoarece conduce la abordarea conform căreia surditatea sau hipoacuzia sunt mai degrabă diferențe culturale care conduc
Strategii educa?ionale pentru copiii cu deficien?e de auz by Daniela Nae () [Corola-publishinghouse/Science/84048_a_85373]
-
din artele plastice sunt cele pe care le vom enumera în continuare: - calitățile senzorio-motorii implicate: spirit de observație, acuitate vizuală, simțul luminii și al culorii, simțul proporției, al ritmului, al formei și volumului; - abilitățile motrice: dexteritatea manuală, bună coordonare a văzului și auzului, precizie și rapiditate în mișcările mâinii; - abilitățile intelectuale: coeficientul de inteligență cel puțin mediu, imaginație bogată; - însușiri afective, motivaționale și caracteriale: pasiune față de artă, sensibilitate, perseverență și putere de muncă. 4. Creativitatea scenică sau actoricească implică o armonie
PERSONALIATATEA CREATOARE by ELENA ISACHI () [Corola-publishinghouse/Science/1304_a_1892]
-
aranjamente speciale, fațetă dezvoltată superior la arhitecți. Guilford, de asemenea, luând în considerare conținutul aptitudinilor, vorbește de patru tipuri de inteligență: concretă, simbolică, semantică și socială: 1. Inteligența concretă desemnează aptitudinile implicate în vehicularea informațiilor figurale (informațiile concrete percepute prin văz, auz, pipăit, care nu sunt transformate în semne sau cuvinte), focalizarea fiind pe lucruri concrete și pe proprietățile lor. Persoanele la care această aptitudine este dezvoltată la nivel superior sunt inginerii, artiștii, muzicienii. 2. Inteligența simbolică este importantă pentru capacitatea
PERSONALIATATEA CREATOARE by ELENA ISACHI () [Corola-publishinghouse/Science/1304_a_1892]
-
griji de stat), Care din voi iubește-ne mai mult, Ca dărnicia-mi cu prea plin să dea Und' firea-ntrece-se cu meritul. Goneril, Născută-ntîi, vorbeste prima. GONERIL: Șir, Te-iubesc peste cît graiul poate spune, Măi drag că văzul, largul, libertatea, Peste ce poate prețuit fi, scump și rar, Ca viața-n pace, frumusețe,-onoare, Cît un copil tata-și iubi vreodat. Sărac face iubirea-mi suflul, graiul mut, Mai sus de toate-acestea te iubesc. CORDELIA (aparte): Cordelia ce
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
va semăna la gust cu aceasta, ca un pădureț cu alt pădureț. Știi de ce nasul stă în mijlocul fetei? LEAR: Nu. BUFONUL: Ei, ca să aibă un ochi de fiecare parte a nasului, încît ce nu poate mirosi, să poată pătrunde cu văzul. LEAR: Am nedreptățit-o. BUFONUL: Știi cum își face o stridie cochilia? LEAR: Nu. BUFONUL: Nici eu, dar pot să-ți spun de ce melcul are o casă. LEAR: De ce? BUFONUL: Ei bine, ca să-și bage capu-năuntru, nu ca s-o
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
mi-l amintesc: Nu-i regele? LEAR: Din creștet pînă-n tălpi. Cînd îi privesc, cum tremura supușii! Iert viața ăstul om. Care-i fu vină? Adulter? N-ai să mori. Pentru-un adulter? Cintezu-l face, -iar gîza aurita Curvește-n văzul meu. Prospere acuplarea; -al lui Gloucester bastard Mai bun fu cu-al lui tata decît fiicele-mi Făcute-ntre legalele cearșafuri. Desfrîu, dă-ți drumul, îmi lipsesc soldați! Priviți colo pe fandosita doamna, A cărei față,-ntre genunchi vestește nea
by William Shakespeare [Corola-publishinghouse/Science/1030_a_2538]
-
trebuie să se facă referire la următoarele indicații: 1. Dovezi care indică faptul că trebuie să fie aplicată frază R48: a) decesul provocat de substanță; ... b) modificări funcționale majore: ... i) modificări funcționale majore ale sistemului nervos central sau periferic, inclusiv văzul, auzul și mirosul, determinate prin observații clinice sau prin alte metode corespunzătoare (de exemplu, electrofiziologie); ... îi) modificări funcționale majore ale altor organe (de exemplu, plămânii); c) orice modificare importantă a parametrilor biochimici, hematologici sau ai analizei de urină care indică
EUR-Lex () [Corola-website/Law/207505_a_208834]
-
cu facilitate. Peronul doarme în așternut» e prea de tot familiar. Iar viața (care oricum e o abstracție) prezentată ca o femeie îmbiind la sărutare sună a butadă: Zău, viața ni-i a naibii de frumoasă, Că-mi vine-n văzul lumii s-o sărut! Cu asemenea procedee prosopopeice, nu văd de ce o femeie n-ar săruta asociația vânătorilor. Rețin și unele înjosiri verbale: «director sadea», a arde (fiind vorba de un bec electric) «taman ca-n vremea lui Lenin». «Mai-mai
[Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
pe Oxford Street, Înaintînd cu greu printre autobuze și pietoni. Ridic gîtul, uitîndu-mă la drumul din față, cînd, deodată, zăresc Mercedesul lui Luke, cotind pe o străduță laterală. — Uite-l! L-am văzut! Pe-acolo a luat-o! — L-am văz’t. Șoferul schimbă dibaci banda și, cîteva clipe mai tîrziu, virăm și noi spre aceeași străduță laterală. Mercedesul e la capătul ei și tocmai dă colțul. Încep să-mi asude palmele. Inițial, cînd am oprit taxiul, totul mi s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
un Cântec de slavă, inserat firesc printre psalmi, poetul se recunoaște urmaș al tuturor conaționalilor săi, în sângele lui sălășluiesc „tăietorul de păduri din Maramureș”, moțul „cu gând de jăratic”, bănățeanul „iute și gureș”, moldoveanul „cu mers domol”, olteanul „cu văz de pârjol”, ciobanii „solari” din Tesalia și Pind, „pădurarii de foc” ai Timocului, „cosașii năpraznici” din Craina. „Imperialismul” lui C., observă I. Negoițescu, „nu depășește hotarele Daciei ideale”, având totodată o valoare „pur metaforică”. Bard al românității năpăstuite, C. este
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286453_a_287782]
-
e romanul însuși) privind într-o doară la tânăra generație și dând din cap neputincios, după ce toată viața lui a fost puternic și renumit. Nu ne-am aștepta să fie atât de inofensiv. Fowles se joacă de-a sfârșiturile în văzul tuturor în The French Lieutenant's Woman. Cum cuplul e discreditat, viitorul pare fără rost iar finalul e un procedeu perimat. Singurul lui rost e să aducă anxietate și nu dă greș. Autorul Desperado tânjește după o clipă de iubire
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
hotărâtoare decât cea a poeților." (cap. 6) Dacă cele două emoții tragice principale, mila și teama, se pot naște din spectacol, ele trebuie create în cea mai mare parte de acțiunea dramatică, trebuie să provină "din ascultare și nu din văz". "Spaima și mila se pot cu siguranță naște din spectacol, dar ele se pot naște și din sistemul faptelor însuși: este procedeul care deține locul întâi și îl revelă pe cel mai bun poet. Într-adevăr, trebuie ca independent de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vreme, și mai ales de așteptarea publicului, dornic de iluzie. Când aceste schimbări se operează în timpul antractului, ca în teatrul lui Hugo, pot fi ascunse privirilor grație cortinei. În schimb, dacă survin în sânul actului, este dificilă evitarea schimbărilor în văzul lumii, ceea ce se lovește de obișnuințele spectatorilor. Chiar și Vigny regretă că a fost obligat să recurgă la această practică la reprezentația Maurului din Veneția. Cu privire la scena a șaptea din actul I, el indică, în notă: "Se întâmpla pentru prima
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
se Îngrijesc de sacrificii”; această afirmație este cu siguranță eronată, iar la Tacitus există multe dovezi contrare. Într-adevăr, vorbind despre puterile comandanților militari, el spune: Căpeteniile comandă mai mult cu fapta decât cu porunca și, dacă sunt curajoși, În văzul tuturor, dacă se bat În frunte, mai mult cu admirația de care se bucură. De altfel, nici a pedepsi cu moartea, nici a pune În lanțuri, nici a bate nu au voie decât preoții, și aceasta nu ca pedeapsă sau
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a limitei, o celebrare a ei. Iată de ce sculptura este cea mai netragică dintre arte; în ea limita este benefică, trebuie celebrată, nu contestată. Putem spune că sculptura este bucuria finitului. Și ea este până într-atât, încât anulează simțul văzului. Privirea e dispersivă și, dintre toate simțurile, ea este cea mai aptă să obțină un simulacru al infinitului, al infinitului ca indefinit, tocmai pentru că în sine ea nu conține un principiu al limitației. Limita privirii este întotdeauna exterioară privirii, e
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
cea mai aptă să obțină un simulacru al infinitului, al infinitului ca indefinit, tocmai pentru că în sine ea nu conține un principiu al limitației. Limita privirii este întotdeauna exterioară privirii, e pusă din afară, și dacă această stavilă nu există, văzul se unește în mod spontan cu emblema fizică a infinitului, care este orizontul. Ca să te bucuri cu adevărat de corporalitate, trebuie să o supui tactil; dintre arte, sculptura este singura care sustrage tactilul din sfera pragmaticului, îi dă o demnitate
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
estetică și îl revalidează în spirit. Statuile eline, oarbe toate, poartă în ele nu numai limitația, forma, ci și principiul contemplării ei. Numai în această dobândită orbire devine limpede intenția de a trăi eminența corpului, și o statuie în care văzul a amuțit este implicit o invitație la hiperestezia tactilului. Nu „vezi“ cu adevărat o sculptură decât pipăind-o și nu întâmplător Brâncuși și-a subintitulat câteva lucrări „sculptură pentru orbi“. Suprafața este șlefuită până la epuizarea oricărui accident al materialului și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
departelui, este o trădare potențială a formei; pentru a percepe forma trebuie să rămâi în proximitatea ei. Și tocmai de aceea tactilul, singurul dintre simțuri care se naște prin anularea oricărei distanțe, prin contact, reprezintă suprema fidelitate față de formă; nu văzul, ci atingerea îi dă corpului o certitudine de existență. Însă când această căutare a formei devine o obsesie („caut forma în tot ce fac“, spunea Brâncuși), când ea se transformă în „problema dificilă și nebunească de a cuprinde toate formele
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]